"Te-aș iubi chiar fără măsură " – 20203 rezultate
0.03 secundeMeilisearchIuliana Ghioca
Sunt aici și sunt acolo, pretutindeni mă rasfir O particulă-a iubirii mă hrănește și-o respir. Când în sufletu-mi sămânță ai dat rod și-ai încolțit Sunt acolo și aici, fir de dragoste sădit. Sunt născută să iubesc și-aș iubi să fiu născută, Viața-i rochie-n dantelă cu fir de argint cusută Și îmi ia cât o secundă, ori un secol sau un veac Uneori cât un sărut, ca de ea să mă dezbrac. Sunt un leagăn ce cu brațe către viață mă înclin, Doar spre tine cât trăiesc, toate gândurile-mi vin. Sunt de toate și nimic, cât un punct în Univers Dar nimic nu mă oprește ca să te aștern în vers.
18 poezii, 0 proze
corina georgescu
Nu cred ca exista ceva care sa ma caracterizeze suficient si sa poata arata asa cum intr-adevar sunt, dar tot ce pot spune este ca lumea oricum ai fi tu te schimba!!Si daca ar fi sa continuii ce as mai putea spune este ca sunt din Alexndria si sudenta in anul IV la Facultatea de Litere din Pitesti.Din totdeauna am iubit literatura considerand-o oaza mea de liniste.
5 poezii, 0 proze
Plastic
Ahhm, as putea spune multe, dar te-aș obosi degeaba. Așa că totul ramâne la latitudinea ta. Daca vrei citesit, daca nu, NU!
3 poezii, 0 proze
Claudiu Alexandru Surmei
Sunt un om cactus. Am flori frumoase, dar înțep. În spini îmi ascund durerea. Mi-au crescut în timp ce încercam să mă adaptez condițiilor de mediu, din teamă, dezamăgiri și incertitudini. Au crescut fără să fac vreun efort. M-am culcat îngrijorat într-o seară, iar dimineața, când m-am trezit, înțepam pe toată lumea. Atât de tare încât nimeni nu mai observa florile. Mă apăram doar. Dacă te doare să mă ții în brațe, așează-mă într-o vază, undeva, pe masa din sufragerie și în fiecare dimineață, când te trezești, privește ce frumoase sunt florile mele. Florile din suflet. P.S.: Dacă tu ai fi un om cactus, te-aș strânge în brațe până aș pierde ultima picătură de sânge
1 poezii, 0 proze
Secarã Andreea
"De-as afla ca te-am pierdut Marea am sã o ascult, Sã îmi spunã de-am gresit cândva..." IRIS
2 poezii, 0 proze
Jaime Sabines
Je te veux à aux dix heures du matin Je te veux à aux dix heures du matin, et aux onze, et aux douze du jour. Je te veux avec toute mon âme et avec tout mon corps, parfois, dans les après-midi de pluie. Mais à aux deux heures de l\'après-midi, ou aux trois, quand je me mettes à penser nous deux, et tu penses le repas ou au travail quotidien, ou dans les divertissements que tu n\'as pas, je me mets a te haiser sourdement, avec la moitié de la haine que je garde pour moi. Je retourne ensuite à t’aimer, quand nous nous coucherons et consigne que tu es faite pour moi, d\'une certaine manière me le dissent ton genou et ton ventre, que mes mains me convainquent de cela, et qui il n\'y a pas un autre lieu où je viens, où je vais, mieux que ton corps. Tu viens toute complète à ma rencontre, et les deux nous disparaissons un moment, nous nous mettons dans la bouche de Dieu, jusqu\'à ce que je te dise que j\'ai faim ou sommeil. Tous les jours je te veux et je te haïs irrémédiablement. Et il y a...
0 poezii, 0 proze
Darjan Tanta
Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. Preluată pentru că mi-a plăcut mult din biografia Dianei Slavu.
75 poezii, 0 proze
corina addreea
ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...
2 poezii, 0 proze
claudiu gherghilescu
Mi-ar fi placut sa fie stufoasa (biografia) si sa pot spune cate in luna si in stele...dar cred ca n-as mai fi eu...ci altul. De aceea azi...mereu un alt azi...mi-e dat sa las spre citire aceste cateva cuvinte si nu date care sa te indrume catre MINE...sau , ca sa respect totusi regula hai sa ma conformez...in doua cuvinte...INCA ANONIMUL.
