Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Un poet inzestrat"22529 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ion PribeaguIP

Ion Pribeagu

AutorClasic

Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...

24 poezii, 0 proze

Raymond ChandlerRC

Raymond Chandler

AutorClasic

Raymond Thornton Chandler (23 iulie, 1888 – 26 martie, 1959) a fost un scriitor american de romane polițiste și nuvele. Sa născut la Chicago în 1888.Are șapte ani când tatăl său, un american, o părăsește pe mama lui Raymond. Aceasta, o irlandeză, se întoarce împreună cu copilul în Anglia. Raymond Chandler revine în Statele Unite în 1912, stabilindu-se pe Coasta de Vest. Fermecător, spiritual, înzestrat pentru stiințe, Chandler își găsește de lucru ușor. La un moment dat, ocupă un post important într-o companie petrolieră. Participă la primul război mondial, luptând în Franța. Se căsătorește cu Cissy Pascal, o femeie cu 18 ani mai în vârstă decât el. La vârsta de 48 de ani își pierde slujba și începe o perioadă foarte dificilă pentru el. Ca să-și câștige existența, începe să scrie pentru "pulps", publicații de senzație, ieftine, care tipăresc literatură polițistă. Timp de 5 ani, lungi și grei, el își rafinează stilul, fiind susținut moral de soția sa. Când "The Big Sleep" ("Somnul de...

3 poezii, 0 proze

MC

Maria Cunțan

AutorClasic

Maria Cunțan (n. 7 februarie 1862, Sibiu, d. 23 noiembrie 1935) a fost o poetă și traducătoare româncă asociată cu sămănătorismul. "Maria Cunțan – duioasa cântăreață a tristeții și a singurătății – face parte dintr-un neam înzestrat cu înalte însușiri artistice. Muzica și literatura se cultivă în familia aceasta deopotrivă. Tatăl ei, preot și profesor, o crescuse în grija sfântă a limbii românești. Prin familie, Maria pătrunde în mediul cultural al Sibiului: organizează în salonul familiei seri literare (unde recită versuri ale poetului ei favorit – George Coșbuc), ajungând în apropierea scriitorilor Ion Slavici, George Coșbuc, Ioan Russu-Șirianu, Ilarie Chendi, Octavian Goga și alții. Participă în 1878 la înființarea “Reuniunii Române de Muzică din Sibiu”, este membră activă a “Societății Scriitorilor Români” (în 1909) și alături de Goga, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Ion Agârbiceanu, Victor Eftimiu, ia parte la “Șezătoarea de la Sibiu” - prima șezătoare literară a scriitorilor...

1 poezii, 0 proze

Guillaume ApollinaireGA

Guillaume Apollinaire

AutorClasic

Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, (n. 26 august 1880, Roma - d. 9 noiembrie 1918, Paris) a fost poet, prozator și critic de artă. Mama sa a fost o nobilă poloneză dar identitatea tatălui est incertă. Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului. Se naște la Roma, în 1880, și urmează școala la Monaco, Cannes și Nisa. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre. Sosește în 1899 la Paris pentru a exercita diverse meserii, de la cea de funcționar bancar la aceea de profesor particular. Împreună cu unul din elevii lui petrece un timp în Renania (Germania). Acolo, pe frumoasa vale a Rinului, se pare că și-a descoperit înzestrarea pentru poezie. Se stabilește definitiv la Paris în 1903, unde își începe colaborările literare în diverse publicații, după ce - încă din 1902 - își vădise talentul de critic de artă în...

135 poezii, 0 proze

CV

Coca Farago (prenume: Ana - Virginia)

AutorClasic

Coca Farago (1 august 1913, Craiova - 1 septembrie 1974, București) este o poetă, prozatoare, traducătoare și autoare dramatică. Este fiica scriitoarei Elena Farago și a lui Francisc Farago, funcționar bancar, și primește la naștere numele Ana-Virginia. Farago manifestă o precoce înzestrare literară, astfel că versuri ale poetei de numai 10-11 ani, din care va cita cu simpatie, îl motivau pe Lucian Blaga a glosa pe seama artei „miraculoase" a copiilor într-un articol din „Cuvântul" (1925). Învață într-un institut privat de fete, ulterior frecventând Conservatorul craiovean „Cornetti", unde își susținea examenul final la secția artă dramatică, în pragul celui de-al treilea deceniu. Câțiva ani după absolvire profesează ca actriță la Craiova, în trupa Teatrului Național, și, episodic doar, la Cernăuți. Cu Tantzi Cocea, Lucia Demetrius și Emil Botta evoluează, de asemenea, entuziast, în cadrul companiilor de teatru experimental „Masca" și „Treisprezece și...

0 poezii, 0 proze

Ion Heliade RădulescuIR

Ion Heliade Rădulescu

AutorClasic

Ion Heliade-Rădulescu - (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște - d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă. După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă , înainte de a învăța să citească românește, din istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova). În 1818, el devine elevul lui Gh. Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la "Sf.Sava". Este membru activ al asociaților culturale din epocă: "Societatea Literară" (din 1827), "Societatea Filarmonică" (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei "biblioteci universale", menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare,...

