"Retrace" – 5260 rezultate
0.02 secundeMeilisearchSârb Olimpia
Data nașterii:14 februarie 1956; Cărți publicate: „Zilnica retragere”, poezii, ed. română-engleză, Editura Eurobit, Timișoara, 2011; „Ceva mai mult decât prezentul simplu”, Editura Eurobit, Timișoara, 2011; „Scrisori imperfecte către un violonist”, Editura Eurobit, Timișoara, 2011; ”Rainbow Poems”, poezii, ed. în lb. engleză, Editura Solness, Timișoara, 2011; „Fetița cu pantofiori roșii, motanul Toto, poezii și alte copilării”, poezii pentru copii, Editura Eurobit, Timișoara, 2013; „Jurnalul unui an ploios”/”The Diary Of A Rainy Year”, poezii, ed. română - engleză, Editura Solness,2015; „Vulpile destinului”, roman, Editura Solness, Timișoara, 2018. Premiul Editurii „Facla” Concursul de poezie „Nichita Stănescu”, Timișoara, 1986.
107 poezii, 0 proze
Karol Vojtyla
Karol Wojty³a (viitorul Papă Ioan Paul al II-lea) s-a născut la Wadowice, un oraș situat la circa 50 de km de Cracovia (Polonia), într-o familie modestă, fiu al unui ofițer în retragere. Când era în vârstă de 9 ani și-a pierdut mama. După absolvirea liceului Marcin Wadowita, s-a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității Jagielloniene din Cracovia. În timpul celui de-al doilea război mondial și al ocupației naziste a Poloniei, Universitatea Jagielloniană a fost închisă și Karol Wojtyla a fost nevoit să muncească într-o fabrică de produse chimice. Își pierde tatăl în 1941. Din anul 1942 a urmat studii universitare de teologie la Cracovia, sub îndrumarea cardinalului Adam Sapieha, și la 1 noiembrie 1946 a fost hirotonit ca preot catolic, la Cracovia. La scurt timp după aceea, a fost trimis la Vatican, unde a studiat, la Universitatea Papală Angelicum, sub îndrumarea dominicanului Garrigou-Lagrange. În 1948, a obținut doctoratul în teologie cu o...
1 poezii, 0 proze
George B.
Nu am carti publicate, sunt amator in domeniu; uneori insa simt nevoia sa retraiesc bucuriile, dezamagirile si visele.
1 poezii, 0 proze
George Florin Cozma
- Liceul Militar „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Câmpulung Moldovenesc; - Școala Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu” din Sibiu ( 1963-1967); - Premiu de poezie acordat de „Viața militară”; - Premiu de debut al Editurii Eminescu (1973) concretizat în publicarea primului volum de versuri,”Oglinzi în rouă”; - Absolvent al Facultății de Ziaristică; - A lucrat la publicațiile: „Înainte”, „La datorie”, „Viața militară” (devenită „Viața armatei”, din decembrie 1989) și la emisiunea de radio „Ora armatei”; - A scris cărțile: „Oglinzi în rouă” Editura Eminescu (1974), „Anotimp” la Editura Militară (1975), „Pajiștea cu statui” la Editura Militară (1977), „Pecete de etern” la Editura Militară (1982), „Ostașul de la microfon”, „Cadențe”, „Apartamentul de la etajul 18” (împreună cu Ioan Chilom), „Onor la drapel” (semnat cu numele fiului său pentru că i se retrăsese disciplinar dreptul la semnătură), redactarea memoriilor generalului-locotenent ( r ) Emilian Ionescu, „În uniformă pentru...
25 poezii, 0 proze
George Florin Cozma
- Liceul Militar „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Câmpulung Moldovenesc; - Școala Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu” din Sibiu ( 1963-1967); - Premiu de poezie acordat de „Viața militară”; - Premiu de debut al Editurii Eminescu (1973) concretizat în publicarea primului volum de versuri,”Oglinzi în rouă”; - Absolvent al Facultății de Ziaristică; - A lucrat la publicațiile: „Înainte”, „La datorie”, „Viața militară” (devenită „Viața armatei”, din decembrie 1989) și la emisiunea de radio „Ora armatei”; - A scris cărțile: „Oglinzi în rouă” Editura Eminescu (1974), „Anotimp” la Editura Militară (1975), „Pajiștea cu statui” la Editura Militară (1977), „Pecete de etern” la Editura Militară (1982), „Ostașul de la microfon”, „Cadențe”, „Apartamentul de la etajul 18” (împreună cu Ioan Chilom), „Onor la drapel” (semnat cu numele fiului său pentru că i se retrăsese disciplinar dreptul la semnătură), redactarea memoriilor generalului-locotenent ( r ) Emilian Ionescu, „În uniformă pentru...