6 poezii, 0 proze
Anghel Nicolae
BIOGRAFIE: NUME: ANGHEL NICOLAE NASCUT: 04-02-1982 ORAS: BUCURESTI OCUPATIE: CADASTRU CITAT: 'TE NASTI PENTRU A TRAI, TRAIESTI PENTRU A MURI,MORI PENTRU A TE RENASTE' PE LINGA ACESTE RINDURI, VREAU SA VA SPUN SI DESPRE AUTORUL ACESTEI POEZII CITE CEVA: NUME: BURNETE DUMITRU NASCUT: 13-08-1954 ORAS: BUZAU OCUPATIE: FERMIER PE LINGA ACEASTA POEZIE VREAU SA VA SPUN CA MAI ARE IN JUR DE 500 DE POEZII, PE CARE AS VREA SA LE PUBLIC PE ACEST SITE CIT MAI CURIND, IN FUNCTIE DE SUCCESUL ACESTEIA. ASTEPT PARERILE SI COMENTARIILE DUMNEAVOASTRA AICI, S-AU PE ADRESA DE MAIL boletieri@yahoo.com,: Id.Mess.: boletieri
1 poezii, 0 proze
Te-aș iubi chiar fără măsură
de Rodica Lupu
Te-aș mai iubi, dacă ai lua în stăpânire cuvintele și conversând în dialectul frunzelor, fremătând ca un bărbat îndrăgostit ai stârni chiar și melancolia pomilor ? Sau dacă ai lua în stăpânire...
Formula fericirii
de silvia gavrilov
Reîntoarcerea extraterestrului la Universitate după o perioadă echivalănd pe Pămănt cu patru ani avea ca scop aceleași obiective,capturarea formulelor buclucașe, căci Marele Sfătuitor chibzuise...
"Fais pas le con, imbécile!"
de Ottilia Ardeleanu
“Fais pas le con, imbécile!”- îi strigă un clochard duhnind a vin, pierdut cu totul într-o uriașă pelerină și având o barbă “enormă care părea ba cenușie, ba albicioasă.”. Fără a-l...
Profesorul
de Maria Prochipiuc
Profesorul nu este, nu trebuie să fie un oarecare, el trebuie să-și păstreze tinerețea sufletului, să fie capabil a intui sfletul tânăr, să aibă darul de a ghici ce se petrece dincolo de zidul...
Auto-critica
de fax alina carmen
Ai aparut in viata mea amara si precara Si-as vrea sa lupt, sa te alung, o! crancena fiara! Sa-ti spun pe nume, dar nu stiu exact cum sa te strig, Sa-ti spun ranchiuna, gelozie, ori viclenie, poate...
Aventuri solitare (fragment 2)
de Octavian Paler
Nu e deloc greu de imaginat că Ovidiu, spre deosebire de noi, se va fi uitat cu antipatie la apele acestei mări. Mai ales iarna. În timp ce viscolul se năpustea peste Tomis, însoțit de urletele...
Ultima țigară (“Fumatul dăunează grav sănătății!”)
de Maria Prochipiuc
Motto:,,Totul se întunecă în jurul lui Va veni ora tragică cu umbre amenițătoare`` - Iertați-mă domnule, am primit o poruncă și trebuie s-o execut. Vă rog să țineți paharul acesta… - E cumva pricina...
rugăciune
de Noica Rafail
RUGÃMINTE DE IEROM. RAFAIL NOICA Nu-mi spune nimic...Îți cunosc mizeria, necazurile, luptele și ispitele sufletului tău, așa cum ești tu. Dă-mi inima ta! Dacă o să aștepți să devii un înger ca să mi...
Rugăminte
de Rafail Noica
Rugăminte Nu-mi spune nimic… Îți cunosc mizeria, necazurile, luptele și ispitele sufletului tău, așa cum ești tu! Dă-mi inima ta! Dacă o să astepți să devii un înger ca să mi te dăruiești întru...
Moartea unui OM
de Nina Dinu
Au trecut aproape șase luni de când viața m-a zvârlit iarași în brațele durerii. De data asta, cu toată puterea. Se spune că niciodată nu ești pregătit pentru pierderea cuiva drag, oricât de mult...
