Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Paisprezece zile de frică "501 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
33 rezultate
Ioan Daniel CuculiucIC

Ioan Daniel Cuculiuc

AutorAtelier

M-am născut la Bacău, în 28.01.1989. La vârsta de opt ani am plecat în Italia, împreuna cu părinții mei. Acum am paisprezece ani, locuiesc în Sansepolcro și sunt elev în anul II (clasa a VII-a) la școala “Buonarroti” din localitate. Sunt, de asemenea, elev în anul III la Conservatorul din Perugia (clasele de vioară și pian). Îmi place mult să joc șah, să desenez, să scriu și să citesc. În 2002 am început să public scrierile mele în site-uri literare italiene și românești (printre care www.liberodiscrivere.it și www.poezie.ro) și, spre sfârșitul anului, să particip la unele concursuri literare, în Italia, obținând câteva premii (Premiul I la Concursul Național de Literatură “L’arcobaleno della vita”, Premiul II la Concursul Național de Poezie “Natale”, Premiul “Della Fratellanza” la Concursul International de Poezie “Il saggio”, alte premii și semnalări). De asemenea, unele dintre poeziile mele au fost publicate în diverse cărți (antologii de poezie).

28 poezii, 0 proze

Lasse SöderbergLS

Lasse Söderberg

AutorClasic

S-a născut la Stockholm în anul 1931. A publicat critică literară în paginile mai multor ziare și reviste suedeze, printre care „Dagens Nyheter”, „Expressen”, „BLM”. Debutează ca poet în anul 1955 cu volumul de poezii Akrobaterna (Acrobații), publicând după aceea numeroase volume, majoritatea excelând prin bogăția imaginilor. Printre acestea Sexton dikter (Șaisprezece poezii), 1991; Pilar mot månen (Săgeți spre lună), 1992 și Mitt nittonde år (Cel de-al nouăsprezecelea an al meu), 1993. În 1986 îl prezintă publicului suedez pe Emil Cioran, traducând cartea acestuia „Despre neșansa de a te fi născut”. Este inițiatorul Festivalului de Poezie de la Malmö. **** Lasse Söderberg, poet and translator from a variety of languages, was born in 1931 and eventually settled in Malmö where he started and for the last nineteen years has been the organizer and artistic leader of the International Poetry Days in Malmö. He has published — in addition to translations and non-fiction — more...

2 poezii, 0 proze

Vasile BaghiuVB

Vasile Baghiu

AutorAtelier

Vasile Baghiu (n. 5 decembrie 1965) a publicat următoarele volume: Gustul înstrăinării (poeme, Ed. Timpul, Iași, 1996) Rătăcirile doamnei Bovary (poeme, Ed. Eminescu, București, 1994) Febra (poeme, Ed. Panteon, Piatra Neamț, 1996) Maniera (poeme, Ed. Pontica, București, 1998) Fantoma sanatoriului (antologie de poeme si manifestele himerismului, Ed. Vinea, București, 2001) Himerus Alter în Rheinland (poeme, Ed. Vinea, București, 2003) Punctul de plecare (proză scurtă, șaisprezece transcrieri, Ed. Compania, București, 2004) Ospiciul (roman, Ed. Vinea, București, 2006) Cât de departe am mers (poeme, Ed. Limes, Cluj, 2008) Magia elementară (poeme alese, Ed. Dacia XXI, Cluj, 2011) Gustul înstrăinării (antologie de poeme, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2011) Depresie (poeme, Ed. Limes, 2012) Planuri de viață (roman, Ed. Polirom, 2012) A publicat, de asemenea, numeroase articole de critică literară și eseuri. Este autorul „Manifestelor Himerismului”. Laureat al câtorva premii în România, Vasile...

8 poezii, 0 proze

Paisprezece zile de frică

de Iulia Elize

Nu mai știam cum se joacă Elibe-n zăpadă cât de roșii îi erau obrajii, cât de albă îi era gura sărmana Elibe era iarnă și frig mieii o chemau de undeva din carnea lui aprilie ca să nu îi taie de...

PoezieAtelier

Sub semnul lui Shiva II

de Cezar C. Viziniuck

corectează și la "deja devi irecuperabil" 13 Februarie 1996 E ora șase dimineața. Nu am somn și așa, la o cană de zaț - cînd nu mai am cafea, refierb zațul ce-l țin păstrat în cornete din hîrtie unde...

ProzăAtelier

Actul I

de Paul Bogdan

Actul I Personaje: -Eu pe scenă, șezând pe un scaun auster cu trei picioare, fără spătar ce are natură morfonemă. Într-un colț întunecat al scenei se vede un computer. Sunt îmbrăcat în redingotă...

