Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pe drumul cel bun spre un final sigur"22198 rezultate

0.08 secundeMeilisearch
40 rezultate
bebe bocicaBB

bebe bocica

AutorAtelier

Cand realizezi că nu esti pe drumul cel bun? Atunci când orice ai face, faci cu mari sacrificii!

61 poezii, 0 proze

FS

florin stanica

AutorAtelier

M-am născut pentru a fi mecanic, dar drumul vieții a deraiat de pe șine. Mecanicii au reușit să-l pună pe șine, dar nu pe aceleași șine. Așa se face că am ajuns la maturitate să fiu pe o altă cale, iar destinația este cu totul alta. În curând voi ajunge într-o poziție socială care-mi va interzice să pun mâna pe vaselină, ulei de motor sau orice altceva în afară de cărțile de specialitate ce devin antice imediat ce au fost citite. cu pasiune și multă bucurie din partea unui oarecare care se pricepe la multe, însă nu pricepe orice și... care în același timp nu uită chiar dacă este nevoit să ierte. Cel mai eficient într-u iertare este însăși uitarea.

1 poezii, 0 proze

Ina DeleanID

Ina Delean

AutorAtelier

M-am nascut un eu printre voi si am fost un 'Eu, odata..' printre noi. cel mai mare defect al meu: iubesc oamenii. cea mai mare calitate a mea: iubesc copiii. cel mai mare ghinion... tot al meu: am pierdut credinta pe un drum... am pierdut si drumul. cel mai mare noroc: am pierdut si ghinionul, saracul...

22 poezii, 0 proze

DM

Dan Roxana - Maria

AutorAtelier

Nascuta intr-o zi ploioasa de primavara in Orasul Viorilor , am avut o copilarie fara prea multe amintiri , de care m-am desprins in momentul in care am fost admisa la Liceul Militar 'Mihai Viteazul ' din Alba Iulia . Desi am obtinut o nota mare la examenul de bacalaureat , am avut parte de un esec la edmiterea de la Academia Navala 'Mircea cel Batran ' , esec ce m-a determinat sa imi continui drumul , pe calea armatei , prin intermediul ' Scolii Militare de Maistri Militari a Fortelor Navale ' (scoala in care inca mai studiez ).

6 poezii, 0 proze

Vasile MihalacheVM

Vasile Mihalache

AutorAtelier

-Am primit incurajari pe drumul literaturii de la poeti precum:Cezar Ivanescu,Nicolae Turtureanu,Geo Dumitrescu, Corneliu Antoniu. -Am publicat versuri in revistele literare: Cronica, Astra, Luceafarul, Romania Literara in perioada 1971-1986 -Am primit premii pentru poezie:1973-premiul 3 la festivalul de poezie "Gheorghe Asachi" de la Iasi;premiul revistei "Convorbiri literare" in 1981;premiul 3 la concursul literar "Costache Negri"in 1982. -In 1986 am fost prezentat in revista Luceafarul de catre poetul Cezar Ivanescu. -Volumul de versuri "Incaperi cu ecouri" cu versuri scrise intre anii 1972-1986 si retusate in 2007; s-au mai strecurat si poezii din anii 2000-2007.

427 poezii, 0 proze

RR

Raducu R

AutorAtelier

Un pelerin pe drumul vietii...

2 poezii, 0 proze

Simona BoroiSB

Simona Boroi

AutorAtelier

Am venit pe lume intr-o frumoasa zi de toamna,a anului 1976, cu speranta ca pe drumul de intoarcere va fi primavara!

1 poezii, 0 proze

AC

Alexandru Ciobanu

AutorAtelier

Părinții, Ion și Ecaterina, oameni obișnuiți; s-au întâlnit și s-au plăcut. După un scurt circuit de câțiva ani, fiecare a mers pe drumul lui. Din flamă, M-am născut eu, la 27 ianuarie 1947 în București. Am avut o copilărie minunată, la bunici. Minunată copilărie am avut, undeva într-un ținut neiubit de nimeni, fiindcă era prea departe de toți. Un ținut pe care toate administrațiile l-au ignorat fiindcă le era peste mână. A fost pe rând când de Vlașca, când de Teleorman, când de Videle, când de Alexandria, cand de Giurgiu, dar nu s-a lipit nicăieri și a rămas pe loc. De oriunde ar fi venit banii bugetari până acolo se terminau. Acolo nu era asfalt, nu era canalizare, nu era electricitate; apa și-o scotea fiecare de lângă casă, ca să-i ajute circuitul în natură. De acolo lumea pleca, dar eu veneam. Acolo nimeni nu se întoarcea fiindcă peste tot era mai bine. Era un fel de never land, dar era nevărlendul meu, pe care îl iubesc și acum. Un nevărlend la 65 de kilometri de București. Acolo...

