"Stampa" – 12964 rezultate
0.01 secundeMeilisearchGaspara Stampa
1523-1554 Poate cea mai însemnată poetă a Renașterii italiene, Gaspara Stampa se naște la Padova, într-o modestă familie de negustori. După moartea tatălui se mută cu familia la Veneția, unde face studii literare și muzicale temeinice, devine în scurtă vreme o poetă și o cântăreață dintre cele mai apreciate de societatea cultă a vremii. Admirată și pentru frumusețea ei, a dus, pare-se, viața rafinată și libertină a marilor curtezane ale vremii, nutrind însă o mare și constantă iubire pentru contele Collatino di Collalto, senior de Treviso și poet, amant necredincios, care i-a inspirat întregul canțonier. Rimele sale, elogiate în epoca Romantismului ca expresie spontană a talentului și a unei pasiuni mistuitoare realmente trăite, poartă totuși amprenta culturii literare a vremii, eliberată doar de excesele intelectualiste.
1 poezii, 0 proze
Guido Ceronetti
Poet, eseist, critic, filozof, ziarist si manuitor de papusi, Guido Ceronetti este una dintre cele mai interesante figuri ale lumii artistice italiene. A tradus din clasicii latini (Martial, Catul, Juvenal) si din Biblie, a publicat proza (Aquilegia, 1973), poezie (Poesie 1968-1978, 1978), multa eseistica rafinata si caustica (Difesa della luna e altri argomenti di miseria terrestre, 1971; La Musa ulcerosa, 1978; La vita apparente, 1982; Albergo Italia, 1983; Confessioni e disperazioni, 1993; Deliri disarmati, 1993 s.a.) si nenumarate cronici in La Stampa. In 1970 a infiintat Teatro dei Sensibili, un teatru de marionete devenit celebru, pentru care a scris numeroase piese. [[ita]] Guido Ceronetti ovvero Del silenzio. De + ablativo è una costruzione latina che già ci comunica qualcosa di questo autore, è una lingua che ama, che rispetta al punto da far tradurre dal filologo Carlo Carena le parole che più gli stanno a cuore. Nasce a Torino nel 1927, lo stesso anno in...
1 poezii, 0 proze
Giovanni Arpino
Nascut la Pola, in Iugoslavia, Giovanni Arpino (1927–1987) s-a stabilit de timpuriu in Italia. A colaborat, in calitate de ziarist, la doua mari cotidiane din peninsula, La Stampa si Il Giornale. In proza sa, Arpino a investigat cu subtilitate conflictele care-l opun pe individ societatii, intr-un stil ce trece de la elegie la ironie si grotesc. Romanul Il buio e il miele (Intunericul si mierea, Humanitas, 2003) a fost ecranizat in doua randuri: in 1974 (cu Vittorio Gassman in rolul principal) si in 1992, sub titlul Scent of a Woman (cu Al Pacino – Oscar pentru acest rol). Carti: La suora giovine (1959) Un delitto d\'onore (1961) Una nuvola d\'ira (1962) L\'ombra delle colline (1964) Il buio e il miele (1969) Randagio e l\'eroe (1972) Il fratello italiano (1980) La sposa segreta (1983) Passo d\'addio (1986) (Info: Humanitas)
1 poezii, 0 proze
Gianni Riotta
Gianni Riotta (Palermo, 12 gennaio 1954) è un giornalista e scrittore italiano. Figlio di Salvatore, redattore del Giornale di Sicilia, esordisce nel campo del giornalismo a 17 anni, come corrispondente de Il Manifesto e come collaboratore delle pagine culturali del Giornale di Sicilia. Dopo essersi laureato in Filosofia all'Università di Palermo, nel 1976 si trasferisce a Roma. Poi passa a scrivere per la La Stampa e quindi, nel 1988, per il Corriere della Sera (grazie alla proposta di Ugo Stille di succedergli come corrispondente da New York). Negli Stati Uniti frequenta la Columbia University, dove si laurea in giornalismo. Ha insegnato all'Università di Bologna e fa parte del Consiglio di Facoltà del corso di cultura italiana a Princeton, dove ha insegnato comunicazione. Ha collaborato con: New York Times, Washington Post, Le Monde, Foreign Policy. Fa parte del Council on Foreign Relations. Da New York ha fatto il corrispondente per varie testate giornalistiche tra cui La Stampa,...
1 poezii, 0 proze
Stamate Palnie
23 poezii, 0 proze
Stamate Mihai
Un simplu copil care scrie sentimente pure...
