"Perdea" – 7586 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIon Pribeagu
Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...
24 poezii, 0 proze
Mihai Tița
o fuga pe scari in 89 la taicamiu in brate, spre ultimele etaje. stateam la parter, in militari. prin 92 parca ne-am mutat in baicului. cateva saptamani camera mea si a lu nicu a fost goala, cu linoleu gri pe jos si o draperie pe langa perete. ma jucam cu calaretii aia de care nu stiam ca se agata perdeaua; imi imaginam un tren cu foarte multe vagoane. mihaitita.blogspot.com/
30 poezii, 0 proze
Perdaica Andreea Claudia
Gadeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund.
30 poezii, 0 proze
pereanu sebastian
4 poezii, 0 proze
Stefan Maria-Cristina
Nascuta in 1983, la Targu Jiu, judetul Gorj.Am urmat Liceul de Arta Ionel Perlea, Slobozia, Judetul Ialomita. Sunt absolventa a Facultatii de Litere Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura franceza-limba si literatura engleza, 2006. In prezent sunt profesor de limba franceza la Liceul Pedagogic Matei Basarab din Slobozia.
2 poezii, 0 proze
Mihail Săulescu
Mihail Săulescu (n. 23 februarie 1888, București - d. 30 septembrie 1916, Predeal) a fost poet român. A cultivat o poezie cu tematică citadină, simbolistă; a scris și drame de factură expresionistă. Viața și opera * 23 februarie 1888: se naște la București. * 1906: apare volumul Versuri - poezii minore pe care autorul le reneagă subit și luptă pentru distrugerea tuturor exemplarelor cărții. * alături de Ion Agârbiceanu, Aron Cotruș, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga, Alexandru Ciura, intră colaborator la revista literară literară ilustrată Cosânzeana ce apare la Orăștie (1911) și ulterior la Cluj (1922) * 1914: apare volumul de poezii Departe. Solitudinea citadinului,spleenul și tristețea se împletesc cu dorința evadării în necunoscut. * 1916: apare volumul Viața. Conține poeme orientate spre o filozofie a acțiunii, a revoltei împotriva mizeriei. * 30 septembrie 1916: cade eroic pe frontul de la Predeal Reflectare postumă * septembrie 1921: are loc pe scena Teatrului Național din...
4 poezii, 0 proze
Bo Yang
În anii șaizeci din secolul al XX-lea a început să se folosească de pseudonimul Bo Yang. Se ocupă de formele literare deosebite. Scrie eseuri care abordează segmente particulare ale literaturii chineze, precum și pagini întunecate ale societăți chineze și establishment-ului politic. El critică aceste lucruri și le dezvăluie mecanismele. Prin aceasta a determinat o serie de reacții dure din partea societății. Pe 7 martie 1968, dat fiind faptul că a avut o influență directă asupra deteriorări relațiilor dintre popor și guvern, în Taiwan a fost condamnat la moarte. După un oarecare timp, a fost grațiat și pedeapsa i-a fost comutată la doisprezece ani de închisoare silnică. A fost exclus din partidul Guomindang, iar pedeapsa și-a ispășit-o pe o insulă-închisoare din Pacific. A fost eliberat în 1977. A stat la închisoare nouă ani și douăzeci și șase de zile. În 1984, a ținut prelegeri pe întinsul Statelor Unite despre tema „chinezii cei împuțiți“, redată apoi într-o carte. Aceasta a avut...
1 poezii, 0 proze
Călin Sămărghițan
- deținător al primului și deocamdată singurului saluki din România, septembrie 2009, de la care moment scrisul a retrogradat pe locul doi. - Născut în 1969 la Sibiu. - Licențiat al Facultății de Teologie din Sibiu, 1992. - Studii la College of the Ressurection, Universitatea Leeds, Anglia, 1996. - Titlul de doctor în Teologie al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, 2000. - Licențiat al Facultății de Litere din Sibiu, 2001. - Născut a doua oară într-o facere mai lungă, la Predeal în 2001-2002. - Fost redactor șef al Revistei literare "Gândirea" (serie nouă), 1994-2004, revistă care a apărut între anii 1990 - 2004, de atunci mereu cu gânduri de reluare. - Articole și studii de specialitate, inter și transdisciplinare, critică literară, critică a criticii și cronică de carte, publicate în reviste și ziare din Sibiu ("Revista Teologică", "Telegraful Român", "Tribuna", "Radical", "Monitorul de Sibiu"), Sinaia ("Gândirea"), Târgu-Mureș ("Vatra", cu extras în volum tematic),...
