"Spovedanie târzie" – 1278 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMaria Jorj
"Accentul sfâșietor (patetic), de spovedanie absolută, este numitorul comun al etapelor parcurse de lirismul Mariei Jorj, de la cartea de debut, intitulată Exerciții de normalitate (Ed. Dacia 1992), până la volumul de față. Adresată sieși, lui Dumnezeu sau nimănui, mai degrabă decât semenilor, confesiunea neîntreruptă (delimitată, grafic, doar de asteriscuri, ca de stele negre), ce străbate aceste poeme, circumscrie un spațiu psihic al separării, al exilului voluntar, al dezerțiunii." Dan Damaschin Prefață la volumul Iată, mă-ncumet – 2009
2 poezii, 0 proze
Romulus Guga
Romulus Guga s-a născut la 2 iunie 1939, la Oradea, și a murit la 18 octombrie 1983, la Târgu-Mureș. A debutat cu poezie în 1958, în revista "Tribuna", de la Cluj. A fost redactor-șef al revistei "Vatra", de la Târgu-Mureș, de la înființarea acesteia, 1971, până în 1983. A publicat volumele:"Bărci părăsite", versuri,EPL, 1968, "Totem", versuri, Editura Cartea Românească, 1970, "Nebunul și floarea", roman, Editura dacia, 1970, ediția I, ediția a II-a, Editura Tipomur, 1991, cu o Postafță de Nicolae Băciuț, "Viața postmortem", roman, Editura Cartea Românească, 1972, "Sărbători fericite", roman,Editura Cartea Românească, "Adio, Arizona", (Spovedania unui naiv, făcută în fața unui autor din provincie), Editura Dacia, 1974, "Paradisul pentru o mie de ani", roman, Editura Eminescu, 1974, "Evul mediu întâmplător", teatru, Editura Eminescu, 1984, "Poezii", Editura acia, 1986.
2 poezii, 0 proze
Spovedanie târzie
de Ghejan Andrei
prea obosit să caut schimbare mă-ntorc în penumbra a ceea ce pot e loc pentru soare, e loc pentru o floare chiar dacă alții o taie de tot obiectivismul privit dinăuntru strivește dorința...în avatar...
certitudini
de Bogdan Nicolae Groza
Sunt un fel de Toma apostolul nu cred în mine decât atunci când ating copilul dinlăuntrul meu care doarme pe o aripă de înger până la întâlnirea cu zborul Abia atunci îndrăznesc să spun cu...
Nașterea dorințelor lichide
de heghedus camelia
Pe o scenă vaporoasă, capricioasa reprezentație lingvistică a Ruxandrei Cesereanu pare o tentativă de a-i concepe iubirii un corp. Însă materialul faptic pus la dispoziția limbajului e, mai degrabă...
Tristețe de toamnă
de Florin Hulubei
voi rupe din mine lumina deznădejdii pentru a-ți face drum către singurătatea din care mi-e tot mai greu să extrag o imagine, un chip sau un zâmbet înaintea cărora se opreau toate excesele...
Rinocerii nu se mai ciupesc de fund
de Emil Tudorache
Nici nu mai suntem colosali, Nici rinocerii nu se mai ciupesc subtil de fund, Din vis, doar barcagiul mai trage de mal, Năprasnic, sa-l înnece... Când, Un braț de Dumnezeu, Bine definit, Oprește...
spovedanie
de simonac
Având un scop precis Vinerea Mare m am decis Ca eu să mă spovedesc Păcatele să mi mărturisesc La Biserică am plecat Cu gândul împăcat Că păcatele îmi vor fi iertate Și de nimeni comentate În biserică...
spovedanie
de Iftime Vasile
Mi-e viața o continuă căutare Tot rătăcind prin marea de idei Orbecăi într-o singură culoare Pe ochi având lipite trei femei. Și mai că aș ajunge la liman De n-ar fi busuioaca să mă-ndoaie Să-mi vând...
Spovedanie
de Daniela Luminita Teleoaca
Prea puțin am scris despre casa cu viță îmbrăcată, despre mieii ei albi și pereții verzi-răcoroși, despre cântecul purtându-mă hăt departe, până Acasă, până la Dumnezeu, pân’ la mine. Despre oamenii...
Spovedanie
de George Bălan
Tot hârșind printre zile Mi-am vărsat inima Și mi-am pătat până și ultimul vis Înmugurit întru Albastru. Se împletea cu parfumul timpului ce a trecut printre noi, Cu un dram de iubire celestă, Cu...
O spovedanie și o tentativă
de Liliana Pintocara
O spovedanie și o tentativă Ia să intru eu în rândul oamenilor și să mă spovedesc, îmi spun, acu’ vreun an. Mă duc la preotul Cioacă (doar coincidență), că mă cunoaște, poate o fi mai indulgent și...
Funcția ontologică a povestirii
de Corneliu Traian Atanasiu
Pînă să-l citesc pe Mircea Eliade cu părerile lui despre poveste și cu ilustrările acestora în proza sa, mai ales în cea scurtă, tîrzie, nu mă omoram cu a da credit prea mare povestirii. După aceea,...
Fratele meu, Mihail
de Nicolae Diaconescu
Fratele meu, Mihail A fost cu zece ani mai în vârstă decât mine şi multe din întâmplările vieţii sale aş putea să le povestesc într-un roman, dar apoi, cine l-ar citi!?! Într-unul din momentele sale...
Să fi avut și noi toamna noastră
de Daniela Luminita Teleoaca
... una cu brume ample și fum adevărat, cu spaime înecate în crizanteme... și timp care nu mai începe... nu mai... Un barcagiu, atâta vreme rătăcit, să ne fixeze pe harta inimii reperele (acolo, ca...
„La Nea Mitică”: școală, cârciumă și frică
de Vasile Munteanu
orice cot lustruind un scaun e cârpă la Nea Mitică toți sunt egali cine dă o bere nu e nici măcar fost securist religia? ehei religia: lacul de unghii al studentelor pioase din 601 mărul lui adam în...
Panait Istrati într-un mormânt vandalizat
de Gabriel Dragnea
Pe 16 aprilie s-au împlinit 80 de ani de când scriitorul și gazetarul Panait Istrati a părăsit această lume, care i-a oferit de-a lungul vieții atât bucurii, dar și tristeți care i-au marcat...
Spre necunoscut. capitolul IX
de nicolae tomescu
Au mers destul de repede. Calul, Cezar, era odihnit. Dimineața, destul de răcoroasă, îl învioră așa că era destul de greu să fie strunit. Au ajuns la locul numit Moara Hașagului imediat după ce au...
Nu e de ajuns?
de Alecu Marinel
Nu e de ajuns cu cât m-ai încărcat? Zile grele, amare mi-ai pus în desagă, eu am strâns sacul și l-am aruncat în spinare. Nu mi-a zis nimeni ce e în el. Cu timpul am început să-l simt din ce în ce...
Cronica tragediilor mărunte - 26
de marin badea
Scoate calul, pune șaua, vreau să plec, a-a-a, că această zi e roșie și plină de sfială ca o mireasă în prima lună de lehuzie, măi cârciumar, măi, și precum babele la sfânta taină a spovedaniei, după...
