"PLOILE" – 4454 rezultate
0.02 secundeMeilisearchtodor adrian
Rebut Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn. Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic Ferestre dezgolite, să pot privi un interior Și bat ploile dezgustător în turnul falnic. Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea Și bate sacadat în pragul tavanului meu Își revendică turnul ce l-am închiriat Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu. Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord Când ies, un curcubeu m-atinge violent La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment. Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere, Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.
60 poezii, 0 proze
Iv Martinovici
n. 10 mai 1924, Ploiești d. 24 iunie 2005. Poet și traducător. Volume: ”Cercul de aur”, poezii, E.P.L., 1966; ”Ca să fii stea”, poezii, E.P.L.1969; ”Ochii și ploile”, poezii, Ed. Cartea Românească, 1972 / Premiul A.S. Brașov; ”Pe sub arcada porții negre”, proză, Ed. Albatros, 1972; ”Antologie din lirica românească modernă”, Iugoslavia, 1973; ”Euridice”, poezii, Ed. Cartea Românească, 1976, Premiul A.S. Brașov; ”Am lăsat graurii să zboare”, proză, Ed. Militară, 1979; ”Întoarcere la Nausicaa”, poezii, Ed. Eminescu, 1979; ”Albastrul flamingo”, proză, Ed. Militară, 1979; ”Eterna auroră”, poezii, Ed. Cartea Românească, 1981; ”Spre Delfi”, poezii, Ed. Cartea Românească,1986; ”Eupalinos”, versuri, 1996, Verlag Munchen, premiul revistei ”Observator” din Munchen; ”Avatar”, poezii, Ed. Signata, 1999; Traduceri: Rabindranath tagore, ”Grădinarul”, poezii, E.L.U., 1961; C. Aimatov, ”Primul învățător”, proză, E.L.U., 1964; Fr. De la Motte-Fouque, ”Undine”, proză, Ed. Minerva, B.P.T, 1968; Antoine...
1 poezii, 0 proze
Bogdan Ploiesteanu
7 poezii, 0 proze
Minculescu Laura
Ploiesti;22 de ani;nascuta pe 13-10-1980;studii:am absolvit colegiul, sectia Gestiune financiar=bancara, iar acum sunt la a doua facultate ...management
3 poezii, 0 proze
Alexandra Ionescu
Nascuta la Ploiesti, liceul de muzica facut la Ploiesti, facultatea de muzica neterminata, in prezent muncitoare la o televiziune bucuresteana.
3 poezii, 0 proze
cristian dogaru
nascut in Ploiesti in 1973 absolvit Facultatea de Medicina in cadrul UMF Carol Davila Bucuresti in 1998 actualmente in USA la studii fara activitate publicistica
2 poezii, 0 proze
Mircea Teculescu
Nascut la Ploiesti,casatorit,doua fete,inginer de profesie. Din 1990 si pana in 2005 a publicat peste cinci sute de articole in ziare si periodice locale si a avut cateva zeci de aparitii in publicatii literare. In 2003 a publicat volumul EXERCITII DE TACERE, continand poeme in forma fixa. In 2008 i-a aparut volumul PORTI IN DEPARTARE (haibun, senryu, uta, haiga, tanka si kioka). Are in pregatire volumul de eseuri PSEUDO-BLOG DE ROMANIA.
22 poezii, 0 proze
George Cornel
Născut în Ploiești. Liceul s-a fost săvârșit în Vălenii de Munte. Acolo a și fost remarcat pentru poezie cu Premiul I la Festivalul Miron Radu Paraschivescu. Studenția s-a făptuit la filologia din Craiova, pe la secția de limbi franțuzești. În ăst răstimp a ucenicit prin preajma lui Nichita, lui Mircea Ciobanu, Romulus Vulpescu, Marin Sorescu, Valeriu Sârbu, Eugen Negrici, altor intelectuali dragi. A avut onoarea de a primi : - premiul special al juriului la Festivalul Lucian Blaga, Sebeș Alba, în 1983; - premiul I pentru poezie la Festivalul artei și creației studențești, Galați, 1985; - premiul revistei Ramuri, al revistei Astra.... si altele.... A publicat în : Amfiteatru, Ramuri, Astra, Foaie pentru minte, inimă și literatură ș.a. A publicat două volume de versuri: „Iubirea, drumul poemului” și „Vânzătorul de măști” și teza de doctorat „ Influențe ale mass-media asupra educației”. Pregătește ceva. Scrie. Trăind. Urăște ipocrizia și prejudecățile de orice fel. Iubește viata, sub...