42 poezii, 0 proze

TA

Tudor Andrei

AutorAtelier

Un poet, la fel ca un magician, nu isi spune secretele in public.

2 poezii, 0 proze

TF

Topor Calin Florin

AutorAtelier

Un poet amator, cu poezii create doar din dorinta de a asterne pe hartie, ganduri, fapte, trairi, emotii, sentimente, perceptii personale sau a celor din jurul meu, din lumea mea. Nu am publicat nimic pana acum, este prima oara pe acest site.

1 poezii, 0 proze

Socol Ionut Dealmar MihaiSM

Socol Ionut Dealmar Mihai

AutorAtelier

Sunt un poet incepator care incearca sa-si dea seama daca are talent...

2 poezii, 0 proze

Murilo MendezMM

Murilo Mendez

AutorClasic

Murilor Mendez este un poet brazilian născut în 1901. Orfan de mamă de la o vârstă foarte fraged, Murilo are o adolescentă tumultoasă și instabilă. Antifascist convins, prieten al oponenților regimului Salazar din Portugalia și al republicanilor spanioli. A fost notar și inspector școlar. Poezie golită de orice logică. În poezie sa, se remarcă confuzia timpurilor, a planurilor și a formelor, originalitatea, interacțiunea dintre imaginile abstracte și concrete, o atmosferă halucinantă cu tonuri confesionale. A încetat din viață în 1975. *** Murilo Mendes (born May 13, 1901 in Juiz de Fora, Minas Gerais, - died in Lisbon on August 13, 1975) was an exponent of Modernist poetry in Brazil. He lived in Europe twice and died in Lisbon. His greatest connection in Europe though was to Rome. He converted to Catholicism in 1934 and much of his works deal with tensions arising from his faith. Partial bibliography Poemas (1930) Restauração da poesia em Cristo (1934) A poesia em pânico (1937)...

8 poezii, 0 proze

Un poet inzestrat

de mihai traista

Marta BOTA Cu bucurie și emoție, am citit culegerea de poezii a lui Mihaylo Traista „Simfonia ierbii de mătase”, prefațată de binecunoscutul scriitor Ștefan Tcaciuc. Acum, la începutul mileniului...

Atelier

Mircea Ivănescu, un romantic postmodern

de florin caragiu

Mircea Ivănescu a fost receptat ca un poet atipic în spațiul poeziei românești. Motivațiile acestei cvasi-unanime aprecieri apar diverse și nu de puține ori contradictorii. Nu ne propunem să trecem,...

ArticolAtelier

Jurnal de sex și de creație*

de Tudor Cristea

Un poet de modă nouă, în felul său, este Alexandru Petria, care și-a postat, inițial, textele ce aveau să alcătuiască ultimul său volum, pe site-uri, pe propriul blog, pe facebook, promovându-și,...

EseuAtelier

Calatorul prin spatiile sinelui

de razvan rachieriu

Era un călător, unul dintre aceia rari care erau înzestrați cu capacitatea de a călători prin abisul sinelui.De fiecare dată călătorea de plăcere înregistrând vag amănuntele pe care le întâlnea în...

ProzăAtelier

Semnal de carte

de ion toma ionescu

Criterii literare Inapoi la pagina 1 “Condamnat la recurs” Ion Toma Ionescu Un poet de bună-credință trăiește discret, atacă priceput bariera poeziei, într-o cu totul altă factură, dintr-o cu totul...

ArticolAtelier

Mircea Dinutz: Amintirea poetului

de Valeria Manta Taicutu

Micromonografie „dublată și susținută de o antologie poetică și de un aparat critic”, lucrarea lui Mircea Dinutz despre Florin Muscalu (Editura Pallas, 2007) încearcă să-l prezinte pe poetul vrâncean...

ArticolAtelier

În căutarea sinelui ascuns

de Daradici Ladislau

cei treizeci și trei de ani ai vieții mele se prelungesc prea mult se prelungesc aceeași mișcare peste ruine acarelor – un du-te vino ghidaje inutile printre sălbatice flori de-un alb care nu-i alb...

ArticolAtelier

a fost cândva o sărbătoare

de Vasile Munteanu

m-am împărtășit cu voluptatea și temeiul unui critic „ma primitive passion” am scris pe caiete dar nimeni nu dădea pe ele o para chioară sunt ca un medic legist – ai fost ca un medic! am spus pentru...

PoezieAtelier

Iarăși despre \"înțelegerea\" poeziei

de Zoltan Terner

Iarăși despre \"Înțelegerea\" poeziei -- Glose -- Poetul destructurează și restructurează universul. E un demolator/demiurg. Un jucător cu zarurile lumii. Valery ne-o spune când insistă asupra unei...

EseuAtelier

Ineditul existenței

de Ana Urma

Marin Sorescu (1936 – 1996) „Întîmplare Cu mine se petrece ceva. O viață de omˮ Marin Sorescu, poet, dramaturg, prozator, eseist, cronicar și traducător, unul dintre cei mai mari scriitori români...

EseuAtelier