"Perle din lacrimi" – 4886 rezultate
0.02 secundeMeilisearchSilvia Bitere
"Nu mi-am făcut vreodată din rugi șirag de perle Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele. Nu știu dacă există o Milă sau Dreptate, Dar totuși nu mi-e teamă: curat am fost în toate. Mă dojeniți că veșnic sunt beat. Ei bine, sunt! Necredincios mă faceți. Și ce dacă-i așa? Puteți orice să spuneți pe socoteala mea. Îmi aparțin. Pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!" (Omar Khayyam) - "autoportret"
142 poezii, 0 proze
Constantin T. Ciubotaru
CONSTANTIN T. CIUBOTARU “T” vine de la tata, pe care-l chema Toader, născut în Reusenii lui Ștefan cel Mare. Sunt un Fecioară, începând cu 7 / 09, 1938, din Udeștii Sucevei. DIPLOMAT UNIVERSITAR în specialitatea LIMBA ȘI LIT. ROMÂNÃ, Univ.AL.I .CUZA, Iași, 1965.(« LIT. » scrie pe diplomă - și cu majuscule - așa am scris și eu) 45 de ani i-am învățat pe copiii altora., i-am făcut deștepți ( O mai fac și acum pe jumătate. De normă !) Cărți semnate de mine: „Mica barbariadă. Atentat la pudoare - umor”, 1998. Ed. Euro Vida M. Videle. „Apel În Kosmos, teatru din sertar” (Teatru scurt), Ed. Euro Vida-M. Videle, 2000. „Doza de tupeu” – Pre-texte de teatru radiofonic”, Editura Eminescu, București, 2000. „Dreptul de autor”Proză,,Editura PACO, București, 2001 „La plezneală! Perle preuniversitare,” Editura MIRABILIS, București, 2003 « Pitici pe creier », roman,EDITURA AUGUSTA (ARTPRESS) Timișoara, 2005 Cărți în care semnez și eu printre alții : „Festin cu reverii nobiliare” Antologie de proză...
9 poezii, 0 proze
Vaduva Stefana
DATA si LOCUL nasterii:03.01.1989 Pitesti REALIZARI: -unul dintre liderii unui cenaclu literar pt elevi -premiul 1 la concursul de creatie literara “Andrei Muresianu” -aparitii TV si in ziarele Obiectiv si Transilvania Expres la pagina de cultura -membra a trupei de teatru in lb engleza “Rennaisance” -membra a redactiei Gazetei “Casei Muresenilor” AMBITII: -sa pun in scena piesa “Masacrul lebedelor” al carei scenariu imi apartine -sa obtin rolul principal intr-o drama -sa vizitez Europa cu sacul in spate -sa-mi iau un Barkas -sa fac facultatea de psihologie si un curs de arta fotografica -sa vizitez cimitirul Pere Lachaise din Franta (in special mormantul lui James Douglas Morrison)
21 poezii, 0 proze
Pele Otniel
Prin poezie eu imi las cu fiecare cuvat o parte din sufletul meu...traiesc ceea ce scriu si arunc povara sentimentelor in cuvintele pe care le scriu.
1 poezii, 0 proze
Saint-John Perse
Marie-René Alexis Saint-Léger Léger, ce va semna ca scriitor cu numele de Saint-John Perse, s-a născut la 31 mai 1887 în Guadelupa (Pointe-á-Pitre). Își petrece copilǎria în mica insulǎ-proprietate a pǎrinților sǎi - Saint-Léger-les-Feuilles, în mijlocul unei exuberante naturi tropicale. În 1899 se stabilește împreunǎ cu familia sa în Franța, unde studiază la liceul din Pau. Leagǎ o strânsa prietenie cu Francis Jammmes. Scrie "Images à Crusoé"(Imagini pentru Crusoe) în 1904. Studiază la facultațile de drept, științe și litere din Bordeaux, interesându-se cu precădere de filozofii presocratici și de dreptul roman. Publicǎ sub numele de Saint-Léger Léger volumul de versuri "Éloges" (Elegii, 1911). După călătorii în Spania, Germania și Anglia, se stabilește la Paris, pregătindu-se pentru cariera diplomatică (1914). Ca secretar de ambasadă la Peking, călătorește prin China, Coreea, Japonia, Mongolia. În aceeași perioadă compune "Anabase"...
17 poezii, 0 proze
Stefan Maria-Cristina
Nascuta in 1983, la Targu Jiu, judetul Gorj.Am urmat Liceul de Arta Ionel Perlea, Slobozia, Judetul Ialomita. Sunt absolventa a Facultatii de Litere Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura franceza-limba si literatura engleza, 2006. In prezent sunt profesor de limba franceza la Liceul Pedagogic Matei Basarab din Slobozia.
