Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Paparada"1604 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
35 rezultate
Mario PaparadzziMP

Mario Paparadzzi

AutorAtelier

Născut în municipiul Pitești ,dar petrecînd copilăria și adolescența în micuțul oraș Mioveni, orășel care de altfel mi se părea pe atunci atât de lipsit de culoare și plin tentații murdare . Între timp orașul a evoluat destul de frumos și parcă îmi pare rău că am ajuns să-i trec pragul atât de rar. Fiind cel mai mare dintre cei 4 frați, am simțit de mic să fiu mai responsabil, mai grijuliu, mai altfel. Din această cauză, dar și datorită faptului că familia nu avea tocmai o situație financiară bună aveam să fiu mai retras decât ceilalți din rândul meu, pe alocuri simțind un fel de rușine. Privind înapoi sunt mândru de felul în care am putut să mă abțin de ispitele ce băteau la ușă din toate părțile și de relația cu familia. După ce primii opt ani școlari i-am absolvit la școala Racovița, oraș Mioveni, opt ani în care de multe ori am fost lăudat pentru notele obținute, dar și pentru comportamentul de bun gust, anii de liceu au însemnat un regres, deși am fost absolvent al diplomei de...

10 poezii, 0 proze

EA

Eva Anghelescu

AutorAtelier

Sunt un om obișnuit și am o viață aproape banală...Pentru că în meseria mea nu este loc de poezie și frumos, scrisul e ca o evadare... Nu am pretenția că am talent și nici nu vreau să fac paradă de studii pentru că nu scriu pentru critici ori pentru afirmare, ci pentru oamenii pentru care poezia înseamnă o întâlnire fericită între trăire, sentiment, idee, estetic și sublim. Chiar îi rog pe domnii critici să mă ignore. Cioran spunea că " e foarte greu să accepți să fii judecat de cineva care a suferit mai puțin decât tine...și cum fiecare se crede un Iov nerecunoscut...", în rest opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii.

2 poezii, 0 proze

MD

Mitropolitul Dosoftei

AutorClasic

MITROPOLITUL DOSOFTEI Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din sec. al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. “Acest Dosofteiu mitropolitul – scrie Ion Neculce – nu era om prost de felul lui; era neam de mazil, prea invatat; multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adinc din carti stia; si deplin calugar, si cucernic, si blind, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremi nu se afla om ca acesta”. Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine macedoromana. Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adinca in viata religioasa a Moldovei, dindu-i acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct al operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Principala opera...

2 poezii, 0 proze

Victor EftimiuVE

Victor Eftimiu

AutorClasic

Victor Eftimiu (1889-1972) Victor Eftimiu (n. 24 ianuarie 1889, Boboshticë, Albania - d. 27 noiembrie 1972) a fost un poet, dramaturg, povestitor, traducător și academician român. Victor Eftimiu a fost un poet, dramaturg român interbelic, autorul pieselor de teatru în versuri Înșir'te mărgărite, Omul care a văzut moartea, Cocoșul negru, Prometeu. A introdus teatrul poetic în România după modelul lui Federico Garcia Lorca în literatura spaniolă. Teatru Cocoșul negru Înșir-te mărgărite Prometeu Thebaida, Ringala, Dansul milioanelor Omul care a văzut moartea Inspectorul broaștelor Marele duhovnic Haiducii Parada Pană Lesnea Rusalim Strămoșii Crinul vieții Volume de versuri Poemele singurătății, 1912; Odă limbii române, 1958; Minciuni terestre, 1961; Poezii, 1964. Beletristică Kimonoul instelat

16 poezii, 0 proze

Grigore PopoviciGP

Grigore Popovici

AutorClasic

Grigore Popovici, țăranul-rapsod din comuna Rădășeni, și-a lansat al doilea volum de poezie. Sub titlul "Poezii patriotice și pamflete în clocot", poetul octogenar își revarsă nemulțumirea față de peisajul politic al începutului de mileniu. Mare parte din titlurile celor 90 de poezii și pamflete sînt sugestive pentru mesajul pe care Grigore Popovici îl transmite cititorilor: "Simptomele României", "Balada FNI-ului", "Moțiunea de cenzură", "Balada unui politruc", "Parada medicilor", "Pamfletul votului din 2004" etc. Născut în 1923, Grigore Popovici a fost un elev foarte silitor, chiar un autodidact, însă, pentru că tatăl său a fost membru în Partidul Gărzii de Fier, a fost fie nevoit să renunțe la școală. Năzuințele sale de a continua liceul și formele superioare de învățămînt s-au spulberat. După participarea la cel de-al doilea război mondial, deznădejdea autorului a fost amplificată de calvarul comunist. "Inspirat de dezastrul țării, am început să aștern pe hîrtie versuri contra...

