"Noaptea generalului" – 20103 rezultate
0.02 secundeMeilisearchVuk Draškoviæ
S-a născut la 29 noiembrie 1946, la Meða, în Serbia, în apropiere de granița sârbo-română, într-o familie de coloniști din Herțegovina. Școala elementară a absolvit-o la Fojnica, gimnaziul, la Gacko, iar Facultatea de Drept, la Belgrad. Figură marcantă și uneori contradictorie a opoziției sârbe sub regimul lui Slobodan Miloševiæ. În 2004 este ministru de externe al Uniunii Statale Serbia și Muntenegru. În 1996, cu prilejul lansării versiunii românești a romanului „Cuțitul“ a fost oaspete al Timișoarei. A publicat până acum câteva romane de succes la public, majoritatea fiind deja traduse în limbi de circulație internațională. Dintre acestea amintim: Judecătorul Cuțitul Consulul rus Rugăciune Noaptea generalului Romanul cuțitul a fost tradus în limba română de Dușan Baiski și a fost publicat în 1995, la Editura \"Helicon\" din Timișoara.
2 poezii, 0 proze
Tara Mircea Marcel
Nascut noaptea. Student. 3. Romana-Engleza. Doua trei corzi rupte pe o chitara, cateva foi mazgalite pe un perete si o multime de prostii ce epuizeaza hardul, asa numite artistice.
1 poezii, 0 proze
noemi kronstadt
ziua mea cade noaptea
6 poezii, 0 proze
Ioana Duta
Dar in noaptea cand voi atinge absolutul, Si voi fi chemarea, Ma voi stinge si eu O data cu lumanarea...
5 poezii, 0 proze
Plamadeala Gianni
Nascut in noaptea de Sf. Ioan, la Iasi, in primii pasi ai lui '84 din cel de-al doilea mileniu. Debut...sau mai bine spus "debut": Octombrie 2008 - acasa, din "senin" ...
2 poezii, 0 proze
Ioana Florea
Debut cu volumul de poezii "Noaptea cea mai frumoasă", editura Convorbiri literare. Apariții: -revista liceului "Floare albastră" 2005 -revista "Dor de dor", Călărași, Octombrie 2006, Anul II, Nr.16, -revista "Arcada", Decembrie 2006, nr.III, Anul I- www.revistaarcada.lx.ro -revista "13Plus", Bacău,2006, nr IX (95) -revista "13Plus", Bacău,2007, nr IX (98) -revista liceului "Floare albastră" 2007 -revista"Neliniști Metafizice"-Constanța, martie 2007 -revista "Mozaicul"- Craiova, anul X, nr. 6-7 (104-105), 2007 etc.. -MentiuneIV la Concursul National de Poezie ProVers, Gherla 2007 -Marele premiu al revistei "Floare Albastra", Buhuși, Bacău pentru activitatea literară 2006-2007 -Premiul editurii "Convorbiri Literare", premiul revistelor A.P.L.E.R și Dacia Literară, Botoșani, 2007 redactor al revistei "Floare albastră" ,Buhusi redactor al revistei "Neliniști Metafizice"-Constanța -am scris postfata volumului "Donator Universal" - Ionut Caragea www.versuri.com www.europeea.ro...
60 poezii, 0 proze
Albert Toderascu
ma alatur acestei lumi pe 22 februarie 1990 undeva pe la 3 noaptea. copilaria mi-o petrec in stuhulet un satuc mic , printre campii , dealuri si paduri. printre flori , pasarele si crucile din curtea Bisericii. scoala generala 1=4 o termin in satul natal apoi pentru 5-8 merg in satul alaturat Ranceni. la 14 ani merg la liceu , liceul teologic ortodox din Husi. facultatea de teologie la iasi unde si sunt acum in anul 2! briza artei m-a cuprins odata ce am citit primele poezii de Mihai Eminescu si cu primele basme populare invatate in scoala! peste gradinita am sarit deoarece am fost doar o singura zi si apoi nu am mai mers , deoarece mai vroiam sa prelungesc copilaria si oricum atunci mi se parea o pierdere de timp , cand padurea ma invata mult mai multe! actualmente sunt student, intru mai tot timpul in controverse cu profesorii , pentru ca nu sunt deschisi la concepte noi , la moduri noi de a percepe lumea! cidat e ca sunt singurul din anturaj care am o perceptie despre lume mai...
