"România, liberă în viitor!" – 20917 rezultate
0.03 secundeMeilisearchflorentina pop
Bucureșteancă, licențiată în teologie-limba și literatura română, Universitatea Oradea, căsătorită cu un clujean și mamă a unui viitor paleontolog-medic-egiptolog. In România, am fost un an profesoară de română la Liceul „Aurel Lazăr” Oradea. Din considerente financiare am renunțat la învățământ și am ales munca de redactor la câteva edituri orădene: Ed. „Scriptum”,Ed. „Casa Cărții”, Ed. „Hyporgamus”. În cadrul acestor edituri m-am ocupat de editarea, de stilizarea și de corectarea textelor. În perioada imediat următoare plecării mele din învațământ am colaborat la un proiect internațional (suținut de Societatea Biblică Internațională)de traducere a Bibliei din limbile originale în limba română, ocupându-mă de corectura finală a textului. În prezent, pentru că m-am stabilit cu familia în Belgia, frecventez, pe o perioadă de 2 ani, cursurile de limbă Neerlandeză din cadrul Ateneumului Regal, Turnhout, iar în timpul liber mai colaborez cu una din editurile mai sus amintite și mai scriu...
12 poezii, 0 proze
Victor Brauner
Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamț - d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România. Victor Brauner a fost fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra Neamț și frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei și artistei plastice Lena Constante. Victor Brauner urmează școala primară la Viena, unde familia se stabilește pentru câțiva ani. După revenirea familiei sale în țară, în 1914, Victor își continuă studiile la Școala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia. Frecventează Școala de Arte Frumoase din București (1919 - 1921) și Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu. În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlnește pe Brâncuși, care-l inițiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrietenește cu poetul român Benjamin Fondane și îl întâlnește pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiștilor. Locuiește pe strada...
3 poezii, 0 proze
Grădinaru Florian Valentin
-1996-2006: Tehnician de scena; asistent regie (T.L.S.Bulandra si Nottara) -2002-2007: Licenta in psihologie si sociologie (Universitatea "Spiru Haret") -2007-2008: Psiholog DGASPC sector 5, Bucuresti -2008: Atestat de libera practica in psihologia muncii si organizationala. Membru Colegiul Psihologilor din Romania -2007-2009: Masterat in psihologia judiciara si victimologie (Facultatea de psihologie "Spiru Haret") -2009-in prezent: Administrator S.C. Guardarian-Design S.R.L.
4 poezii, 0 proze
Maricela Suciu-Murgeanu
Membra a cenaclului literar BRADUT; am publicat în cotidianele VIATA LIBERA (Galati), RECURS (Târgu Mures) si Romania Libera (Bucuresti); am obtinut Premiul Editurii BRADUT - Târgu Mures - 2000 pentru ciclul de poeme PROVOCAREA INTEGRALEI si Premiul REVISTEI UNU - Botosani - 2000 la Concursul National de poezie si interpretare critica a operei eminesciene PORNI LUCEAFARUL, editia a XVIII-a 14-16 iunie 2000.
38 poezii, 0 proze
Simona Popescu
A absolvit Facultatea de Litere a Universității București în 1987. A publicat mai multe volume de poezii (Xilofonul și alte poeme – 1990, Pauză de respirație – 1991, Juventus – 1994), proză (Exuvii – 1997) și eseuri (Volubilis - 1999). In prezent, Simona Popescu este șefa secției de politică internă la România Liberă.
4 poezii, 0 proze
Ion Țugui
Familie de tarani. Gimnaziul in comuna natala; o scoala tehnica de cooperatie la Radauti (1949-1951);liceul de muzica (1951-1954). Absolvent al Conservatorului Ciprian Porumbescu sectia de interpretare (1954-1959) si teoretica(1959-1964), membru al orchestrei Operei Romane (1957-1967); redactor la Radiodifuziune -emisiuni radiofonice pentru copii si tineret; profesor la Liceul George Enescu; din 1971 comentator publicist la ziarul Romania Libera, colaborator la Romania literara, Luceafarul, Viata Romaneasca s.a. Ion Tugui isi face debutul literar in Luceafarul in 1958 cu recomandarea lui Mihu Dragomir. Apare primul volum intitulat Versuri, in 1967, urmat de Lava intermediara in 1970, Canturile marelui pod (1972) si Ochii fastului(1973). In 1976, apare Voievodeasa, un roman liric despre primii ani dramatici postbelici in Bucovina. Dupa 1989 Ion Tugui a sustinut numeroase prelegeri, a avut importante colaborari cu reviste, ziare si posturi de televiziune; a ocupat functia de Director si...
