"Poem pentru Monica" – 21091 rezultate
0.02 secundeMeilisearchpoezii-cu-ingeri
Poeme cu si despre îngeri
de Marius Surleac
Virgil Ierunca
Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru, n. 16 august 1920, Lădești, Vâlcea – d. 28 septembrie 2006, Paris) a fost un critic literar, publicist și poet român. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu. O dată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul, unul din cele mai importante cotidiane bucureștene din acea vreme. Între 1940 și 1944 colaborează la principalele reviste literare și la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată "Caiete franceze", în care îi prezintă pe scriitorii francezi din rezistența împotriva ocupației naziste. Din anul 1943 deține o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul și colaborează la revistele Kalende și Preocupări literare. În 1942, propria sa revistă literară, Albatros, este suprimată de cenzură pentru tendințele ei democratice. După război, Virgil Ierunca scoate revista Agora împreună cu Ion Caraion, revistă de cultură internațională, care este suprimată deja după primul număr de cenzura comunistă, din cauza unui...
5 poezii, 0 proze
Salvatore Quasimodo
Salvatore Quasimodo (n. 20 august 1901, Modica, Sicilia - d. 14 iunie 1968) a fost poet și traducător italian. Considerat unul dintre cei mai notabili poeți italieni ermetici, a devenit laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1959 stârnind multiple controverse, mai ales în Italia. S-a născut în Sicilia, în 1901. A lucrat mai întâi ca proiectant tehnic și inginer civil. Cele cinci antologii de poezie au apărut între 1930 și 1938, inclusiv Acque e terra (Ape și pământ, 1930). Acestea i-au stabilit reputația de cel mai important poet ermetic italian. Opera sa complexă este inspirată din simboliștii francezi. A avut și o atitudine de opoziție discretă față de regimul fascist al lui Mussolini. A participat la numeroase activități anti-fasciste în timpul celui de-al doilea război mondial, ceea ce a dus la încarcerarea lui. Maturitatea poetică a lui Quasimodo și preocuparea lui pentru dilema omului modern i-au adus premiul Nobel pentru literatură din 1959. Stilul lui este marcat de...
106 poezii, 0 proze
Evtim Evtimov
Născut 28 octombrie 1933 - Petrich - Bulgaria Opera poetică: 1959 - Pleoape treze 1962 - Leagăn sub culmi 1964, 1970, 1974 - Baladele Pirinului 1966 - Iubire pentru iubire 1967 - Lirice 1968, 1972 - Poem pentru Bulgaria 1969 - Omul 1969 - Vulturul Pirinului 1971 - Nopți 1972 - Pământ bulgar 1972 - Floare de castan 1974 - Iubire pentru iubire (Versuri alese) 1975, 1978 - Vinul ales 1977 - Rotirea vulturilor 1979 - Cântece de ritual 1980 - Nopți Born October 28, 1933 in Petrich. Evtim Evtimov is a Bulgarian poet, author of some of the most beautiful love poems. Graduate of the Institute for Elementary School Teachers in Petrich. Former teacher, program director of the Petrich radio, secretary of the local community centre, head of "Poetry" section and director of "People's Youth" Publishing House, deputy editor-in-chief of "Flame" magazine, editor-in-chief of "Literary Front" newspaper and of "Patriotism" magazine. Author of the poetry books "Awake Eyelids", "Pirin Ballads", "Love for...
1 poezii, 0 proze
Paul Vinicius
Paul Vinicius (n. 24 ianuarie 1953, Craiova) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Mecanică, Politehnica București, 1982. Membru fondator al cenaclului Universitas. Din 1990 renunță la cariera politehnistă și lucrează ca jurnalist. În prezent este redactor la Editura Muzeului Național al Literaturii Române. Poezie: Drumul pînă la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate, Ed. Crater, 1998; Eclipsa, Ed. Crater, 1999; Studiu de bărbat; Ed. M.N.L.R., 2003; Un poem pentru Ioan Flora, Red Pagoda Press, S.U.A., 2005. Teatru: Și noi am fost în America, Ed. Palimpsest, 2004; Colonia Graffiti, Ed. M.N.L.R., 2005 Premii Premiul pentru debut al U.S.R., 1998; Premiul A.S.P.R.O. 1998.