3 poezii, 0 proze

Paparada

de Maria Tirenescu

- Mi-i foame, moșucule! - Nu mai poți aștepta o țâră? - Nu, că mi-i tare foame! - Bine, tu Viorico! Îți face moșucu’ o paparadă. Bine-o fi? Viorica aprobă aplecând capul și închizând ochii....

ProzăAtelier

Lumea lui Mariu

de Rodeanu Marius

LUMEA LUI MARIU Interacțiunea între subsemnatu’ și asistenta medicului specialist M.F. începe normal, când năvălim (eu și scrisoarea medicală) în clădirea seculară care adăpostește habar n-am câte...

ProzăAtelier

O poveste de 10 Mărțișor

de ovidius amadeus

Baba asta capricioasă Iar își scutură cojocu\'; Vremea este friguroasă Și-n umila noastră casă Încă tră\'să facem focu\'. Uite, astăzi, bunăoară - 10 (zece) a lui mărțișor - Se porni, așa-ntr-o...

PoezieAtelier

Oameni, locuri și vremuri 32

de nicolae tomescu

Cu oarecare neîncredere gustă din ciorba în care, alături de bucăți de cartofi, mai pluteau mici bucăți de carne roșie și chiar câteva frunze verzi. Nu-i plăcu gustul. Avea un vag miros de afumătura....

ProzăAtelier

Paparuda se marita

de Adria Martin

Paparuda unui sat Dadu mare sfoara-n tara Ca doreste un barbat Frumusel din cale-afara. Toti ziceau ca-i apucata Cum s-o ia pe ea vreun om?! Urata si desantata C-un ochi ici, altul la pom! Dar nici...

PoezieAtelier

paparuda

de viorel gongu

Paparuda-sonet Arșița verii, Doamne, ne străbate, Ogoarele-s uscate, toată truda Se pierde în pământ de parcă iuda Ne vinde ca pr Tine și prin sate Ies popii cu merțane pe feudă, Cu haine scumpe, cu...

PoezieAtelier

Paparudă, arătură

de Mihai Sava

Și mi-a veni, Tată, și mie, rând Să iau în spinare Plug de pământ. Pământ de cela bun, Cernoziom Făcut din om culcat Lângă alt om. Și împărțit (ca-ntotdeauna)-n două Jumate mă deșert uscat, La tine-n...

PoezieAtelier

Dintre poeziile lui Valeriu Barbu (31)

de Maria Tirenescu

februarie 2008 1.Paparudă la cât arde țara asta, babele stau încremenite cu pieptenul oprit la jumătatea gestului… din pensie și-au permis?! Nu, l-au moștenit, e din os din os cândva duios, cândva...

PoezieAtelier

Inundație

de Dan Norea

inundație – lumea vrea să o bată pe paparudă beciul inundat – butoiașul cu țuică e salvat primul covorul cel bun- mama-ar vrea să zboare cu el peste ape

PoezieAtelier

paparude

de viorel gongu

Să mergem să cătăm o paparudă, Să iasă-n ploaie îmbrăcată-n bozii Și-n horă răsucită cu toți plozii Întoarsă rugă să rostească-ntrudă. Cu dansul ritual către toți bozii S-oprească ploaia mare care-n...

PoezieAtelier

Paparude

de Paul Bogdan

Vorbim îngereasca, paparudă. Cuvintele ni se împăsăresc ca o rugă. O împletire neînțeleasă din zdrențăroșii de noi, mire-mireasă, trage-n jos ploi. Pan 16.05.2003

PoezieAtelier

mai rabd un dor

de Ovidiu Oana

pe coapsa ta voi ninge mângâiere de ghiocei cernuți pe iarba udă stârni-voi dans nebun de paparudă torcând în negrul nopții mlădiere adie voaluri dezvelindu-ți nurii ademenind poftiri de trup...

PoezieAtelier

Balada unui cuplu mic

de MIRCEA POPA

Peste blocuri învechite Peste drumuri peticite A venit acas-odată Nevastă-mea cea frustrată Mică,grasă,paparudă Închizand umbrela udă C-un pachet de nervi de fier Când o scutură de ciudă Împrejurul...

PoezieAtelier

Poiana Natciselor-Capitolul IX

de Georgiana Milescu

IX Toamna întârzia să-și ia tălpășița din peisajul Bucureștiului, cu mantia-i de paparudă multicoloră. Pomii erau aproape desfrunziți. Doar unii mai rămăseseră cu câteva frunze colorate în mii de...

ProzăAtelier

feciorie

de Stanica Ilie Viorel

pielea udă și de noapte n-avea să ascundă lespedea ne răcorea sub șoapte și dincolo ei chicoteau: "paparudă rudă..." alergam acolo unde între noi și stele rămâneam doar noi pielea moale și de iarbă...

PoezieAtelier