Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Somnul dintre noi"18287 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate

Ațo Șopov

AutorClasic

Ațo Șipov s-a născut la Stip în 1923. Face studii superioare la Facultatea de litere din Skopje, devine membru al Academiei macedonene, președinte al Asociației scriitorilor iugoslavi, președintele Asociației traducătorilor, președinte al Comisiei pentru relații culturale cu străinătatea, ambasador al Iugoslaviei în Senegal. În 1940 i se tipărește prima carte de poezii intitulată „Hanuri”. A mai publicat următoarele volume de versuri : Poeme, Drumurile tinereții, Cu mâinile noastre, Versuri despre durere și bucurie, Scufundat în tăcere, Cântece, Neant, Nașterea cuvântului, Spectatorii de duminică, Poem pentru femeia neagră. A tradus în macedoneană din Shakespeare, Rostand, Corneille, Leopold Sedar Senghor. Ațo Șopov este unul dintre poeții cei mai reprezentativi ai liricii macedonene, poezia sa stând sub semnul interogației permanente, descifrării și înțelegerii existenței, setei de a ști și de a putea imagina idealul.

3 poezii, 0 proze

George TalazGT

George Talaz

AutorClasic

George Talaz sau G. Talaz (n. 1890, Toporăști, jud. Vaslui, d. 1973) este pseudonimul lui George Antonescu, un poet, pictor și publicist care a colaborat la publicațiile Flacăra, Gândirea, Universul literar, Azi și mai ales la cenaclul profesorului M. Dragomirescu. A scris mai multe volume de poezii, dintre care Râsul apei (1923) și Sonete (1929) au fost premiate de Uniunea Scriitorilor Români, din care a făcut parte. În Istoria literaturii române contemporane, Eugen Lovinescu apreciază poezia ca având o solidaritate intimă cu natura, dar critică lipsa de originalitate a formei, impresia de atonie, vetusitate și de banalitate. Radu Boureanu spunea însă despre el: "Ca poet este un sincer, ca pictor stă sub semnul seninătății făcând o pictură pe care aș numi-o carnetul plastic al unui poet care se mărturisește fără ocoluri așa cum e: firesc, clar, reconstruit." Opere literare * Flori de lut, Casa Școalelor, București, 1920 * Râsul apei, Editura literară a "Casei școalelor", București,...

3 poezii, 0 proze

simona lazarSL

simona lazar

AutorAtelier

C`r]i publicate: “Somnul grifonului”, Editura De[teptarea, Bac`u, 1996 “Iarba manuscriselor”, Editura Plub, Bac`u, 1997 “Corabie spre Magonia”, Editura Semne, Bucure[ti, 1998 “Toamn` \n Casiopeea”, Editura Ager, Bucure[ti, 2004

20 poezii, 0 proze

Denisa IspasDI

Denisa Ispas

AutorAtelier

Am 24 de ani (sunt mare!), locuiesc undeva departe impreuna cu fericitul consort, imi plac o groaza de lucruri, mai ales ironia si sarcasmul, cartile, cafeaua, apa de orice fel (de la ocean la cada plina), fotografia, palavrageala serioasa sau nu, somnul si soarele. Nu (mai) fumez, nu colectionez fluturi, nici barbati, sunt aproape maritata (puie-v-a dracu' sa-mi ziceti tanti ca va strang de gat!), nu-mi plac mitocania si certurile degeaba, nu-mi place frigul decat daca e si zapada, nu trag cu tunul, nici cu urechea si mi-e frica de avioane.

4 poezii, 0 proze

BN

Bujor Nedelcovici

AutorClasic

- nascut la 16 martie 1939 - Barlad - termina liceul I. L. Caragiale din Ploiesti - urmeaza Facultatea de Drept din Bucuresti; o absolva in 1958 - scurta perioada avocat in Baroul din Ploiesti - 12 ani pe diverse santiere: Bicaz, Brasov, Bucuresti - 1968 - debuteaza cu fragment de roman ,,Ochii\" in Gazeta Literara - 1970 - primul roman ,,Ultimii\", Editura Eminescu - 1979 - ,,Zile de Nisip\" - 1981 - ,,Somnul vamesului\" - 1985 - ,,Le second messager\" - 1991 - ,,Al doilea mesager\", Editura Eminescu - 1991 - ,,Oratoriu pentru imprudenta\", nuvele - 1992 - ,,Imblanzitorul de lupi\".

