Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Prin urmare, te-aș ruga…"20773 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ina-Stefania LazarIL

Ina-Stefania Lazar

AutorAtelier

M-am nascut in Vrancea si am copilarit intr-un sat asezat intre dealuri si langa padure. Viata patriarhala a satului m-a inspirat sa scriu poezii in adolescenta. Apoi, viata la oras mi-a revelat rolul pe care poezia il are pentru constiinta. Consider ca poezia este expresia sufletului liber, a constiintei care prin vers se eliberaza de poverile lumesti si se plaseaza in lumea spirituala. In poeziile pe care le-am scris si le scriu las sa se citeasca in sufletul meu, sa se vada o parte din el si, prin urmare, poezia este parte din sufletul meu care se concretizeaza poetic prin actul de simtire si gandire din momentul creatiei. Prima poezie publicata pe acest site, si anume Manifest pentru poezie si eseu, am compus-o ca raspuns pentru cei care m-au descurajat sa scriu versuri. Doresc sa il citez pe Fénelon: "Ce poate fi mai placut si mai simplu decat sa fii sincer cu tine insuti, neavand nici de ce te teme, nici ce inventa?"

9 poezii, 0 proze

Paul DârvariuPD

Paul Dârvariu

AutorAtelier

M-am născut în anul foametei, în nordul Moldovei, prin urmare sărăcia de mijloace de exprimare a textelor mele ar fi, oarecum, explicabilă! Sunt inginer...Ce pretenții de creativitate artistică ați putea avea de la mine? Am trăit bună parte din viață în București. Vă întreb: Ați cunoscut măcar un singur "Mitic" dâmbovițean sensibil și talentat în ale scrisului? Acum sunt pensionar și chiar dacă m-am retras în munți, cred că nu mai e chiar nimic de făcut! Vorba unui amic: "Voi, care ați îmbătrânit, lăsați orice speranță!"

62 poezii, 0 proze

Maria Marinela CirciumaruMC

Maria Marinela Circiumaru

AutorAtelier

născută în a șaptea zi a lunii august, 1987, din mamă sfântă și tată filosof bunicul meu fără un picior (i-a rămas cândva pe undeva prin rusia) m-a învățat să citesc și să scriu la șase ani. Prin urmare, în primele săptămâni ale clasei întâi am vrut să renunț la școală, din motivul că "asta nu-i treabă serioasă". Cred că ar fi fost o decizie înțeleaptă! în clasa a șasea am vrut să pun foc bisericii din sat pentru că mi-a murit bunicul. 2002-2006...elevă a Colegiului Militar Liceal "Mihai Viteazul", Alba Iulia. Patru ani nu au fost de-ajuns pentru a-mi da seama dacă rastelurile goale sunt semn de pace sau de război (nici astăzi nu știu). 2006- 2009..studentă la Faculatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu... am publicat 2 volume de poezie (Aproape târziu, ed Unirea, Alba Iulia 2005 și A opta mea zi, Agnos 2008, Sibiu)...primul din dragoste pentru un băiat, al doilea fără nici un motiv serios... cmariamar@yahoo.com www.mariamcirciumaru.wordpress.com

14 poezii, 0 proze

george avramGA

george avram

AutorAtelier

probabil că biografia poate fi pusă sub semnul alterității, al limitelor inter-zise. dar ea se sustrage necontenit, trasând un spațiu deschis rătăcirii și răbdării. re-capitularea publicării și recunoașterilor nu ar face decât să disloce. prin urmare o las să se desfășoare nespus, să facă jocul în care respirația ritmează. e mai mult bio decât grafie: născut în sud, crescut la țară școala în Tg-Jiu, până în 1999 licență în Filosofie și master în Studii Europene 2003/2005 Cluj-Napoca debut publicistic în 1994 membru fondator al ONG-ului "Inițiativă și Acțiune", cu scop umanitar 2005 specializat în resurse umane. contact: jorj_pi@yahoo.com

127 poezii, 0 proze

Martin Luther King Jr.MJ

Martin Luther King Jr.

