"Niciun Zeu nu vrea să moară" – 20050 rezultate
0.04 secundeMeilisearchHermes Mercurius Trismegistus
Hermes Trismegistus Etimologia: Hermes – zeu grec, Thoth la egipteni, Mercur la romani. Din secolul al IV-lea î.e.n, grecii îl desemnau pe zeul egiptean Thoth cu numele atât de sugestiv și plin de semnificații, de Hermes Mercurius Trismegistus. Se credea că el se află la originea a tot ceea ce zămislește mintea omenească. Epitetul Trismegistus ( cel de trei ori mare) atribuit lui Hermes, este de origine relativ târzie și nu se întâlnește la niciun autor anterior celui de-al doilea secol creștin. Hermes a făcut ca învățăturile sale să fie gravate în semne emblematice pe table sau coloane de piatră, pe care apoi le-a răspândit în toată țara. E considerat inventatorul hieroglifelor. Ideile sale extrem de profunde sunt tratate de învățătură teosofică. El se ocupă de natura și ordinele ființelor cerești, de multitudinea elementelor și enunță toate noțiunile cabalistice ce vor fi utilizate de rosacrucieni. El ordonează astrologia într-un adevărat sistem; scrie tratate de medicină, detaliază...
2 poezii, 0 proze
George Asztalos
Crez artistic: „Altă caracteristică a tribului, e existența poeților. Unui ins, i se întîmplă să potrivească șase sau șapte cuvinte, îndeobște enigmatice. Nu se poate stăpînii și le strigă, în picioare, în mijlocul unui cerc alcătuit din vrăjitori și din mulțime, cu toții întinși pe jos. Dacă poemul nu-i stîrnește în niciun fel, nimic nu se petrece. Dacă, însă, cuvintele poetului îi tulbură, se îndepărtează toți de el, în tăcere, stăpîniți de o oroare sacră (under a holly dread). Simt că poetul este atins de spirit și nimeni nu-i va mai adresa o vorbă sau o privire, nici măcar propria-i mamă. Din clipa aceea el nu mai este om ci zeu și oricine poate să-l ucidă. Poetul, dacă mai apucă, își caută refugiu în nisipurile dinspre Nord” – J.L. Borges : Cartea de nisip Biografie: * Vine peste lume din Depresiunea Colinară Transilvană, zona Mureș, de la 06.04.1963 și pînă în prezent...poate chiar mai încolo *Debutează cu poezie la revista "Ambasador", în Tg.Mureș, în 1998. *Activist de cartier...
409 poezii, 0 proze
Macinic Anca
in niciun caz :)
3 poezii, 0 proze
Ocea Diana Emilia
Poeziile mele nu au fost publicate sub niciun fel ,si nici nu am facut demersuri in acest scop.Am compus pentru mine,am considerat prin aceasta un mod original de a ma descarca,de a-mi asterne gandurile si trairile.
5 poezii, 0 proze
dan moldovan
Mă numesc Dan Moldovan,sunt din Mediaș și sunt student la Facultatea de Filologie a Universității "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia...Îmi place ceea ce fac și sper ca într-o zi o să devin un profesor bun. Nu pot să spun că îmi place în mod special poezia de niciun fel...dar, totuși nu pot să fiu de acord cu ceea ce se scrie în momentul de față. Tocmai de aceea...scriu doar pentru a trage un semnal de alarmă... S-ar putea ca în curând să rămânem fără poezie națională...
7 poezii, 0 proze
Ernest Verzea
Ernest-Gheorghe Verzea (5 oct.1917-2005), poet și publicist care a avut o intensă activitate anticomunistă. N-a publicat niciun volum în timpul regimului comunist. Ernest Verzea a fost licentiat al Facultatii de Litere si Filozofie a Universitatii din Bucuresti. De asemenea, a fost licentiat al Facultatii de Drept a aceleiasi universitati. Pentru aprofundarea artelor plastice a urmat timp de trei ani la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti cursurile de pictura in Atelierul profesorului Jean Al. Steriadi. A absolvit de asemeni cursurile de pictura monumentala-bizantina organizate de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane. Pentru apropierea subtilitatilor limbii franceze a frecventat de asemenea cursurile Institutului de Inalte Studii Franceze in Romania. In urma unui concurs care a avut loc dupa incorporarea sa in armata, la care a fost clasificat pe locul intai, a fost detasat la Serviciul Istoric din Marele Stat Major al Armatei pentru redactarea Istoricului Aviatiei. Participa in...
4 poezii, 0 proze
Catherine Grande
Sunt o persoana absolut normala, cateodata instabila emotional,dak aqm ma vezi trantind si distrugand de nervi,cel mai probabil in urmatoarea jumatate de ora ma vei vedea imbratzishand pe toata loomea si dansand de fericire.Nu fumez!Nu consum alcoolice.Cu-atat mai putzin narcotice.Si cofeina imi km displace dar de la Cola nu ma abtzin.De cele mai multe ori prefer ceaiurile naturale,in special ceaiul verde si cele de fructe.Citesc Dostoevsky,Balzac si Dumas.Ma dau in vant dupa picturile surreal,in special Salvador Dali.Ma mai atrag si pozele manga sau anime.I LOVE CARTOONS!In special Happy Tree Friends.Prietenii imi spun adesea k seman q Flippy,eu totushi tind sa cred k aduc mai mult q Giggles.Imi plac filmele SF(in special cele q mutantzi gen X-men,spiderman,Fantastic Four).NU SUPORT MANELELE!Nici dupa muzika prea comerciala nu ma dau in vant.Dak se intampla totushi sa ascult vreo melodie mai comerciala, aceea nu va fi in niciun caz din Romania,si o voi face probabil pt k voi avea ce...
