"Pentru juliettta și nu numai..." – 21675 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
poezii-pentru-copii
Poezii pentru copii
cronici_eliad
Cronici pentru evenimentele de la Casa Eliad
de Radu Herinean
Valentin Irimia
Apariție în volume colective: Natură în mișcare cu infantă, flamingo...și fără măr-2012; Din pana egretei 2013; Splendoarea capcanelor-2013; Maratonul poeziei -2014; Autograf pentru m(â)ine-2014; Nemuritorii cuvintelor-2014; Nimic nou despre ceaiul de mușețel-2014; Antologia revistei Singur-2014; Paradigme virtuale-2014; Să nu-l uităm-2014; Petale de suflet-2014 Antologia festivalului de poezie „Romeo și Julieta la Mizil” editia 2013 unde a obținut una dintre mențiuni Premiul special la concursul de poezie al festivalului Adrian Paunescu 2014 Volum de autor – Chemarea nedeslușitului editura Karta Grafic 2014
42 poezii, 0 proze
Gabriela Frantz
M-am nascut la 12 noiembrie 1968,in vecinatatea orasului Bacau, intr-o minunata zona peisagistica, un coltisor de rai uitat parca de vicisitudinile timpului. Am urmat scoala primara, gimnaziala si liceul in zona, dupa care mi-am continuat studiile la Universitatea "Titu Maiorescu" Bucuresti, Facultatea de Drept. Timp de 10 ani am lucrat ca profesoara in localitatea unde m-am nascut si am depanat pe ghemul existentei cei mai frumosi ani: anii copilariei. M-am casatorit in Italia, la Montecchio Maggiore, orasul legendarilor Romeo si Julieta unde am rezidenta si in momentul de fata. Am cochetat cu poezia inca din copilarie.Sensibila si visatoare mi-am creat un univers al meu in care ma refugiez ori de cate ori doresc sa evadez zidurile realitatii si sa ma alimentez cu energia necesara pentru a putea merge mai departe. Sunt sociabila, altruista, perfectionista dar nu perfecta,neinteleasa de cei din jur si uneori de mine insami. Iubesc inocenta copiilor, prospetimea naturii si ma simt...
24 poezii, 0 proze
cont blocat pentru abuzuri
Nascut in 1973 Liber intreprinzator din 2000 Debutant
1 poezii, 0 proze
Albert Toderascu
ma alatur acestei lumi pe 22 februarie 1990 undeva pe la 3 noaptea. copilaria mi-o petrec in stuhulet un satuc mic , printre campii , dealuri si paduri. printre flori , pasarele si crucile din curtea Bisericii. scoala generala 1=4 o termin in satul natal apoi pentru 5-8 merg in satul alaturat Ranceni. la 14 ani merg la liceu , liceul teologic ortodox din Husi. facultatea de teologie la iasi unde si sunt acum in anul 2! briza artei m-a cuprins odata ce am citit primele poezii de Mihai Eminescu si cu primele basme populare invatate in scoala! peste gradinita am sarit deoarece am fost doar o singura zi si apoi nu am mai mers , deoarece mai vroiam sa prelungesc copilaria si oricum atunci mi se parea o pierdere de timp , cand padurea ma invata mult mai multe! actualmente sunt student, intru mai tot timpul in controverse cu profesorii , pentru ca nu sunt deschisi la concepte noi , la moduri noi de a percepe lumea! cidat e ca sunt singurul din anturaj care am o perceptie despre lume mai...
14 poezii, 0 proze
Vasile Neagu
Pentru biografie accesati http://www.netu.8m.com
1 poezii, 0 proze
mihail roman
pentru o biografie trebuie in primul rand sa existi (trecut sau prezent). ceea ce ma inconjoara inca nu stiu daca ar trebui numit existent.
19 poezii, 0 proze
Ben Corlaciu
Pentru poet spațiul tavernal este un cadru familiar în care trăiește și scrie. Descoperim la el o lipsă de solemnitate a vieții ce se derulează într-un registru existențial degradat. Starea bahică prelungită conduce la o decădere metamorfică a eului: Mama mea a fost o broască țestoasă/M-a făcut cu trestia cea mai inaltă/Am fost alăptat de o baltă râioasă/Culcușul/Mi-a fost tot o baltă. (Fiul mlaștinei)
3 poezii, 0 proze
Minescu Gabriela
Pentru ca nu mi s-a dat voie sa devin pictor, am ales sa fiu sociolog.Si sa ma prefac din cand in cand ca scriu poezie.
1 poezii, 0 proze
adina samira vieru
pentru mine...
2 poezii, 0 proze
raul roland
Pentru tine, eu, salcâmul cu flori violet, arbore-al dorului, Cu tăcerea m-am învelit. Tu mi-ai răspuns: “Nu există salcâm cu flori violet! Există doar ploaie. Ploaia, de după iubire, ce piaptănă fumul focului în care-ți arzi dorul.” Id: adematei_yahoo.com
4 poezii, 0 proze
Pentru juliettta și nu numai...
de Dumitru Cantea
Singurătatea ca și-un vânt Singurătatea… cu brațe și picioare lungi Emite vântul de suflete flămând: În pletele unei copac c-o singură tulpină Își las-o mână gingaș pe obraz Dorind parcă să îl...
\"Moartea si fata\" de Ariel Dorfmann(Partea intii)
de LUMINITA SOARE
Petroleu Lamputa,pe numele sau adevarat Petroll Hubertus tocmai se trezise si-si numara tigarile ... Avea o misiune grea de indeplinit in acea zi.Trebuia sa conduca comisia de examinare a tinerelor...
Înțelesul dragostei
de Mihaela Rascu
Dragostea nu este o noțiune care să suporte definiții sau explicații, ea are în spate o filosofie atât de complexă încât oricâte teorii ar naște, tot nu s-ar ajunge la deplinătatea descriptivă a...
Macii rosii ai sperantei
de george lupascu
Macii roșii ai speranței Capitolul IV Conform unui program devenit deja o permanență cotidiană, în dimineața următoare m-a vizitat doctorul Pavel, însoțit ca de obicei de Sora șefă și de un alt...
despre suferință, și nu numai
de Anghel Geicu
a vorbi despre suferință, este ca și cum ai scoate cu un clește, un cui dintr-o scândură. cuiul se opune, caută din răsputeri să rămână acolo, în cele din urmă se îndoaie, ia forme ciudate, în timp...
Cine mai are azi răbdare să citească despre... răbdare?
de Veronica Pavel Lerner
Răbdarea a fost considerată -și încă mai este - ca fiind o virtute. "Răbdarea este cea mai mare virtute", spune Catho the Elder, iar Goethe afirmă: "Ai făcut mult dacă te-ai obișnuit cu răbdarea". A...
ANALIZA LUNII Octombrie 2003”POEZIE.RO”
de Frentiu Toma Adrian
ANALIZA LUNII Octombrie 2003”POEZIE.RO” Statistica in functie de citirea textelor Datele au fost culese la 1 Noiembrie 2003 / 4 a m Scuze pentru eventuale greseli . 1./POEZIE astăzi Neisa Conta 295 ....
Două zile la Mizil
de nicolae bunduri
Două zile la Mizil Au trecut “decât” 10 minute de când am intrat în casă venind de la festivalul de poezie și epigramă “Romeo și Julieta” de la Mizil, sau cum ar spune alți...
