Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Straturile"5564 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
38 rezultate
Ioan GrosaruIG

Ioan Grosaru

AutorAtelier

M-am nascut la 24 octombrie 1972, in Falticeni. Am urmat clasele primare si gimnaziale in Falticeni, apoi Scoala Profesionala in Timisoara. In prezent, sunt angajat in structurile MApN.

16 poezii, 0 proze

CZ

corneliu zegrean

AutorAtelier

Sunt prea bătrân ca să fiu tânăr, Sunt tânăr ca să fiu bătrân, Am dus și încă port pe umăr Ce mi-a fost dat, pe ce-s stăpân. M-am născut la 24 Octombrie l934, într-un sat, parcă uitat și de Dumnezeu, dispus între cetățile Ungurașului și Ciceului, despre care și istoricii au uitat să mai vorbească, la vreo 3-4 km. distanță de confluența Someșului Mic cu Someșul cel « buclucaș », satul Nireș, pe care eu nu o să-l uit și după care mi-am luat și pseodonimul : « nireșeanul » . Școala primară ? Mai mult prin grădina popii, Cu multe straturi de ceapă, Am plivit scaii cu mâna, Rareori cu câte-o sapă. Celelalte cursuri le-am terminat la Dej, Cluj și Oradea, unde am absolvit o Școală de Ofițeri de Administrație și Finanțe, în 1956, cu gradul –Locotenent. Mi-am definitivat studiile militare la Academia de Inalte Studii Militare iar cele civile la Academia de Studii Economice, București. Ca militar de carieră, am parcurs toate erarhiile de grade și de funcții până la gradul de general. În 1994 am...

131 poezii, 0 proze

Catalin PavelCP

Catalin Pavel

AutorAtelier

Cătălin Pavel (n. 1976) este scriitor și arheolog. A urmat studii doctorale și postdoctorale la Univ. of Oxford, Univ. Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim, Univ. Hamburg și Colegiul Noua Europă din București. A participat la săpături arheologice în țară, în Germania, Franța, Anglia, Maroc, Israel și în special în Turcia (la Milet, Gordion și, în 2005–2010, la Troia). A predat arheologie, artă clasică și teme arheologice în literatură în București, Cluj și Atlanta, iar în prezent este conferențiar universitar la Univ. „Ovidius” din Constanța, unde coordonează doctorate și conduce săpăturile arheologice ale universității la Histria. Romane: Aproape a șaptea parte din lume (Humanitas, 2010, Premiul de debut Bibliofagia/UniCredit, tr. fr. de F. Courriol, La septième partie du monde, Éditions Non Lieu, 2017), Nicio clipă Portasar (Cartea Românească, 2015), Trecerea (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iași”, nominalizat la Premiile USR),...

37 poezii, 0 proze

Elena D. MarcuEM

Elena D. Marcu

AutorAtelier

EU eu respir, eu tremur, eu zambesc, eu ma inrosesc, eu plang, eu merg inainte, eu...nu sunt speciala, dar daca totusi sunt si nu realizez asta? ha! eu...visez. da visez! am propria mea gradina cu vise pe care le cultiv asa cum vreau eu. nu imi sunt impuse reguli speciale de gradinarit. sunt doar eu si straturi pline de iluzii, vise, idei, dorinte..."cultivator de vise" ! si totusi eu...inca invat. invat sa am curajul sa fiu eu insami, sa-mi recunosc meritele si sa accept infrangerile. invat sa strig atunci cand nu pot aproba in tacere si invat sa suspin atunci cand nu am glas sa pot striga. am nevoie sa invat toate astea... meandradoi@yahoo.com t3ddy_m3

25 poezii, 0 proze

C

Chwoika

AutorAtelier

mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...

1 poezii, 0 proze

A

Alex

AutorAtelier

Sunt Alex, din Fagaras, am 18 acum impliniti. Deci, sunt din '91 Imi place arta, adica sa desenez si sa fac muzica. Chestiile astea le fac in timpul liber. Si tot ce scriu, toate povestile, sfaturile, descrierile, povestile in versuri, le pun pe bitul de hip-hop sau pe notele de muzica dance. Pana la urma muzica este facuta sa fie ascultata, si textul este facut sa fie citit de toata lumea, deci nu va fi lauda. Am pornit pe acest drum fara un studiu in muzica, tot ce stiu, am invatat de pe la prieteni, de pe web si cel mai mult am invatat singur. Imi place pe scena, la microfon, si trag tare pentru visul meu. Sa ajung cantaret. Si imi place sa cant si la chitara. Mi-a imprumutat un prieten o chitara acustica pentru un proiect de teatru... desi, nu-mi place teatrul. In fine, si mi-a lasat-o cam un an, si mi-a placut chitara si m-am invatat pe ea. Pana la urma n-am facut decat sa cred in visul meu, si rezultatele sunt superbe. Tin tot timpul sa evoluez... sa fac ceva cat de superior,...

