Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Sfat (celor ce merg la dentist)"20190 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
POPA ST. IOANPI

POPA ST. IOAN

AutorAtelier

Născut la data de 2 mai 1935 în com. Valea-Mare, jud. Vâlcea. Absolvent al Facultății de Filozofie (secția Ziarstică) și al Facultății de Filologie a aceleiași Universități București, am rămas dascăl timp de peste patruzeci de ani la școala în care am învățat și eu în primii ani. Și mai am mândria de a fi supraviețuit celor trei ani de închisoare comunistă, după care am fost achitat de Tribunalul Suprem, cu toate că am rămas suspect pentru totdeauna. ȘI UN SFAT PENTRU CITITORII MEI : Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, c-anevoios e drumul, iar ținta... ce departe!... POPA IOAN

6 poezii, 0 proze

Alecu RussoAR

Alecu Russo

AutorClasic

Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari… de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca". Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata. Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii...

0 poezii, 0 proze

Traian DorzTD

Traian Dorz

AutorClasic

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...

45 poezii, 0 proze

bodea emil felicianBF

bodea emil felician

AutorAtelier

Eu sunt mereu prezentul și trecutul! Viitorul?!... deocamdată, să vă rămână vouă, celor care citiți! Nu-mi aparține!... după cum nu-mi aparține nici lumea asta, literară! Mă muncesc să devin om, învelind cuvântul, în așa fel, încât frumosul să se miște între demon și sfânt! Am scris mai demult că vreau să găsesc linia frântă și curbă, deoarece, linia dreaptă-continuă, o găsise Brâncuși. Adevăr vă spun! nu caut nimic cu adevărat !.... orișicât aș căuta, dau numai de mine, care după părerea unora și poate și a altora- nu sunt mare lucru! Am absolvit liceu, facultate, masterate și chiar păcatele unora, dar asta nu cred că are prea multă importantă. Oricât de mult mă străduiesc să mă accept, e adesea foarte greu să nu mă revolt!

710 poezii, 0 proze

Margareta SterianMS

Margareta Sterian

AutorClasic

Margareta Sterian (n. 16 martie 1897, Buzău, România – d. 9 septembrie 1992) a fost o pictoriță, scriitoare și traducătoare româncă. A fost soția poetului Paul Sterian. Pictorița, poeta, romanciera, traducatoarea și scenografa, Margareta Sterian a lăsat o opera vastă și complexă, semn al autenticei vocații enciclopedice și al prea-plinului emoțional, care îi conturează un profil aparte in cultura națională. "În acest secol lumea a devenit un sat mare, se pictează și se inventează pretutindeni. Noile mijloace de comunicație au făcut un mare serviciu omenirii, dar nu știu dacă au favorizat descoperirea unor mari talente, de calibrul celor care s-au născut, au trăit și au creat în orașele renașterii italiene. Comunicațiile, aparatele, călătoriile au favorizat și pastișarea valorilor, imitațiile, pastișele de tot felul", mărturisea într-un interviu, spre sfârșitul vieții, iar opera Margaretei Sterian reflectă, în mod strălucit, spiritul său iscoditor, forța extraordinară de a nu se lăsa...

16 poezii, 0 proze

GD

Gheorghe Doran

AutorClasic

- Născut la 8 decembrie 1933 în Oravița, județul Caraș-Severin; - Școala în orașul natal, inclusiv Școala medie de comerț cooperatist pe care o încheie în vara anului 1952; - Pe rând: face armata, lucrează ca merciolog în cadrul Uniunii raionale a cooperativelor de consum din Moldova Veche, vânzător într-un magazin alimentar din Oravița, casier C.F.R. în Anina, funcționar la Sfatul popular raional din Oravița, secretar de sfat la Comorâște, județul Caraș-Severin. - În 1959 se înscrie la Facultatea de filologie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj pe care o absolvă în iulie 1964. - De atunci a fost profesor de limba și literatura română la școlile din Cenad, Variaș, Saravale în județul Timiș. - Din anul 1996 este profesor pensionar și locuiește în Cenad, județul Timiș. - A debutat în anul 1989 în revista “Scrisul bănățean”. De atunci a publicat sporadic în “Scrisul bănățean”, “Drapelul roșu”, “Orizont”, “Vrerea” (Timișoara), “Caraș-Severinul” (Reșița), “Paralela 45” (Timișoara). -...

1 poezii, 0 proze

andreeatudoseA

andreeatudose

AutorAtelier

Sunt in clasa a VIII-a si scriu poezii inca din clasa I. Cu toate ca sunt foarte triste, sunt o persoana sociabila, pot lucra in grup (doar in conditia in care eu sunt liderul) si m- am inregistrat pe AGONIA.RO pentru ca orice talent trebuie promovat. Daca cineva imi va cere un sfat, sa fie sigur ca o sa-l primeasca!

