"Prizonieri ai Trecutului" – 2544 rezultate
0.04 secundeMeilisearchHoria Furtună
Născut la Focșani, la 21 iunie 1886, fiul medicului veterinar Ioan Stephănescu Furtună și al Plautinei Speranța Vasiliu, originară din Lipova. Urmează liceul în București, la \"Matei Basarab\", absolvit în 1906. Studii juridice la Paris: \"bachelier en droit\" (1908), licențiat în drept(1909). Mare prieten, din această perioadă, cu Ion Pillat, amândoi admiratori ai lui Alexandru Macedonski, \"descoperit\" și editat în colecția \"Cărțile albe\". \"Florile sacre\" apar în 1912 cu o scrisoare de mulțumire către cei doi tineri poeți. Doctor în drept (Paris, iunie 1915). Întors în țară, se înscrie în Baroul de Ilfov. Mobilizat în 1916, cade prizonier (24 noiembrie). Lungă perioadă de captivitate în Germania, la Stralsund. Eliberat în 1918, face carieră literară și mai ales politică, în special după 1920. Redactor al revistelor \"Flacăra\" și \"Democrația\", în 1916, activitate continuată și după război. Deputat, prefect, director teatral, conferențiar la radio (1939-1947). Autor de...
3 poezii, 0 proze
Ștefan Gh. Theodoru
Scriitorul Ștefan Gh. Theodoru s-a născut în 11 iunie 1921 la Brăila. Tatăl său a fost inginer constructor și este urmașul unei vechi familii românești, iar mama este descendentă a unuia dintre căpitanii de panduri ai lui Tudor Vladimirescu. La vârsta majoratului opteaza pentru profesia pe care a avut-o și tatăl său, urmând Facultatea de Construcții din cadrul Școlii Politehnice din București, pe care a absolvit-o în anul 1946. În timpul vacanțelor a participat la instrucție în cadrul unei unități de elită a Armatei Române, Regimentul Pionieri-Gardă. În vara anului 1944 participă , având gradul de sergent t.r., la consolidarea și apărarea liniei de fortificații Focșani – Nămoloasa. Pe timpul întoarcerii armelor și-a comandat cu competență și curaj subordonații, fapt ce a făcut ca subunitatea pe care o comanda să nu aibă nici o pierdere. Datorită meritelor dovedite pe front, ulterior a fost avansat până la gradul de maior în rezervă. După război, paralel cu activitatea de constructor,...
4 poezii, 0 proze
James Clavell
James Clavell (n. 10 octombrie 1924 - d. 7 septembrie 1994) a fost un romancier, scenarist și regizor de film, fost prizonier de război în al doilea război mondial, devenit celebru prin romanele Shogun și Tai-Pan, respectiv prin scenariile unor filme ca Marea Evadare și Domnului profesor, cu dragoste . James Clavell s-a născut la Sydney, Australia (unele surse susțin că s-a născut în Marea Britanie și a crescut în Australia de la o vârstă fragedă) și a fost botezat Charles Edmund DuMaresq de Clavelle. Datorită faptului că tatăl său a fost un ofițer în Marina Regală Britanică, Clavell a crescut în mai multe țări sub dominion britanic. După începutul celui de-al doilea război mondial în 1940, la vârsta de 16 ani el s-a înrolat în Artileria Regală Britanică și a fost trimis în Malaezia să lupte împotriva japonezilor. Rănit de foc de mitralieră, a fost capturat și dus la un lagăr de prizonieri din insula Java Centrală. După un timp a fost mutat la închisoarea Changi, lângă Singapore. Ca...
0 poezii, 0 proze
Vittorio Sereni
S-a născut la Luino (Varese) la 27 iulie 1913. Face studiile medii la Brescia, după care se înscrie la Facultatea de litere de la Universitatea din Milano, luându-și diploma cu o lucrare despre Gozzano. Printre profesorii urmăriți cu interes aici, se află Antonio Banfi, iar printre colegi, îl are pe L. Anceschi, cel care- va instaura cap de școală poetică în așa-zisa Linea Lombarda, antologie publicată în 1952 prin care se depista o direcție poetică fertilă, ce se poate urmări apoi până la poeții din ultimul val, cum ar fi, de exemplu, Maurizio Cucchi. Colaborează intens la periodicul milanez „Corrente”, în a cărui colecție de poezie îi apare Frontiera (1941), primul volum de versuri, amplificat și publicat apoi sub titlul Poesie, de Vallecchi, în 1942. Lucrează ca profesor de școală medie și participă la al doilea război în Grecia și Silicia, unde e făcut prizonier de americani în 1943, după care va petrece doi ani într-un lagăr de prizonieri în Africa, experiență esențială ale cărei...
