Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Orgolii rănite"2135 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
33 rezultate
Augustin BuzuraAB

Augustin Buzura

AutorClasic

Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, Maramureș) este un prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Urmează Liceul la Baia Mare. Absolvă Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964). Renunță la profesia de medic psihiatru și se dedică literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale. Debutează cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963. A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 devine președintele Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. În prezent este directorul revistei Cultura. Romane publicate Absenții (1970) Orgolii (1974) Fețele tăcerii (1974) Vocile nopții (1980) Refugii (1984) Drumul cenușii (1988) Recviem pentru nebuni și bestii (1999)

0 poezii, 0 proze

Gabriela SavitskyGS

Gabriela Savitsky

AutorAtelier

Cu numele administrativ Gabriela Doina Popescu, cu numele secret și drag, Gabriela Savitsky, cu care încearcă împărăția cuvintelor, nu cu intenții neapărat cuceritoare ci, mai degrabă, cu acelea de a o adânci și a o face sonoră. Nu există, cred, întrebare mai chinuitoare pentru omul trăitor pe pământ, sub stelele de la facerea lumii, decât cea asupra rostului propriu. Ce aduce prezența lui, în plus? Ce are de făcut pentru a nu supăra ursitoarele și norocul? Unii își află răspunsul cald și oarecum liniștitor în rutina vieții zilnice în care se așează ca lutul rece în matrița pentru cărămizi crude. Cărămizi care trec prin focul evenimentelor și construiesc, cuminți, zidul omenirii, năzuind să ajungă la cer. Sunt alții mânați de-o dorință stăruitoare și neliniștită. Sunt cei care vor să afle, vor să înțeleagă, vor să-și explice, vor să spună și altora. Sunt cei pe care viața proprie nu-i încape. Fără fals orgoliu ci cu multă umilință, trebuie să recunosc a mă prenumăra printre aceștia....

28 poezii, 0 proze

Constantin LamureanuCL

Constantin Lamureanu

AutorAtelier

AUTOBIOGRAFIE INCOMODÃ S-a născut la 21 martie 1949, prima zi a anului zodiacal, în jurul prînzului. A urmat facultatea de fizică, Universitatea din București, pe care nu a terminat-o pentru a urma cursurile facultății de filosofie, secția sociologie pe care o absolvă în 1974. Tatăl a doi copii de care, spre binele lor, nu a avut prea multă grijă. Premiul \"Ienăchiță Văcărescu\"- 1974, Premiul Uniunii Scritorilor - Sighetul Marmației 1979, Marele premiu \"Nicolae Bălcescu\"- 1979. Datorează mult prietenilor și foarte mult dușmanilor săi. Victimă a propriilor vorbe, nu a fost niciodată în stare să aibă un șef sau să facă parte din vreo formă organizată. Lipsit dintotdeauna de o locuință care să îi aparțină, se simte acasă la Biblioteca Națională, Sala de științe sociale, locul 4 sau la cîrciumile din cartierul în care stă unde, întotdeauna, are o masă a lui pe care nimeni nu are voie să o ocupe. Are marele orgoliu de a fi modest: nu este interesat de lucruri personale, \"prea multe...

5 poezii, 0 proze

Orgolii rănite

de Luchi Tenenhaus

Ce mult îmi place lupta de idei, Că nimeni nu-i rănit, poate-n orgolii Și toți suntem, pe rând, când \"voi\" când \"ei\" La scara planetară niște molii...

PoezieAtelier

ploaie de toamnă

de Anisoara Iordache

înțepeniri printre cuvinte golite de sens printre orgolii rănite ura stropită cu parfumul chanel întunecă fețele (dovlecii de halloween sunt mai simpatici decât noi) zic: bine că ne-am întâlnit la...

PoezieAtelier

Poemul unei frunze

de Culai Roman

E toamna. Trec tot mai des prin frunzișul cel veșted Din fata unei singuratice bănci… Si calc apăsat , fiindcă nu-mi pasa De banca aceasta banala si veche Cu-amintiri De iubiri Si tristeți nepereche....

