Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Scanteie de stea"6654 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
VIOREL MUHAVM

VIOREL MUHA

AutorAtelier

Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...

10 poezii, 0 proze

Ionel AmăriuțeiIA

Ionel Amăriuței

AutorClasic

(n. 1935, Panciu – d. 2007, Deva) După studiile liceale urmate în orașul natal, își desăvârșește ca autodidact pregătirea culturală și estetică. Din 1953, se stabilește la Călan și lucrează toată viața ca muncitor necalificat, până la pensionarea din 1990. Debutul poetic se produce la revista Viața militară, în timpul stagiului militar. În anul 1972, debutează editorial cu volumul Claviaturi, apărut la Editura Litera. Este autorul volumelor: Vinovat de plecarea cocorilor, 1987, Editura Litera, Privind printr-un ochean întors, Editura Călăuza, 1999, Silabe, Editura Călăuza, 2005. A colaborat cu versuri la reviste literare precum : România literară, Orizont, Transilvania, Astra, Familia, Tribuna, Steaua, Ateneu, Literatorul, Convorbiri literare, Ritmuri hunedorene, Orient Latin, Opinii culturale, Observator (München), Oglinda literară, Cuvântul liber, Scânteia etc "Unul dintre membrii cenaclului literar hațegan Sarmis a fost și poetul Ionel Amăriuței, trăitor cāțiva ani īn...

8 poezii, 0 proze

andrea ghitaAG

andrea ghita

AutorAtelier

Repere biografice 1971 - absolventa cu premiul I a clasei speciale de fizica de la Liceul Emil Racovita din Cluj, participari la olimpiada nationala de fizica si literatura romana Poezii publicate in Tribuna, Astra, suplimentul literar Preludiu, al Scanteii Tineretului, sub pseudonimul Iuliana Andreea 1976 - absolventa a Facultatii de fizica de la Universitatea Babes-Bolyai, sectia de cercetare in fizica corpului solid 1977 - 1980 stagiatura in tehnica de calcul 1980 - 1992 - cadru didactic la Catedra de fizica a Universitatii Tehnice Cluj, publica articole in domeniul analizei structurilor cristaline prin difractie de Raze X si al studierii elasticitatii cristaline prin absorbtie de ultrasunete. Doctorantura in fizica din 1992 - redactor de televiziune, realizator al unor filme documentare premiate in tara si strainatate. Masterat in jurnalistica

30 poezii, 0 proze

Cornel GalbenCG

Cornel Galben

AutorAtelier

CORNEL-SIMION GALBEN (n. 28 decembrie 1950, București). Absolvent al Facultății de Ziaristică București (1975-1979). Redactor, redactor principal la săptămânalul Steagul roșu Bacău (1979-1988), redactor principal, publicist comentator, șef de secție, director, director general la cotidianul Deșteptarea și S.C. Deșteptarea S.A. Bacău (1990-1995), consilier editorial și director al Editurii Corgal Press Bacău (1994-2003), corespondent al cotidianului Azi (1996-1997), redactor-șef al revistelor Credința ortodoxă (1997-1999), Vitraliu (2002-2005) și Glasul monahilor (2003-2004), redactor la Monitorul de Bacău (1999-2000), consilier la Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Bacău (2000-). Debut în revista Preludiu (1970). A publicat poezie, interviuri, anchete, reportaje, cronici plastice, teatrale și muzicale în Scînteia tineretului, Scînteia, Munca, România liberă, Apărarea patriei, Adevărul, Azi, Curierul național, Jurnalul național, Curentul, în peste...

65 poezii, 0 proze

Ilie ConstantinIC

Ilie Constantin

AutorClasic

Ilie Constantin (născut la 16 februarie 1939, în București), fiul textilistului Stan Constantin și al „taxatoarei de tramvai“, Ralița Constantin (n. Constantinescu), este un român, doctor în filologie, poet, prozator, eseist și tâlmăcitor, reprezentant strălucit al generației resurecționale și a paradoxismului. Studiază la Liceul Sfântul Sava din București, între anii 1953 și 1956, apoi la Facultatea de Filologie – Universitatea din București (1956 – 1961). O dată cu debutul în studenție are loc și debutul cu versuri în revista Tânărul scriitor. Debutul editorial se produce în penultimul său an de studenție, 1960, alături de Nichita Stănescu și de Cezar Baltag, cu placheta Vântul cutreieră apele, prefațată de Al. Philippide. După absolvirea cursurilor universitar-filologice, funcționează ca redactor la ziarul Scânteia, din 1962 și până în 1965; pentru o scurtă vreme, din 1965 și până în 1967, se angajează la Studioul Cinematografic București; îl aflăm apoi într-un post de redactor,...

