Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Rafturi"1359 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
Traian DorzTD

Traian Dorz

AutorClasic

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...

45 poezii, 0 proze

rafturi

de Maria Gheorghe

Fata cu scrisori în păr își acordă vioara dintr-o atingere de arcuș pe corzile pictorului care locuiește vis-à-vis de mare.................. Tu ce mai faci, părere? Mai trec din ieri în iară prin...

Atelier

Rafturi

de Nina Dinu

Versuri tinere îmi cântă speranța și viața. Fiorul se zbate. Nostalgia surâde. Prieteni de departe, din neguri, îmi zâmbesc. Iubiri neuitate... Inima s-a prefăcut în rafturi. Zilnic șterg praful. și...

PoezieAtelier

Rafturi

de Ana V

Dacă aș putea scrie toată viața aș scrie despre tine. Aș împărți pe secțiuni gramatica și literatura După trupul și strângerea ta de mână Care e mai presus de ortografie Sau de gravitația care îmi...

PoezieAtelier

Neavand rafturi

de Ștefan Petrea

Neavand rafturi cersesc caile vietii, zaresc caile mortii, traiesc caile inimii, astept caile sufletului, ratacesc prin caile mintii, neavand rafturi.

PoezieAtelier

Pe rafturi

de buta gabi

Pe rafturi stau ca mici trofee, A noastre suflete, asa cum sunt ele. Sunt mari...si totusi goale. Palpita-ntr-un moment De vesnica iubire... Inspira nemurire. Si viata ne-o insenineaza, Lumina...

PoezieAtelier

Printre rafturi

de Lie Marian

azi cineva voia să-mi vândă cu orice preț un kilogram de lumină calitate superioară i-am spus că n-are nici un rost îmi place să-mi pierd curajul pe o ramură de vâsc uscat sau în ochii plini de tutun...

PoezieAtelier

Printre rafturi

de Liviu-Ioan Muresan

zile în care ștergi praful prin rafturi cu inima și o așezi în piept cu degetul la buze ea transpiră frînturi de cuvinte pe piele imaginea vorbelor tu mim în jurul tău cititorii în piele devin...

PoezieAtelier

din lipsă de rafturi

de Ștefan Petrea

sunt rafturi ce poate fi mai concret decât moartea război rana deschisă seduce umbrele morții cei vii dau crezare-n nămeți de suflete vii nimicirii rană deschisă în piept nimeni nu poate face nimic...

PoezieAtelier

pe rafturi, borcanele cu vise așteaptă

de Macovei Costel

când o să fiu mare o să am tot timpul din lume și o să fac numai ce vreau eu undeva în adânc, beciul geme de rafturi pline cu conserve cineva îmi ghicise în palmă că voi fi cel mai prolific visător...

Atelier

Lovitură de rafturi

de Ioana Florea

cu buzele întredeschise aștept frigul să se adăposeasca în oasele mele o lumină difuză îmi dă târcoale pe întuneric sufletul mai cerșește o respirație un sunet imperceptibil de pași îmi dezvăluie...

PoezieAtelier

Partituri pe rafturi

de Miclăuș Silvestru

tumult și șopot cu originea-n izvor astăzi la pian - compozitori preferați din partituri pe rafturi

PoezieAtelier

la începutul lecturii

de bazil rotaru

rafturile bibliotecii într-o dimineață cețoasă un eroic nimb de promoroacă dă greutate cărților pietrari cu dalta fină ca un bisturiu cu mâinile ca scoarța de stejar cioplesc pe marginile lor litere...

PoezieAtelier

Biblioteca amintirilor mele

de Cojocaru Valentin

Pe rafturi vechi de timp uitate Stau gânduri prăfuite și acoperite Cu pânze de păianjeni, singurii Care se mai plimbă pe coridoare Prin vitralii se răsfrâng priviri de soare Puține cât viața să nu...

PoezieAtelier

Un colț din camera mea

de Elena Malec

Din rafturi mă privesc ca bâlciuri de cuvinte, dicționare, cărți, o lupă cu mâner șade cuminte alături pentru mărirea adevărurilor tipărite, orchestra Aragon interpretează un chacha tropical ca o...

PoezieAtelier

singurătatea mea

de Rodica Lupu

pe rafturi de singurătate ostoiesc iluzii tainice voalate-n izul veșniciei crengi îmbătrânite-mi convertesc virginul verde din ramul copilăriei gravuri de nori strălucitori în soare răsfrâng un arc...

PoezieAtelier

Cămara

de Liviu-Ioan Muresan

trei rafturi albe două banane-picioare două mere-sîni un măr gutui-cap fără ochi femeia din vis naște o prună lucioasă cămara goală e vie cînd o privești ieri femeia se ridica din cadă alaltăieri în...

PoezieAtelier

farmacista

de ovidiu cristian dinica

printre rafturi și flacoane cu parfumul amiezii ochi cât răsăritul împung lumina cu teamă să nu sfarme tăcerea sânii doua petale de crin pătrund prin halatul alb așteaptă vocile gri ale zilei...

PoezieAtelier

Poeții din bibliotecă

de Radu Gyr

Pe rafturile mele taciturne, la ore de amurg aurifer, Rimbaud, Petrarca, Schiller și Homer se scoală din volume ca din urne. Tiptil, ies pe fereastră, fug în cer și-ncep vagabondajele nocturne. O...

PoezieClasic

Ideea

de Camil Petrescu

Bibliotecile cu rafturi si zabrele Sunt pline De tomuri grele Pergamente si colectii vechi nepretuite Legate-m marochine, In care zac oranduite Ierarhic subt capitole si titluri Mii si milioane de...

PoezieClasic