0 poezii, 0 proze
Nicanor Parra
Nicanor Parra Sandoval (born in San Fabián de Alico, Chile on September 5, 1914) is a mathematician and poet often considered to be the most influential poet Chile has produced since Pablo Neruda.[citation needed] He describes himself as an "antipoet," due to his distaste for standard poetic pomp and function (after recitations he would exclaim Me retracto de todo lo dicho, or, "I take back everything I said"). Trying to get away from the conventions of poetry, Parra's poetic language renounces the refinement of most Latin American literature and adopts a more colloquial tone similar to prose. His first collection, "Poemas y Antipoemas" (1954) is a classic of Latin American literature, one of the most influential Spanish poetry collections of the twentieth century, and is cited as an inspiration by American Beat Writers such as Allen Ginsberg. Parra has been nominated several times for the Nobel Prize in Literature. Parra comes from the artistically prolific Chilean Parra family of...
2 poezii, 0 proze
Colpoș Oana Ștefana
In mai putin de o luna am de sustinut examenul de licenta, mai mult decat atat realizez ca un alt capitol se termina la fel ca multe altele de pana acum. Si daca asupra unor lucruri e greu sau chiar imposibil sa revii, sa le retraiesti, sa te mai bucuri de ele - poate mai mult decat ai facut-o prima data - unele capitole pot fi redeschise si chiar continuate. Asa am hotarat ca odata cu terminarea anilor mei de studentie, sa revin la anii din copilarie si sa-mi reintalnesc bunul meu prieten...poezia.
6 poezii, 0 proze
Ludwig Börne
Ludwig Börne a fost un scriitor german politic și satirist de origine evreiască.După ce a studiat medicina la Berlin și Halle renunță la ea pentru a studia științele politice la Heidelberg și Giessen. A lucrat în jurnalism pentru ziare liberale Staatsristretto și Die Zeitschwingen. În 1918 s-a convertit la luteranism, schimbîndu-și numele din Lob Baruch în Ludwig Börne. După înterzicerea ziarului editat de el, die Wage, se retrage pentru o vreme din publicistică. Urmărind revoluția din 1830 din Franța, oarecum dezamăgit de ea, scrie o serie de strălucite scrisori satirice Briefe aus Paris. Mireasa din Paris este lucrarea lui Börne cea mai cunoșcută și un punct de cotitură pentru jurnalismul german. Acest lucru la propulsat ca unul dintre liderii mișcării Germania tînără. Moare la Paris în 1837. Operele sale sunt cunoșcută pentru stilul și vena lor satirică. A scris și o serie de poveștiri scurte și schițe. Este și autorul unor aforisme asupra realităților politice ale vremii. *****...
1 poezii, 0 proze
Sebastian Reichmann
Sebastian Reichmann s-a născut în 1947 la Galați. Debutează în 1966 în suplimentul "Povestea vorbei" a revistei Ramuri, bucurându-se de aprecierea entuziastă a lui Miron Radu Paraschivescu. În 1967 îi cunoaște pe Gellu și Lygia Naum. Prima sa carte, "Geraldina" (1969), este ținta unor atacuri orchestrate de Scînteia și Scînteia tineretului, dar este recenzată elogios de Ion Negoițescu, Radu Enescu, Ov.S. Crohmălniceanu și alții. După retragerea din librării a celei de-a doua cărți, "Acceptarea inițială" (1971), în urma "tezelor din iulie", emigrează și se stabilește în Franța. Din 1975 scrie numai în franceză, iar în 1977 debutează în acest limbă în revista Editurii Minuit. A publicat cinci cărți în Franța: "Pour un complot mystique" (1982), "Audience captive" (1988), "Balayeur devant sa porte" (2000), "Le Pont Charles de l'Apocalypse" (2003). După decembrie 1989 reîncepe să publice în țară: "Umbletul șopârlei" (1992), "Audiență captivă" (1999), "Podul Charles al Apocalipsei" (2000)....