ProzăAtelier

Chip de femeie

de Alina Cristea

Au trecut doisprezece ani. Doisprezece ani de condamnare la suferință. O singură femeie i-a fost dat a iubi o viață. O viață întreaga, o singură femeie, al cărei chip zace imortalizat pe pânzele...

ProzăAtelier

Viața mea zbuciumată și adevărată, de Dumitru Caragiu (1904-1983) (III)

de florin caragiu

Când am ajuns la etatea de paisprezece ani, mi s-a întâmplat să mă lupt cu un șacal. Am alergat după el, dar n-am putut să-l prind. A intrat în stufăriș, în baltă. Că șacalii trăiesc acolo unde sunt...

ProzăAtelier

Afrodita

de Nicolae Diaconescu

AFRODITA Întîmplare povestită de Traian Rotărescu nepoatei sale Delia Trei zile bătuseră tunurile fără să oprească. Apoi o liniște adâncă se așternuse peste dealuri. Satul scăpase încă o dată...

ProzăAtelier

Mikail

de Lesenciuc Teodor

Alerga pentru viața lui. Pentru familia lui. Pentru că-i era frică. În ultimele două săptămâni avusese timp suficient pentru a-și analiza decizia. Pentru a cântări consecințele. Nu privise înapoi de...

ProzăAtelier

Portrete aditionale

de Paul Pietraru

Infirmiera Suferința articulară ce o aveam în copilărie, mi-a asigurat câțiva ani la rând șederea, pentru câte 21 de zile, într-un sanatoriu din Techirghiol. Nu știu cât m-a ajutat la sănătate, dar,...

ProzăAtelier

Viață de gheișă...

de Balc Oana Nicoleta

I Târziu în noapte, stelele, licuricii nopții, strălucesc lângă luna singuratică amestecată-n pudoarea târzie a zilei de miercuri. În tinerețea pădurii, în inima din adâncuri se petreceau lucruri...

ProzăAtelier

Viata din Tei si Fiul Tâmplarului

de Marin Corneliu Dobre

În seara această de primăvară tâmplarul Ioniță din mahalaua Tei își lua tacticos acasă masa compusă din din mezeluri, conserve și trei chile de vin, că mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie. Astă...

ProzăAtelier

Lanțul slăbiciunilor

de Iakab Cornelia Claudia

Afară era un ger de crăpau pietrele și în casă era cam la fel. La ultimul etaj se dârdâia pe rupte, la parter mai era cât de cât cald. Doamna Marieta era îngrijorată pentru nepotul său, care răcise...

ProzăAtelier

agatha christie

de Goea Maria Daniela

tata mi-a cultivat, pe lângă multe alte valori și deprinderi - precum dragostea pentru citit sau pentru cafea - înclinația particulară către tot ceea ce înseamnă genul mistery: literatură, filme,...

EseuAtelier

Exodul

de Lesenciuc Teodor

Tatăl lui deschise ușa cu grijă, dar plesnetele balamalelor ruginite pocniră sec. Băiatul simți un curent ciudat alunecându-i în membre, paralizându-l. Se forță să rămână în picioare dar genunchii,...

ProzăAtelier

Femeile mele

de Adrian Firica

ce-a fost cu mine … căci nu concuram, în ultimul an, să obțin pentru L’Oeuvre au Noir le prix “Femina a l’unanimite” (fără accente, după cum se vede!) acum trei zile, normal, umblam degajat, fără...

PoezieAtelier

Mocanii (Timpuri și destine - cap. 6)

de valeriu danalachi

Domnișoara remarcată în ultimul dialog, într-adevăr era fată a lui Neculai. O chema Catea, Cătișoara, Ecaterina, Caterina... numai nu Catița sau Catrina. În acea priitoare duminică de joc, ea cu...

ProzăAtelier

Nefericiților nu le e frică de moarte, vol. I, Vieți paralele

de Paul Pietraru

Într-o iarnă, cabana era goală, stăteam la soare pe şezlonguri, când deodată, au apărut patru persoane într-o maşină, erau două perechi de români plecaţi de mult în Australia, cunoşteau cabana şi...

ProzăAtelier

Monte Cassino

de Sven Hassel

Cartea aceasta este dedicată celor uciși în mănăstirea și fortăreața Monte Cassino. Doamne, cum mai ploua! Cu găleata. Un potop. Eram așezați sub pomi. Prinsesem cu nasturi mantalele între ele pentru...

ProzăClasic