Ioan Grosaru

În deșertul Afganistanului, locul unde soarele a curs pe pământ sub formă de cenușă, munții ce împrejmuiesc Kabulul s-au dezbrăcat în totalitate de podoabele naturii, scuturându-și pletele de

Ce mi-a plăcut în viață? Nici nu știu Dar chiriașii minții mă pun la încercare. Să cântăresc apatic tiparele-n târziu Să dau privirii stelelor, mâncare. Pendulele din ceasuri mai mestecă

Glia stranuta tantari peste tot Taciunele serii arata a mort. Tabloul iubirii –amurgul in sange, Arata multimii ca soarele plange. Mici monstri cu chipuri din umbre de foc Se-aseaza cu frica

Curg despletite peste umerii goi Pletele salciilor si mangaie moi Atatea cuprinsuri ce duc impreuna Vestita furtuna, vestita cununa... Curg despletite peste umerii tristi Umbrele grele-a

Nu indraznesc sfiala sa mi-o-nchipui Sa-ntunec urme fara sa gandesc Nu alung ritmul vreunui nefiresc Dar … fara indrazneala ma apropii … Nu tremur cand tacerea-mi scoate copii Si ma alunga

Taram placut de amintiri Ce naste hrana ce-nconjoara Flamande aventuri ce zboara Cu noi odata, si-n priviri, Nastem cu ele-a doua oara. Si daca un trecut a fost Si fi-va inca unul,

Cercetatoare privirea cerbului ranit adastra peste zare ca mi se face trupul un urlet de caine pornind dupa prada ca parca spatiul s-a inchis in rana lui si in durerea de maine

Îti scriu iubito, o scrisoare, cu sânge-albastru si venin De ma citesti, sa spargi oglinda din foaia palida si stinsa Când dormi în floarea parasita din coltul inimii-am sa vin Ca un strain

Se-nhama la iluzii caii firii cu tropote salbatice alearga in migrari, in custodia anotimpului pierdut aflat in rastignire si uitari La poarta marilor deceptii plangand ecoul ce candva era al

Se-aud batai de clopote amare In asfintitul sangeriu de soare In valuri de nuante ce mangaie eterul Prin umbra firii care nu mai moare. Tresalta-apoi de implinire cerul Si a strapuns pan’la

As vrea sa fiu o soapta din fiecare. As vrea sa plang la fiecare pas ce-l fac spre abis. As vrea, ca sarutul marii sa-mi dea seva nemarginitului. Sa fiu in fiecare mangaiere ce-mi mangaie

Arde in cupe tacerea amara A gandurilor vesnic imn tacut Mai zboara inapoi spre inceput Aceiasi zi … apoi aceiasi seara … Mai bate-n poarta inca, o straina Cantand din arfa sunete

Motto:\"Eu arat altora drumul drept pe l-am cunoscut tarziu, cand eram obosit de ratacire” (Seneca) Trista-i toamna in cuvinte, sursa lumii efemere Negasind o inlesnire

Ma-asez in poala mea si ma astept Ca sa sosesc din lumea nefertila. Simt o durere apriga in piept Ma umileste groapa in argila. Mi-e sete de rugina, de ruine, De apa clocotita in

Vad infioratoare Aripile tale Intinse peste zare Menite sa-nfioare Miraculoasa vale O adiere-usoara Din marginile zarii O simt ca ma-nfioara E-un vultur care zboara Spre gandul

Sunt un copil al vietii parasit Sa gust raceala strazilor spre moarte Furat de dreptul de a fi iubit Si sters din cartea lucrurilor toate Parintii mei m-au parasit de mic Afara din oras