"Rețetă de amor" – 8063 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLucia Eniu
„Rețetă pentru timpul viitor” „Românul s-a născut poet“. Există un adevăr concentrat în această scurtă propoziție, fapt de care m-am convins încă o dată, citind versurile tinerei poete Lucia Eniu. A vorbi despre un nume nou în poezie este mult mai greu decât în cazul „veteranilor“, iar dificultatea este cu atât mai mare cu cât persoana care transpune în versuri crâmpeie din sufletul său este mai puțin cunoscută. Versurile Luciei sunt atât de normale, încât poeta, din modestie, după ce le așternea pe hârtie, le depozita prin toate ungherele sufletului, neîndrăznind să le scoată la lumină. La lumina tiparului, desigur, căci ele au lumina lor. Pentru autoarea acestor bijuterii lirice, totul este simplu și firesc, însă este supus unei analize foarte atente și – mai era cazul să o spun? – tradus în limbaj poetic. Se miră atât de firesc trecerea timpului, care pe mulți îi sperie: Nu știu ce are timpul/ cu mine/ de-mi cere mereu/ să-mi mut gardul/ c-un veac/ mai încolo. (Uimire), iar pentru...
5 poezii, 0 proze
Costache Negruzzi
COSTACHE NEGRUZZI (1808-1868) Constantin Negruzzi s-a nascut in 1808 la Trifestii Vechi de linga Iasi. Intre 1816-1820 viitorul scriitor ia lectii de limba greaca cu dascalul Chiriac si de limba si literatura franceza cu emigrantul polon Brancovitz. In 1820 invata romaneste de sine statator, dupa cum ni se destainuie in scrisoarea \"Cum am invatat romaneste\". In 1822 se muta la Chisinau. Din aceasta perioada sunt primele incercari literare ale scriitorului (Zabavele mele din Basarabia in anii 1821, 1822, 1823…). In 1823 viitorul scriitor traduce \"Mnemon\" de Voltaire. In 1824 traduce \"Prostia Elenei\" de Marmontel. In 1829 scrie nuvela romantica \"Zoe\". In 1835 e facut postelnic. Tot in acest an publica traducerea melodramei \"Treizeci de ani sau viata unui jucator de carti\" de V.Ducange si M.Dinaux. in 1837 este ales deputat al judetului Iasi. Publica \"anecdotul\" Aprodul Purice si citeva traduceri din V.Hugo, Al.Dumas si A.Puskin. in 1839 publica \"Reteta\", \"Catacombele...
1 poezii, 0 proze
cameliaionelacalin
RETETE DE SUFLET PARTEA 1 SI 2 GASTRONOMIE PARTEA 1 SI 2 MEMORIILE UNEI TINERE OBSERVATIE: SUNT CARTI PE CARE LE AM SCRIS PERSONAL DAR CARE NU AU VAZUT LUMINA TIPARULUI.
1 poezii, 0 proze
Maria Gold
Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com
163 poezii, 0 proze
Simon Salca
Poveste Odată, m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele. Era bătrân și pământul abia se rotea în jurul lui. A binecuvântat sirenele blonde ce pluteau în acvariul meu sentimental. Mi-a arătat gnomii burtoși, hulpavi după foi verzi. M-a avertizat să nu mă apropii de un arbore pe ramurile căruia erau agățate măști. Mi-a promis : animalele sunt mai frumoase la vânătoare decât în cuștile lor de aur. De atunci joacă șah pe eșichierul stelelor. De-atunci îmi îngrop iubitele în inimă,fără tranchilizantul agoniei, dincolo de uriașii ghețari. De-atunci mă urmărește lumina unui soare întunecat. "De arlechinadă ferește-te!" îmi tot repeta, cu pupilele injectate de romburi albe și negre. Acum nici nu mai știu în ce cușcă sunt și de când tabla de Șah mă acoperă. M-am rătăcit într-o altă Poveste. Dar îmi aduc bine aminte că,odată,m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele... ...eu nu m-am mai întors.