1 poezii, 0 proze

POPA ST. IOANPI

POPA ST. IOAN

AutorAtelier

Născut la data de 2 mai 1935 în com. Valea-Mare, jud. Vâlcea. Absolvent al Facultății de Filozofie (secția Ziarstică) și al Facultății de Filologie a aceleiași Universități București, am rămas dascăl timp de peste patruzeci de ani la școala în care am învățat și eu în primii ani. Și mai am mândria de a fi supraviețuit celor trei ani de închisoare comunistă, după care am fost achitat de Tribunalul Suprem, cu toate că am rămas suspect pentru totdeauna. ȘI UN SFAT PENTRU CITITORII MEI : Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, c-anevoios e drumul, iar ținta... ce departe!... POPA IOAN

6 poezii, 0 proze

FN

Fanuș Neagu

AutorClasic

Studii 1939-1944 - Școala primară în satul natal 1944-1948 - Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung Muscel) 1949-1951 - Școala Pedagogică nr.2 din București 1951-1952 - continuă la Școala Pedagogică \"Costache Negri\", Galați 1952-1953 - Cursant al Școlii de literatură \"Mihai Eminescu\" 1954-1957 - Facultatea de Filologie din București. Nu își termină studiile Cariera 1953-1954 - Profesor suplinitor la Școala Generală din Comuna Largu, Județul Galați 1954-1956 - Redactor la \"Scînteia Tineretului\" 1954 - debutează cu povestirea \"Dușman cu lumea\", în revista \"Tînarul scriitor\" 1959 - debut editorial cu volumul de povestiri \"Ningea in Bărăgan\"; volum retipărit in 1954 sub titlul \"Cantonul părăsit\" 1960 - \"Somnul de la amiază\" 1962 - \"Dincolo de nisipuri\" 1967 - \"Vara buimacă\" 1968 - \"Îngerul a strigat\", primul roman, considerat evenimentul editorial al anului 1972 - \"În văpaia lunii\" 1972 - \"Cronici de carnaval\", volum de...

5 poezii, 0 proze

Mihai PopaMP

Mihai Popa

AutorAtelier

S-a apucat de scris poezie pentru a-si enerva colegele de clasa... In general, scrie proza... E in clasa a XI-a. Nascut la Resita. Locuieste la Botosani. Hobby: somnul. BLOG: http://mihaipopa.weblog.ro SITE: http://www.myspace.com/mihaipopa MUZICA: http://esnips.com/web/mihaipopa CARTI PUBLICATE: "Copilarie, ramai cu mine..." (Ed. Timpul Resita, 1997), "Padurea narativa" (Ed. Timpul Resita, 2002), "Singur pe tabla de sah" (Ed. Timpul Resita, 2004), "Scanteia de Dumnezeire" / "The Spark of Divinity" (Ed. TIM Resita, 2007)

1 poezii, 0 proze

Stăncioi NatanaelSN

Stăncioi Natanael

AutorAtelier

"Unde și când m-am ivit în lumină nu știu, din umbră mă ispitesc singur să cred că lumea e o cântare. Străin zâmbind, vrăjit suind, în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare. Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund. De vânturi și isprăvi visate îmi sunt ochii plini, de umblat umblu ca fiecare: când vinovat pe coperișele iadului, când fără păcat pe muntele cu crini. Închis în cercul aceleiași vetre fac schimb de taine cu strămoșii, norodul spălat de ape subt pietre. Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult în mine cum se tot revarsă poveștile sângelui uitat de mult. Binecuvânt pânea și luna. Ziua trăiesc împrăștiat cu furtuna. Cu cuvinte stinse în gură am cântat și mai cânt marea trecere, somnul lumii, îngerii de ceară. De pe-un umăr pe altul tăcând îmi trec steaua ca o povară." (Lucian Blaga)

