Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Rețetă de slăbit"8077 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
37 rezultate
LE

Lucia Eniu

AutorAtelier

„Rețetă pentru timpul viitor” „Românul s-a născut poet“. Există un adevăr concentrat în această scurtă propoziție, fapt de care m-am convins încă o dată, citind versurile tinerei poete Lucia Eniu. A vorbi despre un nume nou în poezie este mult mai greu decât în cazul „veteranilor“, iar dificultatea este cu atât mai mare cu cât persoana care transpune în versuri crâmpeie din sufletul său este mai puțin cunoscută. Versurile Luciei sunt atât de normale, încât poeta, din modestie, după ce le așternea pe hârtie, le depozita prin toate ungherele sufletului, neîndrăznind să le scoată la lumină. La lumina tiparului, desigur, căci ele au lumina lor. Pentru autoarea acestor bijuterii lirice, totul este simplu și firesc, însă este supus unei analize foarte atente și – mai era cazul să o spun? – tradus în limbaj poetic. Se miră atât de firesc trecerea timpului, care pe mulți îi sperie: Nu știu ce are timpul/ cu mine/ de-mi cere mereu/ să-mi mut gardul/ c-un veac/ mai încolo. (Uimire), iar pentru...

5 poezii, 0 proze

Costache NegruzziCN

Costache Negruzzi

AutorClasic

COSTACHE NEGRUZZI (1808-1868) Constantin Negruzzi s-a nascut in 1808 la Trifestii Vechi de linga Iasi. Intre 1816-1820 viitorul scriitor ia lectii de limba greaca cu dascalul Chiriac si de limba si literatura franceza cu emigrantul polon Brancovitz. In 1820 invata romaneste de sine statator, dupa cum ni se destainuie in scrisoarea \"Cum am invatat romaneste\". In 1822 se muta la Chisinau. Din aceasta perioada sunt primele incercari literare ale scriitorului (Zabavele mele din Basarabia in anii 1821, 1822, 1823…). In 1823 viitorul scriitor traduce \"Mnemon\" de Voltaire. In 1824 traduce \"Prostia Elenei\" de Marmontel. In 1829 scrie nuvela romantica \"Zoe\". In 1835 e facut postelnic. Tot in acest an publica traducerea melodramei \"Treizeci de ani sau viata unui jucator de carti\" de V.Ducange si M.Dinaux. in 1837 este ales deputat al judetului Iasi. Publica \"anecdotul\" Aprodul Purice si citeva traduceri din V.Hugo, Al.Dumas si A.Puskin. in 1839 publica \"Reteta\", \"Catacombele...

1 poezii, 0 proze

C

cameliaionelacalin

AutorAtelier

RETETE DE SUFLET PARTEA 1 SI 2 GASTRONOMIE PARTEA 1 SI 2 MEMORIILE UNEI TINERE OBSERVATIE: SUNT CARTI PE CARE LE AM SCRIS PERSONAL DAR CARE NU AU VAZUT LUMINA TIPARULUI.

1 poezii, 0 proze

Maria GoldMG

Maria Gold

AutorAtelier

Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com

163 poezii, 0 proze

Simon SalcaSS

Simon Salca

AutorAtelier

Poveste Odată, m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele. Era bătrân și pământul abia se rotea în jurul lui. A binecuvântat sirenele blonde ce pluteau în acvariul meu sentimental. Mi-a arătat gnomii burtoși, hulpavi după foi verzi. M-a avertizat să nu mă apropii de un arbore pe ramurile căruia erau agățate măști. Mi-a promis : animalele sunt mai frumoase la vânătoare decât în cuștile lor de aur. De atunci joacă șah pe eșichierul stelelor. De-atunci îmi îngrop iubitele în inimă,fără tranchilizantul agoniei, dincolo de uriașii ghețari. De-atunci mă urmărește lumina unui soare întunecat. "De arlechinadă ferește-te!" îmi tot repeta, cu pupilele injectate de romburi albe și negre. Acum nici nu mai știu în ce cușcă sunt și de când tabla de Șah mă acoperă. M-am rătăcit într-o altă Poveste. Dar îmi aduc bine aminte că,odată,m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele... ...eu nu m-am mai întors.

5 poezii, 0 proze

Marian StanMS

Marian Stan

AutorAtelier

Marian Stan este un poet român contemporan. Volumul său de versuri "Ne văd copiii" aparut la editura Curtea Veche în 2009 l-a determinat pe criticul Felix Nicolau sa afirme: "Marian Stan este un autor foarte subtil. El a câștigat pariul pe care l-a câștigat cîndva Creangă: e capabil să se adreseze și copiilor, dar și adulților. De fapt ceea ce face el este să se transpună în pielea copilului, să mimeze infantilul și să facă un proces părinților și adulților, în general. Marian îi vede pe adulți ca pe niște copii ratați și cred că toți, citind această carte, ne putem pune mari întrebări: unde ne aflăm noi acum, cît de anchilozați și de sclerozați suntem." Despre același volum de versuri, poetul Robert Șerban avea să spună: "'Ne văd copiii' este una dintre cărțile din care îi citesc cu bucurie fetiței mele care a 'sărit', nu cu mult, de doi ani. Iar ea stă, ascultă, zâmbește și repetă pe limba-i unele versuri. Ce dovezi mai clare că îi place? Asta pentru că Marian Stan reușește să scrie...