2 poezii, 0 proze

Jemna Ramona LauraJL

Jemna Ramona Laura

AutorAtelier

Luni Sunt singura in camera. De fapt, sunt iar singura...in viata. Pentru a cata oara? Ce rost are sa mai fac fac socoteala? Important acum e prezentul. Scaunele " tac ", nu scartaie nici unul. Cand spui "sunt doar cu mine", in interiorul tau doresti sa fi pronuntat acest cuvant pentru ultima oara. Vrei ca semnificatia, incarcatura lui s-o uiti cat mai repede. Si vin ploi...si sterg o parte din cenusiu. Iar apoi...dupa ploaie rasare soarele si purifica atmosfera. Da...dizolva semnificatia tristetii. Mi-am scos un sandwich si mananc. Ma cauta cineva...dar nu pot sa raspund. De ce? Pentru ca azi doresc sa stau de vorba doar cu "tine", cu trecutul pe care vreau sa-l uit. Pe care faptele-l pastreaza, dar pe care l-am ascuns in mine. Si care m-a facut sa ma simt uneori atat de singura, singura...chiar cand eram inconjurata de atatia prieteni. Trecutul..."taci", as vrea sa-i raspund iritata eului meu! Si totusi el are dreptate. Ar fi fost bun de geolog. Sapaturile lui duc totdeauna la...

2 poezii, 0 proze

Victor Țarină

Victor Țarină

AutorAtelier

Născut la 9 mai 1960 în Cluj-Napoca Studii: Elementare și liceale: 1967-1979 Cluj Napoca; Universitare: Fac. de Geologie, Univ. Babeș- Bolyai Cluj-Napoca; Debut literar: revista Tribuna, 1986; Volume publicate: * Nisipuri cu pelerini, poezie, Ed. Litera, București, 1991 (cu o postfață de Victor Felea); * El și Cel, scenariu, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1994 (în colaborare cu Nicolae Dudaș) cu o postfață de Nicolae Mocanu; * Plouă aseară, poezie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1996 (în volum cu Nicolae Dudaș, proză scurtă); * Aureole, poezie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1997 (cu o postfață de Adrian Popescu); * Statuile disperării, poezie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1998; * Ultimul cuvânt, poezie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1999; * Veghe și somn, poezie, Ed.Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999; * Dialog cu hârtia, poezie, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000; * Sfârșit de coridă, poezie, Ed.Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001; * Încercare de bust, poezie (antologie), Ed. Napoca Star, Cluj Napoca, 2002 *...

211 poezii, 0 proze

Straturile

de Adela Setti

Pe zidul cu multe straturi de var scorojite ca o ceapă uscată bunica ținea legume și ierburi prinse pe hârtie în cuișoare ruginite. Într-o zi bunicul umblând cu găleata de colo până colo, după ce...

ProzăAtelier

Straturile anilor

de Rusu Victor

Prin straturile anilor Adesea eu străbat. Dor de mirosul lanului De solul prelucrat. De mamă-mi este dor Și de pâinica caldă Cea cu mireasmă aprinsă Din inimă de mamă. Dor de mirosul florii Din...

PoezieAtelier

trebuie să-ți arunci toate straturile de piele

de Laichici Violeta Daniela

în ziua aceea mamă îmi simțeam inima atât de mică încât începuse să-mi fie teamă că n-am s-o mai aud niciodată cum îmi ține pieptul în viață chiar dacă alții răsuceau alteori cuțite nemilos dacă...

PoezieAtelier

Karma4

de Felix Onofrei

Karma4 Straturile fiintei dispar De pe mine anihilate de eter. Efluvii de spirit raman Regasind nuante de efemer. Caut sa-mi refac invelisul De piele si gasesc putregaiul. Descotorosindu-ma indelung...

PoezieAtelier

zăpezi mișcătoare

de Ela Victoria Luca

sub straturile de zăpadă e mai bine să vorbești cald, cât mai cald malițiozitatea de la suprafață e doar gheața pe care celălalt alunecă fiindcă face parte din el, din lumea plină de lighioane care...

PoezieAtelier

vis

de Lidia Muraru

Între straturile adânci ale sufletului se lasă de ploaie. E umed și puțini stropi lipicioși mi-au atins pleoapele amintindu-mi de somnul neîmplinit din zilele numărate din vineri în vineri. Mi-am...

Atelier

Versuri ravasite 19

de Aniela Ungureanu

trandafiri sălbatici încolțesc în straturile pielii spre coasta ta îmi sunt purtate oasele de semnele-nchinarii tu agăți poveștile albastre în ramura nenăscutei veri, modelezi ferestrele timpului și...

PoezieAtelier

Cros la puterea dragostei

de Ioana Camelia Sîrbu

Împărțirea arcurilor cuminți Pe straturile fizionomice ale plebei S-a făcut demult când Fiecare putea zbura până la stea când Luceafărul strălucea sarcastic pentru că el va fi și mâine¬. Nu ca noi,...

PoezieAtelier

Suflet polenizat cu iubire

de razvan rachieriu

Cu unghiile scormonesc în straturile minții descopăr iubirea – fosilă doar dinții i-au rămas întregi și-n ei spânzurată atârna o femeie – mumie gândurile putrezite s-au prefăcut țărână mi-am învelit...

PoezieAtelier

Ei îmi spuneau doar femeie

de andrei gratiela

Îmbătrânesc și păstrez toate straturile Câteodată mă aud scoțând primul țipăt \"Felicitări doamnă, aveți o fetiță sănătoasă\" Oaaaa Oaaaa Undeva în adânc sunt mereu copilul tânjind după înghețată și...

Atelier

alt fel

de Dacian Constantin

pentru macaragiul meu aș trece prin toate straturile atmosferice aș pupa boturi de avioane mi-aș ondula părul în elice și dacă și numai dacă e cazul aș înota bras pe stele așa de înaltul meu...

PoezieAtelier

biotip

de Alexandru Corneliu ENEA

Dacă ne-am da jos straturile de viață de la om la unicelular și până la praf cosmic, sigur ne-am regăsi în amalgamul de atomi ai începutului și mă întreb ce mai urmează!? Îmbrățișați din voia...

PoezieAtelier