13 poezii, 0 proze

Simion CozmescuSC

Simion Cozmescu

AutorAtelier

Am scris în tinerețe, pe la 20 de ani. Apoi am luat o mică pauză de alți 20. Din 2010 am reînceput să scriu, poezie în principal, postând pe diferite site-uri. Debutul oficial este în revista Algoritm Literar, cu poezia "Premiera baletului Somnul". Am mai apărut publicat, într-o antologie ,,Semințe Literare", o colecție de autori de interes local (orașul Călan) a lui Daniel Lăcătuș. Am fost editor/adminstrator pe site-ul Confluențe Lirice. Prezent în Antologia " Suflet Nemuritor" 2013 al revistei online de cultură " Popasuri Culturale", în antologia "Confesiuni în virtu@l" 2013 a site-ului Confluențe Lirice, în antologia Lira21 2013.Mai sunt. Premiul III la Concursul Literar "Visul" al Asociației "Florema Design" ediția 2013, secțiunea poezie. Am debutat cu volumul recenzat de Ottilia Ardeleanu "Poeme mai lungi decât numele tău" 2015. Apariții recente în Algoritm Literar nr.5 2015 , revista Singur nr 14 2015, în volumul colectiv selectiv "Gala Poezie de dragoste" al editurii Art...

459 poezii, 0 proze

Somnul dintre noi

de Dani

am adormit la umbra șoaptelor tale, somnul mi-a dezmierdat prelung trupul și s-a cuibărit între coapse, ca o promisiune amânată. și m-am trezit – însetată de tine.

PoezieAtelier

Re:calibrare

de marjus dasad

mi-e sete de tine... te caut cu ochiul meu cel incet, cu umbra mea cea de stang drept, lacrimilor mele, ploilor de stele... habar nu ai cat pot sa ma caut in tine, cat fiecare silaba ma naste mai...

PoezieAtelier

Timp de o răsuflare

de Bercaru Cristian Valentin

Adieri mărunte culeg de pe pielea ta, le strâng în palmă și dezmierd cu ele umeazeala ochilor tăi. Apoi ți le așez în culoarea părului. Somnul umbrelor șoptite dintre noi se întoarce trăgându-și...

PoezieAtelier

somnul dintre ape

de Macovei Costel

deasupra mea cerul înoată alene căutându-mă printre umbre sub mine, pământul mă așteaptă nemișcat să-l spăl între noi o perdea de ape neostoite iar somnul apelor dezleagă monștrii când sunt obosite,...

PoezieAtelier

A plecat dintre noi Valentin Tașcu

de Radu Herinean

Cu adâncă durere vă anunțăm plecarea dintre noi a lui Valentin Tașcu, scriitor și publicist român, născut pe 23 ianuarie 1944 la Petroșani, județul Hunedoara, Romania. Valentin Tașcu a fost și va...

ArticolAtelier

Marin Mincu a plecat dintre noi

de Ela Victoria Luca

cu tristețe anunț că scriitorul și criticul literar Marin Mincu s-a stins astăzi, 4 decembrie 2009, în zori, după 4 zile de comă, în urma unui atac cerebral suferit luni seară. *** Luni, 7 decembrie,...

Atelier

când somnul ucide

de Silvia Bitere

am împânzit cu ochiul minții o parte din memoriile mele așa intacte cum au rămas pe-o pânză veche uitată în cufărul cu zestre și nu am știut din ce capăt să privesc lucrurile ca ele să-mi oprească...

PoezieAtelier

plecam mai devreme din noi

de Ștefan Petrea

plecam mai devreme din noi, mai devreme decât până atingerea, mă-ntorceam pe la cină târzie, să-ți pipăi somnul și da, urlam că-ți este și nu mă poți atinge nici abia cu un deget al gândului, că ești...

PoezieAtelier

Distort. Restore. Somnul

de Adela Setti

Avem nevoie de asta darling. distort, restore. În vise mai ales. Ai obrazul rupt ca o pojghiță de zid vechi. Lăcrimezi varul. Te întorci. Mi te întorci. Cu genele acelea prea curbe prea negre...

Atelier

vom deveni teferi într-o zi

de ioana negoescu

Uneori când tot aerul dintre noi se încinge îmi imaginez că în pământ râmele sărbătoresc ființele penetrându-le somnul ca niște vise umede postume și târâtoare știu că vom deveni teferi într-o zi...

Atelier