6 poezii, 0 proze

DG

Doru Gadiuta

AutorAtelier

Adresă : Strada Sebastian, nr. 104, Bl.V89 Apt. 3, Sector 5, București. Data de naștere: 19 mai 1954 București. Stagiu militar – satisfăcut. Stare civilă: căsătorit Număr de telefon: +4021.410.24.47 Număr mobil: +40724.984.619 / 0764.439.089 E-mail address: dorugadiuta@yahoo.com DORU GÃDIUȚÃ AUTOR COMPOZIȚII, TEXTE ȘI POEZII. MEMBRU ÎNSCRIS LA UNIUNEA COMPOZITORILOR ROMÂNI. Scoala Generala 128. Profesori: Mircea Santimbreanu – profesor de istorie, actor si scriitor, Emil Cruceanu – profesor de limba romana si geografie, scriitor 1969-1973 Liceul Teoretic nr. 37. Profesori: Teodoru Ioan – profesor de istorie si poet, Opris Ilie – profesor universitar de limba franceza 1972 Incercare de debut la Scanteia Tineretului care avea o sectiune de poezie, numai ca din partea redactiei mi s-a cerut sa scriu ca prima poezie care va apare in ziar sa aiba tema politica, motiv pentru care am aruncat toate poeziile scrise pana la vremea respective. 1976-1990 Prieten cu poetul Ion Nicolescu & Company,...

2 poezii, 0 proze

George VulturescuGV

George Vulturescu

AutorClasic

George Vulturescu (n. 1 martie 1951 Tireac ,loc. Tătăreți). Numele la nastere: Pop Silaghi Gheorghe. Poet, publicist, editor român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Debut: în revista Familia cu o prezentare a poetului St.Aug. Doinas - ,,Un voluptos al imaginii: G. Vulturescu “, nr.1,ian. 1973. A publicat în revistele: Familia, Scînteia tineretnlni (suplimentul literar ,,Preludii“), Amfiteatru, Tribuna, Steaua, Flacăra, România literarä, Luceafărul, Apostrof, Convorbiri literare, Vatra, Viata Românească, Antiteze, Cronica, Poezia, Aurora, Unu, Coloquinm, Poesis, Plejade. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România; al Asociatiei Scriitorilor; Profesionisti din România (ASPRO); al Uniunii Ziaristi1or Profesionisti din; România. Fondator, editor si realizator al revistei Poesis din Satu Mare. Poezie: Frontiera dintre cuvinte, Ed. Litera, Bucuresti, 1998; Poeme din Ev-Mediul odăii, Ed. Litera, Bucuresti, 1991; Orasul de sub varul peretior, Casa de editură Panteon, Piatra...

2 poezii, 0 proze

Sebastian ReichmannSR

Sebastian Reichmann

AutorClasic

Sebastian Reichmann s-a născut în 1947 la Galați. Debutează în 1966 în suplimentul "Povestea vorbei" a revistei Ramuri, bucurându-se de aprecierea entuziastă a lui Miron Radu Paraschivescu. În 1967 îi cunoaște pe Gellu și Lygia Naum. Prima sa carte, "Geraldina" (1969), este ținta unor atacuri orchestrate de Scînteia și Scînteia tineretului, dar este recenzată elogios de Ion Negoițescu, Radu Enescu, Ov.S. Crohmălniceanu și alții. După retragerea din librării a celei de-a doua cărți, "Acceptarea inițială" (1971), în urma "tezelor din iulie", emigrează și se stabilește în Franța. Din 1975 scrie numai în franceză, iar în 1977 debutează în acest limbă în revista Editurii Minuit. A publicat cinci cărți în Franța: "Pour un complot mystique" (1982), "Audience captive" (1988), "Balayeur devant sa porte" (2000), "Le Pont Charles de l'Apocalypse" (2003). După decembrie 1989 reîncepe să publice în țară: "Umbletul șopârlei" (1992), "Audiență captivă" (1999), "Podul Charles al Apocalipsei" (2000)....