14 poezii, 0 proze
Kristina
-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca
13 poezii, 0 proze
Mircea-Ștefan Racoviceanu
Am aproape 20 de ani, m-am nascut la municipal aproape de ora 12 noaptea, dar trebuie sa dorm cel putin 8 ore pe noapte ca sa pot scrie la capacitate optima. Acum sunt student! Nimic extraordinar! Sunt student la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, dar ma tot intreb daca am facut alegerea potrivita. Preferintele mele, hobby-urile, culoarea preferata, cea politica si planurile pe urmatorii cinci ani vor fi deductibile, probabil, din textele mele. Visator sunt atunci cand nu sunt foarte realist, si viceversa. Am sa mai completez diverse in aceasta casuta...desigur, cu timpul.
1 poezii, 0 proze
Ioana Sabau
M-am nascut pe 26 ale lunii lui Brumarel, in noaptea de Sfantul Dumitru. Oficial, data nasterii e pe 28, adica lunea. Am crescut intr-o familie numeroasa, cu frica de Dumnezeu, intr-un sat aflat printre magurile Salajului. Pe masura ce copilul a crescut, si-a luat zborul. Astazi, pot spune dezinvolt ca toamna are un inteles metafizic pentru mine. Daca as putea calatori etern, m-as urca pe spinarea Timpului si l-as supune bland incercarii cunoasterii si miracolului de a cunoaste.
2 poezii, 0 proze
Noaptea generalului
de Vuk Draškoviæ
Americă! Dacă îl lichidează pe generalul Mihajloviæ, vei avea pe conștiință sângele lui nevinovat. (Ruth Mitchell, \"The Journal American\" 27 aprilie 1946) ...... De ieri, procurorul Miniæ își...
După moartea lui Nae 2
de nicolae tomescu
Și într-adevăr n-a fost așa de rău cum ar fi putut să fie. Au intrat rușii și la ei, dar Leu, cu toate că a lătrat din toate puterile, n-a fost împușcat. Dimpotrivă, cei doi ruși n-au putut să-și...
O zi din viața Generalului de trei stele M.A.I. Ițilă
de Adrian Firica
Ca de fiecare dată Generalul de trei stele, M.A.I. Ițilă, se trezi cu noaptea-n cap și cu multe idei, unele mai limpezi decât altele, câteva confuze, cele mai multe bune de aruncat la coș, sau în...
Despre 1989 Partea II
de emilia gunea
Toată noaptea a auzit focuri de armă și a văzut cartușe de semnalizare zburând în toate direcțiile, albe și rosii.Răsunau pași de oameni ce alergau fugăriți. A doua zi când Gina s-a dus la serviciu,...
Și-n zori scrisorile noastre
de Petre Stoica
Tainele cresc ușor cu șerpii sub lună în timp ce umbra scrie pe ape mesaje cifrate pe care le înțeleg numai morții cei tineri da în somnul bolnavului înfloresc trandafiri cu miez de zăpadă și febra...
Pentru Cariera
de Florin DeRoxas
din alta perspectiva, o alta expectativa apare la orizont, cu un general prost, idiot, tont, debil mintal- subiectul ideal. in exces de zel, s-ajunga general din colonel, generalul si-a tradat fiica,...
Început/sfîrșit LTD
de Eugen Galateanu
Ziua plaja era pentru doamnele grase și despuiate, pentru cîinii mopși, pentru domnii tacticoși care citeau Universul,umbrele de plajă și șezlonguri. . . Noaptea însă, plaja căpăta o viață aparte. De...
Cârciuma ½La scriitorul pierdut½
de Petraru Ionut
Numele meu este Icsulescu. Lucrez de vreo 3 ani în cadrul secției de poliție CEMK, sub comanda generalului mână de fier, Lupu. La început privirea, vocea, și volumul de cunoștințe pe care le deținea,...
Mircea Eliade& Furioasa iubire de țară
de Ioana Geacăr
„Cel puțin, dacă ne va fi scris să ne prăbușim, să ne prăbușim creînd. E singurul nostru mijloc de a ne desolidariza de demența colectivă din jurul nostru.”(Mircea Eliade, într-o scrisoare către C....
Omul care semăna cu Milthiades
de Emil Iliescu
Călărețul și calul său se transformaseră într-o cascadă care sfâșia aerul tainic al munților Tayget. Ploua de trei zile, neâncetat. Generalul Milthiades se îndrepta spre cetatea lui dragă, Sparta....