15 poezii, 0 proze
Aurelian Heleanu
Nascut la Ploiesti, in 1963. Absolvent al Scolii Populare de Arta din Ploiesti, la clasele de acordeon, chitara clasica si nai. In 1886 laureat al Festivalului de Chitara Clasica desfasurat la Sinaia, la sectiunea grupuri camerale, in duet, alaturi de Ganea Laurentiu. Absolvent al liceului "Toma N. Socolescu" din localitate. In 2004, apare primul volum de versuri semnat Aurelian Heleanu. In acelasi an, obtine un premiu la concursul interjudetean de poezie "Nichita Stanescu", iar in paralel, alte poezii apar in diferite reviste.
5 poezii, 0 proze
Mangiurea Oana
-nascuta la Ploiesti pe 17 mai 1987. -abolventa a Liceului Teoretic "Nichita Stanescu" Ploiesti -in prezent studenta la Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti
48 poezii, 0 proze
PLOILE
de Constatin Enache
Norii au zavorat cerul senin. Nu mai vin Pana la noi razele soarelui. Cerul limpede umbla haihui undeva, unde l-au inchis norii de mucava. Acum le pare rau si lor, norilor, care plang peste noi cu...
ploile
de Lia Miruna Dumitrache
Auzeam Ploile cum incercau Sa infranga gravitatia Sa cada in sus Sa alunece in nori, Nu din nori Sa cada din pamant, Nu in pamant Sa se afunde in cerul setos Fara sa se inece in praf Si sa deseneze...
ploile
de Ștefan Petrea
ploile, Doamne, cum mai cad ele neconstrânse de vreo împrejurare pe piatră... ... și cum mai învie piatra înălțându-și aripile de abur spre nor, iubindu-se divin în văzul tuturor...
Ploile iarna
de Pop Serban Rares
Ploile iarna nu ma gasesc nepregatit, Imi trag caciula pe urechi, Pufoaica pe umeri, Si fredonand un colind batranesc, Lustruiesc tacticos lama saniei Cu slanina. Baltile de-afara nu ma conving, Imi...
Ploile în general ploile
de Daniela
Există ploi albastre ca sunetul unui flaut de argint întors cu pânze umflate din pâcle oceanice ploi de cristal ca lacrimile candelabrelor de Murano picurând lumina oeste ridurile orașelor Există...
Ploile (1)
de Ioan-Mircea Popovici
În loc de motto, un gând mai lung, dintr-o mărturisire... Þi-am băut cafeaua de ieri. Era rece și pe pereții ceștii nu a rămas nimic... Ceva mă face să cred că din absența asta s-au născut gemenii....
Ploile (2)
de Ioan-Mircea Popovici
Motto : Teiu-a cărunțit în galben. Frunze cad pe caldarâm. Pe cutia muzicală e o floare de salcâm... ai văzut... Sub măslin închid în noduri plaja scoicilor cu dor, iar pe dig deschid tăcerea valului...
Ploile (3)
de Ioan-Mircea Popovici
Motto: Nimic din tine nu se pierde... o singură grijă să ai: nu te grăbi (și vei avea mult peste cât îți dorești...) Pe când se adunau în mine, povești și cântec și culoare, de umblam mai mult...
Ploile (4)
de Ioan-Mircea Popovici
Trec de pânza de păianjen însoțit doar de Andante și-n pădurea cea mai deasă fluier și îl chem pe Dante. El nechează dintre trestii,(scuturând pe spate șeaua. S-a redus filtrul luminii. Din copacul...
Ploile (5)
de Ioan-Mircea Popovici
Se adunau, încet, încet, în clipe, aduceri de poveri fără aripe, când din trecut se risipeau păreri și se nășteau nespusele dureri, legând de Tymp și spuma unui val, galopul, amintirea și-un nechezat...
