"Privit din afara" – 20140 rezultate
0.03 secundeMeilisearchIonelia Tugui
Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...
14 poezii, 0 proze
Nicole Brossard
Nicole Brossard s-a născut în 1943, la Montreal, terminând studiile universitare în același oraș. A început să publice din 1965, operele ei apărând în mai multe reviste canadiene și străine. A publicat volumele : Zori de sezon (1965), Să muști din carnea ta (1966), Masculin Gramatical (1974), Partea pentru tot (1975), Mecanique Jongleuse (1975), Centrul alb, poeme 1965-1975 (1978) și altele. A primit premiul Gouverneur general, în 1975, pentru cartea Mecanique Jongleuse. Este co-fondatoarea revistei La barre du jour, a jurnalului feminist Les Tetes de pioche, precum și a colecției Delire, a edițiilor Parti pris. Opera ei a fost tradusă în mai multe limbi, Nicole Brossard fiind considerată ca una din înnoitoarele din Quebec, după 1966.
4 poezii, 0 proze
Alexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Gheorghinete Elena-Diana
M-am nascut din vaporii de apa care si-au reluat ciclul in Dunare...trec printr-un continuu proces de sublimare. Am inceput pe la sfarsitul liceului sa tricotez un ciorap.Am luat sculuri de medicina si chimie, si intre timp am privit.Rezultatul? Neant...mi-am bagat piciorul in ciorap...era neterminat. Acum vreau sa reiau firul de medicina...e verde, asta-i culoarea mea, ma reprezinta. Poate voi termina ciorapul, poate nu. Cine stie? Eu nu. Stii tu?
2 poezii, 0 proze
Matsuo Basho
Nascut intr-o renumita familie de samurai,Basho( pe numele sau adevarat Matsuo Munefusa) a respins lumea in care s-a nascut, devenind un vagabond.Preocupat de Zen, de istoria si poezia clasica chineza.Din 1667 a trait in Edo (actualul Tokyo), unde a inceput sa scrie haiku. Basho introduce o dimensiune mistica in cele mai multe din versurile sale si incearca sa exprime teme universale prin imagini simple din natura. Basho a privit poezia ca un mod de viata, crezînd că ea poate fi o sursă a iluminării. "Sa nu mergi pe urmele pasilor vechilor maestri, ci caută ceea ce au văzut ei.",spunea Basho.
23 poezii, 0 proze
cornel marginean
.... ,,sistemul nostru solar este, desigur, o conditie prealabilă pentru existența noastră, ca și, de altfel, prezența unei generații mai vechi de stele vecine, în care elementele grele să se fi format prin sinteză nucleară. Este posibil să fi fost necesară și întreaga noastră galaxie. În schimb, nu pare să fi fost deloc necesare alte galaxii, darămite milioane de milioane de galaxii pe care le vedem uniform distribuite în universul observabil. Această omogenitate la scară mare a universului face foarte greu de crezut că structura sa poate fi determinată de ceva atât de periferic cum sunt niște structuri moleculare complicate de pe o planetă minoră care orbitează în jurul unei stele mijlocii oarecare, aflată în suburbia îndepărtată a unei galaxii spirale tipice.,, Stephen W. Hawking Prezent pe poezie.ro din 2002, fără zor și fără ezitări. Am privit.
268 poezii, 0 proze
Honoré de Balzac
Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franța – d.18 august 1850, Paris, Franța) a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și a romanului fantastic. Apreciat de critica literară, Gérard Gengembre,[1] G. Vannier cât și de filozofi ca Alain, Albert Béguin el a fost privit ca fiind un vizionar de către Albert Béguin. Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categori deja existente, aparte. El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie humaine), ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a uninii, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul...
27 poezii, 0 proze
cosmin manole
ma puteti confunda cu un film care se deruleaza in continuu in jurul unei clipe privite din mai multe unghiuri, un cadru pregatit fara nici un motiv de 18 ani, o pelicula prinsa intre doua roti, o explozie neintrerupta de lumina, si o fereastra. izolati de mine sunt oameni care nu fac altceva decat sa priveasca si sa comunice unii altora ceea ce vad. observ in ochii lor imagini din mine. si sunt tentat sa le spun ce am visat inainte ca filmul sa inceapa
3 poezii, 0 proze
Ugo Foscolo
Ugo Foscolo (1778-1827) Atât prin opera sa cât și prin viața sa - zbuciumată, aventuroasă, răvășită de pasiuni, de profunde neliniști și de aspirații eroice (...) - Ugo Foscolo este scriitorul cel mai profund angajat în viața epocii sale, în multitudinea de evenimente care la început de secol schimbă fața Europei și a Italiei. Și, totuși, privită din perspectiva timpului, opera lui îl situează mult mai aproape de înaintași și de urmași, de fervoarea preromantică a unui Alfieri sau de pesimismului lui Leopardi, și mult mai departe de contemporanii propriu-ziși, de un V. Monti sau de un I. Pindemonte, de pildă (...). (...) Odele și cele douăsprezece Sonete ale lui Foscolo, ca și romanul său autobiografic, răsfrâng din plin sensibilitatea pronunțat romantică a autorului lor. Dar torentul pasiunilor, frenezia simțurilor, datele imediate ale biografiei sale se transfigurează în Sonete, (...) și depășind reminiscențele literare, ajung să se rostească într-o formă reținută, discretă, într-un...
