Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Secol"13439 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
41 rezultate

nebunul_secolului

ColecțieEbook39 texte

Confesiunile unui nebun al secolului

de Gelu Diaconu

BY

Bo Yang

AutorClasic

În anii șaizeci din secolul al XX-lea a început să se folosească de pseudonimul Bo Yang. Se ocupă de formele literare deosebite. Scrie eseuri care abordează segmente particulare ale literaturii chineze, precum și pagini întunecate ale societăți chineze și establishment-ului politic. El critică aceste lucruri și le dezvăluie mecanismele. Prin aceasta a determinat o serie de reacții dure din partea societății. Pe 7 martie 1968, dat fiind faptul că a avut o influență directă asupra deteriorări relațiilor dintre popor și guvern, în Taiwan a fost condamnat la moarte. După un oarecare timp, a fost grațiat și pedeapsa i-a fost comutată la doisprezece ani de închisoare silnică. A fost exclus din partidul Guomindang, iar pedeapsa și-a ispășit-o pe o insulă-închisoare din Pacific. A fost eliberat în 1977. A stat la închisoare nouă ani și douăzeci și șase de zile. În 1984, a ținut prelegeri pe întinsul Statelor Unite despre tema „chinezii cei împuțiți“, redată apoi într-o carte. Aceasta a avut...

1 poezii, 0 proze

Petruț PârvescuPP

Petruț Pârvescu

AutorAtelier

născut în secolul și mileniul trecut, în păcala făgețelului, pe valea vezii, dincoace de pitești, locuitor, de o vreme, al septentrionului botoșănean... Addendă ziua după zi zi după ziuă stele lumi paralele care nu există pe câmpia numerelor o geometrie lichidă bile și cuburi drepte și plane efluvii genetice în bantustanele libertății egal prin repetiție bântuit de totemice vise in nord-estul singuratății noastre nu sunt decât o celulă bipedă am umblat după glorie care nu e numai glorie am umblat după femeie care nu e numai femeie am umblat după mine care nu sunt numai eu trag linia paralelă cu punctul și adun nici glorie nici femeia aceea numai poate eu însumi o dimensiune repetabilă prin pădurea lichidă a geometriei!... pentru detalii: Petrut Parvescu Wikipendia adresă de contact: petrutparvescu@yahoo.com

33 poezii, 0 proze

Annette von Droste-HülshoffAD

Annette von Droste-Hülshoff

AutorClasic

Scriitoare germană din secolul XIX, poetă remarcabilă, autoare a nuvelei die Judenbuche. Poezia ei se afla la granița dintre romantism și realism.

1 poezii, 0 proze

HT

Hovanes Tâlcuranți

AutorClasic

Hovanes Tâlcuranți (a doua jumătate a secolului XIV - prima jumătate a secolului XV) Născut, probabil, în localitatea Tulcuran (sau Turcuran), de lângă orașul Amid (Diarbekir) din Cilicia. A fost nu numai poet, dar și muzician-cântăreț și, totodată, compozitor. Creația poetică e constituită din poezii închinate iubirii și naturii, poezii religioase, versuri cu conținut moralizator, poeme epice. Tâlcuranți a prelucrat, primul, creații populare narând evenimente istorice. Spre deosebire de poeziile predecesorilor săi, versurile lui sunt pline de vitalitate, optimism, eliberând lirica armeană de atmosfera ei sumbră și consemnând pătrunderea spiritului laic în poezie.

5 poezii, 0 proze

FD

florin dumitru

AutorAtelier

prim june al decandenței găunoase a sfârșitului de secol liceul m-a înghițit de mult adăstai pe la facultăți profesor într-un prezent curbiliniu

2 poezii, 0 proze

Desăvârșita Domniță FlorentinăDF

Desăvârșita Domniță Florentină

AutorClasic

Compiuta Donzella Fiorentina este pseudonimul unei poete din secolul XIII. Existența ei, îndelung contestată, este astăzi în general acceptată de către critică. Contemporană cu Nina Siciliana, iubita lui Dante da Maiano *** La) Compiuta Donzella, called either di Firenze or Fiorentina, was the earliest poetess of the Italian language. Three of her sonnets survive in a single manuscript, and one is half of a tenzone. Compiuta may be her given name, but more probably a senhal (code name). Her full name translates "the accomplished young lady from Florence". Her existence was once in doubt and she was considered a construct of the poets, but this view has been discarded. In A la stagion che 'l mondo foglia e fiora ("In the season when the world sends forth leaves and flowers"), Compiuta complains of her father's choice of a husband for her. She is miserable at sprintime, when other lovers are rejoicing. In Lasciar voria lo mondo e Dio servire ("I would like to leave the world to serve...

1 poezii, 0 proze

Khvaja  Mohhamad  HavizKH

Khvaja Mohhamad Haviz

AutorClasic

KHVAJA SHAMSUDDIN MOHAMMAD HAVIZ s-a născut în prima jumătate a secolului al XIV-lea în cetatea Șiraz. Născut din părinți săraci, datorită geniului său, este pe rând ocrotit sau urgisit de șahii vremii. Ajunge să fie cunoscut datorită distihurilor sale, din Egipt până în Kitai. Nemuritoare lui gazeluri sunt imnuri închinate dragostei si vinului.

