Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Un soi de cântec"22528 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Gary SotoGS

Gary Soto

AutorClasic

Gary Soto s-a născut în aprilie 1952 în Fresno – California. A fost interesat de poezie încă din anii liceului și a absolvit Colegiul din Fresno City, apoi Universitatea de Stat din California. Locuiește în California. Prima colecție de poeme, „Elementele din San Joaquin”, a câștigat în 1976 premiul internațional al Statelor Unite pentru poezie și a fost publicată în 1977. De atunci a publicat numeroase volume de poezie, între care „Un plan simplu” (2007), „Un soi de credință” ( 2003), „Colegiul Junior” (1997), „Noi poeme selectate” (1995), „Canto familiar / cântec obișnuit” (1994), „Odele vecinătății” (1992), „Curs de religie pentru acasă” (1991), „Cine va dori să ne cunoască?” (1990), „Păr negru” (1985), „Acolo unde săgețile lovesc” (1981), „Coada răsăritului” (1978). A mai scris nuvele: „Amnezia într-un district republican” (2003), „Iubitorul de poezie” (2001), „Moneda de 5 și 10 cenți” (2000) și un memoriu numit „Locuind deasupra străzii” (1985) pentru care a primit „American Book...

1 poezii, 0 proze

Philippe de BeaumanoirPB

Philippe de Beaumanoir

AutorClasic

Philippe de Rémi sire de Beaumanoir est un poète et romancier français, né en 1210 et décédé en 1265. * Beaumanoir, Philippe de Remi, sire de ~. "Né de Paris emprès... Compiègne" (!), cel ce-a scris, pare-se, -n premieră absolută, un șir de 11 fatrazii, e tatăl autorului unui tratat (pe care-l aprecia și Montesquieu) de jurisprudență, și anume: Costumes de Beauvaisis, și, altminteri, autorul, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, a două romane (sau, mai curând, romanțuri!), La Manekine și Jehan et Blonde, a unor poezii de curte sau de factură religioasă, și, mai ales, "surtout", după opinia lui Jean Dufournet (v. "Anthologie de la poésie lyrique française des XIIe et XIIIe siècles", NRF, Éd. Gallimard, Paris, 1989, p. 350), "des Oiseuses [un soi de "șotii", - cărora, azi, le-am spune, poate, lazies! - n.m.] et des Fatrasies." Acestea ultime, după același, țin "... de poezia făr-de-noimei și dezvăluie,-n ansamblul operei [lui Beaumanoir - n.m.], două trăsături...

1 poezii, 0 proze

Ioana BaleaIB

Ioana Balea

AutorAtelier

Sunt un călător dornic de autocunoaștere. Pentru mine, scrisul este terapeutic, un soi de evadare din cotidian, o eliberare necesară, dar mai ales desfătătoare. Nu am realizări, nici țeluri prea mari. Pe timpul zilei mă pierd în mulțime, sunt o altă figură dintr-un oarecare birou, dar noaptea, doar noaptea, lampa mea mă luminează doar pe mine. Eu și gândurile mele. Prezentul este un jurnal online, o descătușare, un sport extrem al sufletului meu nestatornic.

76 poezii, 0 proze

CC

Cristina Climov

AutorAtelier

Sunt un cesornic stricat Sunt un ceasornic stricat Minutarul meu se incapataneaza Sa-mi masoare timpul in sentimente. Secundele-s undeva Prin memoria mea temporara Un soi de fotografii fara culoare. In loc de rama mi-au turnat Un val subtire de eternitate Si atingeri cu vise. Am sa ma asez De acum inainte Pe noptiera veche a tuturor bunicilor din lume Sa le servesc diminetile singuratice Cu caldura si timp infinit.