2 poezii, 0 proze
Alice Călugăru
Alice Călugăru (4 iulie 1886, Paris - 1957) Plecată de timpuriu în literatura franceză, Alice Călugăru debutează încă de pe băncile liceului, absolvit la București, în 1907. Fire neliniștită, agitată, activitatea sa publicistică, desfășurată în revistele din țară, nu-i dă satisfacție. Plecată pentru studii la Paris în 1912, se expatriază, mai întâi în Belgia, apoi - definitiv - în Paris. Aici preocupările sale literare continuă sub pseudonimul Alice Orient, obținând premiul al doilea și medalia de aur Femina pentru poeyia Les Perles, versiunea poeziei românești Cântec de plasă (Viața românească, nr. 1, 1912, p. 15-16). Sub același pseudonim, poeta publică, în 1924, romanul autobiografic La tunique verte (Paris, Malfere, Bibl. du Herisson). OPERE: Viorele, versuri, Buc., 1905; Versuri, Buc., E.P.L., 1968, cu o introducere de D. Micu. COLABORÃRI: Semănătorul (1903); Analele literare, politice, științifice (1905); Viața literară (1906); Revista noastră (1906); Convorbiri literare (1906,...
4 poezii, 0 proze
Flor Aur
M-am nascut și am crescut în Bacău. Dulcele târg m-a returnat orașului natal inginer...Român, stresat , am secretat sidef , nu perle...puse-n vers. N-am publicat.
4 poezii, 0 proze
perte nicolae
3 poezii, 0 proze
Clément Marot
Clément Marot naît à Cahors en 1496, d\'une mère gasconne et d\'un père originaire de Caen, Jean des Marets, surnommé Marot. Ce père est marchand, mais, à la fin de 1505, il est révoqué par sa corporation. Il quitte alors la région du Quercy et écrit des vers.Comme ces vers plaisent à Michelle de Saubonne, femme du seigneur de Soubise, il est présenté à la reine Anne de Bretagne. Il est bien reçu et devient un des poètes favoris de Louis XII, qu’il accompagne en Italie. Son fils Clément, après avoir été écolier à Paris, est placé par son père, comme page chez Nicolas de Neufville, seigneur de Villeroy. Très vite le jeune Clément Marot, compose des vers.Il traduit Virgile et Lucien. Dès 1515, il offre au nouveau roi, François Ier, un recueil intitulé, Le Temple de Cupido, fait par Maistre Clément Marot, facteur de la Royne. En 1517 ou 1518, il adresse au Roi une Petite Espitre. Le Roi le recommande à sa sœur Marguerite,Duchesse d’Alençon, qui le fait secrétaire de son mari, le duc...
10 poezii, 0 proze
Perle din lacrimi
de DOBRE IOANA
Prima zăpadă m-a găsit cu lacrimi pe obraz. Fulgul curat pe-o lacrimă s-a așezat și-a înghețat. Perle izvorau din privire rostogolindu-se prin omăt crescând, cât un om de zăpadă.
Mamă, pentru tine alcătui-voi un șirag de perle
de Rabindranath Tagore
Mamă, pentru tine alcătui-voi un șirag de perle din lacrimile mâhnirii mele. Pentru a-ți acoperi picioarele, stelele au cizelat inele de lumină, dar darul meu ar voi să atârne la gâtul tău....
Magie
de Sapariuc Dorina
Magie Cad clipele alese din cer Și alergi cu plasa de fluturi Să prinzi secunda de plin mister S-o păstrezi pentru noi inceputuri. Neințelese momente de amăgire Presate-ntr-o carte, ca amintire Ale...
Lacrima dreptatii
de Cotiga Elena
Din lacrimi ce in taina curg Pe-obraji nevinovati, Fa Doamne perle, nestemate, Cat muntii sa le-nnalti… Apoi cu ele sa plateasca Pe cei ce i-au facut Ca-n loc de tihna sa traiasca Infernul cel mai...
parapsihologia transformării
de FLOARE PETROV
când m-au rănit furiile umane scaieți de invidii m-am retras printre lacrimi lunecând pe speranță unde icrele credinței decantează perle din alai cu midii o iubire limpezită translucidă prin...
firimituri de la masa lui 2012
de Ioan Postolache-Doljești
de ce plângi când numai tu simți tot amarul din lacrimile tale? -.- dragoste are două fețe: una animalică și-a doua iubire. prima-i izvorul lumii. rareori se suprapun de-aceea poate e-atâta mulțime...
Lacramioarele-haiku-uri
de Rodica-Hera CHIRIAC
Trezeste simturi ecoul primaverii, clopotelul alb. Din lacrimi albe nasc sânii primaverii cercei parfumati. Padurii, în dar, parfumul primaverii-n sirag de perle. 1.03.03 Clopoteii albi scutura...
Prea frumoasă
de Ciprian Emanuel
Prea frumoasă De simt cumva, aș spune oricui Copacul iubirii cu ramura lui Cu perle-n coroane,năvalnice toane Din ochii-ți cristale,când pline,când goale De simt cumva, te strig în ecou Cu vocea-ți...
Anatomie
de Pop Serban Rares
Astazi am sa-ti construiesc un naufragiu, si o insula galbena, agatata de sanul tau ca un sirag de perle din carne vegetala, compasul se va intoarce in rana, si ele nu vor sangera, uite, asta da...
Acuarelă
de Aurel A. Conțu
nu te văd altfel decât în culorile albe ale dimineții în tempera zorilor ești undeva pe această pânză imensă a zilei printre nuanțele de galben apos amestecate cu roșu într-o acuarelă umedă...