238 poezii, 0 proze
liliana ghita boian
Am cincizeci de ani si ma simt nerealizata din punct de vedere artistic.Sunt absolventa unei facultati cu caracter economic, dar idealurile mele au caracter umanist,astfel ca in decurs de trei ani am publicat patru volume de poezii la doua editurii diferite prin largul concurs acordat de oameni cu suflet care au crezut si (sper ) mai cred inca in mine.In momentul in care am crezut ca viata si Dumnezeu nu mai are nimic nou sa-mi ofere a acordat sufletului meu un dans, un ultim tango al unei drame care m-a marcat profund si poate, pentru totdeauna. Sst! nu m[-ntrebati! sa nu- i stingem amintirea! Volumele se intituleaza astfel: sfasiere de lumina-2oo2 capricii autumnale-2005 rugaciune pentru tine-2oo6 rugaciuni despletite-n curcubeu-2oo6 Despre ele s-a scris putin; cei care au vrut sa ma cunoasca au citit poezia, cei care au considerat ca este suficient sa ma perceapa din viata de fiecare zi au trecut mai departe
2 poezii, 0 proze
Leucuta Cosmin
Am avut candva ambitia sa scriu un roman inteligent si original. Am abandonat ideea pe moment, si m-am dedicat unor scurte povestiri care evoca prietenia, razbunarea, dragostea, razboiul, singuratatea, ingeri si demoni (per se), absurdul si pedeapsa omului. Doresc sa arat lumii ceva din nebunia oricarui tanar. Niciodata sa nu crezi un om care pretinde ca scrie numai pentru el. Aceasta este cea mai veche minciuna a scriitorului. Eu incerc sa refac realitatea din jurul meu si din jurul nostru, si uneori reusesc, iar alteori esuez cat se poate de magnific. Las restul in seama cititorului. Si tot felul de prostii de genul acesta in continuare ...
2 poezii, 0 proze
Perdea
de Viorea
În tăcerea buzelor tale și-a mângâiat privirea-mi gândul... parfumul ochilor tăi a-nghețat înroșind clipa scrumând-o; s-a scurs miresma dorințelor în prăpastia imposibilului. patimi dense închid...
Perdea
de Roxana-Adina Stroilescu
n-aveam decât piciorul strâmb și geana mea destrăbălată și flori de lemn și lemn de fag abandonat și-o dicție perfectă Ce bine ca se adună toate-ntr-un loc!
Perdea
de simona
Perdea de mult apusa, A vietii mele scrise, Lasa-te patrunsa De suflete cu miere unse. Ma rog doar sa rasar, Sa scap de-un univers absurd S-alerg pe-al vietii drum Cu bratele-ntinse, sangerand. Erai...
Perdea
de Dorotea-Laura Ianc
Hoinar în lumesc- Luna plină trece iar Stingându-l pe om.
Perdea peste sentiment
de Andrei - Tiberiu Măjeri
e vremea să ridic perdeaua de peste frică... până ieri mă împietrisem în nămolul \"libertății\" acum sunt eu nu zidul negru scrijelit cu nepăsare acum pot...
Perdea peste conștiință
de Sigarteu Ioana-Cornelia
Plouă...plouă mereu în inima mea... Păcatele sunt și vor fi mereu... Lacuri sclipitoare de lacrimi, Furtuni ce răvășesc sufletele! Zâmbete și o plimbare spre Lună, Acestea într-adevăr amintiri adună,...
Perdea de timp
de Ionut Demetrescu
Mi-am pierdut sinele ...unde sa-l regasesc?, inciudat te privesc, cautand o spuza de cuvinte as fi vrut sa te patimesc, despletita si goala cand nasteai din tine aluatul timpului... ai fost...
Perdea fină de tine
de Stoica Nicolae Ciprian
Să începem cu începutul ... Începutul nostru. Un duș de tristețe îmi cerea să ies, să mă plimb prin răcoarea întunericului. Priveam ce este în jur cu ochi obosiți și indiferenți. Ce aș putea să fac?...
Perdeaua de fum
de Racoltea Marian
Intr-o perdea de fum Toate gandurile le-am strans acum Si incerc sa le ratacesc Intr-un show intern grotesc. Gandurile-mi pe hartie, Noaptea ce va sa vie, Clipele petrecute impreuna Ma simt ca pe...
Perdeaua
de Elena Albu
Trenul se îndepărta de oraș alergând pe câmpie.Cerul era albastru și roz și gri sub aburul dimineții.În zare se profila un orizont încă somnoros. Bărbatul închise ochii lăsându-se pradă mersului...
