"Roșu aprins, galben închis și cărămiziu pentru tine" – 20163 rezultate
0.06 secundeMeilisearchpetra carmela claudia mihai
2 poezii, 0 proze
Marlena Bontas
aspiranta la podiumul recunoasterii artistice
1 poezii, 0 proze
Ciprian Cioiulescu
M-am născut și am copilărit în Brașov. Am locuit în extreme: cartierul Steagul Roșu, actual Astra și Calea Poienii. Grădinița și școala generală le-am facut “la nemți”, liceul “la români”, la Info – Revoluția m-a prins într-a zecea. Am participat fără să vreau la revolta din Brașov din ‘85, mergeam în Prund la meditații de Română. Mi s-a părut distractiv, deși pe undeva mi-era teamă. Deși eram de mic pasionat de calculatoare, am studiat Medicina la U.M.F. – Informatică știam deja destulă, iar Pishologia mi se părea cu aplicare prea limitată. Mi-am dat seama însă repede că n-am ce trebuie ca să devin medic. M-am mirat că mulți colegi care aveau și mai puțin din acel dar, nu-și dădeau seama. Majoritatea spuneau că este “o meserie bună”. Ciudat. Am terminat Medicina și am creat … o firmă de soft, în București. În 2000 am plecat cu tot cu mica mea echipă în Germania, cu Greencard. Am suferit, am învățat, m-am însurat. Am călătorit mult. M-am specializat în Project Management și am văzut...
2 poezii, 0 proze
Rosu Alina
sunt nascuta intr-o f frumoasa seara de mai intr-o peroada cand timpul avea f mare rabdare cu oamenii si cand parintii mei isi doreau cu disperare o fetita .o data cu nasterea mea trandafirii albastri si-au scuturat petalele moi peste trista patura a amintirilor.cu trecerea timpului in locul trandafirilor albastri au rasarit niste trandafiri rosii dupa care au rasarit tot mai multi trandafiri albi care au rezistat pana azi.
1 poezii, 0 proze
Rosu Dacian
No Comment !
2 poezii, 0 proze
rosu vicu
nascut scorpion ,traind ca un scorpion...gandind ca un om.....eu sunt
17 poezii, 0 proze
Rosu Tiberiu
"Haideți să trăim în așa fel, încât atunci când vom muri, și dricarul să ne plângă." M.T.
2 poezii, 0 proze
Roșu Raluca
1 poezii, 0 proze
Rosu Elena
'88, Onești (fosta)studentă în București
15 poezii, 0 proze
Rosu Dragos
1 poezii, 0 proze
Roșu aprins, galben închis și cărămiziu pentru tine
de Adriana Marilena Stroilescu
cu apusul pe umărul stâng anotimpul urcă pe serpentine saturat de culori de la Bran la Moeciu drumul șerpuiește făcându-și loc spre inima muntelui toamna aleargă în libertate căutându-și rostul...
Gata de culcare, copii?
de Adriana Gheorghiu
Gata de culcare, Rareș Nu sunt gata, pentru că aștept să-mi spui povestea cu macaraua, pe care mi-ai promis-o. Ai dreptate. Ascultă atunci! Primăvara trecută începuse construirea unui cartier nou, nu...
12 46
de Parfenie Iliieas
Am scos două ouă și le am așezat în loc de lumînări și am început să le boiesc cu roșu încins dar oule mele sau cuprins și au început a dansa care și cum dorea sireacele ouă cică toți vosesc ouăle...
şevalet
de Mihai Chira
pânza rămâne goală de câteva veacuri de când încerc să te pictez învolburată dar tu eşti ca o cascadă ce a uitat să mai curgă sau ca o mare ce şi-a uitat toate valurile pe ţărm cu ce să încep mai...
Doua saptamani si jumatate
de Dani Stefan
SCENA 1 Cameră de bordel Interior noapte În fața unei oglinzi mânjite de zoaie, semnate de ruj rosu, mov-aprins, chiar verde, prinsă de peretele albastru închis și umplut de pete mari, maslinii, urat...
Oameni, locuri și vremuri 32
de nicolae tomescu
Cu oarecare neîncredere gustă din ciorba în care, alături de bucăți de cartofi, mai pluteau mici bucăți de carne roșie și chiar câteva frunze verzi. Nu-i plăcu gustul. Avea un vag miros de afumătura....
Bodypainting
de Gheorghe Aurel Pacurar
(In seara asta ingerule mergi si tu pe undeva…Noi ne vom dezingerii si ne vom dezaripa…Ea va veni la mine…) Pun vopsele in causele palmelor mele, Si dau lumina mai mica, Pun un scaun de lemn, inca...
Șoimul maltez
de Dashiell Hammett
I SPADE ȘI ARCHER Falca lui Samuel Spade era prelungă și osoasă, iar bărbia un \"V\" proeminent sub \"V\" ul mai mobil al gurii. Nările curbate formau un alt \"V\" mai mic. Ochii galben cenușii erau...
jurământul călușar
de Cătălin Al DOAMNEI
omul care purta steagul călușar m-a vizitat în preajma crăciunului avertizându-mă că lumea încearcă să mă imite și se împrumută din cuvintele mele în loc de lingouri după ce toate băncile s-au închis...
Cred, iubesc, detest...
de Bogdan Alexandrescu
Cred… intr-un albastru negricios, intr-un alb negru, intr-un rosu aprins, intr-un galben mitologic, intr-un verde mort, intr-un negru fara antidot, intr-un alb stins, intr-un negru aprins, intr-un...
