"Soluție salvatoare" – 7011 rezultate
0.03 secundeMeilisearchFlorina Handoca
povestea vieții mele începe în aprilie atunci când melcul iese din a lui cochilie; am fost, sunt și voi fi o revoluționară, chiar dacă pare-o "teorie" cam bizară; în viața asta n-am participat la nici o revoluție dar, sigur, pentru asta găsesc eu o soluție. acum sunt absolventă de liceu, mândrul Colegiu Național "Iulia Hasdeu"; am planuri mari pentru viitor... (oricum, nu să devin scriitor); în clipa asta visez să termin bine bacu' că dacă nu... mă ia dracu'! vreau foarte mult să vizitez această lume, să văd a Himalayei culme, să povestesc locuitorilor din România că doar în țara lor stăpână e prostia. *bacul, eu l-am terminat, evident, l-am si luat; acum ma pregatesc sa plec la facultate la una din strainatate.
1 poezii, 0 proze
Farcaș Alexandru-Emil
Visez cu ochii deschiși, și totodată încerc să raman cu picioarele pe pământ. Când se intâmplă să mă ridice vântul, mi-e teamă de momentul în care voi pune picioarele înapoi pe pământ, insă mă gândesc că e singura soluție. Decât a trăi într-o continuă iluzie? și caut cea mai ușoară metodă de a-mi face aterizarea cât mai lină. Odată cu picioarele pe pământ, mi-e greu să mă mențin, capul fiind la un metru și ceva in aer. E mai sigur, dar asta nu mă împiedică să îmi doresc mai mult. Un simplu elev la un liceu oarecare din Satu Mare. Născut pe 16 noiembrie 1993.
14 poezii, 0 proze
IOANA-CARMEN POPESCU
Am absolvit facultatea in anul 1993 si m-am angajat la Institutul de Cercetari si Proiectari pentru Metale Rare si Radioactive, Departamentul de Cercetare Magurele in functia de inginer chimist, unde am lucrat pana in iulie 1996. In aceasta perioada activitatea mea s-a desfasurat in cadrul laboratorului de chimie analitica, unde am efectuat analize chimice generale pe probe solide si solutii. De asemenea am efectuat traduceri din engleza in romana si invers a documentatiei de specialitate si am participat ca translator pentru delegatia romana la simpozioane si manifestari stiintifice. In aprilie 1995 am fost promovata prin concurs in functia de cercetator stiintific. In iulie 1996 mi-am intrerupt activitatea profesionala si am intrat in concediu de maternitate. In 23.11.2000 am obtinut permisul de conducere. Incepand cu luna februarie anul 2000 m-am reintors la Institutul de Cercetari si Proiectari pentru Metale Rare si Radioactive Magurele, Departamentul de Cercetare in cadrul...
6 poezii, 0 proze
Badulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...
20 poezii, 0 proze
Soluție salvatoare
de Ruse Ion
Eram la mare-ncurcătură: De-o capră nu puteam să scap, Dar, profitând de conjunctură, Am fript-o bine... la proțap.
totul despre ciocan
de alice drogoreanu
există fascinația fricii a hotelului din pădure a muzicii rusești a frunzelor a pustiului a frigului a motorului ca o soluție salvatoare a ceea ce vine peste tine și naiba știe ce urmează să stai să...
Scurt învățământ pentru colegul meu
de Sorin Stoica
Atunci când amarul vieții ți-e mare Și când pe cap urâtul ei te-apasă, Ți-e unică soluție salvatoare Să-i spui unei femei că e frumoasă. Nu e nici greu dar nici ușor nu e Să-i spui unei femei că e...
ice ice baby
de emilian valeriu pal
îți povesteam toate lucrurile stupide micile lucruri stupide noaptea visez numai lucruri ciudate adică ce fel de om poate să viseze ca mine că sînt polițist și am un partener îl filăm pe ice t la o...
DESPRE DRAGOSTEA DE PATRIE
de FLOARE PETROV
DESPRE DRAGOSTEA DE PATRIE Pornesc analogia de la recenta emisiune Romania tembelă- mediatizată de personalități ale scenei intelectualității. din start titlul expune o concluzie obiectiv analitică -...
de-ar mai fi trăit...
de Dumitru Sava
vă puteţi imagina cum l-ar fi prezentat în formă stilizată marele brâncuşi pe om he he... mai încercaţi exact aşa cum vă gândiţi da da ca pe o p... umblătoare păi ce altceva este decât un cap pe un...
Diferența
de Traian Rotărescu
\"When you dream there are no rules.\" Ascultând hârjâitul cuțitului pe coaja tare a pâinii în timp ce acesta înainta, fărâmițându-i trupul pe măsură ce o împărțea în felii, se gândea cum ar tăia o...
Auzi vorbă! (5)
de Rodean Stefan-Cornel
- De ce ne lamentăm că în țara noastră se muncește tot mai puțin? Nu ne mândrim noi spunând că avem forță de muncă bine calificată, că avem mulți oameni „cu meserie”? Nu spunem tot noi că „meseria...
Regele din Borund
de Lucian Pop
Borundul era o țară mică și săracă. Într-o vreme avea un rege tânăr. Singurul vis al acestui rege era să se plimbe la volanul unei mașini. Într-o zi, împreună cu un prieten de vârsta lui, care-i...
Ratacind prin Iasi
de Apartheid
In anotimpul cand apar primele raze de soare, cand pamantul usor incalzit si umed trezeste micutele si firavele plante din somnul de iarna, cand iti vine sa razi si sa plangi de bucuria venirii...
Despre reunirea bisericilor
de Cucu Constantin
Lumea clericală trăiește momente de cotitură zilele acestea, când papa Francisc a lansat la Istanbul un „apel ferm” pentru unitatea bisericilor catolică și ortodoxă. Pare că mintea practică a omului...
Cardul de sănătate, ziua 2
de Cucu Constantin
Se spune că uneori, când auzea că oamenii se mai plâng, doamna academician doctor în științe savant de renume mondial Elena Ceaușescu se referea la aceștia ca la niște rozătoare nehalite, sătulă...
Parlez-vous rongleza?
de Miron Manega
Rongleza (sau romgleza) este struțo-cămila limbii române, în tranziția de la ea însăși spre ea însăși. Adică stadiul intermediar dintre două momente evolutive ale limbii române. Fenomenul nu e nici...
Visele reprezintă roțile gândurilor tale
de Elisabeta Branoiu
Când noaptea o petreci într-un vis frumos, a doua zi, ești plăcut surprins într-o bună dispoziție. Deși este un decor al nopții, ireal, subtil, aroma lui când te hrănește cu sentimente frumoase ești...
“Plînge moartea că e moartă”
de Corneliu Traian Atanasiu
Poezia este cel mai adesea un mod de recuperare spontană a autenticității umane pierdute pe scena socială, în jocul cotidian, în viața publică. Gestul poetului este de aceea unul de refuz al...
Suflet fara chei
de dan stefan
Într-o lume în care sentimentele variază în funcție de cerere și ofertă, în care și zâmbetul devine o marfă în schimbul căruia se pretinde ceva, oprește-te o clipă și privește în jur: vei vedea că...
