"Surprinderi" – 4792 rezultate
0.02 secundeMeilisearchrubic cube
doar daca o sa mi cante nightingale; adica sunt luat prin surprindere o sa scriu mai incolo
3 poezii, 0 proze
Marschall / Negru Simona
mă aflu într-o stare de dilemă, pagina voastră m-a luat prin surprindere, apărând la momentul oportun... întodeauna am dorit intâlnirea cu virtualul pe meleagurile fanteziei, dorința mea împlinindu-se abia acum... sunt rătăcită de o veșnicie pe undeva între starea reală a banalității și cea imaginară a lumii sufletului, acolo unde timpul își pierde din nimicnicia lui... stau și ascult geamătul neauzit al universului și când mă întorc, nu văd decât goana cotidianului... mă împiedic, mă ridic, mă lovesc, dar nimic nu se schimbă, nici măcar nu se produce o reverberație a apei prezentului, imobilitatea asta mă omoară, așa că încerc să las și eu o dâră cât de mică în lumea diafană a fanteziei...
55 poezii, 0 proze
Enache Corina
S-a născut la 2 octombrie 1987 într-o familie de intelectuali, în satul Novaci, județul Giurgiu. Școala primară și gimnaziul, le-a absolvit la Școala Generală Numărul 4 Popești. Tatăl învățător, și mama contabil. Mama, mare iubitoare de cărți, a îndrumat-o spre citit, iar bunul Dumnezeu a făcut să îmbrățișeze arta numită poezie. Tatăl său a încurajat-o și a reușit să devină una dintre multele surse de inspirație, și singura sursă pentru poeziile sentimentale. Cei care au ajutat-o foarte mult și i-au dat întotdeauna încredere în sine au fost profesorii săi. A debutat în anul 2003 la concursul de creație literară „ Noi și Europa”, la care spre surprinderea sa a câștigat premiul al treilea. Pentru ea poezia este o oază de scăpare, din lumea aceasta de gheață. A încercat de multe ori să renunțe la scris, dar nu a reușit. Totul o ducea spre foaie și pix. Lumea pare mai bună când îți găsești vocația, toți te privesc altfel. Acum nu o să mai încerce să renunțe pentru că nu va reuși....
9 poezii, 0 proze
Diana Monica Dumitrescu
Data și locul nașterii: 9 aprilie 1991, Bucuresti Zodia: Berbec Statut: eleva Studii: in prezent - Colegiul National "Aurel Vlaicu", profil filologie Hobby: teatrul Am publicat cateva scrieri intr-o revista scolara. Am aparut acum cativa ani intr`un articol in ziar legat de pasiunea mea pentru teatru si pentru literatura, spre marea mea surprindere am gasit acelasi articol si pe internet in cardul unui concurs "Mos Craciun - cel mai cuminte copil" : http://www.sibiul.ro/stiri-locale/lista-copiilor-cuminti-din-romania/2210/ - greselile de ortografie nu imi apartin.
2 poezii, 0 proze
Nicolae Maroga Enceanu
\"Originar din comuna Ianca,din campia Romanatiului,Nicolae Maroga Enceanu (nascut la 3 mai 1950) a publicat pana in prezent volumele de versuri:\"Taceri destainuite\" (1993),\"Drumul fantanilor\"(1995)si \"Cararile din lanuri\"(1998),romanul \"Salvatorul\"(1994),culegerea de povestiri si legende \"Frumoasa cu pletele de aur(1995)si volumul de nuvele si povestiri \"Strigate pe ulicioara\"(1997). In recentul roman:\"Miracolul Valcoviei\"(Editura \"Agora\",Craiova-1999),Nicolae Maroga Enceanu isi propune sa evoce peisajul mirific al copilariei,garla Valcovia,din intinsa balta Potelu,de langa Dunare,zona de un viu pitoresc etnografic,intr-o tonalitate lirica si realista,in acelasi timp.\"Miracolul Valcoviei\"este un roman autobiografic,avand la baza tehnica memorialistica.Peisajul copilariei se reconstituie din amintiri.Nicolae Maroga Enceanu surprinde cu acuitate,in acest roman,psihologia oamenilor care traiesc in preajma baltilor,a apelor batranului Danubiu,intr-o maniera ce ne...