1 poezii, 0 proze
Marian Stamate
5 poezii, 0 proze
Constantin Stamati
11 poezii, 0 proze
Horia Stamatu
Horia Stamatu (n. 9 septembrie 1912, Vălenii de Munte - d. 7 iulie 1989, Freiburg im Breisgau) a fost un scriitor, poet, ziarist și eseist român. Horia Stamatu s-a născut la 9 septembrie 1912 în Vălenii de Munte, județul Prahova. Urmează cursurile școlii primare în orașul natal, apoi Liceul Militar și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Debutează la revista "Floarea de Foc" condusă de Sandu Tudor și în anul 1934 obține "Premiul Scriitorilor Tineri" pentru volumul de poezii "Memnon". În anii 1936-1937 este profesor suplinitor pentru limba română și filosofie la liceul "Cantemir Vodă" din București, iar între 1938-1940 redactor la "Enciclopedia României". Aderă la mișcarea legionară și participă la rebeliunea din ianuarie 1941 împotriva generalului Antonescu. După eșuarea rebeliunii, părăsește țara ajungând în Germania, unde - în 1942 - este internat în lagărul de la Buchenwald, din care este eliberat o dată cu sfârșitul războiului. În 1945 se stabilește la...
16 poezii, 0 proze
Alexandru Teodor Stamatiad
Al. T. Stamatiad, pe numele său complete Alexandru Teodor Maria Stamatiad, a fost un poet român simbolist. Poetul preferat al lui Macedonski din ultima serie de discipoli, Al. T. Stamatiad s-a născut în 9 mai 1885 la București, fiu natural al Mariei Stamatiade și al locotenent-colonelului Theodor Pallady. Poetul era văr cu pictorul Theodor Pallady și cu Lucia Sturdza-Bulandra și fratele Alexandrinei Cantacuzino. Urmează liceul la "Matei Basarab" și "Sf. Gheorghe", în București. După trecerea licenței în litere, este numit profesor de franceză la Arad (1914), apoi la București. DEbutează, în 1905, sub auspiciile lui Macedonski, cunoscut în 1903, la cafeneaua "Kubler", alături de care va rămâne și atunci când se apropie de grupul Convorbirilor critice, unde-i pledează cauza pe lângă criticul M. Dragomirescu. După război, la reapariția Literatorului, în 1918, Stamatiad devine prim-redactor al revistei, funcție la care renunță în urma unei polemici patetice cu bătrânul "magistru", neurmat...
5 poezii, 0 proze
Stampă
de Nichita Stănescu
Săgetarea unui leu în cușcă, iată vânătoarea regală.
Stampa
de Ramona Anamaria Secrieru
E prea devreme toamna si ochii se inchid, toate se duc si nimic nu se-ntoarce; la tarmurile mintii, dupa razboaie in alb sperantele-si ingroapa ranitii de vii... impuscati de adevaruri rostite din...
stampă
de Liviu Ioan Copos
undeva o femeie... Unica! și cerul în vomă nedefinit alunecând pe aleile orașului petale sub carcase un fel de primăvară, adică și trupul tău zgâriindu-mă ca un cui de sicriu ratând inefabilul dans...
Stampă
de Cristescu Victor
Suntem cu toții artiști. Autodidacți pictând zilnic propriul hău puțin câte puțin cu măiestrie de călău. Retușând zâmbetul fad al lui Charon într-un portret ce pentru fiece om poate îi este oglinda,...
Stampă
de Leonid Dimov
Să strângem din copacii joși Și să le dăm ofrandă dimineții. Azi s-au ivit în ceață prinți frumoși Si bube vechi le scormone poeții. Să plângem de destinu-le amar Când rătăcesc la noi, după iubite....
Stampă
de Ioana Crăciunescu
Ficatul bolnav al acelui oraș în care hăituiți de respirația celor din spate înaintăm cor de nevolnici cu trepiede și note, în mâini. Iubindu-ne în blănile noastre roase pielea noastră întoarsă pe...
Stampă
de Aurel Sibiceanu
Întunerecul unor sălbatice fructe se ascunde-n vorbele tale, în lumina pe care mâinile-ți o lasă pe masă cum pe o lespede atinsă de barbara mea tâmplă. Vorbești și liniștea pleacă-n lutul unei...
stampă...
de ioana matei
orbiți, fluturi fără orb...
Stampă
de Potoroaca Romeo
Rândunica dâ târcoale foișorului Pisica tresârândâ... cerne adierea amiezei printre mustăți.
stampă
de Victor Ciobanu
Se prelungea un țipăt (precum o boală grea), curgea pe pielea-mi și se spărgea în mii de lucruri imprevizibile. Nici prinț, nici înger nu eram, mă îmbrăca doar o viziune, din cap până-n picioare eram...
