"Suntem primii !" – 20044 rezultate
0.01 secundeMeilisearchEugen MATZOTA
Nu știu nici măcar cât știau cei dinaintea noastră, doar descopăr cu uimire că nu noi suntem primii, c-au mai fost alții înainte, și din învățăturile lor mai aflăm din când în când câte ceva. Știu sigur doar un lucru: că nu sunt eu Stăpânul Inelelor...
24 poezii, 0 proze
Emilian Ilarion Bodea
Bodea Emilian Ilarion. Sunt născut în 08 august 1980 la Baia -Mare. Am absolvit Management și Tehnologie - Universitatea Politehnică Timișoara. Încă din primii ani mei ani de adolescență eram preocupat de posibilitățile unei perspective. Astfel am realizat că viitorul se poate construi foarte ușor pe unele compromisuri, dar n-aș mai fi fost eu. Am ales o cale mai puțin sclipitoare, așa am aflat mai multe despre demnitate. N-am ales un profil uman, jurnalistic, avocățesc (de și puteam) pentru a-mi păstra liniștea și o oarecare curățire ce-o așteptam. Însă obișnuiesc să fiu autodidact. De multă vreme îmi dădusem seama că mi se potrivesc din ce în ce mai mult cuvintele :``Noi doi suntem la fel. Nici ca alți oameni, nici ca alte păsări`` - film Paulie. Așa am început să simt cum sensul vieții mele este o pasiunea pentru poezie, poate un sens prea trist uneori, dar destul. Am publicat în revista ``Singur``...
8 poezii, 0 proze
ioana doroftei
suntem amprenta pe care o lasam lumii
1 poezii, 0 proze
Barb Ioana-Maria
Suntem simple unelte...
3 poezii, 0 proze
cojoaca maria
"Suntem obisnuiti sa-i judecam pe alti dupa noi,iar daca le iertam cu bunavointa greselile pe care si noi le avem,atunci ii osandim groaznic ca nu au calitatile noastre"
3 poezii, 0 proze
Matei Cristian Paul
oare suntem noi?
1 poezii, 0 proze
Ramona
eu cred ca noi suntem ceea ce am facut si ceea ce facem si nu ceea ce soarta ne face.
1 poezii, 0 proze
Diana Russu
Este mai important cine suntem acum, si nu cine am fost sau am dori sa fim... Sunt pur si simplu o fata, o femeie, un om, .. un copil :-)
2 poezii, 0 proze
Tanasiu Radu (Radhucu)
De foarte multe ori ne imaginam ca suntem undeva unde nu am fost niciodata si chiar ne simtim bine dar de si mai multe ori ne dam seama ca acolo este foarte posibil sa nu ajungem niciodata!
18 poezii, 0 proze
B. Liviu
"sinceritatea e leagatura suprema dintre suflete dar ne pierdem printre sute de minciuni,suntem pagani,iubirea noastra-i cruda,cu pacatul ruda,aduce prea putina placere si cere prea multa truda!"
11 poezii, 0 proze
Suntem primii !
de Sorin Olariu
Să vezi și să nu crezi!... Românii noștri, frate, Îi bat pe japonezi La trenuri suspendate.
Primii Care Isi Dau Seama
de Florin DeRoxas
nu stiu daca suntem primii, sau doar printre primii, care isi dau seama ca realul a devenit abstract, ca se fac incercari disperate sa mi se spele creierul, sa ma robotizeze la fel ca pe cele cateva...
Cel mai bătrîn
de Nichita Stănescu
Noi am fost primii, oamenii aceștia din prezent. Noi suntem cei mai vechi, noi suntem primii, oamenii aceștia din prezent și singurateci. Peștii și păsările, iarba, arborii au decăzut din noi, din...
Zoo
de Poșircă Răzvan Adrian
mersul tigrului în savana Mexicană ne poate spune daragi maimuțe că hienele râd la stand-up doar când gorilele de la intrare se prefac oarbe și le lasă înăuntru noi restul suntem primii agățători...
Visul oglindit în sine
de Irina Iacovescu
Dă-mi mâna și nu-ți fie teamă Dacă mâine nu mă va găsi Să desenăm împreună fluturi Să ne visăm din nou copii. Dă-mi mâna și atunci vor veni Fluturii cei albaștri și somnoroși - Doar suntem primii lor...
Știre de ultimă oră!!!
de Sorin Olariu
America va face spume, Bill Gates va face fețe-fețe, Aflând că suntem primii-n lume Care-au avut laptop...isețe!
\"Imi doresc o viata amara\"
de Ghinea Corneliu
\"Imi doresc o viata amara\" Imi doresc o viata amara Fara vreun turneu pe-afara Eu prefer sa stau acasa Cu copii, nevasta, casa Imi doresc o viata amara Chiar de eu ramin in tara Dar tu fiule nu...
Pe-afară
de Iosiv Basarab
stiti yahoo!games? au si table. si majoritatea cu care am jucat sunt turci. obisnuitele dialoguri cu ei se incadreaza in tiparul: -- where are you from? -- Romania. -- Hagi, great player! beautiful...
Imi doresc o viata amara
de Ghinea Corneliu
\"Imi doresc o viata amara\" Imi doresc o viata amara Fara vreun turneu pe-afara Eu prefer sa stau acasa Cu copii, nevasta, casa Imi doresc o viata amara Chiar de eu ramin in tara Dar tu fiule nu...
nerăbdarea poetului de a șchiopăta în ecou
de Vasile Munteanu
emieminescu stăstănescu sorsorescu alte roți vor învârti poate osia acestor cuvinte re_numindu-le-ne dintr-o umană compasiune pentru copiii târâie-diplomă e veacul anticruciadei limbilor de faianță...