4 poezii, 0 proze
Nicolae Maroga Enceanu
\"Originar din comuna Ianca, din campia Romanatiului,Nicolae Maroga Enceanu (nascut la 3 mai 1950) a publicat pana in prezent volumele de versuri: \"Taceri Destainuite\" (1993), \"Drumul Fantanilor\"(1995) si \"Cararile din lanuri\" (1998),romanul \"Salavatorul\"(1994), culegerea de povestiri si legende \"Frumoasa cu pletele de aur\" (1995) si volumul de nuvele si povestiri \"Strigate pe ulicioara\" (1997). In recentul roman: \"Miracolul Valcoviei\" (editura \"Agora\" Craiova-1999), Nicolae Maroga Enceanu isi propune sa evoce peisajul mirific al copilariei, cu garla Valcovia, din intinsa balta Potelu, de langa Dunare, zona de un viu pitoresc etnografic, intr-o tonalitate lirica si realista, in acelasi timp. \"Miracolul Valcoviei\" este un roman autobiografic, avand la baza tehnica memorialistica. Peisajul copilariei se reconstituie din amintiri. Nicolae Maroga Enceanu surprinde, cu acuitate, in acest roman, psihologia oamenilor care traiesc in preajma baltilor, a apelor batranului...
0 poezii, 0 proze
Omraam Mikhaël Aïvanhov
Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov (1900-1986), filozof si pedagog francez, s-a nãscut în Bulgaria. În anul 1937 el se stabileste în Franta si începe sã explice esenta învãtãmântului sãu. Ceea ce surprinde chiar de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentatã aceastã unicã problemã: omul si desãvârsirea sa, omul si perfectionarea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în functie de folosul pe care i-l poate aduce omului, pentru o mai bunã cunoastere de sine si pentru o mai bunã îndrumare a vietii sale Ceea ce surprinde, chiar de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentată această unică problemă: omul și desăvârșirea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în funcție de folosul pe care i-l poate aduce omului, pentru o mai bună cunoaștere de sine și o mai bună îndrumare a vieții sale.
1 poezii, 0 proze
Laura Danaila
Am fost copil, adolescentă, tânără ... și așa am rămas. Sunt mamă, soție, sunt eu by me, aurul meu interior, căci la exterior e prea orbitor. Câteodată mă surprinde flacăra interioară a inspirației și mai scriu unele, altele. M-am născut în 1976, am absolvit Școala Normală "C.Negri" din Galați în 1996, în 2000 am absolvit Facultatea de litere, secția română-franceză, din 2000 până în prezent, predau limba și literatura română la liceu.