22 poezii, 0 proze

C

Chwoika

AutorAtelier

mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...

1 poezii, 0 proze

Rețetă de slăbit

de Ghejan Andrei

În prima zi, scrii cel puțin șase luni consecutiv...dar nu mai faci nimic altceva În a doua zi, nu publici nimic și nici nu intri pe chat la agonia În a treia zi, faci cerere să te primească în CE și...

Atelier

Rețetă agonică pentru îngrășat

de Dumitriu Florin-Constantin

Atenție! Precizez că orice asemănare de nume este o coincidență sau asemănarea de \"personaje\" descrise de alți autori este pur accidentală! ********* Rețetar de preotese, Rotunjind buze și fese......

PoezieAtelier

Lansare de carte

de Liviu Nanu

I. Mugurel Filipescu era scriitor, cunoscut în cercurile intelectuale din județ, mai ales ca prozator. După ce cochetase cu poezia timp de două decenii – publicase trei plachete de versuri, al căror...

ProzăAtelier

Laura Medeea Andreica: ”Povestea vindecătorului și a oamenilor”

de Iulia Elize

Nume de carte: ”Povestea vindecătorului și a oamenilor”, Laura Medeea Andreica Autor: Laura Medeea Andreica, 2023 Număr de pagini: 328 Număr capitole: 94 Format pagini: A5 (clasic) Editor: Editura...

Atelier

Rețetă pentru slăbit

de Preoteasa Marinela

Toată lumea vrea să slăbească! De ce n-aș vrea și eu? și tu? Suntem înconjurați de neliniști și de teama de a nu reuși! Reclame umflate-n laude de succes se agață de corpul meu, ca nerușinatele, și...

PoezieAtelier

Reteta

de Costache Madalin Vasile

Dragostea nu are nimic de a face cu jumatatile de masura. Oare nu nebunia dragostei a putut da nastere unei expresii de forma \"Totul,sau nimic!\"? Cand dragostea te cuprinde ea te inflacareaza...

PoezieAtelier

Seremos como Che! (Vom fi asemenea lui Che!)

de Coculeanu Paul

Atât de mult o iubesc! Este dragostea mea. Îmi dăruiește viața sa. Pe mine mă cheamă RaUl. RaUl Donțea. Așa îmi fac eu semnătura, cu U majusculă la mijlocul prenumelui, de parcă aș huidui. Să știți,...

ProzăAtelier

dulCeața

de Miclăuș Silvestru

nici o altă dulceață nu-i bună la cura de slăbire cum e dulceața de vișine mi-a zis-o un amic unul dintre cei mai buni rețeta a spus-o într-un cerc restrâns de prieteni și a pus-o în aplicație cu...

PoezieAtelier

Dumneavoastră nu vedeți bine

de Roxana Sonea

Joi, într-un cabinet de țară. Dubla sală de așteptare a cabinetului doamnei doctor Negrea geme de bolnavi, iar asistenta le ține piept cu greu. Domnul Rusu tocmai a intrat și se pregătește să arunce...

ProzăAtelier

rapsodia urbană

de emilian valeriu pal

1. în fiecare dimineață înainte să se stingă neoanele ca niște șobolani împrăștiați de o ploaie de vară o iau la pas prin oraș văd luna în ultim pătrar ca un ultim client ce liorbăie o cafea leșinată...

Atelier

Cârnatul conspirației în ochiul privitorului

de Eugen Galateanu

Este o fericire să ai dușmani pe care să dai vina. Este o fericire să-ți ascunzi slăbiciunile,nerealizările, poate prostia pe comploturi frecvente și dese ale diverselor franc-structuri. Am căpătat...

EseuAtelier

Câte ceva despre poantă, în epigramă (I)

de nicolae bunduri

Câte ceva despre poantă, în epigramă (I) Ce este poanta în epigramă și cât de mult îi influențeză acesteia valoarea artistică s-a spus și se va mai spune atâta vreme cât există epigramiști și...

Atelier

Kakaia tiehnika

de Nicoleta Stefanescu

Ca să nu rămân în urmă cu tehnica și anul ăsta, mi-am luat și eu telefon mobil. Care va să zică sunt în pas cu moda pentru prima dată în viață. Mai ales pentru comunicari importante gen “ia și tu o...

Atelier