8 poezii, 0 proze

Galita CrinaGC

Galita Crina

AutorAtelier

De ce? Din argumente întemeiate în urma unor trepte parcurse unde factorul realitãții a îngradit specia întoarsa cãtre elementul pur, acela al conștientizãrii spațiului și timpului concret, proces posterior conștiinței invadata de amorf. De ce? Dintr-un impuls, dintr-o revoltã determinatã de un sistem exterior haotic . De ce? Nu dintr-un proces continuu, ci doar pentru o schimbare a metodelor, a paradigmelor. Pentru a transmite un cod lingvistic, singura modalitate de a coopera cu alte entitãți umane în sens generic. Cu precizarea: gândirea îmi este inseparabila de exprimare(știu... e "logic", "non-recomandabil", dar utilizabil... hmm, relativ "logic", oricum același vesnic și pur clișeu bazat pe un soi de empirism... ). Dintr-o dorințã: de a rãspandi zâmbete, de a mã detașa de abisuri, de "îngramadiri de contradicții", de a atinge cerul mai departe de limitat, mai aproape de înțeles... .

1 poezii, 0 proze

Ionathan X. UranusIU

Ionathan X. Uranus

AutorClasic

Ionathan X. Uranus este pseudonimul de artă a lui Marcel Avramescu (* 17 ianuarie 1909, București - † 30 august 1984), scriitor avangardist român. A mai folosit și alte pseudonime: Mark Abrams, Ierusalim X Unicornus etc. A fost influențat de scrierile doctrinare ale lui René Guénon, practicând un soi de ezoterism irațional. A studiat teologia, devenind preot ortodox, începând din 1962 la Jimbolia (în Banat). Se pensionează în 1976. Opera Lipsește din mai toate antologiile literaturii de avangardă, deoarece nu a publicat niciodată o carte proprie. Este menționat de Ovid S. Crohmălniceanu în "Literatura română între cele două războaie" și în celebra "Antologie a literaturii de avangardă" alcătuită de Sașa Pană în 1969. O culegere unică a scrierilor lui Ionathan X. Uranus a fost alcătuită de Marina Macri și Dorin-Liviu Bîtfoi. Ediția a apărut la Editura Compania din București în anul 2005 sub titlul: "În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932)". Colaborări A colaborat la...

2 poezii, 0 proze

Immanuel KantIK

Immanuel Kant

AutorClasic

Immanuel Kant se naște la 22 aprilie 1724 la Königsberg, în Prusia orientală. În toamna lui 1740, în vârstă de 17 ani, intră la Universitatea din Königsberg. Nu se cunoaște la care dintre facultăți s-a înscris. Urmează cursuri de filozofie și matematici (cu Martin Knutzen până la moartea acestuia în 1756) și de fizică. Kant se orientează spre secțiunea clasică, Lateinschule. Disciplinele principale erau latina (până la 20 de ore săptămânal) și teologia (un soi de buchisire superficială a catehismului); se familiarizează cu filozofia lui Leibniz. De aici dragostea lui Kant pentru poezia latină și aversiunea față de formalismul cultului religios. Kant va lucra trei ani la Reflecții asupra unei veritabile evaluări a forțelor vii, lucrare care va fi imprimată în 1746 dar a cărei versiune definitivă datează din 1749. În 1747 părăsește universitatea înainte de a fi obținut toate gradele, din pricina morții tatălui său. Devine astfel preceptor în familii nobile și burgheze din împrejurimile...

0 poezii, 0 proze

Eugen BarbuEB

Eugen Barbu

AutorClasic

Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, București - d. 7 septembrie 1993, București) a fost un membru corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist român, laureat al premiului Herder. Important prozator român, pamfletar, jurnalist, scenarist, publicist, membru corespondent al Academiei Române. A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare. A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare. A debutat cu un volum de nuvele. A scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Principele (volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de șantier al creației), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder. A lăsat și un interesant Jurnal. A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin...

1 poezii, 0 proze

René GhilRG

René Ghil

AutorClasic

René François Ghilbert, dit René Ghil, né le 27 septembre 1862 à Tourcoing et mort le 15 septembre 1925 à Niort, est un poète "instrumentiste" et "scientifique" français. Salué par Mallarmé en 1885 dès son "volume d'essai", il rompit avec lui en 1888 sur la question de l'Idéalisme, auquel il opposait un matérialisme métaphysique inspiré de Darwin et du bouddhisme : il apparaît dès lors comme l' "adversaire du symbolisme" et de la "poésie égotiste". De 1887 à 1892, il dirigea les Écrits pour l'Art, première revue et premier groupe d'avant-garde de l'histoire ; puis il poursuivit son œuvre en solitaire, proche autour de 1900 de certains milieux anarcho-syndicalistes, encourageant les débuts d'un auteur comme Charles Louis Philippe. En décembre 1913, quelques jours avant Apollinaire, il enregistra aux "Archives de la Parole" son "Chant dans l'Espace" qui contient ce vers résumant toute sa conception du monde et de la poésie : Ma pensée est le monde en émoi de soi-même. L'œuvre poétique...