66 poezii, 0 proze

ED

elena dogaru

AutorAtelier

nascuta prin focsani(cred!)din parinti normali...am ajuns la concluzia ca se merita sa fiu cat mai nebuna sa pot supravietui in aceasta lume dementa...si iata-ma pe drumul meu acum in cautarea acelui lucru ce-mi lipseste inca...

21 poezii, 0 proze

Dara BluDB

Dara Blu

AutorAtelier

joaca de-a filologia patru ani, dupa care am vrut sa devin judecator pentru a face dreptate celor dezmosteniti de soarta... soarta a vrut sa fiu consigliere. de atunci sunt aninata intre lumea cenusiu concreta si lumea abstracta minunat de albastra. "Pe drumul vietii, in drumul meu firesc, Am vrut sa ard, decit sa stralucesc. Si cind pe cer i-a stralucit cuiva o stea, M-am bucurat ca de izbanda mea" (autor ne-retinut).

147 poezii, 0 proze

Pe drumul cel bun spre un final sigur

de Ionut Popa

Mai bine să te predai acum și să mai dormi liniștit un secol, mai bine să îi lași pe alții să îngroape securea războiului la tine în curte, și apoi să extragă toate cele câte le-ai dat de pomană sau...

PoezieAtelier

Dialoguri între maestru și discipol

de marius nițov

Muntele acesta e cel mai potrivit loc pentru dialog, unde se află? În gândirea celor care năzuiesc spre înălțimi. Atunci veți simți adierea Duhului Sfânt peste chipurile voastre brăzdate de ani,...

ProzăAtelier

Moreea: un cântec de lebădă?

de Dan Persa

Rezumat: Agopian își cere cititorul cu totul, cartea sa e un cântec de sirenă. Cine va pătrunde în ea, nu va mai ieși de acolo. Moreea îl va supune duhului ei. Fric e cartea unui mare prozator, care...

EseuAtelier

Pe cer

de elena gheorghiu

În înaltului cerului, pe planeta Gorena, s-au întâlnit: Avionul Ady, elicopterul Edy, planorul Paul și deltaplanul Dan. Fiecare având un traseu bine definit, s-au gândit să ia o mică pauză și să-și...

ProzăAtelier

Cunoaste-te pe tine insuti sau cunoaste-maƒ pe mine insumi

de Alecu Marinel

I.A te cunoaste sau a fi cunoscut? A te cunoaște pe tine însuți înseamnă a-ți răspunde la multe întrebări: sunt și eu bun la ceva? sunt bun ca cântăreț? o să mă angajeze...? o să ajung la bătrânețe...

EseuAtelier

Sum ergo Deus est

de octav semarian

În final, ce să mai știu!? M-am trezit în loc pustiu, pe un drum greu, înclinat; eu în fața lui, mirat și-o săgeată ce-ndemna: „Ține-o mortule, așa!” Sensul cine să-l mai știe! La săgeți aveam fobie....

Atelier

David Longyard

de Nyck Prongs

Valurile băteau domol în adierea vîntului. Barca se legăna cu ușurința și își continua drumul la lumina lunii care parcă zambea asupra ei. Echipajul corăbii se odihnea peste noapte, un singur suflet...

ProzăAtelier

Sum ergo Deus est

de octav semarian

Tot mergând fără hodină, decorul se mai animă. Deja văd pe lângă mine, decedați mai cu vechime, care-n urmă au murit, dar care nu s-au grăbit ori nici ei nu și-au aflat, drumul ce le-a fost trasat....

Atelier

Lansare de carte

de nicolae bunduri

Vă invitam joi 02.06.2016 ora 18 în Sala Festiva a Colegiului National “Aurel Vlaicu” din Orastie, la o seară de bună dispoziție, cu ocazia lansării volumului de epigrame „Șarjele unui Don...

Atelier

Spre China din Mogoșoaia-46

de viorel gongu

Hong Kong Când am plecat din Mogoșoaia am sperat din tot sufletul să ajung să văd și Hong Kong-ul, astfel se explică de ce am avut viză pentru întoarcerea în China din Hong Kong chiar de acasă. Dacă...

ProzăAtelier