"Ucigașul" – 2047 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDiana
"Adevar periculos", "Crima in lumea buna", "Pisica rosie", "Ucigasul ABC", "Paienjenisul terorii", "Nu privi inapoi!", etc.
1 poezii, 0 proze
Stancu Ovidiu
Nu am inca !
13 poezii, 0 proze
Beyond Birthday
Nimic important până la 10 ani, de atunci scriu povești, poezii: multe sunt așa numitele fanficțiuni, dar asta nu înseamnă că sunt lipsită de imaginație, am și scrieri originale! Personaje originale: -Féadel -Aidan -Nessa'ered -Scămiță -Tura -Tuar -Chilnim -Thorn Claude Tocmai am început să scriu Féadel partea a 4-a Schiță de Capitol, sunt practic niște schițe în care personajul meu, Féadel, încearcă să aleagă între două tabere, cea a lui Tura și cea a lui Chilnim, amândoi fără să se cunoască, și nu sunt tabere inamice. Iar Féadel trece printr-o serie de întâmplări care-l v-a aduce cu picioarele pe Pământ. O dată ce acțiunea prinde amploare, Féadel se trezește în anul 2009, unde o întâlnește pe Egleriel, Féadel devine un personaj negativ, un ucigaș, dar și un binefăcător pentru omenire. În aceste părți, Féadel Guardian este pus la încercare, iar Egleriel cade de partea lui, vrând să facă o lume mai buna. Toți știind că Féadel deține multe secrete de a controla Lumea. Școli care le-am...
29 poezii, 0 proze
petre ioan cretu
Petre Ioan Crețu, născut pe 12.09.1954 în Comuna Ciulnița, Județul Ialomița. Inginer, jurnalist, poet. Din noiembrie 2020 membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București. CĂRȚI 1. Poemele săptămânii uitate - Editura Vif, 2014 2. Câmpia în genunchi - Editura Rafet, 2016 3. Ucigașii de vise - Editura Etnous, 2018 4. Poemele săptămânii uitate (ediția a II-a) - Editura Etnous, 2018 5. Recviem pentru o roată bolnavă mintal - Editura Neuma, 2020 6. Banshee sau revolta piciorului de lemn - Editura Neuma, 2021 7. Blues pentru un hidrant roz – Editura Neuma 2023. ANTOLOGII – Between Dusk and Dawn (38 Romanian and Australian Perspectives) - Editată de Mihaela Cristescu & Se Crawford, 2018 – 41 Arguments avant la lettre (Romanian and Australian anthology) - Editată de Mihaela Cristescu & Se Crawford,2019 – Noaptea statuiele întineresc, Editura Neuma 2020 . Antologia poeților membri din Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România – Orașul Amintire și uitare, Editura...
253 poezii, 0 proze
Traian Coșovei
Traian Coșovei (n. 24 martie 1921, Somova, d. 17 iulie 1993) a fost un poet, prozator și reporter român de origine dobrogeană, tatal lui Traian T. Cosovei. A studiat la Universitatea din București, între anii 1943 - 1947. Printre profesorii pe care i-a avut poetul, s-au numărat Tudor Vianu, George Călinescu, Mihai Ralea sau Dimitrie Gusti. Opere * Împărații vânturilor, Editura Tineretului, București, 1954 * Uriașul preludiu, Colecția Patria noastră, Editura Tineretului, București, 1955 * Dimensiuni, ESPLA, București, 1957 * Dobrogea de aur, Colecția De strajă patriei, Editura Militară a Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R., București, 1958 * Cântec să crească băiatul, Editura Tineretului, București, 1959 * Vajúdó természet (Farmecul genezei, Ifjúsági könyvkiadó, Bukarest, 1959 (forditotta/traducere de Szikszay Gyula) * Semnul din larg, Editura Tineretului, București, 1960 * Oceanul, Editura pentru Literatură, București, 1962 * Râul porni mai departe, Editura Tineretului, București,...
1 poezii, 0 proze
Ucigașul
de Cosmin Soameș
Mă numesc Dan și am 26 de ani. Știu, poate părea o vârstă cam fragedă pentru un criminal dar eu de bună-seamă că asta sunt, în opinia voastră, și nici nu-mi pasă că mă judecați astfel. Cei ajunși...