1 poezii, 0 proze

Raduly Elena RodicaRR

Raduly Elena Rodica

AutorAtelier

Nu vă uitați de parc-aș fi Un mugure străin pe-o creangă, Un pește de alt soi în balta, O pată de culoare neagră. Nu sunt lumina, nici pământul, Doar o sclipire de-ntuneric... Pe când în suflet intră vântul, Trupul visează-un loc angelic...

11 poezii, 0 proze

Un soi de cântec

de William Carlos Williams

Lasă șarpele să aștepte sub buruiana lui și scrisul să fie cu cuvintele domoale și iuți, ascuțite să izbească, liniștite în așteptare, fără somn reconciliind prin metaforă oamenii și pietrele....

PoezieClasic

UN SOI DE CANTEC

de William Carlos Williams

Lasa sarpele sa astepte sub buruiana lui si scrisul sa fie cu cuvinte domoale si iuti, ascutite sa izbeasca, liniste in asteptare, fara somn reconciliind prin metafora oamenii si pietrele. Compune....

PoezieClasic

un soi de cântec

de Ștefan Petrea

în liniștea de aur un diamant mă soarbe bijuterii a vorbei cântând în frumusețe iar munții au pe creste tăcerile semețe dormind în urbe clipa-n ocheade reci și oarbe. ci zace în uitare a vremilor...

PoezieAtelier

Fragmente de jurnal

de Petru Teodor

Continuă să mă uimească primăvara. Această renaștere mă răscolește și mă bucură. Nu este reînviere, ci mai degrabă o nouă naștere. Frunzele, florile, iarba, păsările, animalele – toate se nasc pentru...

Atelier

Călătorind mă întreb și mă mir

de Rotaru Mircea

Mă ivesc într-un septembrie de viață mă alătur frunzelor ce trec într-un soi de cântec ce se-nvață despre lumea ce s-ascunde-n cerc ?! Tot ce ține-i clipa ce-mi revine pentru că-i mai bine să nu știu...

PoezieAtelier

Chestii serioase

de Ștefan Petrea

multiplicarea mea nu are nici un sens nu e nevoie de mine în același timp același loc mă locuiește într-un timp ca un strănut de babă senilă vătămând arcușul minții iese un soi de cântec de lebădă...

PoezieAtelier

Gânduri

de Lidia Muraru

Din nou încep să-mi trosnească gândurile; E un soi de cântec al vaselor scoase de curând din cuptor, Un fel de descântec al mamei care-şi alintă copilul născut doar în visul ei. De fapt, este...

PoezieAtelier

Împăcare

de Rotaru Mircea

ÎMPÃCARE „ Ori de trăim ori de murim ai Domnului suntem” Sf. Ap. Pavel Ceasul meu e potrivit cu ceasul lumii, Ora mea e potrivită cu a ei; am iubit cum toți iubesc în lume, am simțit cum au simțit-o...

PoezieAtelier

Prostul care udă florile

de Ion Caraion

Am auzit un scâncet și m-am uitat era prostul care udă florile bolborosind: „Nu, zău!...” „Nu, zău!...” – spunea omul „Nu, zău!...” – răspundea vântul. Ce dacă sunt muște! Așa mi se păruse mie, că-i...

PoezieClasic

a night in west midlands

de Petru Teodor

what's wrong with this orange răsfoiesc hârtii ca și cum aș răsfoi suflete nu înțeleg nimic din ce mi-ai spus astă-seară parcă ar fi noaptea de dinainte de după mă simt înșelat și-mi vine să urlu tu...

PoezieAtelier