2 poezii, 0 proze

Lenuș LunguLL

Lenuș Lungu

AutorAtelier

Ocazia de a oferi câteva versuri celor ce chiar le doresc, o consider pentru mine un mare dar, un semn că uneori se deschid și porțile inimilor la care nu am bătut niciodată, că mereu și întotdeauna apare o scânteie, o rază de soare fermecată care să-mi umple mie, ca tuturor pământenilor, sufletul de bucurie și emoție.”Sunt eu, așa cum sunt. Cu calități și cu defecte. Cu gânduri bune și cu inspirații noi. Și sper ca sufletul să mi se deschidă spre tot ce este frumos în jurul meu!O picătură din ploaia gândurilor mele, o rază de soare din sufletul meu, Și cu parfumul inspirației mele, să-ți rămân în amintire....EU

34 poezii, 0 proze

Mihai PopaMP

Mihai Popa

AutorAtelier

S-a apucat de scris poezie pentru a-si enerva colegele de clasa... In general, scrie proza... E in clasa a XI-a. Nascut la Resita. Locuieste la Botosani. Hobby: somnul. BLOG: http://mihaipopa.weblog.ro SITE: http://www.myspace.com/mihaipopa MUZICA: http://esnips.com/web/mihaipopa CARTI PUBLICATE: "Copilarie, ramai cu mine..." (Ed. Timpul Resita, 1997), "Padurea narativa" (Ed. Timpul Resita, 2002), "Singur pe tabla de sah" (Ed. Timpul Resita, 2004), "Scanteia de Dumnezeire" / "The Spark of Divinity" (Ed. TIM Resita, 2007)

1 poezii, 0 proze

Scanteie de stea

de Anca Mortensen

Sfarsit de august. Sfarsit de vara, in acelasi timp, in acest colt de lume in care a ales sa traiasca nesilita de nimeni. Alti oameni, alte obiceiuri, alte perspective... Aerul rece al noptii o...

ProzăAtelier

călătorie câstigată multimilenar

de FLOARE PETROV

- dincolo de elegia îngenunchiată - Doamne, ce vremuri numai bune de provocare, psihocălătorie sub lună și soare fiecare pe fiecare provoacă la bătălie, la iubit, la joacă, de la vrăjitorie la...

PoezieAtelier

Amintirea ce ma cuprinde mai mereu

de Luca Tiberiu

Amintirea ce mă cuprinde mai mereu 12:09 PaDaS Amintirea ce mă cuprinde mai mereu ..cea mai importantă briză a iubirii, căci ea te răscolește mai tot timpul, te găsești în acea ipostază, ești omul ce...

ProzăAtelier

Amintirea ce mă cuprinde mai mereu

de Luca Tiberiu

Amintirea ce mă cuprinde mai mereu 12:09 PaDaS Amintirea ce mă cuprinde mai mereu ..cea mai importantă briză a iubirii, căci ea te răscolește mai tot timpul, te găsești în acea ipostază, ești omul ce...

ProzăAtelier

Trec zile fara tine

de Adriana Marilena Stroilescu

Candela doarme cuminte albastra tacere Somn de scanteie glasata in colturi de stea Hai spune-mi cum s-o aprind asta-seara Cand tu esti la capatul lumii departe de ea Ma plimb in gand rasucind spatii...

PoezieAtelier

Când...

de Daniel Aurelian Rădulescu

Când voi muri 'mi vei întâlni priviri rămase-n umbre pe lumina zilei întinsă-n ultime cotloane... ne vom atinge pe mobilier, coloane, pe ziduri, pe versetul filei, pe iriși... De ne-om nimeri. Când...

PoezieAtelier

Locuiesc într-un fir de nisip!

de Ana Urma

Locuiesc într-un fir de nisip! Într-o lume atât de vastă și complexă, este uimitor să ne gândim că fiecare particulă de nisip are propria sa poveste. Fiecare granulă a fost purtată de vânt, modelată...

Atelier

Transfigurare

de Silvia Van

Mi-am imaginat intotdeauna ca prima scanteie de iubire ce se aprinde intre doua inimi purifica aerul dintre ele si deseneaza acolo o structura delicata, cu contur nesigur, usoara si transparenta ca...

Atelier

mersul pe sus

de Luminita Suse

tatălui meu îi datorez mersul pe sus (dezrădăcinată din jăratic de stea) cu tâmple julite prin săbii de trestii sângerând câmpii de maci tatălui meu îi datorez și îndrăzneala de a sări în necunoscut...

PoezieAtelier

Cum erai înainte?

de Alin Micu

Cum erai înainte mirare, De strigătul de cuc De cuibul pufos de nichel Cum erai la buza de scoică La o ridicare de pleoapă Scânteie de minte bolnavă? Ce parte din mine sadică Tot întreabă cu sfidare...

PoezieAtelier