"Pușcăriile din Suedia" – 997 rezultate
0.02 secundeMeilisearchArsenie Papacioc
Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița) este un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții. A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenența la Mișcarea Legionară. S-a călugarit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud. Considerat unul dintre cei mai importanți...
1 poezii, 0 proze
Darie Magheru
Darie Magheru s-a născut la 25 octombrie 1923 la Lunca Câlnicului, a copilărit la Săcele (localitate ce va fi evocată în paginile romanului Cărămida cu mâner) și a studiat arta dramatică la Academia regală din București și Institutul de Teatru Matei Millo din Iași, printre profesorii lui numărându-se George Vraca și Ion Manolescu. În perioada 1950-1951 face pușcărie politică; a fost actor la Brașov, Ploiești (sub directoratul lui Toma Caragiu), Arad, Botoșani și l-a jucat pe Ion din Năpasta, rol care i-a atras aprecierile și prietenia lui Emil Botta. în 1960 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor (filiala Brașov) în urma unui raport al lui Petre Sălcudeanu pe motiv că... mânca gândaci și, deși reprimit ulterior, va avea toată viața statutul unui marginal și se va bucura de atenția specială a Securității. A dus existența unui frondeur singuratic, care i-a dat cu tifla, de nenumărate ori, establishment-ului totalitar. Moartea sa a survenit la 25 octombrie 1983, în împrejurări nu foarte...
3 poezii, 0 proze
chirila mihai
rocker de cand ma stiu, si muzica ma inspira in porcariile pe care le scriu: de la ora 21 pana la ora 22, aproape in fiecare zi, iau tastatura pe genunchi si iese ce veti vedea mai incolo.
1 poezii, 0 proze
Pușcăriile din Suedia
de Cucu Constantin
O știre bulversantă ne parvine din Suedia. Pare că în această țară, în ultima perioadă, din lipsă de mușterii, a fost necesară închiderea mai multor pușcării și centre de detenție. Pare că în ciuda...
...ghiveci
de nicu brezoianu
Hebdomadarul economic Capital și-a schimbat formatul și este însoțit de o cărticică haioasă, dar foarte practică. Titlul negativist mizează pe efectul psihologic al contrariului, util în relația cu...
Oamenii lup
de Morar Nucu
Mă tot rod niște oameni mici cu dinți de șoareci roșii Prin mintea lor se dau cu schiurile fantomele bătrâne Am crezut că acum vorbim ce n-am vorbit niciodată Dar ne-am îmbolnăvit de ciuma...
Pagina 23
de Eugen Iorga
rochia ta de mireasă dezbrăcată la pagina 23 își trimite albinele peste cuvintele mele nescrise escroace pline de umflături se mai întâmpla ceva ca și cum armata de infirmiere și brancardieri ar fi...
Cred că poezia te poate salva. Restul sunt chițibușuri
de Ecaterina Ștefan
Radu Vancu (n. la 13.07.1978, or. Sibiu, România), este poet și doctor în Litere la Universitatea „Lucian Blaga“. A colaborat cu revistele: Transilvania, Euphorion, Vatra, Tribuna, Dilema veche, Ex...
Toamna patriarhului
de Gabriel García Márquez
... scoala-te, canta, inima bate de ora sase, marea-i la locul ei, viata merge mai departe, Leticia, viata imprevizibila a singurei sale femei din atat de multe, care obtinuse de la el totul in afara...
tezele din mai
de dan petrut camui
parcurg lumea pe jos mai mult decât ceea ce vreau mă feresc să nu repet vreun cuvânt din cele de pe ziduri am înțeles nu există prostie mai mare decât un te iubesc scris cu înfrigurare îmi doresc tot...
Capra de lemn din visul erotic
de Irimia Balescu
CAPRA DE LEMN DIN VISUL EROTIC De Irimia Bălescu Data la care fusese numit pe postul de director îl găsise pe Alex în cel mai tulburător moment al vieții: pentru a doua oară se îndrăgostise ....
Amintiri (politice) din... tinerețe
de Valentin Tascu
AMINTIRI (POLITICE) DIN TINEREÞE „BINE ZICE FIU-MIU DE LA FACULTATE” 1961 „Copil fiind” încă, doar 17 ani, dar deja „dușman al poporului”, am dat admitere la Filologia din Cluj a Universității cu...
De la o Românie sovietică la o Românie europeană
de Paul Gorban
Din capul locului, trebuie, argumentat titlul acestui scurt eseu. România a fost întotdeauna un spațiu european, datorită poziției ei pe continent. Odată cu procese de sovietizare din secolul trecut,...
(o mâinile înnoptate)
de Virgil Carianopol
o mâinile înnoptate în rugăciuni o mările cu sânii de dantelă o somnul trăind în concubinaj cu femeile o pădurile mergând cu cerbii prin frunze o domniță cu părul spălat în legendă o castelul cu...
Dinosauria, noi - de Henry Charles Bukowski
de George Asztalos
născut astfel în asta asemeni cretei care desenează un zîmbet asemeni D-nei Moartea care rîde asemeni cum se dizolvă teritorii politice asemeni cum peștii alunecoși își scuipă prada alunecoasă suntem...
cum se naşte
de Daniela Luminita Teleoaca
lucrurile rămân tăcute într-o îndărătnicie ucigaşă te ciupeşti de o mână îţi trosneşti un deget instinctual cauţi dramul acela de mărunt apt să-ţi asigure supravieţuirea luciditatea fie şi numai până...
Orașul de la capătul vieții
de Sorin Stoica
Avea nume de oraș neterminat dar i se spunea în toate felurile, și toate urâte. Fusese ridicat în mocirlă de turbă de un orânduitor bezmetic și negru în cerul gurii ca minele de cărbune din zonă. Mii...
UTOPIA
de Dan Dănilă
Dacă toate întrebările ar avea răspuns și iubirea ar câștiga războiul cu sângele într-o înserare ce ar putea fi ultima în fiecare celulă s-ar dizolva pacea rodnică precum cancerul și fără scop deși...
liber
de paunescu ionut
liber sunt unii care uneori au probat pistolul pe un scriitor ca marin preda. sunt alții care au probat pușca pe alt personaj celebru. mai sunt și alții care au testat mitraliera pe oameni la...
părerea mea despre Ioan Ianolide
de marinescu filip
De când am citit “Întoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide, eu care eram oarecum întors la Hristos (cel puțin așa credeam), m-am mai întors o dată, adică într-un fel am ajuns cu spatele la El. După...