1 poezii, 0 proze

Cuviosul Ioan de la ValaamCV

Cuviosul Ioan de la Valaam

AutorClasic

Staretul Ioan de la Valaam a fost unul dintre marii duhovnici ai secolului XX, desi ramas necunoscut de multi . In scrisorile sale se regasesc asemanari cu arhimandrit ul Sofronie Saharov, ucenicul Sfantului Siluan. Asemenea acestuia din urma , care avea doua ierni de scoala, parintele Ioan provine dintr-o familie de tarani din Rusia. Adevarata sa scoala a fost rugaciunea si smerenia , caci "teolog este cel ce se roaga si cel ce se roaga este teolog". In viziunea Cuviosului Ioan, noi nu vom fi judecati dupa numarul închinaciunilor ori al metaniilor, nici dupa respectarea formala a multora din regulile exterioare ale credintei, ci dupa dragostea de Dumnezeu și de aproapele, de care depind duhovniceste viata și moartea noastra. Calea Dragostei, esentiala pentru a primi harul, implica însa virtutea smereniei în nenumaratele sale aspecte, asupra carora parintele nu contenește sa revina: cunoașterea propriei pacatoșenii, pocainta, necontenita învinovatire de sine, iertarea, dragostea de...

37 poezii, 0 proze

Maclou de la HayeMH

Maclou de la Haye

AutorClasic

Maclou de la Haye, poet francez din secolul al XVI-lea. Opere * Les Œuvres de Maclou de La Haye Picard valet de chambre du roi, Paris, Étienne Groulleau, 1553 A apărut în: Les blasons du corps féminin (lucrare colectivă condusă de Clement Marot, tradusă la noi în țară de Șerban Foarță sub titlul "Blazoanele anatomiei feminine")

1 poezii, 0 proze

AN

Alina Nicholson

AutorAtelier

Fiindca am auzit ca o sa fim "cautati" de biografie si pentru ca nu vreau sa pozez in Misterioasa Secolului, o sa ma conformez: M-am nascut la 16.09.80 la Barlad, am terminat tot acolo filologia la Liceul Mihai Eminescu, am publicat texte pe ici pe colo prin mass-media locale, am inceput facultatea de Litere la Bucuresti da' pe la jumate m-am plictisit, m-am maritat cu un american si m-am mutat la el acasa, in Greensboro, Georgia. Nu e mare scofala si nici nu am biografie de VIP, da' asta mi-s. Salutare si multumiri pentru aprecieri si pentru primirea calduroasa.

4 poezii, 0 proze

Secol

de Nichita Danilov

Ochii femeilor si-au pierdut stralucirea si sanii lor nu-mi mai spun numic . Ca porcii , ca bivolii se scalda barbatii in mocirlele carnii si putrezesc

PoezieClasic

Secol

de Ion Barbu

Răsărit al crestelor de păsări, Steme nicăieri în fâlfâit, Bântuie, când soarelui voit Arcuite pajurile cătări. Seceri dintre secete-au sclipit! Chemi zidul ars, cu ierburile cimbruri, Anulare unor...

PoezieClasic

Secol

de Radu Gyr

Arhangheli căzuți de mult nu mai speră întoarceri în raiuri de fum. Creștem cântece de retortă și seră și flori de ciment și bitum. Ne-au bătut inima elevatoarele, ne-au supt-o amperii și volții....

PoezieClasic

Secol 20, 21, etc

de Cucu Constantin

În lumea celor care cred Că realitatea se votează Trăim o clipă și murim Crezând că sufletul durează. Narcotizați de mitul care Pretinde răul un învins Trăim pariul cu lumina În lumea ce e tot mai...

PoezieAtelier

Secol ateu

de Cristian Neagu

Nu toate mânăstirile au Dumnezeu Și nu toți preoții Duh Preacucernic, Când blasfemia scopului ateu Sub patrafir adună păcat și întuneric. Și iată cum -sălbatici- în temple sfinte Venim să profanăm...

PoezieAtelier

Secolul pierderii

de Florin DeRoxas

Secolul pierderii de sine, de mine, de tine, de rusine. Secolul pierderii de demnitate, de dreptate, iubire si moarte, secolul pierderii de toate. Intrarea in biserica se face indecent pe moment,...

PoezieAtelier

secole

de Aripi de fluture

Secole Sunt secole de când te-am cunoscut Și totuși îmi mai este dor de tine. Atâta timp de-atuncea a trecut Și totuși nu m-am regăsit încă pe mine. Atâta timp,însă e azi Nimic. Nimicu-mi pare-acum...

PoezieAtelier

Secolul 21 va fi virtual sau nu va fi deloc

de Constantin Drugas

„Imagine all the people/Sharing all the world [...]And the world will live as one” John Lennon, Imagine Cine ar fi crezut, în urmă cu un secol, că închipuirile vizionare ale lui Jules Vernes vor...

Atelier

Secolul XXI

de Darie Ducan

Rațiuni debusolate explodează iarbă, Doar firul de păr pe mâini,de spaimă ridicat Mai ține loc de ac de busolă. În noi ca în chilie mucegăiește-un leat, Prin spuma de la gura noastră Dumnezeu...

PoezieAtelier