Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Neuroni"2193 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
39 rezultate
TG

Tedi Goidea

AutorAtelier

In cea mai mare parte a timpului, isi consuma neuronii incercand sa-si imbunatateasca conexiunile dintre ei.

2 poezii, 0 proze

IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

Flori CristinaFC

Flori Cristina

AutorAtelier

7 poezii, 0 proze

Lucretia AerdoLA

Lucretia Aerdo

AutorAtelier

Blissfull Ignorance Ignis And Feelings Overstimulated Neurons Glamour As Hypocrisy Race Against Time Antarctic Emotions Fall of Angels Is it Life? My Life? EnD.

9 poezii, 0 proze

rusoiu ralucaRR

rusoiu raluca

AutorAtelier

Textele mele...sa ma gandesc ...ce pot sa spun despre ele?!Sunt cuvinte rupte din suflet,scrise in urma unei lovituri demonice.Cicatrice am inca si azi...tot ce am scris am simtit pana in adancul sufletului,am trait pana in adncul maduvii si am gandit ...poate... pana in adancul neuronului.Acestea reprezinta "Moartea unui inger" dupa cum am si o proza, trecerea d la speranta la deznadejde,suferinta, dezamagire, si, in sfarsit, la moarte.Poate suna prea dur moarte, dar nu ma refer la moartea trupeasca, ci la cea sufleteasca, ceea ce este si ma dur.Poeziile mele sunt lopeti d pamant puse una peste alta pentru a-mi ingropa viata.Prin poeziile mele si proze sper ca lumea sa invete ceva din ele si sa nu faca aceleasi greseli ca acele "personeje lirice".Totul incepe frumos, la inceput cuvinte frumase, inaltatoare, dar treptat, treptat duc spre morminte , demoni, iad etc.Insa in spatele acestor cuvinte se afla cel mai amar sentimet-dragostea.Ce a fost dragostea pentru mine?!moartea ingerului...

60 poezii, 0 proze

William WordsworthWW

William Wordsworth

AutorClasic

William Wordsworth was born on April 17, 1770 in Cockermouth, Cumberland, in the Lake District. His father was John Wordsworth, Sir James Lowther\'s attorney. The magnificent landscape deeply affected Wordsworth\'s imagination and gave him a love of nature. He lost his mother when he was eight and five years later his father. The domestic problems separated Wordsworth from his beloved and neurotic sister Dorothy, who was a very important person in his life. With the help of his two uncles, Wordsworth entered a local school and continued his studies at Cambridge University. Wordsworth made his debut as a writer in 1787, when he published a sonnet in The European Magazine . In that same year he entered St. John\'s College, Cambridge, from where he took his B.A. in 1791. During a summer vacation in 1790 Wordsworth went on a walking tour through revolutionary France and also traveled in Switzerland. On his second journey in France, Wordsworth had an affair with a French girl, Annette...

16 poezii, 0 proze

Guy de MaupassantGM

Guy de Maupassant

AutorClasic

El 5 de Agosto de 1850 nace René Albert Guy de Maupassant, su madre sostuvo que nació en el castillo de Miromesnil en el distrito de Tourville-sur-Arques, aunque se sabe que posiblemte fue en Fécamp. Su infancia se desarrolló primero en Étretat, y más adelante en Yvetot y se vió entristecida por las continuas disputas entre un padre disoluto y violento y una madre neurótica, aunque se sabe que ella fue su mentora literaria. Maestro indiscutible dominó la narrativa dandole un matíz sórdido y muy humano; esto se refleja tanto en sus relatos, así como también en sus tres colecciones de recuerdos de viajes, y en sus seis novelas, entre ellas se pueden citar: \"Una vida\" de 1883; \"Bel Amí\" de 1885; \"Los dos hermanos\" de 1888; \"La mano izquierda\" de 1889 y \"Nuestro corazón\" de 1890. Encontro una muerte prematura el 6 de julio de 1893 debido a las crisis nerviosas ocasionadas por una sífilis hereditaria.

1 poezii, 0 proze

DP

Dan Mihai Psatta

AutorAtelier

Medic. Am absolvit Facultatea de Medicină Generală din București în 1959. Am activat ca Cercetător la Institutul de Neurologie al Academiei de Medicină (1962-2005). Am studiat funcțiile creerului la om și animal. Am înființat un Laborator de Neurofiziologie clinică la Spitalul Colentina. Am publicat 128 lucrări științifice originale în țară și străinătate. Teză de Doctorat. Curs de Neurofiziologie aplicată tipărit la Universitatea Ecologică (1993-1994). Am fost Președinte al Societății române de Neurofiziologie Clinică (1990-2002). Studiul activității mintale m-a apropiat de filozofie și literatură. Am scris trei cicluri de versuri între 1974 și 1982 (\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Spectator la porțile dezastrului\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\",1974-1975,\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Lumea pe dos\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\" 1975-1976, \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Născut pe întuneric\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\", 1981-1982). Ele au fost publicate în volumul...