PoezieAtelier

homo aestheticus

de Daniela Luminita Teleoaca

pașii tăi vin hotărâți pe culoare ca ai unui salahor mulțumit de izbânzile sale sfioasă lumina îți face loc ochi de spiriduș ard stânca peșterii un vânt albastru deschide marea în care intri fără...

PoezieAtelier

Orașul Părăsit

de Dana Banu

Se aud pași.Cînd aproape, aici lânga mine, cînd îndepărtați, pierduți. Un soare de vară tîrzie, prăfuită. Un soare aspru și tăcut. În Orașul Părăsit nu a trăit cu adevărat niciodată, nimeni. Doar...

ProzăAtelier

Iubire

de Doina Cristian

O țigară fumată într-un geam de bloc de cartier. Plus încă o sută. Un sărut rece într-o gară. Vii? Da da. Un telefon care sună în gol. Despărțire într-o doară. Un ceai rece într-o cafenea...

PoezieAtelier

Harta poeziei

de Angi Cristea

cuvintele sângerează rănite de echinocții ca o balenă albă înghit mâna dreaptă până la ultimul harpon cu negru de fum scriu pe scalpul neliniștilor mele vocale își împart salturile cu delfinii botul...

PoezieAtelier

Ninsoare peste amintiri

de Silviu Somesanu

Am dat foc la cuvinte și lumina lor mângâie noaptea, mă strecor pe cărări uitate de stele, până la tine mai este un veac de orgolii pe care le înving pe rând. Degeaba înfrigurată te frămânți, norii...

PoezieAtelier

Rănile Exilului Românesc

de vlad sibechi

Problema exilului a făcut și se pare că o să facă și de acum înainte un foarte mare “rating”. E imposibil ca numai pomenind de “literatura exilului”, să nu fii proiectat în polemici, în lama ascuțită...

ArticolAtelier

fără aer la marginea lumii...

de Gelu Bogdan Marin

rănile mele cu chip provizoriu plutesc cu fața în jos în apa unor orgolii lungi fără să le pese de ceva anume cu capul în pămînt un fulger descompune vuietul pămîntului rînjind prin forma buzelor...

PoezieAtelier

paradisul promis

de holobaca gheorghe

în frunze lucide și semne din vis orgolii surpă săgeata măsurii prin triluri de păsări vestesc augurii neliniștea din paradisul promis în verde sever arhangheli incurii îmbălsămează spaimele din abis...

PoezieAtelier

zambetul lunii

de Anisoara Iordache

Deasupra lumii, cucernicul stareț aprinde lumânarea: tremurul luminii oblojeste rănile poftei, franghii de fum aruncă orgolii de pe piedestale, nasuri trosnesc sub pașii foșnitori ai toamnei. Izbind...

PoezieAtelier

Dreptatea și adevărul

de Remus Cretan

Cand vrei sa faci dreptate reusesti sa incomodezi pe toata lumea: ranesti orgolii, distrugi anumite complicitati, pui in pericol solidaritatea prieteniilor. Si totusi vrei dreptate cu orice pret. Cu...

EseuAtelier

Poezii de dragoste

de x

Au trecut ani si vor mai trece inca multi, Vom numara-mpreuna suspinele-n fotolii, Fara sa stiu in care din nelinisti ma asculti Si-n care gand am ratacit iubirea din orgolii. Poate asa s-a intamplat...

PoezieAtelier

Revelatia

de Teodorescu Maria-Georgiana

Revelatie Barbatul si stanca… Marea si cerul… Plansul unui pescarus singuratic si firele de nisip pierdute in vant…Valurile albe ce ascund chipuri sute in spuma lor…Scoicile rapite de perle nenascute...

ProzăAtelier

M-am săturat

de Daniel Puia-Dumitrescu

la un moment dat te saturi de toti si de toate mergi in coltul tau si iti tragi un glont in frunte pentru ca tampla a fost atat de mult prea mult folosita sangele scurs intr-o galeata in sunet...

PoezieAtelier

Trubadur

de Ursu Marian Florentin

trubadurule, scoate harfa de chiparos dintre pietrele cetății luminează apusul acesta rece și spune versul despre noi, cei ce vom muri de sabie, de lance, din dragoste, din orgolii nemăsurate, sau...

PoezieAtelier