"Sibiul studenției mele (1)" – 1791 rezultate
0.03 secundeMeilisearchȘtefan Augustin Doinaș
26 aprilie 1922 – 25 mai 2002 Născut în comuna Caporal Alexa din județul Arad, Ștefan Augustin Doinaș a fost unul dintre poeții cărturari, o figură de maestru olimpian, amintindu-ne de scriitorii altor vremuri. În timpul studenției clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre componenții de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu și a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul "Viața" în 1942. A debutat în 1939, cu o poezie, în "Jurnalul literar", câștigând apoi, cu volumul "Alfabet poetic", în 1947, premiul Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, și pe poet. Astfel încât Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul "Cartea mareelor", în care trecea de la baladă la o poezie cerebrală. Din cărțile sale ulterioare de versuri, care i-au consolidat un renume de autor fundamental al poeziei românești, menționam...
61 poezii, 0 proze
VASILE CHIRA
VASILE CHIRA (n.7noiembrie 1962,Breb, Maramureș ). Studii de teologie, filosofie și litere. Doctor în filosofie al Universității “Babeș-Bolyai”din Cluj-Napoca. Lector universitar la Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna”, Universitatea ,,Lucian Blaga”, Sibiu. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din aprilie 2006). Scrieri: -Scrisoarea unui bolnav de SIDA către Cer. Perspective medicale și teologice ale infecției HIV/SIDA, Ed. Dacia, Cluj, 1999; -Homo interrogans (poeme), Ed. Dacia, 1999; -Curs de limba latină pentru studenții facultăților de teologie Vol. I, Morfologia, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000; -Jocul eonilor (poeme), Ed. Eikon, 2004; -Requiem. Dialogul lutului cu Ființa. Ed. Eikon, 2005; -O noapte cu Dumnezeu (poeme), Ed. Eikon, 2006; -Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006; -Curs de limba greacă veche Vol.I Morfologia, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006; -Nicanor și Secunda (tragedie în șapte acte) Ed. Eikon Cluj-Napoca 2007;...
8 poezii, 0 proze
Diana Monica Dumitrescu
Data și locul nașterii: 9 aprilie 1991, Bucuresti Zodia: Berbec Statut: eleva Studii: in prezent - Colegiul National "Aurel Vlaicu", profil filologie Hobby: teatrul Am publicat cateva scrieri intr-o revista scolara. Am aparut acum cativa ani intr`un articol in ziar legat de pasiunea mea pentru teatru si pentru literatura, spre marea mea surprindere am gasit acelasi articol si pe internet in cardul unui concurs "Mos Craciun - cel mai cuminte copil" : http://www.sibiul.ro/stiri-locale/lista-copiilor-cuminti-din-romania/2210/ - greselile de ortografie nu imi apartin.
2 poezii, 0 proze
Cenaclul literar Scoala Cirta , jud Sibiu
1 poezii, 0 proze
Mirela Rangu
Nascuta in Sibiu in 1976.
6 poezii, 0 proze
Catalina Odolean
Nascuta la Sibiu in anul 1984 imi urmez cararea vietzii ce-si poarta manta asupra mea. M-a binecuvantat cu mult talent si placere pentru artele placute auzului, ochilor si mintii. Traind o viatza minunata alaturi de prieteni, pe plaiurile romanesti am apucat sa simt sentimentul adevaratei prietenii, iubiri si mai ales dragoste fata de patrie. Acum ca sunt departe de patrie imi duc viata aici in America, dar cu promisiunea ca nu-mi voi uita niciodata radacinile!
4 poezii, 0 proze
florin predescu
nascut in sibiu debut literar in sibiu si apoi aparut in publicatii in tara si in germania si canada si sua absolevent de filologie studii in germania si canada un poet exilat la tropice amintind nostalgia si tristetea din pontice
6 poezii, 0 proze
turean daniel ionut
nascut in 1983 sibiu ,liceul Onisifor ghibu ,anul II facultatea de litere sibiu
11 poezii, 0 proze
Cristian Petru Balan
Sunt nascut la Sibiu, dar am trait mai mult in Prahova, la Ploiesti si prin apropiere (in orasul Boldesti-Scaieni). Tot la Ploiesti am urmat Liceul I.L. Caragiale, apoi Facultatea de Filologie din Bucuresti. Am fost profesor gr. I de limba romana pe la diferite scoli si licee din tara. Am debutat cu versuri la varsta de 19 ani in ziarul local prahovean "Flamura Prahovei", dar ulterior am publicat in numeroase alte ziare si reviste din tara si strainatate. Sunt autorul a numeroase carti - romane, versuri, scenarii - publicate in America si Romania, a unor picturi si sculpturi expuse public. In 1985 am emigrat politic cu familia in Austria, apoi in America, la Chicago si in suburbii, unde ma aflu cu familia de peste 20 de ani. Aici am functionat ca asistent la Colegiul Truman, apoi ca traducator pentru limbile franceza, spaniola, portugheza, italiana si rusa la doua mari companii americane, succesiv. La Chicago am infiintat prima emisiune de televiziune in limba romana si am editat...
