silvia albu

1 poezii, 0 proze

Laurentiu Nicolae

... stop Și de la capăt. Am început să scriu în primul an de facultate, poate din nevoia de a arde din gândurile ce nu-mi dădeau pace, cochetând cu poezia ca formă de exprimare a trăirilor, suficient de directă și brutală pentru a fi înțeleasă și totuși suficient de misterioasă și ascunsă pentru a lăsa loc îndoielii. Scrise de obicei la ore târzii, ele n-au fost la început decât o formă rudimentară de fotografie a sufletului, un clasor cu un alt fel de amintiri.

77 poezii, 0 proze

vranescu anca

nascuta 14.03.1985 eleva la liceul de arte plastice nicolae tonitza stop

3 poezii, 0 proze

ioana barbu

eleva la Colegiul National Ienachitza Vacarescu, am obtinut locul II la olimpiada de limba si literatura romana pe judet, am participat la concursul "Stop traficului de carne vie" si am obtinut locul I .

4 poezii, 0 proze

moisoaie razvan

Acum am inceput sa vad demoni in ceata Sa ii aud cum imi soptesc : "Renunta la viata!" Dar niciodata nu o sa renut la ea, Voi continua sa lupt pana voi ceda. O sa continui sa traiesc Si o sa dobor demonii ce stau si ma pandesc Precum o cioara Din intunericul infinit si satanic numit. Ceata am vazut si penele unui inger doborat Caci am fost printre putinii ingeri Ce pe diavol l-au infruntat. Mi s-a parut ciudat la inceput... Dar apoi am inteles.... Scrisul "Deschis NON-STOP" de pe poarta de la intrarea in iad... Era pentru sufletele invinse si ispitite de pacat, Care odata ajunse acolo sunt precum Frunzele ce cad pe pamantul inegrit Blestemate sa moara putrezite.... Rar mai apare o raza de speranta Care pare sa puna capat Demonilor ce ma pandeau etern Si care in suflet imi provocau un freamat Dar nu sunt indeajuns de puternic Sa ii infrunt de unul singur. Stand in intuneric neajutorat aAsteptandu-mi sufletul ce mi-a cazut in pacat Sperand ca imi va da puterea Si sa-mi implinesc menirea...

1 poezii, 0 proze

Radu Contes

The beginning of my childhood was profoundly marked by one of my grandfather’s passions – literature. For him reading, living, the writings of so many did not seem to be enough, so he began writing his own stories that still echo in my memory and in my heart. I remember that one day I went to him and asked “What are you writing about?”. Looking at me for only a second and returning his eyes at the ink stained notebook he answered: “My life”. Regretful, I confess that that was the last dialogue we had. After that I began reading, reading everything he was writing. Two years after his death, I had met someone who changed everything. I stopped reading and began writing myself. It was such a new feeling. It seemed to be never ending. It still feels. Since the first time, you may think I am exaggerating, but it really was the first time I saw her when I felt this sudden urge of writing. Words like “Thank you” seem meaningless compared to the things that you have done for me.

2 poezii, 0 proze