3 poezii, 0 proze
Ațo Șopov
Ațo Șipov s-a născut la Stip în 1923. Face studii superioare la Facultatea de litere din Skopje, devine membru al Academiei macedonene, președinte al Asociației scriitorilor iugoslavi, președintele Asociației traducătorilor, președinte al Comisiei pentru relații culturale cu străinătatea, ambasador al Iugoslaviei în Senegal. În 1940 i se tipărește prima carte de poezii intitulată „Hanuri”. A mai publicat următoarele volume de versuri : Poeme, Drumurile tinereții, Cu mâinile noastre, Versuri despre durere și bucurie, Scufundat în tăcere, Cântece, Neant, Nașterea cuvântului, Spectatorii de duminică, Poem pentru femeia neagră. A tradus în macedoneană din Shakespeare, Rostand, Corneille, Leopold Sedar Senghor. Ațo Șopov este unul dintre poeții cei mai reprezentativi ai liricii macedonene, poezia sa stând sub semnul interogației permanente, descifrării și înțelegerii existenței, setei de a ști și de a putea imagina idealul.
3 poezii, 0 proze
Marian Malciu
Data nașterii: 27.12.1945 în Caracal, jud.Olt Studii: - liceul „Ioniță Asan”, Caracal, 1964; - școala tehnică exploatare și întreținere auto, București 1969; - școala miltară de ofițeri a MI, 1975, București; - facultatea de drept, 1977, Universitatea București; - postuniversitare în științe penale, 1990/1991, Facultatea de drept, Universitatea București. Primele „întâmplări” literare: pe internet (!), 2006, "Jurnalul Național" și, mai apoi, în "Netlog", "În umbra flăcării", „Cleopatra…Casa gândului”, „Rețeaua literară”, „Confluențe Literare”, „Facebook” etc. Antologie virtuală: poezie în „Esențe”/ aprilie, 2009, proză în „Sinteze”/2009, poezie în "Insemne"/2010. Antologie scrisă: proză în "Expresia ideii", vol.II, Ed. Karta.ro, Onești, 2011; proză în "Românii așa cum sunt", Ion N. Oprea, Ed. PIM, Iași, 2011; poezie în "Rugă fără sfârșit - cel mai lung poem colectiv pentru cartea...
163 poezii, 0 proze
Allen Ginsberg
Irwin Allen Ginsberg (3 iunie 1926, Paterson, New Jersey - 5 aprilie 1997) a fost un poet american postbelic, aparținând așa numitei generații beat. Este cunoscut pentru celebrul poem postmodern Howl. Și-a manifestat deschis dezaprobarea față de Războiul din Vietnam. Tatăl lui Ginsberg a fost fiul unui profesor și poet, Louis Ginsburg, iar mama a fost o femeie cu convingeri comuniste, care s-a îmbolnăvit psihic și a murit destul de tânără. După terminarea studiilor de drept la Universitatea Columbia a avut diferite slujbe, de exemplu critic literar la revista Newsweek. Publicarea în 1956 a cărții „Howl and Other Poems” l-a identificat imediat ca adept al generației beat, lucrările sale ulterioare fiind și ele împotriva materialismul american și pentru găsirea unei noi forme de exprimare. Mare iubitor de călătorie, Ginsburg a trăit să vadă sfârșitul generației beat, în ultimii ani stilul său literar putând fi descris ca antiautoritar. În ultimii ani de viață a fost budist, după ce s-a...
60 poezii, 0 proze
John Berryman
John Berryman (1914-1972) a fost, alături de Lowell, unul dintre poeții cei mai de seamă ai Americii deceniilor \'50 și \'60. După un debut care a atras atenția - lungul poem narativ Omagiu pentru Doamna Brodstreet - evocare într-un limbaj de mare concizie și originalitate a uneia din primele poete puritane ale Statelor Unite, Berryman a evoluat spre un stil tot mai personal, care l-a impus ca una din personalitățile influente ale literaturii țării sale. Cântece de vis este opera sa majoră, care l-a preocupat în ultimii ani de viață (înainte de sinuciderea sa, de asemenea înfăptuită prin aruncarea de pe un pod). E vorba de un lung poem narativ, suită de aproape 400 de piese scurte în trei stanțe a câte șase versuri, în care eroul, uneori povestind la persoana întâi alteori, chiar în cuprinsul aceleiași poezii, acceptând să fie văzut din afară, ca simplu personaj, uneori dialogând cu sine însuși, alteori cu un interlocutor căruia i se adresează cu apelativul folosit in blues, „Domnule...
1 poezii, 0 proze
Ion Brad
Ion Brad (n. 8 noiembrie 1929, Pănade, județul Târnava-Mare) este un diplomat și scriitor român, exponent al realismului socialist. Primul intre cei noua copii ai taranului Traian Brad si ai Corneliei, nascuta Barna, originara din satul vecin Iclod. Casatorit cu Olimpia Alexandrina Suteu (1952). O fiica, Lia Brad-Chisacof (n.1955) Debutul absolut are loc în 1947 în revista Gând tineresc din Alba-Iulia, cu poezia Te-am visat. Debutează editorial cu volumul Cincisutistul în 1952. Absolvent al Facultății de filologie din Cluj (1948-1952). Între 1973-1982 a fost ambasador al Republicii Socialiste România la Atena. Membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 1974. Între 1984-1990 a fost directorul Teatrului Nottara din București. 1947 - este distins cu premiul I la concursuri literare pentru lucrările Proza lui Pavel Dan și Serghei Esenin și revoluția rusă 1951 - Premiul "Almanahului Literar pentru amplul poem epic "Cincisutistul" 1953 - “Diploma de onoare” pentru poezie...
