"Replicile 2, 3, 4" – 2689 rezultate
0.02 secundeMeilisearchCătălin Precup
Cătălin Cosmin Precup, artist vizual, născut în '81 la Tîrgu Mureș, absolvent de Liceu de arte, apoi studii universitare și postuniversitare la Universitatea de artă și design din Cluj-Napoca, în prezent trăiește și activează în București. Trebuie spus de la început că nu mă interesează etichetele și că nu fac mare deosebire între actele creației, fie că e vorba de pictură sau de poezie. În acest sens se poate zice despre pictura mea că e o poezie vizuală. În general, textele pe care le creez sunt fie transpuneri ale unor idei pe care nu le-am pictat sau desenat și care capătă prin scris o expresie și o formă mai adecvată, fie sunt (ca) niște prelungiri/corespondențe/completări/replici, cîteodată combinîndu-se, la propriu, cu imaginile. Din această cauză, dar și datorită faptului că lucrez ca un alchimist, scriu sporadic iar de multe ori revin, retușez, reciclez, finisez, arunc (poemele de aici vor avea aceeași soartă, în curînd, mai ales că au cam îmbătrînit), demersul putînd părea...
8 poezii, 0 proze
Replicile 2, 3, 4
de Prundoiu Dan
I. Colegii de partid Colegii mei m-au expulzat Dintr-un partid extrem de tare Că pân-acuma n-am furat... Și mă acuză de trădare. N.Bun Precizare Colegii tăi s-au supărat, Te-au expulzat acei mișei Că...
35 mm timeline (2)
de Ioana Petcu
(După o săptămână în care cățelul s-a pișat de câteva ori pe receptor, în care femeia ca un bărbat a primit niște scrisori de la Praga, iar Bărbatul care a renunțat la el s-a apucat să scrie...
Replicile 5, 6, 7, 8.
de Prundoiu Dan
I. N.Bun - Aventurile mele: Văzând cum coarda o întind,/ Soția mea, cu chip distins,/ Mi-a zis direct: -„Să nu te prind!”/ ...și nu m-a prins. Precizare Să nu îl prindă soața sa El folosea mai multe...
Epigrame trimise la Gura Humorului 2019
de Chitul Grigore
Tema: „Împărţire” 1.Constatare Sunt mulţi ce au avut mania – Prin compromiţătoare gesturi – De-aşi împărţi slugărnicia Şi azi, cu sârg, adună... resturi! 2.Oportunităţile bugetare ale aleşilor...
Telefonul fără fir
de Dan Norea
Epigramele au de multe ori în subsol replici savuroase, ce merită să fie publicate. Uneori autorii, considerând că un catren este mai reușit, îl postează și pe pagina principală. Dar de cele mai...
Dintre poeziile lui Valeriu Barbu (30)
de Maria Tirenescu
februarie 2008 1.Omul…«MÂINE» trupul meu este alcătuit din furnici înjumătățite, ele cresc – eu scad, mă cară atom cu atom și mă recompune mușuroi supraelastic – părându-mi-se în mișcare… Ieri mă...
Antologie de epigrame Agonia.ro
de Sorin Olariu
Stimați membri agoniști, dacă doriți să fiți selectați pentru a participa cu epigrame în antologia Agonia.ro care va apărea anul acesta și îi va cuprinde pe cei mai buni și mai prolifici epigramiști...
Mic tratat de pierdut și recâștigat mințile
de Radu Tudor Ciornei
Prefață: cititorii pot adăuga capitolelor de mai jos cuvinte și expresii din fondul comun și special de cuvinte al limbii române și a oricărei limbi de circulație internațională și locală. Nu se...
Tehnici ale alcătuirii discursului în modernitate
de Dragoș Vișan
Într-un dialog cotidian, dar și în discuțiile școlare fiecare replică înseamnă ieșirea din pasivitatea aparentă, în care se încadra ca receptor cel care devine imediat participant activ la dialog....
Interviu cu actorul Ion Caramitru
de Adrian Munteanu
A XVI-a ediție a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Brașov, desfășurat în perioada 12-19 noiembrie, cuprinde 14 reprezentații ale celor mai importante colective teatrale din capitală...
Revelatii
de Grădinaru Florian Valentin
Sinopsis “Revelatii” Subiectul vizeaza lumea interlopa, traficul de droguri si coruptia. Personajele evidentiaza o schema psiho-comportamentala din punct de vedere temperamental: Claudiu- melancolic,...
Vinovat de-a fi cine esti
de Florentina-Loredana Dalian
Orasul X, nici mare, nici mic. De fapt, mai degrabă mic, cineva spusese odată că acolo, oriunde te-ai afla, te afli mereu în centru. Curătel, dac-ar fi să te uiti la străzi, la constructii, la cei...
Concursiada epigramoasă
de Rodean Stefan-Cornel
Sunt un om calculat, deci îmi fac tot timpul, tot felul de calcule. Pe câteva dintre cele mai recente le voi expune în continuare, pentru toți cei interesați de epigramă și de fenomenul epigramatic....
Imaginarul orașului în teatrul lui Eugen Ionescu
de Carmen Duvalma
Imaginarul orașului în teatrul lui Eugen Ionescu Orașul este un loc malefic în teatrul lui Eugen Ionescu, un univers al violenței asociat intoleranței umane, un loc al pierzaniei și al disperării,...
Șefi și subalterni - Replici - autor Aurora Luchian
de Aurora Luchian
2. Retrogradare * Când intră-n birou la boss, Ia hârtiile de jos, Șterge praf', strânge dosare, Tânjind dup' o avansare. * Replică: Zilnic, șeful e surprins, Apoi, meditând, s-a "prins". Gesturile-s...
Masacru unui dereglat - Replici - autor Aurora Luchian
de Aurora Luchian
Dus de dracu' în ispită, Depresiv descreerat, Un trăgător de elită, Opt suflete a-mpușcat! * Replică: Puțintel. În trei minute, Opt victime... eu vă spun, Aș fi masacrat mai multe, Dacă dețineam un...
Epigrame de sezon / Replici - autor Aurora Luchian
de Aurora Luchian
1. În Ajun e freșh, vioi... De Crăciun, n-are un șfanț! Nu-i nici porc, dar nici strigoi, Și doarme ca-n Rai...în șanț! . Replică: Decât cu o "tocătoare", Ce-i facu traiul coșmar, Doarme-n șanț,...
Revista EPIGRAMA 47
de Laurentiu Ghita
A aparut nr. 47 al revistei EPIGRAMA. În paginile ei ne regăsim mai multi dintre noi, atat AGONIȘTI cât și NE-. Printre ei: Nae Bunduri, Constantin Mândruță, Ion Ruse, Ioan Toderașcu, Ioan –Petru...
Axiome rimate
de Mihail Buricea
Axioma 0 Inainte de-nceputuri Nu era nimica-n jur Decat marea de-ntuneric Si un punct probabil sferic Fara loc si fara vreme Fara masa dar puternic Locuit de-un chip himeric Solitar si-ngandurat Cum...