1 poezii, 0 proze

Marian C GhileaMG

Marian C Ghilea

AutorAtelier

私の名前は 間理杏 義哩開 です。 Sunt un huțul bucovinean pasionat de culturi asiatice, arte marțiale (centură neagră în Kyokushin Karate și experiență bogată în Taijiquan și Baguazhang), muzică (vioară, pian) și limbi străine. Sunt fizician de profesie. Am început să scriu poezie în limba japoneză și pentru că am fost foarte impresionat de intensitatea și muzicalitatea versurilor din cântecele lui Chihiro Onitsuka. Nu sunt foarte darnic cu laudele la poeziile mele sau ale altora, dar nu îmi place să fac nici comentarii negative. Proză și poezie apărute în „Nord Literar” și „Formula AS”. Un roman fantastic în limba engleză publicat în format electronic pe Amazon.com O parte din versurile mele mai vechi se află pe http://neutronia.googlepages.com Cine dorește să mă contacteze în particular o poate face pe adresa de acolo.

71 poezii, 0 proze

Neuroni

de Stan Petru Viorel

Într-un creier tânăr, plin de zel, Un neuron fierbea, rebel. Vedea cum alții, în lene se complac , Cum moțăie letargici și nimic nu fac. Striga: „Destul cu atâta nepăsare! Suntem făcuți pentru-o...

PoezieAtelier

Epigrame - Despre neuroni

de Aurora Luchian

Neuroni pe criză -Ai neuroni de găină Minte proastă și puțină! El, făcând o analiză: -Fac economie-i...criză! Consens Conlucrând de-aproape-un veac În final au decretat: -Eu, neuron \"expirat\" Iar...

PoezieAtelier

Neuronii

de Stan Petru Viorel

Într-un creier vechi și prăfuit, Un neuron cumplit de plictisit. Stătea ascuns, se poate spune, Într-o circumvoluțiune Deși îl asaltau un roi de gânduri Aliniate pe coloane și pe rânduri, Mărșăluind...

PoezieAtelier

neuroni

de Liviu-Ioan Muresan

animal cu gît uriaș(nu vă gîndiți la girafă) e viața ce privește de sus undeva pe la jumătatea gîtului norii ochii nu pot pătrunde spre sol unde picioarele se ancorează cu șerpi anchilozate de...

PoezieAtelier

creanga sau suvite de neuroni?

de anchidin ovidiu

creanga bolnava, de ce-mi imparti sufletul in doua? ti-e frica ca are sa ploua peste al tau copac plin de pacat? si ca or sa vina ingeri, ce vor numara frunzele furate de la acel pom roditor? (care...

PoezieAtelier

Roadele unor neuroni muribunzi

de Laura Schiopu

Ma aflu la limita dintre limite... are oare vreun sens? Pentru mine inseamna totul, pentru altii probabil ca inseamna doar cuvinte rasturnate filozofic! Am ajuns la o stare de dezgust desavarsit fata...

Atelier

Hormonii sau și despre neuroni

de gheorghe Sarbu

Hormonii sau și despre neuroni de gheorghe Sârbu ( din cartea de sertar Ce este alchimia ) Materia cenușie să dea randament mediu, ci și superior, trebuie posesorul ei să țină cont ca, eliberarea...

EseuAtelier

neuron versus neuroni

de Vali Nițu

curioasă diferența dintre a iubi și iubire stă în pragul ce nu poate fi anticipat de ghețari nepricepută culege harababura unor cuvinte dintr-o călimară debusolată de direcția de unde bate vântul...

PoezieAtelier

Batista cu neuroni

de Ștefan Petrea

păsări de timp prin aer de clipe Domnul ce moare din carnea povară nimeni de oameni nimic duc pe-altare ape de gând nălucind în ulcică lacrimi zidesc pe chipuri zeire cerul e-o raclă-n trupesc...

PoezieAtelier

POdul de piatra si bomba cu neuroni

de Adriana Camelia Silvia Popp

S-a faramat universul. Podul de piatra s-a daramat, a venit apa si l-a luat. Vom... nu vom mai face nimic, e mult mai usor, mai economic, mai convenabil. Facerea presupune efort, facerea inseamna...

PoezieAtelier

acolo

de Ștefan Petrea

neuroni muribunzi, e fetid în minte Grădinarul jupoaie petale de pe sufletul meu Nimicnicii strigă spre o vorbă de iubire bizarul suia sub, încălțat în aripi verticale; în infracțiunea de a-mi spăla...

PoezieAtelier