Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Spovedania lui Isus Hristos"1255 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
32 rezultate
Maria JorjMJ

Maria Jorj

AutorClasic

"Accentul sfâșietor (patetic), de spovedanie absolută, este numitorul comun al etapelor parcurse de lirismul Mariei Jorj, de la cartea de debut, intitulată Exerciții de normalitate (Ed. Dacia 1992), până la volumul de față. Adresată sieși, lui Dumnezeu sau nimănui, mai degrabă decât semenilor, confesiunea neîntreruptă (delimitată, grafic, doar de asteriscuri, ca de stele negre), ce străbate aceste poeme, circumscrie un spațiu psihic al separării, al exilului voluntar, al dezerțiunii." Dan Damaschin Prefață la volumul Iată, mă-ncumet – 2009

2 poezii, 0 proze

Romulus GugaRG

Romulus Guga

AutorClasic

Romulus Guga s-a născut la 2 iunie 1939, la Oradea, și a murit la 18 octombrie 1983, la Târgu-Mureș. A debutat cu poezie în 1958, în revista "Tribuna", de la Cluj. A fost redactor-șef al revistei "Vatra", de la Târgu-Mureș, de la înființarea acesteia, 1971, până în 1983. A publicat volumele:"Bărci părăsite", versuri,EPL, 1968, "Totem", versuri, Editura Cartea Românească, 1970, "Nebunul și floarea", roman, Editura dacia, 1970, ediția I, ediția a II-a, Editura Tipomur, 1991, cu o Postafță de Nicolae Băciuț, "Viața postmortem", roman, Editura Cartea Românească, 1972, "Sărbători fericite", roman,Editura Cartea Românească, "Adio, Arizona", (Spovedania unui naiv, făcută în fața unui autor din provincie), Editura Dacia, 1974, "Paradisul pentru o mie de ani", roman, Editura Eminescu, 1974, "Evul mediu întâmplător", teatru, Editura Eminescu, 1984, "Poezii", Editura acia, 1986.

2 poezii, 0 proze

Spovedania lui Isus Hristos

de Constantin I. Marian Catalin

L-am întâlnit undeva la munte, într-o stațiune balneară, era îmbrăcat elegant, purta o magdalenă la piept, privea și vorbea inflamat, își mângâia fruntea cu o creangă de brad, nu m-am putut abține să...

PoezieAtelier

\"Nimic sub soare nu este mai dulce ca numele lui Iisus\"

de Jianu Liviu-Florian

“NIMIC SUB SOARE NU ESTE MAI DULCE CA NUMELE LUI IISUS” Prezentarea cărții “NE VORBEȘTE PÃRINTELE CLEOPA” – 15 Părintele Cleopa Ilie s-a născut în comuna Sulița, județul Botoșani, la 10 aprilie, anul...

Atelier

Predică \"Despre desăvîrșirea creștină\"

de Cleopa Ilie

Predică la Duminica a XII-a după Rusalii (Despre desăvîrșirea creștină) De voiești să fii desăvîrșit, mergi, vinde-ți averile tale tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer. După aceea vino...

Clasic

Sfânta Liturghie - Taina Tainelor

de Preot Florin Botezan

Sfânta Liturghie - Taina Tainelor Creștinismul este viață Creștinismul nu este o ideologie, un sistem de idei la care putem sau nu să aderăm, ci viață, viața cea adevărată în comuniune cu izvorul...

Clasic

Scara Raiului

de florin caragiu

Introducere Duminica a IV-a din Postul Mare este dedicată Sf. Ioan Scărarul, originar din Palestina, egumen al Mânăstirii Sinai. Scrierea lui „Scara Raiului” scrisă în jurul anului 579 este cea mai...

ArticolAtelier

O spovedanie publică

de serb ilie

O spovedanie publică. „Caută și vei găsi” M-am tot întrebat și am tot căutat să cunosc și eu rădăcina credinței mele, însă, nemulțumirea răspunsurilor m-a făcut să devin eu însumi un cercetași pentru...

EseuAtelier

Predică la Duminica Tomei

de Cleopa Ilie

Predică la Duminica Tomei (Despre îndoiala în credință) Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut (Ioan 20, 29) Hristos a înviat ! Iubiți credincioși, În prima zi a Sfintelor Paști, seara, ne spune...

Clasic

Rublele

de nicolae tomescu

A fost un an bun pentru fân. Ploile din mai și de la începutul lui iunie au ridicat ierburile. În fiecare dimineață, cu mult înainte de ivirea zorilor, se auzeau de prin grădini și de mai departe,...

ProzăAtelier

Rublele

de nicolae tomescu

A fost un an bun pentru fân. Ploile din mai și de la începutul lui iunie au ridicat ierburile. În fiecare dimineață, cu mult înainte de ivirea zorilor, se auzeau de prin grădini și de mai departe,...

ProzăAtelier

Rublele

de nicolae tomescu

| | A fost un an bun pentru fân. Ploile din mai și de la începutul lui iunie au ridicat ierburile. În fiecare dimineață, cu mult înainte de ivirea zorilor, se auzeau de prin grădini și de mai...

ProzăAtelier

Rublele

de nicolae tomescu

A fost un an bun pentru fân. Ploile din mai și de la începutul lui iunie au ridicat ierburile. În fiecare dimineață, cu mult înainte de ivirea zorilor, se auzeau de prin grădini și de mai departe,...

ProzăAtelier

Rublele

de nicolae tomescu

A fost un an bun pentru fân. Ploile din mai şi de la începutul lui iunie au ridicat ierburile. În fiecare dimineaţă, cu mult înainte de ivirea zorilor, se auzeau de prin grădini şi de mai departe,...

ProzăAtelier

spovedanie

de simonac

Având un scop precis Vinerea Mare m am decis Ca eu să mă spovedesc Păcatele să mi mărturisesc La Biserică am plecat Cu gândul împăcat Că păcatele îmi vor fi iertate Și de nimeni comentate În biserică...

PoezieAtelier

spovedania de la miezul nopții și ceva în plus

de Cătălin Al DOAMNEI

preacucernice iartă dacă trebuie să depun mărturie în toiul nopții viața mea defragmentându-se am ajuns la capătul înțelegerii spiritului un fenomen mai mult decât insuportabil nu mă plâng de nimic...

Atelier

de LUMINITA SOARE

Aura, Părintele Nicu, Părintele Nicolae, Părintele Carel, măicuțele Sacre- Coeur, Lenuția, Ana și Isus. Scene filmate într-o biserică ortodoxă dintr-un sat. În film, biserica trebuie să fie una...

Atelier

Astept

de Stefan Doru Dancus

Popii mileniului nostru, acești discreți și vicleni salariați ai “noii ordini”; cum se apără ei înăuntrul bisericilor lor! Românii au vrut să afle cui s-au spovedit pe vremea comuniștilor iar...

ProzăAtelier

de LUMINITA SOARE

Maica Lenuția, Sacre-Coeur, părintele șvab Peter Karel, diavoli costumați în costume extravagante de culoare roșie, combinate cu pelerină neagră. Este noapte, s-au aprins lumînări numai în cadrul din...

Atelier

Aproapele

de ilorian paunoiu

„Sein ist mitsein” spunea Martin Heidegger. „A fi” înseamnă de fapt „a fi împreună”. Omul, după cum se știe, este o ființă socială. Ne-am născut să fim împreună. Spiritual și biologic suntem făcuți...

ArticolAtelier