Ucigașul
de Alina Tudose
Degeaba plangi acum Cu lacrimi de matase Caci fluturele mort Nu-si mai intinde aripile spre raze Degeaba plangi acum Si inima ti-i de tristete plina Caci pentru fluturele pe care l-ai omorat...
Ucigașul de lacrimi
de Daniel Bratu
Dacă în ochiul tau își are cuibul de foc un alt ochi, în care privirea-mi s-a ars ca-ntr-un joc, nu mă lăsa pe mine, fiara cruda și prea arțăgoasă, sa-ți adulmec, chiar și-n oglindă, imaginea plânsă,...
Ucigașul de vise
de Gheorghe Neagu
Din cauza arșiței, traversele fumegau. Călătorii se întrebau: când vor izbucni flăcările. Un rest de țigară aprins, ardea printre ele, în atmosfera supraîncălzită. Din difuzoare izbucni moleșită o...
Ucigasul de Dumnezeu
de Jianu Liviu-Florian
Ucigasul de Dumnezeu Umbra cu vanatai de sange pe spinare, Mort locuit de patimi si narav, De mine-insumi, Doamne, sunt bolnav, Si biciuit de-a gandurilor sare – De ma auzi, intoarce, Doamne, capul,...
Ucigasul perfect
de Cirstea Lucia Victoria
tu, iubire patimasă, ce curgi navalnică prin mine, violentă-mi arzi trairile opuse ca-ntr-un furnal si le transformi lacrimi de manie... ca un șarpe ma apesi pe inimă și-ai izbavit-o de fericire......
Ucigașul în serie
de Viorel Gaita
nouă crime perfecte un singur punct în comun versul scrijelit pe fiecare din fesele victimelor cu o peniță de aur comisarul se scarpină în cap nu i-a citit încă pe fracturiști cu toate acestea și-a...
Ucigașul din adâncuri
de Cristian Melesteu
Ucigașul din adâncuri Prin perdeluța trasă neglijent de la geamul trenului ce mă duce spre Tulcea, noaptea se furișează în compartiment pe nesimțite, de parcă ar fi mâna unui hoț ce intră într-un...
ucigașul nopții
de Petraru Ionut
dimineața e atâta somn strâns sub mine încât aș putea dormi până dincolo de moarte mă gâdilă între degete apusul nopții alarma stridentă ca un răget al furtunii mă adună bucată cu bucată din vise și...
ucigașule!
de dumitru cioaca-genuneanu
\"Iei un banc, îl pui în ramă și scoți o epigramă\" (Titlul unui eseu de Dan Norea) inima cum mi se frânge dup-un banc ce dă să moară ca Norea silindu-l iară a umplut rama de sânge.
Litera - ucigasul sufletului meu
de no name
Literele mă rănesc. În încercarea mea de a evada din haos, semnele pe care le fac pe o foaie oarecare sunt dușmanii mei. Ele sunt așezate de mâna tremurândă pe o bucată de hârtie în aparență, dar de...
cosmin ucigașul
de Cosmin Dragomir
cosmin iese pe stradă și omoară o femeie la întâmplare. o duce acasă, în mijloc de noapte, o fute, o taie, apoi se mânjește cu sângele scurs pe pulă și cu ea flască lasă sângele să se usuce, să îi...
Cuiva
de Iulia Otilia Lazarescu
Ucigașul de îngeri Se cheamă necredință. Ucigașul de vorbe Se cheamă tăcere. Ucigașul de oameni Se cheamă etern. Ucigașul de vise Se cheamă nesomn. Ucigașul de ură Se cheamă iubire. Ucigașul de umbre...
Ce simt acum...sau poate nu!
de Vasluianu Ec.
Ucigasul perfect Timpul e ucigașul perfect, Omoară tot, omoară toate sentimentele care ne-au zdruncinat vreodată, Omoară ura, omoară iubirea. Nimic nu mai rămâne… De parcă nu ne mai vrea Universul....
Uciga;ul ultimului topor
de Tipsie daniel constantin
Ucigașul ultimului topor Copacul strâmb s-a mâniat pe toți, Și pe pădure, dar și pe animale. El este trist că-i ignorat de hoți Ce taie lemnul din întreaga vale. Ar vrea și el să fie apreciat, Deși...
