Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Presimtire Politically Corecta"1504 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
Milan KunderaMK

Milan Kundera

AutorClasic

Milan Kundera (născut pe 1 aprilie 1929 la Brno, Cehoslovacia) este un romancier și un eseist francez de origine cehă. Trăiește în Franța din 1975, fiind cetățean francez din 1981. Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau Primăvara de la Praga, dezghețul comunismului stalinist, Milan Kundera era deja un scriitor cunoscut întrucât publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, și nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fusesera tipărite în ultimul an în peste 150.000 de exemplare. Kundera, împreună cu alți artiști și scriitori cehi, printre care și Václav Havel, a fost implicat în 1968 în mișcarea de emancipare politică cunoscută ca Primăvara de la Praga, o perioadă în care un regim democratic a fost în cele din urmă strivit de intervenția brutală a armatei sovietice și aliaților ei care au participat la invadarea Cehoslovaciei, dintre care au lipsit doar România și Albania. În primul său roman, Gluma, parcă presimțind viitoarea invazie sovietică, Kundera...

4 poezii, 0 proze

Presimtire Politically Corecta

de Laurentiu Ghita

Mai e putin si-or sa ne ceara Sau, mai precis, sa ne impuna, Sa-nlocuim cuvantul \"cioara\" Cu: \"pasare afro-romana\".

PoezieAtelier

Poveste de trezit iubitul

de Dina Calin

Iubitul meu e adormit din născare, din natura lui. Creativitatea mea se focusează așadar nu spre a-l adormi ci spre a-l trezi: \"Mai scoăla-te măi omule că o să dormi destul după ce o veni aia cu...

ProzăAtelier

presimtire

de matei ghigiu

era o femeie îmi suna la ușă după miezul nopții îmi spunea că a venit să mâncăm struguri scotea din plasa de pânză un iepure alb_negru sublinia faptul că ar putea fi un melc cu urechi prelungi dar că...

PoezieAtelier

Presimțire

de Nistor Mircea-Iulian

Tresar și mă uit peste umăr, Și nu văd decât vecinul meu de loc din autobuz. Stă liniștit și privește pe geam. Mă înjură în gând. Știu sigur pentru că l-am auzit Când am tresărit și m-am uitat peste...

PoezieAtelier

Presimțire

de Alexandr Sergheevici Pușkin

În tăcere se-adunară Norii deși pe chipul meu; Soarta înciudată,iară Mă amenință din greu... Am s-o-ntîmpin cu răbdare? Îi voi mai păstra dispreț? Voi avea ne-nduplecarea Mîndrei mele tinereți?...

PoezieClasic

Presimțire

de Alina Tacu

Distruge cuvîntul acesta Presimt că umblă nebun De fiori, de ape, de mine. Cu zîmbet rotativ peste Pașii apăsați pe scena Marilor dispariții. Clocotitele cărări despuiate Le bat fatidic purtînd în...

PoezieAtelier

presimțire

de George Pașa

mi se părea că știu de ce și unde până am presimțit că totul nu-i decât un surâs de complezență ca o fisură într-o conductă sub presiune nasturele forța începutul într-un costum de lemn tânjeam după...

PoezieAtelier

presimțire

de Ottilia Ardeleanu

mă simt ca într-o odaie claustrofobă din cauza mea mă tem să nu-i iau aerul miroase bărbătesc de parcă desfaci cărțile ca pe niște tuburi de oxigen și dintr-odată respir toate aparatele încearcă să...

PoezieAtelier

presimțire

de sava pavel

azi-noapte am visat o brutărie deci va fi o zi frumoasă soarele va răsări mașinile vor circula regulamentar pe ambele benzi casiera de le E.O.N va îmbrăca rochia cu floricele nu va muri nimeni...

PoezieAtelier

Presimțire

de Daniel Aurelian Rădulescu

Din zori târzii, ca de obicei, se scoală astăzi parcă beat Și simte un gol, ca o sfârșeală în început, neexplicat, Cu inima în ezitare, bătând în cap de aseară plin, Vaccilant brusc, dezordonat în...

PoezieAtelier

Presimțire

de Simion Cozmescu

ca o moarte limpede o scobitoare înfiptă sub pleoapă și un drum ce mă întreabă de când nu am mai dormit șoseaua asfaltul divaghează ascult psalmi și un murmur care urcă în vene vedenii cu stele...

PoezieAtelier

Presimțire

de Irina Lazar

o existență teribilă, ascunsă în tine, pe clapele unui pian amorțit un fel de durere de sân, o măsea de minte ce crește încet și târziu cufundată în vin, un ochi înnoptat pe ape incerte și nașteri ce...

PoezieAtelier

Presimțire

de Cioban Stela

scutur capătul gândului până răsună tot mai tare se văicăresc copacii cu crengile jupuite de vânt toamna și-a desfăcut frunzele și le-a aruncat la pământ culorile toamnei se beau inofensiv din...

PoezieAtelier

Presimțire

de Florentin Cristian

Domnul, marea Lumea, soarele Vântul, moartea, viața Nori, ceva ceresc Pot fi liniștire a neliniștii valului? Domnul este întotdeauna unde e nevoie de El nu unde omul în nevoie a fost condus spre ape...

PoezieAtelier

Presimtire-Despartire

de Gheorghe Aurel Pacurar

Ingerul meu Mangaind Cu teama Umbra ingerului tau Pe ziduri...

PoezieAtelier

Omul - presimțire a divinului

de Dumitru Sava

S-a dovedit cât este de neproductiv să ne învârtim în jurul unor celebre argumente ce își propun să demonstreze, cu posibilitățile umanului, existența divinului. Pascal ne avertizează că, dacă credem...

EseuAtelier

Când presimțirea este presimțire...

de Buda Sorina Maria

\"Te iubesc\", am scris pe-o frunză de vie. Acum s-a terminat.Toamna e târzie. De mine ai uitat.A-nceput să plouă... Și ce frumos era....!Vară, rouă, soare, noi! Trece vara și vin ploi. Mi-ai...

PoezieAtelier

Dor cu soț

de Valeriu Perianu

Într-o presimțire / respiram iubire / de alcătuire / ne purtam șuvoi / omenescul doi / despoi / firea lumească / fragedă iască / din nască / pe ușa uitării / de-a valma mirării /și-a zării / de v-ați...

PoezieAtelier

Noaptea alba...

de C. Octavian S

Am o presimtire si nu ma crede lumea si de aceea am inceput sa urlu ca nebunul in curte la mine.( in miez de noapte!) Vecinii ingroziti, la ora aceasta au dat telefon la 112 si asteptau un echipaj sa...

Atelier