7 poezii, 0 proze
radu simona
elevă cls. a XI-a scriu din 2000 publicata in: Est Vaslui, Adevarul literar de Vaslui, Romania libera si altele. scriu pentru ca simt
3 poezii, 0 proze
simona radu
fac parte din Cenaclul "ION IANCU LEFTER", VAslui din 2003, am fos publicata in Aporia, Est, Poeti Vasluieni, Romania Libera etc
1 poezii, 0 proze
George Mărgărit
Născut în satul Tomești, lângă Iași, la 27 ianuarie 1923. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din Iași, secțiile franceză și filosofie, în 1945. Și-a luat licența în 1946. A murit la 29 august 1961. Este înmormântat în cimitirul sanatoriului Bârnova, lângă Iași. A fost redactor la ziarele “Victoria“ (București), “Moldova liberă“ (Iași), “Lupta Moldovei“ (Iași) și la revista “Iașul nou“, apoi “Iașul literar“, unde o vreme a fost și redactor șef adjunct. A publicat versuri și în: “Contemporanul“, “Flacăra“, “Flacăra Iașului“, “Gazeta literară“, “Revista fundațiilor“, “România liberă“, etc. Ediții cunoscute * Vulturii amiezii, Junimea, Iași, 1970 (ediție îngrijită de Lucian Dumbravă și Horia Zilieru) * Profeticul vis, Editura Princeps Edit, 2005 Ar mai putea fi și unele ediții interbelice, dar nu știu nimic exact despre ele.
7 poezii, 0 proze
Manolache Liviu Sergiu
Biografie Liviu Sergiu Manolache - Născut la data de 1 noiembrie 1951, în localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, România; - Căsătorit din anul 1979, am o fiică și o nepoată de la aceasta; - Am absolvit Liceul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași, în anul 1971, fiind prima promoție a școlii nou înființate; - Licențiat în Drept, la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, promoția 1991 - 1996 a Universității ”Petre Andrei” din Iași; - Membru al Cenaclului Epigramiștilor de pe lângă ziarul ”Flacăra Iașului”, devenit ulterior Academia Liberă Păstorel Iași; - Membru fondator al Cenaclului literar ”Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, județul Iași, care are și o revistă proprie, la început numindu-se ”Lumina”, iar în prezent se numește ”Ecouri”. Pentru activitatea intensă desfășurată în cadrul cenaclului, unde am avut și funcții de conducere și de colaborare, am fost recompensat în luna martie 2014 cu...
36 poezii, 0 proze
România, liberă în viitor!
de voiculescu daniela
nu mă fotografiați, când citesc ziarele! de la o minciună, la alta... hârtia începe să strige cât mistreții împușcați la Balc, ieri, la prânz. mă uit pe a treia pagină a ziarului „Libertatea” și...
piticii slabi ai memoriei mele
de bianca marcovici
piticii slabi ai memoriei mele Bianca Marcovici mă îndrăgostesc întotdeauna de oamenii fără nici o poezie, stângaci, repetitivi și impulsivi! Mă îndrăgostesc întotdeauna de piticii slabi ai memoriei...
„Aici e EUROPA LIBERÓ a devenit istorie
de Anton Potche
Virgil Ierunca a scris la moartea lui Noel Bernard (23 decembrie 1981): „ Moartea transformă viața unui om într-o biografie. Biografia lui Noel Bernard are ceva din simplitatea de lumină a unui...
In memoriam Roxana Briban
de Mirela Zafiri
In memoriam Roxana Briban. Ce s-ar putea scrie despre o soprană frumoasă, talentată, cu pianissime minunate, cu har în cânt și măiestrie? Au făcut-o mulți alții, cu condeie mai pricepute sau limbi...
George Nicolae Stroia, unul din copiii-speranță ai literaturii române de mâine
de Cristian Petru Balan
Dacă în majoritatea cazurilor zicala străbună care spune că "ziua bună se cunoaște de dimineață" este adevărată, tot atât de adevărat este faptul că niciodata nu a fost ușor să definești ce înseamna...
Viorel Horj, cuvânt la prezentarea cărții , Adevărul din cuvinte
de Teodor Dume
În calitatea mea de scriitor dar și de reprezentant al culturii din Bihor, va trebui să mă refer asupra unei cărți apărute la o editură bucureșteană și prezentată azi, aici la Casa științei și...
Cum arata o sursa de raze gamma
de cornel marginean
Cum arată o sursă de raze gamma Comentariu la un text scris de Adina Ungur, despre Mircea Cărtărescu la Cluj, Ce e liniștea asta, am deschis ușa de fier a halei de mașini grele și pe unu și pe doi si...
GENERATIA Z
de Ovidiu Radulescu
Se pot identifica, privind retrospectiv ultimii cincizeci de ani, cateva generații cu caracteristici specifice, care s-au perindat istoric și sociologic, pe scena istoriei contemporane: generația...
Eveniment cultural
de Nicolae Diaconescu
Eveniment Cultural Expoziția: „Donații de excepție la Muzeul Național Tehnic” Joi, 1 septembrie 2005, s-a deschis la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din București, sub patronajul SC...
Limba franceză este un atu important pentru viitorul tinerilor din România
de Ghinea Nouras Cristian
- Domnule ambasador, în România, care este o țară deopotrivă francofonă și francofilă, multă lume constată că, în ciuda unor statistici optimiste, studiul limbii franceze se află în regres la ora...