11 poezii, 0 proze
Nikki Giovanni
Pe numele adevarat Yolande Cornelia Giovanni, a urmat cursurile Universitatii Fisk. E membru activ in The Black Arts Movement, o comunitate de intelectuali de culoare din SUA, care activeaza pentru respectarea drepturilor negrilor si egalitate rasiala. Opera majora: Black Feeling, Black Talk (1968). Black Judgement (1968). Night Comes Softly (1970). Poem of Angela Yvonne Davis (1970). Illustrated by Charles Bible. Re: Creation (1970). Gemini: An Extended Autobiographical Statement on My First Twenty-Five Years of Being a Black Poet (1971). Spin a Soft Black Song: Poems for Children (1971). Illustrated by Charles Bible. In My House (1972). Dialogue (1973). Foreword by Ida Lewis; Afterword by Orde Coombs. Conversations with James Baldwin. My House, Ego-Tripping and Other Poems for Young People (1973). A Poetic Equation: Conversations between Nikki Giovanni and Margaret Walker (1974). The Women Gather (1975). Broadside. The Women and the Men (1975). Cotton Candy on a Rainy Day (1978)....
1 poezii, 0 proze
Poem pentru Monica
de Ștefan-Adrian Bărbulescu
Gratie divina si frumusete, Madonna perfecta in delicatete. Pas soptit,zambet fugar, O,tulburatoare fiinta,opreste-te macar O clipa.Atat.Suprema fericire De a te vedea,de-a te atinge De-a ma contopi...
ANALIZA LUNII Octombrie 2003”POEZIE.RO”
de Frentiu Toma Adrian
ANALIZA LUNII Octombrie 2003”POEZIE.RO” Statistica in functie de citirea textelor Datele au fost culese la 1 Noiembrie 2003 / 4 a m Scuze pentru eventuale greseli . 1./POEZIE astăzi Neisa Conta 295 ....
<b>Analiza lunii noiembrie 2002</b>
de Frentiu Toma Adrian
A SOSIT LUNA CADOURILOR (Analiza poezie ro pe noiembrie) Analiza cuprinsa între textul: Revelație. (Kyre)…………… 31 X In lut (kosmolir ) 30 XI Texte în totalitate…… ……………. …………………….1817 Din care;...
<b>Analiza lunii martie 2003</b>
de Frentiu Toma Adrian
Desii foarte ocupat constat ca statistica celor mai citite texte nu s-a facut In grabă incerc o statistica (citiri la 6 aprilie, 030 a.m) Proza Povestea unui Cer george vasilievici (gerg) 166 ....
\"Ai grijă de singurătate ca de aurul curat\"
de angela furtuna
„AI GRIJÃ DE SINGURÃTATE CA DE AURUL CURAT...\" -ANGELA FURTUNÃ ÎN DIALOG CU ALEX DOHI- „Stau de vorbă cu tine fiindcă ai libertate” - Angela Furtună: Dragă Alex Dohi din Altermundia cea de limba...
floare de mină
de Cristina-Monica Moldoveanu
Îmi petreceam și eu tinerețea între coastele munților, la trecătoare, cu ochii ascunși ca melcii umezi sub steiuri, cu degetele tricotând iarba, cu pieptul lângă inima căruței cu roți mari. Eram...
Măsurând timpul
de Cristina-Monica Moldoveanu
I. Ceasul care merge pe dos Chiar dacă nu suntem ingenioși ca Salvador Dali, putem presupune că doar prin convenție ceasurile noastre merg în sens orar sau antitrigonometric. Privit de la polul Nord,...
Adevăratul jurnal confiscat în 1981 al lui Ion Caraion
de Dragoș Vișan
Jurnal II de Ion Caraion a devenit o carte rară. Apare abia după șaptesprezece ani de când autorul o predase celei mai importante edituri spre publicare, în două manuscrise. Ar fi putut fi publicat...
Monica Patriche: Poemul ca secvență euharistică
de Valeria Manta Taicutu
Publicat într-o formă excelentă la Editura Reîntregirea (Alba Iulia, 2007), „Darul de nuntă” al Monicăi Patriche propune o altă „Cântare a cântărilor”, o sublimare a experienței personale și...