1 poezii, 0 proze
beatrice rodica giosan
viata mea a adormit pe-o treapta uitata de timp suspendata-ntr-o lume bizara care nu e a mea si nici a destinului meu ratacit undeva intr-o coma profunda stingher uitat ... doar virtual varful penitei mai spera cateva secunde intr-o trezire albastra o atingere intre spiralele timpului meu care-mi stie destinul trecerea arderea prizoniera... viata mea
35 poezii, 0 proze
Fric
Fric (1230-1315) Pseudonim semnificând \"grâu tânăr pârlit\". Numele adevărat, ca și unele detalii biografice, sunt necunoscute. Născut în Armenia Orientală. În împrejurările dramatice ale invaziilor mongole, își pierde avutul și chiar pe fiul său, luat ca zălog în schimbul datoriilor făcute. El însuși cade prizonier și este salvat prin răscumpărare. Trăiește câțiva ani în satul Harga din Cilicia. Peregrinează prin Armenia și Cilicia, cunoaște viața grea a poporului, pe care o va reflecta în opera sa. Se cunosc 45 de scrieri poetice ale lui Fric. Viziunea poetică este amplă, limba utilizată este cea uzuală, iar lexicul se nutrește din bogăția folclorului. Imaginea poetică devine, în consecință, expresivă, limpede și percutantă.
2 poezii, 0 proze
Jean Paul Sartre
Romancier, eseist, dramaturg si fondator al unei noi scoli de idei care va fi cunoscuta ca Existentialism Jean-Paul Sartre s-a nascut in Paris la data de 21 iunie 1905. Dupa ce a absolvit Scoala Normala Superioara in 1929 cu doctoratul in filozofie, a servit Armatei Franceze intre anii 1929-1931. Atunci a servit ca invatator pentru cativa ani la Le Havre, Lyon si Paris. A publicat primul volum “Nausea” (Greata), in 1938, si un an mai tarziu, un volum de scurte povesti intitulat “The Wall” (Zidul). Cariera lui literara s-a oprit in 1939 cand Armata Franceva a fost mobilizata. A fost luat prizonier in iunie 1940 si inchis in Staleg XIID langa Trier. Dupa 9 saptamani in inchisoarea Germana, Sartre a reusit sa scape si sa-si gaseasca singur drumul spre Paris. Cumva, in ciuda faptului ca erau sub ocupatie Germana, Sartre a reusit nu numai sa scrie inca o carte cat si sa produca doua piese de teatru in capitala ocupata. In 1943, Charles Dullin pune in scena prima piesa de teatru a lui...
4 poezii, 0 proze
cristian george brebenel
arhitect si grafician. hobby:filosofie,literatura,arte plastice,muzica preclasica si clasica, film, teatru. e-mail: cristgeorg@yahoo.com curriculum vitae Cristian George Brebenel e săgetător născut pe 10 decembrie 1955 în Bumbești-Jiu (colonia muncitorească Sadu), o mică localitate de munte situată pe valea Jiului la 18 kilometrii de Târgu-Jiu, unde tatăl său lucra pe atunci ca inginer mecanic la o fabrică de armament. Cei opt ani de școală generală, și liceul, îi face în orașul lui Brâncuși, unde se va întoarce stagiar după facultate, în 1980, și unde va rămâne, “prizonier perpetuu”, până în prezent. Studii superioare de arhitectură la Cluj-Napoca și București (Institutul “Ion Mincu”) precum și, recent (din 1999), de filosofie la Universitatea din București. Constante preocupări literare și plastice încă din anii de liceu. Din 1981 este membru fondator al Cenaclului Uniunii Artiștilor Plastici din Târgu.-Jiu, cenaclu fundat cu sprijinul criticului Ion Frunzetti. Din 1982 frecventează...
31 poezii, 0 proze
Carmen Vințan
Bibliografie: MEMBRU AL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA- Filiala Bucureşti Regăsire - publicat la Revista - Intâmplări adevărate - supliment gratuit, Ed- Axel Springer 1999 Regăsire- publicată, Editura Rao - 2005 Colaborare Rev - Povestea mea și Intâmplări adevarate. -EMMA TELLER și poveştile din oglindă- publicata la Ed.Semne - 2016 -Talliss, o lume disparuta--publicat Leviathan -Bunicul---publicat Leviathan -Trandafirul de Mătase- publicată la Editura Semne-2019 - Mai multe fețe ale destinului - Marta- Cuvinte scrise în vreme de război -publicata la Ed.Semne - 2017 - Jurnalul bunicii -Prizoniera -Suflet de orfan - povești pentru copii- -Povestea țesătoarelor de apa -publicata Leviathan -Adaria fata ciclop/Leviathan -Alba și Zâna din Împărăția Florilor- Leviathan/ -poezii pentru copii -poezii -Poveștile din ciorapul tricotat la bunicii-publicată revista Leviathan - Sofia - publicata revista Leviathan nr.1/2019 -Cheia Magica- publicata revista Leviathan nr.2/2019 -Alita şi vrăjitoarea...
