"Troiană (Homeric roundel)" – 466 rezultate
0.01 secundeMeilisearchHomer
Homer (gr. Ὅμηρος Hómēros) a fost un poet și rapsod grec legendar, căruia i se atribuie scrierea Iliadei (Ἰλιάς) și Odiseei (Ὀδύσσεια). În antichitate, i-a fost atribuit uneori întregul Ciclu Epic, care includea alte poeme despre războiul troian, precum și poeme tebane despre Oedipus și fiii săi. Alte opere, precum corpul Cântecelor religioase homerice, mini-epopeea comică Batrachomyomachia ("Războiul dintre broască și șoarece" Βατραχομυομαχία) și epopeea Margites i-au fost atribuite, însă în prezent aceste fapte sunt privite cu incertitudine. Tradiția spune că Homer ar fi fost orb, iar diferite orașe ioniene își revendicau locul de naștere al poetului, însă mai departe biografia sa este aproape necunoscută. Există o dezbatere intelectuală considerabilă în privința existenței lui Homer ca persoană reală, unii...
0 poezii, 0 proze
Alexandru D. Xenopol
1847 - 1920 Istoric, filosof, sociolog, economist și scriitor. Profesor la Universitatea din Iași (din 1883) și rector (1898 - 1901). Membru al Academiei Române. Autorul primei mari sinteze de istoria românilor (Istoria românilor din Dacia Traiană, 6 vol., 1888-1893). Filosof al istoriei de faimă mondială ( Les principes fundamentaux de l'histoire, 1899; La théorie de l'histoire, 1908). Cel mai mare istoric român, alături de Nicolae Iorga. Contribuții În galeria personalităților remarcabile care au ilustrat știința și cultura românească al sfârșitul veacului trecut și începutul secolului nostru, servind, prin creația lor, lupta poporului român pentru progres social, se numără, la loc de frunte, istoricul, filosoful, sociologul și economistul Alexandru D. Xenopol. Obținând în 1878, prin concurs, catedra de istorie a românilor la Universitatea din Iași, iar în 1891 și pe cea de istorie unievrsală, va lucra îână în 1915, când pleacă la București. Numirea sa în învățământul superior va...
1 poezii, 0 proze
Nicolae Dragoș
Nicolae Dragoș (pseudonim al lui Nicolae Răcănel) (n. 3 noiembrie 1938, Glogova, jud. Gorj) este un poet și jurnalist român. Tema principală a liricii sale este timpul. Poate cea mai cunoscută carte a sa este antologia \"Poeme dintr-un sfert de veac\", publicată în 1989 în Colecția \"Poeți români contemporani\" a Editurii Eminescu și cuprinzând o mare parte din opera sa poetică. Opere * Moartea calului troian, Editura pentru Literatură, București, 1968 * Coloană de-a lungul, Editura Eminescu, București, 1971 * Zăpezi fără întoarcere, Editura Cartea Românească, București, 1973 (cu ilustrații de Mihu Vulcănescu) * Scut de etern, Editura Eminescu, București, 1974 * Scrisoare în sat, Editura Eminescu, București, 1975 * Cu inima curată, Editura Eminescu, București, 1977 * La stema țării (La steaua țării?), Editura Ion Creangă, București, 1977 (colaborare cu Ion Miturică) * Ritualuri intime, Editura Cartea Românească, București, 1978 * Îngândurat ca pietrele munților, Editura Eminescu,...
2 poezii, 0 proze
Zorica Lațcu
Zorica Lațcu s-a născut pe 17 martie 1917 într-o familie de ardeleni refugiați în Ungaria, în timpul Primului Război Mondial. Copilăria și tinerețea și le-a petrecut la Brașov. Între anii 1936-1940 a făcut facultatea la Cluj, studiind filologie clasică - limba greacă și latină - și, pe lângă aceasta, a urmat cursurile Facultății de litere, limba și literatura franceză. După terminarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Român de Lingvistică din Cluj. Aici a colaborat la Dicționarul Limbii române al Academiei Române, coordonat de Sextil Pușcariu. Zorica a început să scrie încă din perioada adolescenței, iar din 1941 ajunge să publice la revista Gândirea, întâi poezii inspirate din mitologia greacă și, mai târziu, cu tematică creștină, pline de vibrație mistică. Primul său volum, intitulat Insula Albă, a apărut în 1944, la Editura Dacia Traiană din Sibiu. Patru ani mai târziu apare Osana Luminii, Editura Episcopiei din Cluj și, în 1949, Poemele Iubirii, la Editura...