694 poezii, 0 proze
mihai nedelcu
Născut la Sibiu, 1978. Realizări literare: două plase de texte tipărite în tiraj restrâns la imprimanta proprie și citite cu entuziasm la familie și prieteni. Sunt încântat să-mi postez creațiile pe acest site deoarece în prezent familia nu le mai suportă iar prieteni nu mai am.
48 poezii, 0 proze
Sibiul studenției mele (1)
de Adina Ungur
N-am să-i spun interviu, ci poate o plimbare în timp prin vechea cetate a Sibiului, un remember îndepărtat al studenției anilor 1942-1946. Periplul a început atunci când am descoperit printre...
Sibiul studenției mele (2) Blaga ca profesor
de Adina Ungur
Continuăm plimbarea în timp prin vechea cetate a Sibiului, anii studenției 1942-1946 cu Negru-Radu Viorica (Ita Ungur) Universitatea Regele Ferdinand 1, Facultatea de Filosofie si Litere, Secția...
La cules de rodii în cartierul Rahova 45a
de Anni- Lorei Mainka
Cât de frumos a fost 1. septembrie 1981 cu trenul! Am plecat în zori din orașul ce dormita, în care oamenii păreau că știu bine încotro se duc, glisând pe trasee prestabilite de pe care nu prea...
Lansarea cartii \"Il vad pe Dumnezeu si nu mor - Elegiile Estului salbatic\" de Angela Furtuna
de angela furtuna
Eveniment: Lansarea cartii \"Il vad pe Dumnezeu si nu mor - Elegiile Estului salbatic\" de Angela Furtuna Lansarea celei mai recente cărți purtând semnătura Angelei Furtună, intitulata „ Îl văd pe...
De dorul tău nu-i vis
de Adrian Stângă
De dorul tău nu-i vis Copacii albi, copacii negri Privesc sub felinarele aprinse Ridicarea firelor de nori – Însemne de-nserată nedurere. Nasturi mici, broboanele de ploaie Nici nu sunt, dispar,...
Interviu luat de Cristian Petru Bălan violonistului și dirijorului român-american, Prof. Mihai Craioveanu
de Cristian Petru Balan
Un "superb violonist" (James Laredo), "un artist foarte impresionant" (Radu Lupu), "uimitor, strălucitor" (revista The Strad), "un flamboiant dirijor, cu largi mișcări dominante, mânuind bagheta...
Flautul furat sau nostalgia speranței
de Visan Tiberiu-Ioan
Flautul furat sau nostalgia speranței Motto: „Să vină viața îndelungată, bătrânețea ca o deltă de aur, În care fluviile dormitează visând înainte de a-și închide în mare ochii albaștri Pentru cei...
Bomba tonică s sasului alb
de corui mihai george
Urma să avem un joc amical internațional cu o echipa polonă, după cât îmi aduc aminte, parca din Wroclaw, un mare oraș. Fusesem acolo cu un an înainte și între clubul minerilor din Wroclaw și...
Nicanor și Secunda
de VASILE CHIRA
VASILE CHIRA NICANOR ȘI SECUNDA Vasile Chira: n. 7 noiembrie, 1962, Breb, Maramureș. Studii de teologie, filosofie și litere. Doctor în filosofie al Univ. ,,Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. Membru al...
Gânduri la miezul nopţii 2
de Nicolae Diaconescu
Gânduri la miezul nopţii Într-o noapte priveam o fotografie a soţiei mele din tinereţe. Ce frumoasă a fost! Ce distincţie avea! Asta provenea de la inteligenţă, de la o bogată viaţă interioară. Nu...
