Poezie
e primavara...
4 min lectură·
Mediu
e primavara…
asteapta
de aproape doua mii de ani
pe aceeasi umeda treapta
omul acela sarman
cu mina dreapta intinsa
nu sa ceara
ci sa moara
si pata de singe prelinsa
pe frunte-i o povara
intilnindu-se iara
a cita oara
cu
din sud venita o primavera
sin u
nu e nimeni
nimeni nu-l ajuta sa moara
dimpotriva
a cita oara
o mina de prieten
dintr-o pornire admirativa
il trage afara
il trage pe sfoara
din primavera
si iara
se zbate omul in viata
deja
single I se prelinge pe fata
si cind incearca sa ridice
mina dreapta
sa se sprijine de treapta
single incepe sa-i pice pe piept
astept
isi zice
va veni o noua primavera
cu sirg
dar
ca si odinioara
tocmai cind moartea-i da in pirg
o mina
mina unui om de bine
il trage afara
din moarte
si
din sine
un an de ispita
iara il desparte
de o noua primavera
de o mult dorita si posibila moarte
lasati-ma-n pace
zice omul
cu vocea dogita
lasati-ma sa mor
pentru voi
poate-I mai usor
dar eu
sint om nu zeu
de atitia ani
mi-s oasele moi
nu mai pot face nimic
nu mai fac nici doi bani
nici capul sa-mi ridic
din piept
nu mai pot
si sa ma destept
cind un an nou vine sa adaste
pe umerii mei
sint anii grei
eu asa socot
altfel nu
mi-ar fi atit de greu
zice el
vedeti-va de vietile voastre
de voi
iubitorii de viata
de cer de mare de ploi
de toate semnele albastre
ce va framinta
pe fata
aingele-I aproape uscat
mina dreapta i-a alunecat
usor
pe linga treapta
viata ma inspaiminta
lasati-ma sa mor
zice el aproape in soapta
dar oamenii se string in jurul lui
cu mila
il inconjoara
nu-i
de mine atita primavera
zice el cu sile
privindu-le ochii fierbinti
iubirea voastra pentru mine
ma scoate din minti
cine sint eu
nimeni
nici om nu mai sint
darmite zeu
aproape pamint
sint
plin de singe
sint
aproape mut
de doua mii de ani
nu mai pot plinge
lasati-ma sa mor
sa fiu lut
dar oamenii nu vor
si-l trag deoparte
de cite ori incearca el sa sara
in moarte
din primavara
el ii priveste hid
si se zbate
treapta aluneca sub el
abia se mai tine pe coate
dar oamenii rid
si se poarta la fel
ca-n fiecare primavera
rizi ! rizi !
ii striga ei impungindu-l
cu ochii lor blinzi
esti din nou afara
salvat
nu rid zice el
noi cu bratele noastre ti-am dat
a cita oara
inca o primavera
rizi ! rizi !
cu ochii tai de mile
blinzi
nu rid zice el
n-am nici un temei
risul nu-i de mine
voi sinteti dintre acei
ce rid mult prea usor
lasati-ma mai bine
sa mor
dar ai ris pina ieri
impreuna cu noi
si
acum ti-e sila
dai inapoi
acum cind te-am salvat
a cita oara
sit e tinem departe
de moarte
cit timp ai stat
adapostit cu mila
in fiecare primavera
ne-ai privit cu ochii tai blinzi
numai prefacindu-te ca rizi
sperai ca privirea ta
sa ne-mbete
sa ne-ndeparteze de adevar si frumos
deci asa
si-l lovira cu sete
rupindu-I fiece os
imbrincindu-l de la unul la altul
ca-ntr-un ring
ma lasati sa ma sting
asa dintr-o data
pe indelete
risera ei si indata
unul il pocni in cap cu-o lopata
promiteti-mi ca n-o sa ma salvati iar
ca ma lasati sa mor
in sfirsit
fii linistit
ii raspunsera-n cor
oamenii cu ochii de jar
mori daca asta vrei
ii mai zisera ei
gasim noi unul sa rida frumos
e primavera
dealtfel
sint destui miei
unul chiar luminare-I aprinse
multumesc zise el
si se stinse.
001.701
0