5 poezii, 0 proze
Marian Stan
Marian Stan este un poet român contemporan. Volumul său de versuri "Ne văd copiii" aparut la editura Curtea Veche în 2009 l-a determinat pe criticul Felix Nicolau sa afirme: "Marian Stan este un autor foarte subtil. El a câștigat pariul pe care l-a câștigat cîndva Creangă: e capabil să se adreseze și copiilor, dar și adulților. De fapt ceea ce face el este să se transpună în pielea copilului, să mimeze infantilul și să facă un proces părinților și adulților, în general. Marian îi vede pe adulți ca pe niște copii ratați și cred că toți, citind această carte, ne putem pune mari întrebări: unde ne aflăm noi acum, cît de anchilozați și de sclerozați suntem." Despre același volum de versuri, poetul Robert Șerban avea să spună: "'Ne văd copiii' este una dintre cărțile din care îi citesc cu bucurie fetiței mele care a 'sărit', nu cu mult, de doi ani. Iar ea stă, ascultă, zâmbește și repetă pe limba-i unele versuri. Ce dovezi mai clare că îi place? Asta pentru că Marian Stan reușește să scrie...
22 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
Rețetă de amor
de Ciprian
Se ia o felie de timp și se unge cu dulceața neagră a unor cireșe amare. Se picură apoi cu pipeta o duzină de lacrimi sărate și se spală apoi foarte bine negreața dulceții până se va obține o pastă...
Cu inboxul la vedere
de Ina Simona Cirlan
Dane, Întreabă-mă: „Ai văzut vreodată un curcanozaur?” eu îți răspund: „Ãhă... am și mâncat!” și uite-așa scap de introducere, numai să nu continui să mă întrebi, ce e ăla un curcanozaur că mi se...
Inventar
de Maran Corina
Niste chei si-un portofel, doi cercei si un inel, niste ata si un ac, o poza de la babac, un creion si-un caietel, o stampila si un gel, un ceas mic si o bratara, niste sfoara de la tara, un telefon...
Mircea Ivănescu, un romantic postmodern
de florin caragiu
Mircea Ivănescu a fost receptat ca un poet atipic în spațiul poeziei românești. Motivațiile acestei cvasi-unanime aprecieri apar diverse și nu de puține ori contradictorii. Nu ne propunem să trecem,...
sunt mort de beat de-amor
de Ștefan Petrea
în oglinda retrovizoare a amintirii încă ești a mea pe seama mea un mâine glumea astăzi cât despre ieri e doar un zvon de tăceri abia trece-o clipă și e deja mâine astăzi e doar un punct pus la un...
Reteta
de Costache Madalin Vasile
Dragostea nu este rationala. Ea nu apare si nu se deplaseaza pe o traiectorie logica sau previzibila. Ce rost are sa spui \"Luna aceasta precis ma voi indragosti!\" sau \"Eu n-o sa ma mai...
Despre nefericirea de a fi fericit …
de Raluca Oana Helgiu
La un moment dat, am început să mă cunosc, așa cum nu am mai făcut-o până acum. Nu mai suportam pe nimeni și am luat primul antidepresiv. Dar după aia, am realizat că suma trăirilor noastre e de fapt...
÷2
de lupu ionut catalin
un melc ce nu coboară de pe coapsa ta povestea de amor la radio la miezul nopții trecutul ce ne ajunge sigur și perfid din urmă și ne roade stomacul trecând prin sufletul nostru ca printr-un...
dacă dragostea ar fi o boală
de Cezar C. Viziniuck
dacă dragostea ar fi o boală atunci aș putea intra într-o farmacie cu o rețetă de la medic în care să-mi fieprescrise pilule picîturi injecții sub diagnoza subliniată cu două linii: amor așa mă...
Remușcări
de lolita
M-am născut într-o lume reală dar trăiesc într-un vis ireal în care-am sădit toate semințele timpului, pe chip de fetiță cuminte. Ce forță compactă să-mi mai atingă suflarea sau firul de păr? Ce...
Muzică pentru cameleoni sau despre cum să joci șah cu un cioplitor de sicrie
de ștefan ciobanu
Truman Capote este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de pe continentul american din ultimii ani. Când am citit că romanele lui au fost ecranizate m-am gândit, ținând în mână cartea Muzică...
august arctic
de Andrei Forte
doar dacă intru în frigider pot ști cu certitudine ce se întâmplă cu lumina dinăuntru și merită să amorțesc de frig să-mi dârdâie dinții sparți din lipsă de calciu fie că se stinge fie că rămâne...
Proces afectiv inuman
de Carmen Sorescu
Undeva pe unul din peroanele Gării de Nord. Așteptam. Într-un fel ciudat, mizeria mă calmează, coșul de gunoi arhiplin, lângă el tot felul de lucruri care nu mai foloseau la nimic. Și eu am în mine...