AutorClasic

Fost activist politic și protestant statunitens, lider al drepturilor civile, devenind în anul 1964, la vârsta de doar 35 de ani, cel mai tânăr premiu Nobel pentru pace din istorie. Numele său se alătură pentru activitatea pacifistă celui de Gandhi, liderul pacifismului. Martin Luther King Jr. fiul lui Martin Luther King Sr. și al Albertăi Williams King, fratele mai mic al lui Willie Cristine și mai mare al mezinului Alfred Daniel Williams King, s-a înscris la vârsta de 15 ani la colegiul pentru cei de culoare și anume Morehouse College, formal, fără a fi urmat cursurile precedente. În anul 1948 își termină studiile de specialitate dorind să devină avocat; dar ca prin urmare, la sfatul tatălui său începe cursurile de teologie, inițial în Pennsylvania unde în anul 1951 ia bacalaureatul în teologie, ca apoi pe 5 Iunie 1955 să primească doctoratul în filozofie la universitatea din Boston. La 25 de ani devine preot într-unul dintre cele mai profunde orașe ale Sudamericii unde situația...

1 poezii, 0 proze

BF

Bouda Francisc

AutorAtelier

Am ajuns să trăim într-o societate în care toți vor doar să „spună” și nimeni nu e dispus să și asculte ce au de spus cei de lângă ei. O „comunitate” în care prea mulți „comentează” și prea puțini citesc... Persoana mea nu face excepție de la cele afirmate mai sus. Prin urmare, vă propun să citiți postările mele și să vă spuneți fără rezerve părerea...

1 poezii, 0 proze

Gherghinescu Aryadna -MarianaG-

Gherghinescu Aryadna -Mariana

AutorAtelier

Nascuta in Bucuresti,la doar cateva secunde dupa trecerea intr-un nou an, ca urmare a unui cumplit accident,m-am incapatanat sa traiesc in ciuda tuturor previziunilor si o fac in continuare tot la fel de rebel ca intotdeauna. Am legaturi stranse cu zona ardealului,prin descendenta ,si cu zona moldovei prin casatorie.

1 poezii, 0 proze

Vlaicu BârnaVB

Vlaicu Bârna

AutorClasic

Vlaicu Bârna (născut la 4 decembrie 1913, la Vaca, Comitatul Hunedoara, Transilvania, azi Crișan, județul Hunedoara – decedat în anul 1999) a fost un poet, romancier, memorialist, critic literar și traducător român. Originea Vlaicu Bârna s-a născut într-o familie de moți, la 4 decembrie 1913, la Vaca, comitatul Hunedoara, în Transilvania, localitate în care, cu o sută optzeci de ani înainte, se născuse Gheorghe Crișan, unul dintre cei trei conducători ai Răscoalei de la 1784 din Transilvania. Studii Vlaicu Bârna a urmat cursurile Liceului „Avram Iancu” din Brad, iar apoi cele ale Facultății de Litere a Universității din București. Activitatea literară și publicistică Primele versuri i-au apărut publicate în revistele Azi și Viața literară, în anul 1934. În anul 1936, a publicat placheta de poeme Cabane albe, iar în anul 1940 i-a apărut placheta Brume. Volumul Turnuri, apărut în 1945, continuă, prin tonalitate și tematică, sfera preocupărilor din anii anteriori. Ca urmare a Dictatului...

5 poezii, 0 proze

TC

Traian Chelariu

AutorClasic

Traian Chelariu, fiu al meleagurilor sucevene, din Darmanesti, a functionat între 1964-1966, a functionat la Suceava ca lector de psihologie la Institutul Pedagogic de 3 ani. Autor al unei opere literare atât de promitatoare, variate si valoroase, cuprinzând deopotriva versuri, proza, teatru, cugetari, memorii - din care 8 volume i-au aparut în ultimul deceniu al epocii interbelice, iar alte 5 carti postum - Traian Chelariu ar fi putut, în vremuri normale, prin eruditia si temeinica sa pregatire profesionala (avea studii superioare de filologie, psihologie si filosofie urmate la Cernauti si aprofundate la Roma si Paris, unde îsi luase si doctoratul în filosofie; cunostea si vorbea fluent limbile germana, franceza, italiana, rusa, ucraineana, spaniola) sa faca o stralucita cariera universitara si, totodata, sa-si continue, sa-si sporeasca si împlineasca opera începuta.

