"Sunt orb și surd" – 21762 rezultate
0.02 secundeMeilisearchDelicventa_juvenila
M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]
de oricealtceva

Clubul Poeților Dispăruți
Interviuri virtuale cu scriitori și oameni de cultură. Răspunsurile nu sunt imaginate, ci sunt rezultate din prelucrări realizate cu ajutorul inteligenței articiale asupra operelor acestora și asupra informațiilor cunoscute despre ei.
de Radu Herinean
Homer
Homer (gr. Ὅμηρος Hómēros) a fost un poet și rapsod grec legendar, căruia i se atribuie scrierea Iliadei (Ἰλιάς) și Odiseei (Ὀδύσσεια). În antichitate, i-a fost atribuit uneori întregul Ciclu Epic, care includea alte poeme despre războiul troian, precum și poeme tebane despre Oedipus și fiii săi. Alte opere, precum corpul Cântecelor religioase homerice, mini-epopeea comică Batrachomyomachia ("Războiul dintre broască și șoarece" Βατραχομυομαχία) și epopeea Margites i-au fost atribuite, însă în prezent aceste fapte sunt privite cu incertitudine. Tradiția spune că Homer ar fi fost orb, iar diferite orașe ioniene își revendicau locul de naștere al poetului, însă mai departe biografia sa este aproape necunoscută. Există o dezbatere intelectuală considerabilă în privința existenței lui Homer ca persoană reală, unii...
0 poezii, 0 proze
dobrescu cornelius
Asculta pe cel ce nu poate vorbi, arata celui orb.... Caci cuvintele sunt tot ce avem.....
24 poezii, 0 proze
ovidiu
sunt...
4 poezii, 0 proze
karmapaceno
sunt
2 poezii, 0 proze
Alexandru Ioan I Popa
sunt...
7 poezii, 0 proze
Danu Marion
sunt
1 poezii, 0 proze
Bogdan Bogdan
sunt bolnav
2 poezii, 0 proze
anila sterian-laurentiu
sunt un tip ciudat, ma pasioneaza intunericul, (obscuritatea); pentru ca nu comite umbre...
1 poezii, 0 proze
mosneagu daniel
sunt viu si stiu asta
3 poezii, 0 proze
Bogdan
sunt un baiat care a suferit si sufera...e ciudat...dar asta este...
15 poezii, 0 proze
Sunt orb și surd
de Țipău Marius
Am ajuns cu toții orbi și surzi, orbi la durerea din jur, la ceea ce se petrece cu persoana pe care o iubim, surzi la sinceritatea cuvintelor rostite în șoaptă într-o clipă de tandrețe...orbi la cei...
Să scap cu totul de această-mpotrivire
de ILIE GRIGORE
Sunt orb și mut și surd, pe dinlăuntru, de parcă m-ar fi înghițit de tot pământul acestui trup, pe care-l port pe mine, nici nu mai știu demult ce este rău și ce e bine și-n starea asta-n care m-am...
Incercare
de Babici Constantin
Si-au venit la mine doua doamne si mi-au zis: esti gata, hai sa trecem raul! Haide c-am gasit, in fine, doamna ce va inspica doar pentru tine graul. Dar sunt orb si surd si toamna mi-e bolnava cum sa...
“Ceasul plange fara mine”
de Ursu Andrei
“Ceasul plange fara mine” \"Ceasul plânge fără mine și îmi cade la picioare Căci mă nasc cu amintirea că iubirea nu mai moare Dar așa cum nimeni astăzi nu cunoaște nemurirea Ce pot eu să fac în viață...
Castanul meu.
de Ghe. C-tin Orghici
Pe strada mea, cândva creștea un castan. I-am urmărit viața, i-am numărat florile, culesu-i-am roadele. Cu toate că fructele lui nu îmi folosesc la mai nimic. Nu că nu ar putea fi folosite, dar nu le...
Mesagerul
de s
MESAGERUL Noi,cei biciuti de soarta Din strafunduri de durere Strigam catre tine,Doamne, Tu,himera-ntre himere! Noi,cei plini de ochii noptii Noi,cei inecati in chin, Noi,cei prizonieri ai vietii...
Mesagerul
de s
Noi,cei biciuti de soarta Din strafunduri de durere Strigam catre tine,Doamne, Tu,himera-ntre himere! Noi,cei plini de ochii noptii Noi,cei inecati in chin, Noi,cei prizonieri ai vietii Condamnatii...
Chip de cenușă sunt
de Ghe. C-tin Orghici
Cenușă din jarul timpurilor eu sunt, din focul cel veșnic mi-am luat ființa, din bobul cel sacru ce a rodit pentru prima dată pe pământ luat-am bucuria, din chinurile primei nașteri luatu-mi-am...
