Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ursul Carpatin"2488 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Wolfgang KleinWK

Wolfgang Klein

AutorAtelier

Referințele autorului: M-am născut la Sibiu, de ziua copilului în 01.06.1956 cu mari dureri si greutați. Am terminat grădinița cu nota 10, școala generală ca pionier și am absolvit Liceul cu ultimile forțe. Când ăa intru la Facultate, familia a hotărât să-și stabiliască domiciliul în străinătate. M-au mituit cu o primă substanțiala ca să-mi parasesc locul copilăriei și să mă stabilesc în Mainz, Germania. Aici toată lumea m-a numit Ursul Carpatin, deci nu mi-au dat șansa timp de 20 de ani să mă acomodez în noua patrie. Dorul de casă și amintirile m-au adus de șase ori pe an pe meleagurile natale pe unde am vizitat fiecare metru pâtrat al acestei frumoase țări. Baștinașii din Germania ascultau cu mare placere povestirile aventurilor mele din România. Le-a facut așa de mare plăcere, încât m-au rugat să le scriu pe o coala de hârtie. Dintr-o coală s-au facut mai multe bucati, cu niste desene ale lui Marcus Reinheimer (Frankfurter Rundschau) și așa s-a nascut o cărticică mică, dar...

12 poezii, 0 proze

Galoiu MarianGM

Galoiu Marian

AutorAtelier

Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....

25 poezii, 0 proze

SU

Silvia Ursul

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

MI

Marius Ianuș

AutorClasic

Marius Ianuș s-a născut în Brașov la 24 decembrie 1975. A debutat în volumul colectiv Ferestre \'98, Ed. Aristarc, Onești, 1998, (alături de Ioana Vlașin, Iulian Băicuș, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici și Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, București, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu și Florin Iaru. A debutat în volum individual cu Manifest anarhist și alte fracturi, ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pentru premiile Uniunii Scriiitorilor. A mai publicat volumele: Hârtie igienică, editura etc, 1999, Ursul din containăr - un film cu mine, ed. Vinea, 2003, Hârtie igienică precedată de Primele Poezii, ed. Vinea, 2004. Este căsătorit cu poeta Domnica Drumea. A fondat: cenaclul Litere 2000, revista Fracturi, blogul literar hyperliteratura (împreună cu Cezar Nicolescu)

1 poezii, 0 proze

UM

URSU MARIA

AutorAtelier

4 poezii, 0 proze

UI

ursu izabela

AutorAtelier

o viata boema,traiesc,sunt fericita ca traiesc,iubesc,sunt fericita ca pot iubii,invat,sunt fericita ca mai am atit de multe de invatat,dar am grija cum traiesc,ce iubesc si ce invat.

2 poezii, 0 proze

Ursula K LeGuinUL

Ursula K LeGuin

AutorClasic

Ursula Kroeber was born in 1929 in Berkeley, California, where she grew up. Her parents were the anthropologist Alfred Kroeber and the writer Theodora Kroeber, author of Ishi. She went to Radcliffe College and did graduate work at Columbia University. She married Charles A. Le Guin, a historian, in Paris in 1953; they have lived in Portland, Oregon, since 1958, and have three children and three grandchildren. Ursula K. Le Guin writes both poetry and prose, and in various modes including realistic fiction, science fiction, fantasy, young children\'s books, books for young adults, screenplays, essays, verbal texts for musicians, and voicetexts for performance or recording. She has published six books of poetry, twenty novels, over a hundred short stories (collected in eleven volumes), four collections of essays, eleven books for children, and four volumes of translation. Few American writers have done work of such high quality in so many forms. Several of Le Guin’s major titles have...

0 poezii, 0 proze

Ursu AndreiUA

Ursu Andrei

AutorAtelier

n. 1986 2001-2005- Liceul Teoretic "Emil Racovițã" Vaslui iunie 2005 - încetez sã mai scriu iulie 2005 - eșuez în a intra la facultate septembrie 2005 - încep sã uit ce înseamnã poezia...(mã angajez) 2008 - postez poeziile pe site astãzi - am uitat cu desãvãrșire sa scriu (sunt nevinovat).

26 poezii, 0 proze

UA

ursu loredana adriana

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Ursu DanielaUD

Ursu Daniela

AutorAtelier

3 poezii, 0 proze

Ursul Carpatin

de Constantinescu Gabriel

Povestesc de parcă aș fi eu, dar la fel de bine pot scrie și la persoana a doua pentru că nu mai sunt eu, trăiesc o existență paralelă, fiind doar o unealtă folosită și aruncată la fier vechi, o...

ProzăAtelier

cum pot trece îngerii noștri (V)

de Dragoș Vișan

e) escavând noaptea muntele trufiei ajunge oricărui om să-i fie neplăcut și în exces gândul sălbăticirii sale treptate iar spre lămurire deplină ți-l dau iubito spre exemplu pe ”ursul” carpatin /...

PoezieAtelier

Fabulă pentru concurs Rm Vâlcea 2015

de nicolae bunduri

Fabulă pentru concurs Rm Vâlcea 2015 Ursul și albina De la-nceput aș vrea să spun Că-ntr-o pădure carpatină, Cu brăduleți și stejărei, S-a întâmplat ca ursul brun Să întâlnească o stupină (Era...

PoezieAtelier

Pisicul de Angora

de Cucu Constantin

Pisicul de Angora are țepi pentru că este de fapt arici de câmp Cerbul carpatin are colți pentru că iarba mușcă și ea Colțul ierbii este de fapt pufos și puful bobocului ierbos. Dobermanul meu paște...

PoezieAtelier

Omoară miniștrii, omoară

de Cosmin Soameș

- se dedică tuturor demnitarilor, brav căzuți la datorie în accidentele de vânătoare - Au ieșit miniștrii cu pușca prin țară, Ne zâmbesc duios, din mașini cu girofar, Pe drumul înspre pădurea pe care...

PoezieAtelier

Dragă Simona, aștept chemarea urșilor

de Dragoș Vișan

Dragă poetă Simona*, și eu am prins astăzi simfonia făgetului, brădetului, molifții nu se linișteau din cântat, clătinat, am aflat zmeurișul plin de ultimele zeci de picături din sângele pădurii,...

PoezieAtelier

​un vis intim perturbat de câteva ori de o poetă plastinată, blurată la timp cu un cap de ursuleț

de Bogdan Geana

după cum era de așteptat, incizia comisiei anatomo-patologice de trei îngeri cu stea comunistă în dreptul transplantului adițional de inimă a devoalat toate bănuielile: produsul de export al sângelui...

PoezieAtelier

Zooistorii (8, 20-21)

de Dragoș Vișan

VIII. Bufnița strămoșească și fiii Bufnița are niște ochi! Pupilele acelea negre hipnotizează. Când zboară, se declanșează sonor și vizual ceva ocult. Transformarea. Marea Operă! Umerii îi dau atunci...

ProzăAtelier

Furtuna

de enache ion

Nu dupa mult timp au intrat si ei asezandu-se la masa. -Ei, cum a-ti dormit? am intrebat eu. -Bine, dar tu te-ai cam foit toata noaptea. -N-am putut sa dorm, dar hai, pofta buna. -Pofta buna,...

ProzăAtelier

Carpații

de Cezar C. Viziniuck

Carpații - leagănul românilor dintotdeauna. În cuprinsul lor, ca în străvechi vremuri, codrii de molit își tălăzuiesc marea de cetină sub vântul anotimpurilor Acolo sus la vremea dezghețului. Cocoșii...

PoezieAtelier