27 poezii, 0 proze
André Chénier
André Marie Chénier (n. 30 octombrie 1762, Constantinopol - d. 25 iulie 1794, Paris) a fost un poet francez, reprezentant al neoclasicismului târziu și considerat precursor al romantismului. Admirator al Revoluției franceze, devine victimă a acesteia și a exceselor Terorii Iacobine. Opera * 1791: "Jeu de paume"; * 1792: Imn pentru elvețieni ("Hymne sur les Suisses"); * 1795: Tânăra prizonieră ("La jeune captive"); * 1801: Tânăra din Tarent ("La jeune tarentine"); * 1819: Poezii ("Poésies"); * Elegii ("Élégies"); * Hermes ("L'Hermes"); * America ("L'Amérique"); * Iambi ("Iambes"). ** André Marie de Chénier, dit André Chénier, né le 30 octobre 1762 à Constantinople et mort guillotiné le 25 juillet 1794 à Paris, est un poète français. Il était le fils de Louis de Chénier. Né à Galata (aujourd'hui Istanbul en Turquie) d’une mère grecque (Elisabeth Lomaca) et d’un père français, Chénier passe quelques années à Carcassonne, traduit dès l’adolescence...
1 poezii, 0 proze
Prizonieri ai Trecutului
de Nistor Iulian
De foarte multe ori, printre semenii noștri întâlnim persoane posomorâte, foarte triste în sufletul lor, supărate pe ceva sau cineva, multă vreme, cu toate că acest sentiment, trebuia să se fi șters...
Autism: sindroamele Soledad / Internet / Arcadia
de Nitu Maria
Pseudoeseu subiectiv Citeam cu creionul în mână cartea lui Matei Călinescu: \"Portretul lui M\", o poveste dramatică a unui părinte care vrea să-și înțeleagă retrospectiv fiul, Matei, răpus la 26 de...
Povestire cu final aproape fericit
de Valentin Boeru
Griul obișnuit al sfârșitului de an se rostogolește, dinspre noapte spre dimineață, așezându-se promoroacă pe crengile copacilor,întinse ca niște degete înghețate spre cer. Activitățile obișnuite,...
Manifestul futurismului
de Filippo Tommaso Marinetti
1. Noi vrem să cântăm dragostea pentru pericol, obișnuirea cu energia și cu temeritatea. 2. Curajul, îndrăzneala, răzvrătirea vor fi elemente esențiale ale poeziei noastre. 3. Literatura a exaltat...
ai simtit și tu cum
de Dana Logigan
ai simtit și tu cum pământul de sub tine se hlizește ca o curvă care-și numără bancnotele îmbâcsite, cum sunetele ți se izbesc de-a valma în timpane, cum pașii ți se înmoaie? greutatea materiei uită...
Beznele trecutului totalitar într-un roman de Aureliu Busuioc
de Maria Pilchin
„Și a fost noapte...” acesta este titlul noului roman (Cartier, 2012) semnat de scriitorul basarabean Aureliu Busuioc. O noapte a minții, pentru unii, și una a spiritului, pentru alții. O...
de ce?
de Alexa Bogdani
De ce privești absent Când eu vorbesc și vreau sa fii atent? De ce ai ochii împovărați de doliu, Ca și al nopții întuneric De voalul trecutului himeric? Mă doare indiferent sa te găsesc, Când dupa...
castelul
de Alexandru Corneliu ENEA
CASTELUL Micul meu castel e ars de timp, pe cale să devină o ruină, dar mai are câteva comori și o bufniță bătrână și gânditoare în pod, beciuri ascunse cu amintiri prizoniere, câteva stafii ale...
Absență
de Oana Rovența-Micu
Simți că-ți lipsește ceva. Diseci întruna totul din mintea-ți, încercând cu disperare să găsești acel lucru. Neatenția față de lucrurile simple și tocmai de aceea, în mod ludic, veridice, te face să...
Celule fără gratii
de Ionut Popa
1. 31 noiembrie, orele 21 Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Un om (aproape) viu, ca de zăpadă, cu picioarele înnodate de alcool și brațele ca două lopeți despicate și aruncate în...