4 poezii, 0 proze

CA

Culidiuc Andrei

AutorAtelier

Nu sunt perfect,nici nu vreau, nici nu pot…Sunt incapatanat si imi place asa cum sunt… Si daca nu`ti convine eu n`am sa plang ! Ma Urasti? Problema Ta. Ma Copiezi? Nu`mi Ajungi Nici Pana La Picioare. Ma Iubesti? Ce Bine.Si Eu Pe Tine… Un Sfat? Nu Te Lua De Viata Mea. te-am Amagit? ScZ.N`a Fost Cu Intentzie. te-am Insultat? Foarte Bine.Meritai. te-am Jignit Cand Nu Era cazu? Iarta`ma… Ma Invidiezi? Incearca Sa Fi Mai Bun…Ce Te Intereseaza? Ai Zis Ce`ai Vrut? O Sa Si Ascultzi Ce Nu Vrei. Ca Sa te Multzumec? N`o Sa Ma Schimb Never` Rau? Cu Cine Merita. Tzi-am Zis Ca Te Iubesc? Am Fost Sincer… Bunul Meu Simtz? Depinde De Al Tau…. Copilaros? Da.Pentru Ca Asha Vreau. Matur? Cand Vreau. Prietenii Mei? Cei Mai Tari Oameni.Vrei Sa`mi Fi Prieten? Demonstreaza Ca Meritzi… Te Urasc? mi-ai Dat Motive. Ignoranta? Cand Nu Vreau Sa Vorbesc Cu Tine...

3 poezii, 0 proze

SC

Sfantul Ioan al Crucii

AutorClasic

Sfant mistic catolic, reprezentant de marca al poeziei spaniole din secolul al XVI-lea.

0 poezii, 0 proze

EN

Episcop Velimirovici Nicolae

AutorClasic

Sfânt

4 poezii, 0 proze

Sfat (celor ce merg la dentist)

de Sorin Olariu

Puneți bine-n aplicare Ce v-au învățat părinții: Portofelul din dotare Să vi-l apărați cu dinții.

PoezieAtelier

Timpul dezarticulat

de Philip K. Dick

UNU VICTOR NIELSON apăru din depozitele plasate în spatele magazi-nului, împingând un cărucior Încărcat de cartofi spre sectorul \"legume\", din raionul de legume și fructe. Începu să pună în coșul...

ProzăClasic

tricotaj de amintiri - 25 -

de Mateuț Stela

Cu toate că dăduse drumul caloriferului la maxim, Luminița se simți pătrunsă de frig. Un frig al amintirilor aproape uitate ce reveneau acum una după alta. ”Ce ți-e și cu viața asta! Aveam trei...

ProzăAtelier

Codrin - VII -

de Emil Iliescu

Era spre seară, când Drăghia se întorsese după trei zile la coliba lui moș Cosoambă, cu glonțul de argint pregătit pentru cufundare în descântec, care să-i dea tăria de a străbate aerul și a osândi...

ProzăAtelier

Fabule pentru Alb-Umor 2012

de Gârda Petru Ioan

Motto: Festina lente Chibritul Chibritul, cum stătea pe un pervaz, Simți un neplăcut miros de gaz Și, când stăpâna, blondă și zglobie, Se îndreptă decisă spre cutie, Cu degetele-i gingașe să-l...

PoezieAtelier

Trece vreme, vine vreme...

de Nincu Mircea

Două mâțe liberale miorlăiau în disperare În curtea mitropoliei sus pe streașina chiliei. Și din ce în ce mai tare, ca la zi de sărbătoare, Ba ghirolau și ba zorlau, noaptea toată miorlăiau. Pară-se...

PoezieAtelier

La cules de rodii in Rahova 2

de Anni- Lorei Mainka

Cine merge cu tramvaiul, știe cum e în tramvai. Cine merge cu mașina, nu trebuie să știe cum e cu tramvaiul. Dar cine merge cu tramvaiul pâna în Rahova, sau mai departe, pâna în Șoseaua Alexandriei,...

ProzăAtelier

avertisment către OPCN(2)

de simon d. silvia

atențiune, atențiune, către toate calculatoarele din lume (de pe pământ, adică, deoarece cu alea intergalactice nu avem nici o problemă de comunicare) din acest moment intrați în stare de alertă...

ProzăAtelier

Predică \"Despre desăvîrșirea creștină\"

de Cleopa Ilie

Predică la Duminica a XII-a după Rusalii (Despre desăvîrșirea creștină) De voiești să fii desăvîrșit, mergi, vinde-ți averile tale tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer. După aceea vino...

Clasic

Anuarul Scoalei normale ort. rom. Andrei Saguna din Sibiu - la 150 de ani de existenta

de nicolae tomescu

Am în față o publicație veche intitulată „Anuarul școalei normale ort. rom. Andrei Șaguna din Sibiu-la 150 de ani de existență. Publicat de I. D. sandu, director. Tot aici, pe prima copertă, este...

ArticolAtelier