"Soluție pentru menținerea puterii" – 7008 rezultate
0.04 secundeMeilisearchFlorina Handoca
povestea vieții mele începe în aprilie atunci când melcul iese din a lui cochilie; am fost, sunt și voi fi o revoluționară, chiar dacă pare-o "teorie" cam bizară; în viața asta n-am participat la nici o revoluție dar, sigur, pentru asta găsesc eu o soluție. acum sunt absolventă de liceu, mândrul Colegiu Național "Iulia Hasdeu"; am planuri mari pentru viitor... (oricum, nu să devin scriitor); în clipa asta visez să termin bine bacu' că dacă nu... mă ia dracu'! vreau foarte mult să vizitez această lume, să văd a Himalayei culme, să povestesc locuitorilor din România că doar în țara lor stăpână e prostia. *bacul, eu l-am terminat, evident, l-am si luat; acum ma pregatesc sa plec la facultate la una din strainatate.
1 poezii, 0 proze
Badulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...
20 poezii, 0 proze
IOANA-CARMEN POPESCU
Am absolvit facultatea in anul 1993 si m-am angajat la Institutul de Cercetari si Proiectari pentru Metale Rare si Radioactive, Departamentul de Cercetare Magurele in functia de inginer chimist, unde am lucrat pana in iulie 1996. In aceasta perioada activitatea mea s-a desfasurat in cadrul laboratorului de chimie analitica, unde am efectuat analize chimice generale pe probe solide si solutii. De asemenea am efectuat traduceri din engleza in romana si invers a documentatiei de specialitate si am participat ca translator pentru delegatia romana la simpozioane si manifestari stiintifice. In aprilie 1995 am fost promovata prin concurs in functia de cercetator stiintific. In iulie 1996 mi-am intrerupt activitatea profesionala si am intrat in concediu de maternitate. In 23.11.2000 am obtinut permisul de conducere. Incepand cu luna februarie anul 2000 m-am reintors la Institutul de Cercetari si Proiectari pentru Metale Rare si Radioactive Magurele, Departamentul de Cercetare in cadrul...
6 poezii, 0 proze
Farcaș Alexandru-Emil
Visez cu ochii deschiși, și totodată încerc să raman cu picioarele pe pământ. Când se intâmplă să mă ridice vântul, mi-e teamă de momentul în care voi pune picioarele înapoi pe pământ, insă mă gândesc că e singura soluție. Decât a trăi într-o continuă iluzie? și caut cea mai ușoară metodă de a-mi face aterizarea cât mai lină. Odată cu picioarele pe pământ, mi-e greu să mă mențin, capul fiind la un metru și ceva in aer. E mai sigur, dar asta nu mă împiedică să îmi doresc mai mult. Un simplu elev la un liceu oarecare din Satu Mare. Născut pe 16 noiembrie 1993.
14 poezii, 0 proze
Soluție pentru menținerea puterii
de Vali Slavu
Un leu, ajuns manager la o firmă, De felul său, un bun conducător, Prin muncă și putere se afirmă, Dar asta nu-i pe placul tuturor. Se duce-n locul unde se lucrează, Supraveghind atent cum merge...
Gânduri pentru ani mulți și buni(18).
de Constantin Rusu
Îmi spunea cineva, acum câteva zile, că i se pare nefiresc ca pe această lume oamenilor buni să li se întâmple mai multe nenorociri decât celor răi. Atunci noi ne-am dat seama că este fantastic de...
Procesul "13-15 IUNIE"
de Traian Calin Uba
Procesul intentat participanților la evenimentele din 13 iunie 1990 (cele petrecute în zilele de 14 și 15 iunie rămân în continuare tabu pentru Procuratură) a căpătat, în sfârșit, o turnură...
La stânga tovarăși, pe stânga de tot!
de Adrian Firica
În loc să mă plimb pe stradă, ori prin parc, mă pune naiba să mă plimb pe net – strada, parcul sunt pline de zăpadă, netul e plin, după cum am spus... de toate naibele lumii. Păi, de cine altcineva,...
Clarviziunea lui George Orwell
de Madalin Ciortea
După ce am trecut în perioada adolescentină a vieții, câtiva dintre neuronii mei au realizat ceea ce sufletește avea să mă neliniștească de atunci neîncetat. Și anume faptul că lumea în care...
Tobula tronto
de Alexandru Dan
Pe Alfonso l-a surprins și dimineața aceasta cu sictiru’ în oase, blestemând somnoros alarma infernală a ceasului deșteptător. Într-un final, realizând că trebuie neapărat, Alfonso se dă jos din pat,...
Pneumatica plecarii
de Nicodim BALOSIN
Pneumatica plecarii \"trebuie doar sa vreau ca sa modific universul.\" Intersant drum, calatoria nu este un scop in sine este actul poetic prin excelenta. Iesirea din cerc isi are pretul probabil in...
Inventatorul avionului
de Mihai-Athanasie Petrescu
Inventatorul avionului Omenirea ne datorează nouă, românilor, primul zbor al unui avion ! Iar noi, la rândul nostru, datorăm această mare onoare lui Traian Vuia. V. s-a născut la 17 august 1872 în...
Bătrânețea III
de Erika Eugenia Keller
Atât în România, cât și în întreaga lume, se pune problema dezinstituționalizării, atât a copiilor cât mai ales a bătrânilor.Scoaterea bătrânului din familie, trebuie să constituie ultima soluție la...
Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
de Cornelia Georgescu
*109. Trezirea din beţie. Plecând de la tatăl ei, Lia se îndreptă grăbită spre locul în care ştia sigur că va găsi nava albastră „Pacifis” şi în scurt timp ajunse lângă corpul uriaşei nave. Urcă în...
Masoneria celesta
de Marius Buculei
Stia ca in fiecare moment reflectiile lui se combinau cu ale celorlalti si deveneau picaturi de constiinta in Marea Constiinta Colectiva, ca urmarile propriilor sugestii contribuiau intr-o masura...
Viorel, floarea florilor de Florii
de Adrian Firica
Aflat în treabă pe la Travemünde, cu aproximativ un secol în urmă, Caragiale suferind din pricina climei locului (a stat acolo în a doua jumătate a lunii iulie, prin 1910!) are o intuiție formidabilă...
Creșterea nivelului mării amenință o importantă rezervație de păsări din Anglia
de Cristiana Nicolae
Iată că încălzirea climatică, - ce duce printre altele, la topirea calotei glaciare și, implicit la înălțarea nivelului oceanului planetar, - nu doar că dăunează bunului mers al vieții și activității...
Crononauții, V
de Bogdan Cristian Blascioc
“Și ce putem să facem în această situație?”bâgui Lamyr. “Nimic, nu suntem în măsură să manipulam această dimensiune cosmică superioară, prin urmare, nu avem cum să plasăm o nouă misiune într-un alt...
Brainstorming „torpilă” (versiune nouă, revăzută și adăugită)
de Manolescu Gorun
Pre-text Prin includerea în program a acestei comunicări sub titlul generos de „Orientalia”, m-am aflat într-o mare încurcătură. Deoarece îmi declin orice competență în domeniul Dvs. (i.e. al...
Buletin de știr (bire a realității)
de florian abel
- Bună seara, dragi telespecatori! O tânără din București și-a pus capăt zilelor pe motiv că soțul ei nu voia să divorțeze. Anchetatorii au descoperit că femeia mai avusese o tentativă de suicid, în...