81 poezii, 0 proze
Andrei Tarkovski
ANDREI TARKOVSKI s-a născut pe 4 aprilie 1932 la Zavrajie, în regiunea Ivanovo, Rusia. Fiul poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba arabă și a lucrat în Siberia, în geologie. În 1956 a fost admis la VGIK (institutul Central de Cinematografie al URSS) de la Moscova, unde a studiat la clasa lui Mihail Romm. Atunci, sub influența neorealismului italian, a realizat primele scurtmetraje. Regizorul, pe care Ingmar Bergman îl considera cel mai mare regizor, inventator al unui nou limbaj cinematografic, ce surprinde "viața ca vis", s-a stins din viață la 54 de ani, departe de țara natală, la cîteva luni de la terminarea filmului Sacrificiul. A fost înmormîntat într-un cimitir pentru emigranții ruși în Sainte-Genevieve-des-Bois, Paris. Filmografie Compresorul și vioara - scurtmetraj pentru licența în cinematografie Copilăria lui Ivan Andrei Rubliov Solaris Oglinda Călăuza Nostalgia Sacrificiul Autobiografie Sculptînd în timp
0 poezii, 0 proze
Maurice Maeterlinck
Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck (n. 29 august 1862 la Gand - d. 6 mai 1949) poet, eseist și dramaturg belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1911. Maeterlinck s-a născut la Gand, într-o familie de nobili belgieni. Urmează cursurile colegiului Sainte-Barbe (unde îi are drept prieteni pe Charles Van Leberghe și pe Grégoire Le Roy), apoi pe cele ale Facultății de drept, fiind o vreme înscris în barou. Din anul 1886 locuiește la Paris, publicând în revista "La Pléiade". Vara, la Gand, se consacră horticulturii și apiculturii. Scrie poeme, piese de teatru, esuri, cărți despre științele naturii. În primul război mondial, e gata să se angajeze în armata belgiană (la 52 de ani) dar e sfătuit să-și slujească țara prin condei; drept care, scrie pamflete, ține conferințe. În anul 1919 se căsătorește cu tânăra Renée Dahon. Al doilea război mondial îl surprinde în Portugalia, Saratosa, Florida, unde scrie în continuare articole, scenarii, redactează amintiri....
8 poezii, 0 proze
surprinderi
de Felix Onofrei
as fi surprins de-o lacrima senina de ploi si tunete, de nopti cu Luna plina as fi surprins de zambetul unei domnite cand trec ca craiul cu flori in brate spre morminte as fi surprins de tipete de...
Surprinderi
de Anisoara Iordache
ecou al unei misterioase reveniri spre centrul ființei psalmodierea unui bocet prelung sub clarul unei convulsii singurul sprijin privirii: sacrilegiul morții privind dincolo de ziduri zborul...
Surprinderi
de Ioana Geier
Luna de strajă- fugari țâșnind din tufe strigăte prin gard *** Santinela- genunchii fugarului fisurând gardul *** În zori fugarii strecurându-se-n gară- șanțul rămas gol *** După furtună prima ceată...
Vals in surprinderi
de Mihai Chilaru
Ai plecat in surprinderi Si nu vii inapoi Soarele plange in roua Si in suflet la fel. Ai plecat in adio Sa te intorci nu poti Soarele iese afara, Iar tu nu te arati. Vino,te astept. Vino,nu regreti....
Viseaza-ma
de Mihai Chilaru
Viseaza-ma in viscoliri Si vino cu mine in surprinderi Sa impartim impliniri trezite In anotimpuri. Zapada iernii tie iti apartine Si mie fulgii din vazduh. Ploi veni-vor prin surprinderi Si iti vor...
Teoria Statului
de Mihai Eminescu
Logica parlamentară este arta de-a se pune-n gardă în contra erorilor și surprinderilor, în contra curselor și fraudelor discuțiunii; e arta d-a face să predomnească buna-credință, de-a face sa...
Instigare la realitate
de Marius Istrate
a-ți aduce aminte tăcerea privind o poză cu mănușile suflecate până subsuori urmărind încordat toate unghiurile care în clipa neterminată nelucrată a surprinderii ți-au scăpat printre degetele pe...
Senzație...
de iscru adrian
Uneori gîndul în cel ce leagă cuvîntul în același timp dezlegător este asemeni unei oglinzi fără margini unde va avea senzația surprinderii neantului sau poate atunci neantul îl va cuprinde mutilînd...
Uneori gîndul...
de iscru adrian
Uneori gîndul în cel ce leagă cuvîntul în același timp dezlegător este asemeni unei oglinzi fără de margini ...unde va avea senzația surprinderii neantului sau poate atunci neantul îl va cuprinde și...
Numărul câștigător
de Sașa Pană
Aici culoarea umbrelor e alta Stâncile lunecă dincolo de peizaj Dincolo de amintirea care te poartă ca o maree Coboară obsesiile din ramă Rețeaua e din surprinderi Și diseară la bal mă vei recunoaște...