1 poezii, 0 proze
Aurel Zaremba
Aurel Zaremba (*21 iulie 1908, Iași - †9 august 1930, Iași), cunoscut și sub pseudonimul Azar, a fost un poet român de avangardă. A fost redactor-șef la revista XX - literatură contimporană și colaborator la revista unu și la revista Prospect. N-a publicat niciun volum în timpul vieții. După moarte, poemele sale au fost adunate în volumul Deschidere (incluzând un portret de Jules Perahim), ce a fost tipărit într-un tiraj de 151 de exemplare la editura unu în 1933.
4 poezii, 0 proze
Vlad Aurelian
Născut în anul 1985, București. Am terminat "Liceul Teoretic C.A. Rosetti", promoția 2004. Am absolvit Fac. de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale, din cadrul "Univ. Româno-Americane", promoția 2008, cu nota (scris + oral) 9,50. Am început să scriu de 8 ani, dar în niciun caz astfel de texte literare. Pentru mine proza și poezia nu reprezintă decât un test, un test de auto-depășire, de confirmare a faptului că pot mai mult. Așa cum îi spuneam unui prieten, scriu și aici: când pun mâna pe creion sau tastatură, nu există nicio limită la ceea ce aș putea să creez. Îmi place să cred că poeziile mele fac parte din curentul psiho-romantism, de fiecare dată încercând să duc sentimentele (dragostea, în special) la extrem, astfel încât să existe un înțeles ascuns în versuri. Nu am niciun poet favorit, dar am o oglindă. Din literatură am doar un singur scriitor preferat, Jules Verne, și o mare alergie la citit... altceva. Nu am publicat vreun material, dar ideea...
1 poezii, 0 proze
Tașcu Gheorghiu
Tașcu Gheorghiu (n. 20 septembrie 1910, Constanța - m. 17/18 septembrie 1981) este un traducător, poet și grafician român. A fondat împreună cu Virgil Teodorescu și Mircea Pavelescu revista de factură avangardistă "Liceu" în 1932. A publicat un singur text în timpul vieții, neavând la activ niciun volum. A tradus din autori precum Lautréamont, Guillaume Apollinaire, Giuseppe Tomasi di Lampedusa, etc.
3 poezii, 0 proze
Niciun Zeu nu vrea să moară
de florin Vasilescu
Crezi că dacă privesc Cerul O să-l văd pe Dumnezeu, Cel pe care Întreg clerul Îl slăvește mai mereu? Nu-s prea sigur, De credeți, Dar De voi privi în mine, Nu la ce văd Pe pepereți, Voi vedea Ce-i o...
Inelul pescarului - I V -
de Emil Iliescu
Calea pe ape până la Oracolul din Dreid era una dificilă. Fiindcă trebuia să treci printre stâncile-lumânări, o porțiune în care din afunduri se înălțau trufașe siluetele unor stânci ascuțite,...
As vrea
de cristian selea
Iubirea as vrea sa o spanzur de-un pom Sa nu mai raneasca de azi nici un om As vrea s-o omor,sa fie uitata Ca o urasc,ca niciodata. Nu vreau sa par un Dumnezeu Judecator sau eu stiu ce zeu Un lucru...
Zzzzzzbor
de Theodor Emilian Barbu
Chipul diform din oglindă nu semăna niciun pic cu al său. Cioburile reflectau o față palidă și obosită. Nu mai dormise de trei zile, iar pupilele îi pluteau dezolate în albeața ochilor, gata să se...
Rânjetul lui Don Quijote
de Nick Sava
Nici Iisus nu e ca zeu’ Nici paraiu’ nu-i ca leu’ (pseudo-folklor) ...Aș vrea să vă pun o întrebare, mai întâi: căruia dintre dumneavoastră i-a trecut vreodată prin cap...
Coșciugul cu eclere
de serban georgescu
"Cu zeii și cu moliile am cam aceleași relații" - este prima frază din cartea lui Octavian Paler "Calomnii mitologice". Cuprins de un acces brusc de greață, îndes imediat la loc volumul în...
e primavara...
de ioan serban
e primavara… asteapta de aproape doua mii de ani pe aceeasi umeda treapta omul acela sarman cu mina dreapta intinsa nu sa ceara ci sa moara si pata de singe prelinsa pe frunte-i o povara...
Când ești și arbore, și piatră
de Remus Cretan
Avem ceva din frumusețea care întoarce inima lucrurilor din lemn și din piatră, către muntele sfânt.Tot ceea ce am putea fi, noi deja suntem. Fiecare suntem în felul nostru diferiți. Astfel, când...
Furtuna
de adrian G
Un fulger îmi luminează mâinile doar pentru un moment, dar suficient cât să văd apa șiroind printre degetele care acum curate - poartă încă greutatea tuturor mizeriilor prin care au trecut. Plouă...
[la fel cum ai justificat și tu]
de Daniel Dăian
trăiesc în mintea altui om pentru că are dureri puține de fiecare dată când se privește în oglinda aia minusculă de la capătul camerei obscure mi-ai dat dreptate cu mânerul bine rotunjit al clanței...
