Poezie

ne spunem pe nume

2 min lectură·13 februarie 2007

Mediu

Ne spunem pe nume

mi-am deschis gura catre tine

iata-ma in intreg dindu-ma tie

lasandu-ma imbratisat de privirea ta nesatioasa de forme

mai mult? dincolo de unirea trupurilor noastre

stau inimile noastre inaintea unui altar maret

din aur curat

si eu si tu impartasindu-ne din maretia-i

nascandu-ne din nou

extaz

un lucru oricit ai fi de sigur ca sa ve intimpla

se va fi gasind intotdeauna un motiv

sa-i fie ucisa dorinta de start

patru

m-a strigat pe nume

ea!...

cum se numesc bataile inimii cind nu mai incap in cosul pieptului

si singura lor dorinta este sa tasneasca

libere in aerul rece al iernii?

desigur iubirea nu exista

dar ceea ce exista pina la ea ar fi indestulator pentru toti

daca plictiseala mediocra

nimicul adulat

ar fi azvarlit, scuipat cu scarba, uitat…

(pentru viata ta, pentru nesatiul ce-l pui in fiecare gest

al tau, numai al tau, toate intamplarile care n-ar trebui sa

se intalneasca vreodata cu tine, indepartarea ta de carti,

zgarcenia cu care ti se fac daruri – pare trist ce spun –

insingurarea ce-si pleaca umila ochii in fata inclestarilor

tale nocturne, timpul pierdut in descifrarea unei lumi straine

de tine, dezlinata in cenusiul zbaterilor ei si deci

ostila, neincrederea in prietenia – nefireasca, spui tu – a

celui ce-ti scrie acum, toate vor ramine dedesubt, uscate in

nerodnicia lor, ca o absurda amintire a unui timp fara suflet.

Drumul tau, urcand, te va indeparta chiar si de mine…)

poate n-ar fi trebuit sa-ti spun toate astea

acum

cind ne spunem deja pe nume…

001.890

ioan serban. “ne spunem pe nume.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-serban/poezie/231625/ne-spunem-pe-nume

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.