"Să fii fericită!" – 23026 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIna
Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.
8 poezii, 0 proze
Morariu Elena
Am început să scriu, la început timid, încet, încet am prins curaj. Scriind simt că revin la viață. A trebuit să renunț la multe activități fizice...dar spiritul mi-l simt liber. Și chiar dacă trupul suferă, mintea și gândirea vreau să-mi fie sănătoase. Dacă cineva îmi citește textele și lasă o vorbă de bine sau de rău, eu voi fii fericită.
2 poezii, 0 proze
Eva Anghelescu
Sunt un om obișnuit și am o viață aproape banală...Pentru că în meseria mea nu este loc de poezie și frumos, scrisul e ca o evadare... Nu am pretenția că am talent și nici nu vreau să fac paradă de studii pentru că nu scriu pentru critici ori pentru afirmare, ci pentru oamenii pentru care poezia înseamnă o întâlnire fericită între trăire, sentiment, idee, estetic și sublim. Chiar îi rog pe domnii critici să mă ignore. Cioran spunea că " e foarte greu să accepți să fii judecat de cineva care a suferit mai puțin decât tine...și cum fiecare se crede un Iov nerecunoscut...", în rest opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii.
2 poezii, 0 proze
serban dacia lavinia
E greu sa iubesti cand nu esti iubit Stii ca esti viu dar simti c-ai murit Incerci sa te minti ca poate totusi te iubeste Dar nu intelegi de ce mereu te raneste Tu cauti o iubire perfecta, T-i se pare ca a ta e mult prea defecta Dar iubirea ce-o cauti nu exista, Si nu are rost sa fii trista Iubeste ce ai, ce vezi, ce simti Si nu incerca in zadar sa te minti Iubirea ce-o cauti n-ai s-o gasesti Si ce daruiesti, inapoi nu primesti Dar si cand se intampla sa crezi ca ai gasit-o Iubirea pe care mereu ai dorit-o Fii fericit atat cat o ai Primeste dar nu uita sa si dai! Si cand va pleca lasa usa deschisa Chiar daca inima ta e distrusa Ca alta iubire pe ea va intra Si viata si inima-ti va lumina!
1 poezii, 0 proze
Theodorescu Costin
Viata este un lung sir de urcusuri si coborasuri.Unele sunt mai usoare, altele anevoioase.Trebuie sa reusesti sa supravietuiesti, trebuie sa ramai drept, in picioare, sa infrunti foarta cu capul sus.Dar oare este posibil, oare exista cineva care sa poata afirma cu tot sufletul ca niciodata nu a fost doborat de probleme???Cred ca nu...Oricum, dupa parerea mea dragostea este cea care te poate face cel mai fericit sau cea care te poate cobori in mormant."Cel mai mare dar este sa iubesti si sa fii iubit"(George Sand).
2 poezii, 0 proze
Doru Lascarache
Doru Lascarache ing. ...de ceva timp in Giurgiu 47 ani / 20/01/1965 delascarache@yahoo.co.uk Scriu de plăcere, pentru că este de unde. Cu bănuiala mai trăiești, cu certitudinea mai greu. Cat trăiești,înveți - apoi mori și uiți tot. Timpul există ca să nu se intample toate deodată. Acasă este acolo unde ești imbrătișat. Cand l-am anunțat pe tata ca mă insor mi-a zis "Bine, dar să nu se mai repete". In viată e bine să fii cuminte, dar să nu exagerezi ! Dragostea, hrana si un loc unde sa poti locui, astea fac oamneii fericiti. Daca vezi pe casa un coș, nu da fuga la dermatolog. Viata ne ofera de toate ...dar nu ne este permis sa luam chiar ce vrem. Sunt cine vreau, oriunde, oricand..!! Bogat e cel care nu-si doreste mai mult de cat are. "Libertatea este dreptul de a le spune, oamenilor, ceea ce nu vor să audă !" - George Orwell
182 poezii, 0 proze
pop romeo
Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta; Sa cunosti adesea durerea prea marii duiosii; Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii; Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te; Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti, plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire; Sa te odihnesti, coplesit de beatituine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii; Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului, Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda. din Despre iubire - de Kahlil Gibran adiemusmagic@gmail.com
869 poezii, 0 proze
anna nim
cat de mic trebuie sa fii ca sa ti se implineasca prima dorinta? [agonnia2004@yahoo.com][agonnia2004@yahoo.com]
16 poezii, 0 proze
Munca Sabin-Gabriel
Când Iubești Trebuie Să Fii Îndeajuns De Egoist Încât Să Îti Dai Seama Cât De Mult Ții La Celălalt...
1 poezii, 0 proze
camelia zota
ti-ai dori uneori sa fii canibal,nu atat din placerea de a-l devora pe cutare sau cutare,cat din aceea de a-l vomita emil cioran
1 poezii, 0 proze
Să fii fericită!
de Florin DeRoxas
când mă gândesc la tine, când nu te uit, când încă te iubesc ca pe cea mai dulce ispită, tu cea care mi-ai fost iubită să fii fericită! când adorm noaptea cu tine în gând și mă trezesc dimineața la...
fii oarbă
de Lory Cristea
fii nudă pe masă înșiră atuurile toate cât viață cât moarte fii slabă fierul în lut ți-l preschimbă icoana din suflet mânjește-o puterea topește-o fii oarbă deschide larg ușa din templu să intre...
Piese de ancorare
de Ecaterina Ștefan
Să merg cu trenul fără să știu încotro, să mă pierd la capătul unui deal, să mă îndrept înspre orizontul deschis, până o să-mi sângereze picioarele, să fiu departe-departe de felul cum oamenii își...
miraj secund
de Laurențiu Belizan
dă-mi să-ți ghicesc ca o ursitoare ai curaj? da întinde mâna dreaptă nu, stânga da nu pot ori o întinzi ori râzi! nu râde! nu am întins-o ești într-o pădure ca o pasăre lângă alte două păsări una e...
S.A.F.
de Belcin Marian
Ai lăsat iubirea să treacă pe lângă noi, Te-ai luat după cei ce-s la suflet prea goi, Ai ascultat oamenii și-n ochi ai privit banii, Nu mai găsești iubire și uite...trec anii ! Ai sacrificat o inimă...
nothing else matters
de Mariana Pancu
ești într-un vis din care-ți dorești să te trezești și nu reușești ești în genunchi pedepsită să scrii nothing else matters o dată de două ori de o mie de ori în toate spațiile goale din viața ta...
îmbrățișarea Doamnei Poligraf
de Gabriel Nicolae Mihăilă
uite că încă nu am învățat cum să cad s-a mai rupt o coastă mă mint că o să crească la loc la infinit plămânii muzica aia de vreascuri care ard te usucă și am căzut dar Dumnezeu în mine a rămas drept...
petale înmiresmate
de Florentin Cristian
Dacă vrei o poveste locuită În care visul albastru în vizită Nu mimează că ești iubiă Și îi datorezi să fii fericită E ceasul care mereu se agită Și minutele cu trecerea liniștită E simplu lasăte...
Cafeneaua Klößchen
de Alfred Lichtenstein
I Lisel Liblichlein venise din Provincie la oraș întrucît dorea să devină actriță. Acasă, totul i se părea burghez, sufocant, neghiobesc. Domnii erau stupizi. Cerul, sărutările, prietenele,...
„Ce pot face eu?”
de Laurențiu Nelu Rădoi
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Ce-ai putea să faci? Să mă atingi!, Sub discreția mesei, cu pulpa ta moale, Și căldura ei să-mi trezească nervul Ce doarme trândav ca un leu in...