39 poezii, 0 proze
Troiană (Homeric roundel)
de Dan Norea
Azi cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Achil Peleianul, Când Hector în luptă-l ucise pe vărul Patroclu Și-l arseră grecii urcându-l pe lemne de soclu. Dar aprig omoară Achile pe Hector troianul...
Poetul, Cotnarul și ieșenii
de Dan Norea
Tema impusă - POETUL, COTNARUL ȘI MOLDOVENII Minunile Cotnarului Sosit-a în Cotnari un prostovan Ce nu știa nici scrie, nici citi, Dar îi plăcea să bea și, zi de zi, Turna vreo patru sticle-n...
scrisoare de la dat în bobii solo
de Daniel Bratu
dragă seniorita dulcea și iubita norii te-nconjoară si admiratori iar pe calea mândră unde ți-e ursita pleacă periodic avion cu flori mușchii mi se umflă în zadar homeric tâmpla mi se zbate venele mă...
Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus (5)
de Doru Ciucescu
Delfi are o rezonanță deosebită pentru cititorii "Iliadei" și "Odiseii" deoarece este și locul unde Odiseu, cu numele latinizat de Ulise, a fost rănit de un mistreț. Oricine sosește la Delfi cu...
Cecitate cu miros de cerneală
de Angi Cristea
orb de cuvinte iriși sculptați (speo)logic gol ca aula magna ții în mâini mistria cu lut roșu viu tenace zidești ferestrele sparte ale zilelor dintre azi și ieri manole al anelor cu miros de cerneală...
Iliada pesimista
de Alina Sighete
Porni Ahil Peleianul, pe mare Spre un loc fara tarmuri sa duca o lupta grea desi nu avea dusmani. Si din cautarea lui se opri Ca un cal troian in fata unor potri niciodata inchise. Si astepta. Si...
Moartea și tragicul, sufletul și viața de apoi în Iliada
de Mircea Robert
Moartea și tragicul, sufletul și viața de apoi în Iliada „Moartea nu înseamnă nimic, însă a trăi înfrânt și fără glorie înseamnă a muri in fiecare zi.” Napoleon Bonaparte Fiindcă ce este mai frapant...
Istoria Frumuseții
de Umberto Eco
1. Corul muzelor După Hesiod, la nunta lui Cadmus și a Harmoniei în Teba Muzele au cântat unele versuri în onoarea mirelui și a miresei, un refren care a fost imediat adoptat de zeii participanți la...
Troiană (sau culmea suspiciunii)
de Goea Maria Daniela
De aproximativ doi ani, criza din Grecia răvășește Europa, punând sub semnul întrebării însăși existența Uniunii Europene și a monedei Euro. Sunt grecii, azi, în UE, miza, Dar, ca Homer, vă cânt din...
De la Mila gălățenilor
de Laurentiu Ghita
Tema : Calul Troian Calul face, capul trage! Să le fie cu-nvățare Celor ce n-au fost cuminți Și-au primit un cal pe care Nu l-au căutat la dinți! România troiană E Ilionul ideal De vrei cumva să-l...
Neatins
de Damian Florin
Alerg dupa tine, Tu fugi cu pasul alungit Si îți iei zborul ca Pegasus în aer. Unicornul meu iubit! aștept după nori să te prind cu garda jos, Cu o stea să te ademenesc și-n noapte să te privesc, Cu...
Elegie la gestul dlui Mircea Miclea
de Camelian Propinatiu
Dus trandafir la Ispahan ca-n sfânt aureola, ca unei sfinte areola, și creola, în vastele descoperiri geografice pe un mare oceanic cearșaf și tot o țin în brațe noaptea asta luna ca pe un soare...
Scaune de damă și parfum de bărbat
de Adrian Firica
O escapadă prin trebile învolburate ale politicii noastre curente e mai excitantă decât un desant hetero-(clit!) prin grădinile Orsini. Pe bună dreptate opinia publică tot caută rezolvarea ultimelor...
Alergare
de lasleanu marius
Bătăile inimii s-au întețit până la roșu am ajuns să nu mai fac diferența pașii sânt palpabili, sau nu... ușile mă aleargă, trec prin ele mai trec un prag în spate ușă după ușă deschid, trântesc,...
a venit toamna la black montain
de Cătălin Al DOAMNEI
foarte mult timp am vrut să-l contrazic pe aristotel foarte mult timp nici nu am avut somn tot frământându-mă cum o să-l întâmpine aristotel pe viitorul alexandru macedon al poeziei cum o să străbată...
Ziua a treia
de Dumitru Sava
simțind că îl apucă un soi suspect de frenezie convocă la el istoria arta știința credința și filosofia din cristelnița cu teleologie sorbiră câte-un gât cât să se încălzească și să alunge nostalgia...