2 poezii, 0 proze
Sandu-Milea Constantin
Câte ceva despre autor.. S-a născut la 26 septembrie 1955 în comuna Agăș, județul Bacău. A lucrat încă de foarte tânar ca lăcătuș mecanic CFR,locomotive, în industria aviației, la mina de cupru si în domeniul geologie până în anul 1989. A făcut studii libere de pictură, sculptură, actorie, regie, teatru, apoi , ca autodidact convins, a ales meseria de sculptor și de cercetator privat în istoria formelor plastice pe care o practică timp de peste 25 de ani.Până în prezent a realizat peste 500 de sculpturi în lemn, bronz și marmura. Are un site:www.constantinmileasandu.bravehost.com; unde prezinta opera lui de sculptură, zece proiecte de monumente pentru lumea civilizată, și câteva conferințe despre arta modernă și despre Fundamentele Modernității Europene. In prezent trăiește la Brașov si sculpteaza. adresa atelier: Str. Neagoe Basarab.nr.17.( Piata Teatrului) Tel:0744994454 e- mail:cmileasandu@yahho.com; www.constantinmileasandu.bravehost.com
1 poezii, 0 proze
Privit din afara
de Vasile Mican
M-am văzut mereu Cu ochiul interior. Dar m-am înșelat Cu mine însumi Nimeni nu a suflat o vorbă, Am trăit fără să știu O altă viață, În care nu eram eu Ci doar o umbră înșelatoare. Privit din afară,...
În Căutarea Luminii Din Umbră
de Sorana Petrescu Felicia
Am închis porțile. Bătăile inimii au început, pe dată, să crească, ca nebune. Sunetul ăsta – ritmat – încet, pe neobservate, a dat naștere unei imagini. Pervazul ferestrei întredeschise a întâmpinat...
Stare de hibernare
de Stanica Ilie Viorel
ca o frunză în toamna târzie care îşi amanetează culorile pentru încă o noapte să fie ţinută de mână pe ram am lăsat din mine toate straturile rând pe rând păstrând doar unul de culoarea cărămizilor...
acomodări
de Daniela Luminita Teleoaca
existăm într-o secetă continuă – de sus cineva ne privește – niciodată sfârșitul nu vine e liniște și-un pat conjugal ne învăluie lenjerii din zăpadă din ploaie ferestre neopritele scări nu am luat...
S-a blocat usa la baie
de Nan Florian
Atrag, cu toata seriozitatea, atentia eventualului cititor ca acest text nu are ce cauta intr-un site cu pretentii. Din nefericire nesimtitul s-a strecurat in personalele mele si nu prea stiu cum...
refugii
de Bogdan Nicolae Groza
mă ascund în singurul gol de aer care se formează în mine dacă m-aș crede un sfânt aș încerca să levitez simt cum vidul îmi aruncă pierderile de oxigen gri peste umeri ajung la starea de fumetto de...
Fluviata
de Irimia Balescu
FLUVIATA De Irimia Bălescu Apariția sau dispariția orașului Fluviata de pe fața pământului era un fenomen firesc, aflarea momentului însă era o chestiune de șansă. Nu același lucru se poate spune...
Imprevizibilul triumf
de Mircea Gheorghe
Imprevizibilul triumf... În septembrie 1993 la Philadephia, în Statele Unite murea, în urma unui accident banal o scriitoare bătrână și celebră din emigrația rusă, Nina Berberova. Născută în 1901...
Tribunal
de Florin Diaconu
Tribunalul judetean Brasov arata ca si justitia romaneasca, in renovare si reorganizare. Peste tot te intalnesti cu structuri nefolositoare care sunt modificate , peste tot vezi muncitori care...
Oameni
de Silviu Petre
M-am suparat de multe ori pe oameni. M-am suparat si am tacut in mine cuvinte pe care ar fi trebuit sa le spun. M-am suparat si am plecat dintre oameni intr-o lume pe care eu am crezut-o mai frumoasa...