2 poezii, 0 proze
Vintilă Paraschivescu
Vintilă Paraschivescu (n. 7 februarie 1890, București, d. 6 februarie 1965) a fost un poet român asociat cu simbolismul. A absolvit liceul și Facultatea de drept la București. A debutat în 1911, la Junimea literară. Se apropie în 1912 de Convorbiri literare, unde publică poezii și articole. În 1914 se alătură grupului de la Viața nouă, devenind un mare admirator și prieten al lui Ovid Densusianu, al cărui executor testamentar va fi la moartea acestuia în 1938. Luptă pe front în 1916-1918. Polemizează la sfârșitul războiului cu Alexandru Macedonski. Este premiat în 1923 de Academia Română pentru volumul Cascadele luminii. O dată cu dispariția Vieții noi, poetul se retrage din literatură, consacrându-se activităților profesionale: avocat al statului și sef de contencios. Opere * Cascadele luminii, București, 1921 (reeditată în 1938 la Ediutra Literară a Casei școalelor) Colaborări Junimea literară (1911-1912); Convorbiri literare (1912, 1914, 1915); Viața nouă (1914-1925); Universul...
3 poezii, 0 proze
retragerea in asimetrie.I.
de marinela serban
uneori toate amanuntele zilei se intorc pe la casele lor unele cu sacose de orizonturi atinse altele strangand in pumni gesturi vii excentrice altele cu nici un pret nu se desprind de larga lume...
retragerea in asimetrie.II.
de marinela serban
stii bine coltii mei sunt din interjectii si adjective potecilor intortocheate ale trupului celulelor drumetind intentiilor poznase le nascocesc versuri cu puteri depline insirandu-le apoi festiv ca...
retragerea in asimetrie.III
de marinela serban
dintre cele mai tinere femei tu ai pielea cea mai salbatica si idolii cei mai agitati ambitiosi si tantosi (frumusei in cazul de fata!) ii alinti in poala ii fluturi pe la nasul instinctelor mele...
retragerea in asimetrie. IV
de marinela serban
poate fi un semnal de alarma inceputul diminetii este sfarsitul dantelutelor tale voioase perverse peste zi porti ochelari intunecati pe care se risipesc toate aschiile infrangerilor toate capusele...
retragerea in asimetrie.V
de marinela serban
eu vad prin mainile mele si ma bucur. faneata in care celulele mele pasc incarcata de imaginatie bucuria caineasca fireasca singuratatea un loc pitoresc in care suna sirene lunare in care navalesc...
retragerea in asimetrie .VI
de marinela serban
cat vezi cu ochii albastrul independentei luat la tranta cu zmeii complexelor ca iataganele de lati zmeura lingvistica mustind invadatoare dulce incapatanata campia tranzactiilor comerciale pascuta...
retragerea in asimetrie.VII
de marinela serban
scriu versuri rup pagini uite e dimineata n-ai imblanzit iguanele textelor n-ai rusinat obrajii freatici ai senzualei sintaxe poetice iti propun sa ridici la patrat toate bucuriile sa reduci la...
retragerea în asimetrie. VIII
de marinela serban
dă da dă iar apă șoriceilor electronici primiți în dar de ziua ta de la zmeul oglinzilor încovrigă-te iar în fotoliul amurgului postmodernist ronțăindu-ți unghiuțele roz divagante și independente...
retragerea in poem ,\"Romania Literara\"
de bianca marcovici
Lecturi la zi: RETRAGEREA ÎN POEM În memoria noastră pasivă Bianca¤ Marcovici se înscrie ca enfant prodige al școlii române de violonistică, ceea ce ni se confirmă în pagina de \"Date biografice\" a...
Retragere
de Nincu Mircea
Soarele își trage in sine lumina pierdută. Timpul își trage in sine clipele în derută. Noaptea își trage în sine întunericul orb. Stelele își trag sclipirile. Din sine își sorb. Izvoarele își trag în...