3 poezii, 0 proze

Elisabeta BranoiuEB

Elisabeta Branoiu

AutorAtelier

http://www.myebook.com/index.php?option=ebook&id=99371 Sunt o ființă simplă, modestă, doresc ca Sufletul meu să rămână pururi un spirit nobil, plin de morală și demnitate. Îmi place Literatura... Consider că progresul material și spiritual al umanitații este urmarea unor valori pe care civilizația omenească a știut să le transmită de-a lungul istoriei în mai toate marile opere ale literaturii Din multitudinea de argumente care susțin această afirmație, gândul mă poartă către primele Scrieri Literare, Evangheliile Apostolilor lui Iisus, opere din care pot fi extrase "invățăminte bune pentru suflet și înfrumusețarea vieții". "Una din marile greșeli ale omului, este că, fuge de cruce, fuge de suferință!" spune Pr. Arsenie Papacioc. "Cel mai profund sentiment de dragoste față de fratele tău, este acela de a-i spune adevărul” – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul Sa biruim prin blandete pe cei care ne-au ofensat; sa-i castigam prin evlavia noastra! Sa lasam sa-i pedepseasca cugetul lor si...

309 poezii, 0 proze

Prin urmare, te-aș ruga…

de florin Vasilescu

Cȃnd un ins te agresează Cu limbajul lui soios, Plin cu ce te enervează, Ȋntreabă-te serios Dacă în mileniul trei E posibil să nu fie Oameni și de acest fel, Trăitori și ei, Bădie! Fără...

PoezieAtelier

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*36. Explicaţii… Zorii zilei de luni, 12 noiembrie 2091, nu se lăsară aşteptaţi. Lucian se trezi la puţin după ora 08.00, deşi seara trecută de abia adormise, destul de târziu şi nici măcar nu se...

ProzăAtelier

Ultimul Totah

de Andy Moraru

PREAMBUL 2 - PUII DE AUR DIN MUNȚII MOKSA RAMA NARATIVĂ Kusag tăcu mult timp după ce termină de povestit. Îl priveam prin grilaj, așteptând. Lumina torțelor pâlpâia, aruncând umbre dansând pe pereții...

ProzăAtelier

Aș…imnul tău

de Luca Tiberiu

Aș…imnul tău O noapte te-aș ține-n brațe Și tot ce-aș face …aș privi, Te-aș strânge-n ochi precum o mană Și aș îngriji-o ca pe-o rană, Zi de zi o doză mică aș da Doar să nu mai pot a mă vindeca,...

PoezieAtelier

Camelia Petre - romantica unei nopți cu lună plină

de Maria Prochipiuc

Omul este o fiinta sociala ce se dezvolta prin interactiunile lui cu societatea. Daca il izolam de mediul sau, inseamna ca-i reducem posibilitatea de a comunica cu semenii sai. Deseori imprumutam...

EseuAtelier

Festivalul de la Alba Iulia – epigrame pe rime date

de Dan Norea

La multe festivaluri de umor se obișnuiește organizarea, în timpul mesei festive, a unui concurs fulger de epigrame pe rime date. Premiile sunt simbolice, de obicei o sticlă de băutură. La Alba...

PoezieAtelier

Scrisori VI

de Emma Greceanu

Poți înțelege acest sentiment? Senzația că te trezești din somn și-n jurul tău nimic nu mai e cum ai lăsat? Nu pentru că nu ar fi la fel, ci pentru că propria ta viziune s-a modificat, ca efect al...

ProzăAtelier

Niciodată însă nu veți afla ce am în minte

de Maria Prochipiuc

Cât să fi trecut de când îmi măsuram timpul după apeluri telefonice? Roțile alunecau ușor peste pașii celor ce au uitat să se mai întoarcă. Din când în când luminile nopții pătrundeau peste chipurile...

ProzăAtelier

lui nea stan

de Vlad Drăgoi

îmi plăcea de dumneata nea stane pentru că de fiecare dată când mai veneai pe la bunică-meu cu care erai foarte bun prieten începeai să povestești tot felul de chestii care sincer să fiu mă făceau să...

PoezieAtelier

Către Eminescu

de Veronica Micle

Mițule iubit, De ce mă imitezi? Când îți zic eu ție ,,Dragul meu\" tu îmi zici ,,Draga mea\". Am să-ți fac proces că-mi plagiezi dezmierdările, știi că aceasta e o contravențiune prevăzută cu...

Clasic