"Nepoții lui Costan, farfurii de plastic" – 1648 rezultate
0.04 secundeMeilisearchArgeseanu Gabriel
Volume colective: Proză scurtă în antologia "FESTIN CU REVERII NOBILIARE" (1999, Ed. EuroVida). Publicistică în: NEPOȚII LUI MOROMETE (2001,Ed. Muzeul Literaturii Române)și RODUL CÂMPIEI (2009, Ed.Tipoalex, Alexandria) Volume: DIALOGURI CONVEXE (volumul I, interviuri, Ed. Tipoalex, 2000) CONFESIUNI. Convorbiri cu Marin Codreanu(Ed. Semne, București, 2008) Membru fondator al Asociatiei Culturale Mileniul 3
76 poezii, 0 proze
Galoiu Marian
Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....
25 poezii, 0 proze
Dan Norea
Născut: 1949 în Constanța și, de atunci, constănțean convins. Căsătorit, 4 copii, 3 nepoți (deocamdată). Facultatea de automatică, secția de calculatoare între 1967-1972, prima promoție din București care a dat admitere la secția asta, deci pot fi considerat membru fondator. Ar trebui să primesc un loc în Cimitirul veteranilor. Din 2002 - membru poezie.ro, ulterior agonia.ro. Din 2008 - membru al Uniunii Epigramiștilor din România. Din 2008 - membru al câtorva cenacluri literare din Constanța și București. Din 2008 - membru fondator și președinte al Clubului Umoriștilor Constănțeni "Prăvălia cu Umor". 2011 - volumul de epigrame "Epi...gramatica", Editura Ex Ponto Constanța 2013 - volumul de proză scurtă umoristică “Raiul”, Editura Ex Ponto Constanța 2013 - volumul de senryu (haiku umoristic) “Ucenic la școala de senryu”, Editura PIM Iași 2014 - coautor împreună cu Ina-Simona Cîrlan din Veneția al volumului de proză umoristică epistolară “Gondola de...
1059 poezii, 0 proze
Maria Anghelescu
M-AM NASCUT INTR-UN SAT ,AFLAT LA 30 KM DE BUCURESTI,AM FOST CRESCUTA DE BUNICII DIN PARTEA TATALUI PANA LA 7 ANI.AM ABSOLVIT LICEUL ECONOMIC NR.2 IN 1973.M-AM CASATORIT IN TOAMNA ANULUI 1973.AM DOI COPII,O FATA DE 31 DE ANI,ASISTENTA MEDICALA,SI UN BAIAT DE 30 DE ANI,INGINER.AM LUCRAT TIMP DE 23 ANI,IAR ACTUALMENTE SANT PENSIONATA PE CAZ DE BOALA.AM HEPATITA C.AM O CASNICIE FERICITA.ANUL ACESTA EU SI SOTUL MEU VOM SARBATORI 33 DE ANI DE CASNICIE.AM SI DOI NEPOTI DE LA FATA MEA,MIHAI DE12 ANI,STEFAN DE 8 ANI.IN FAMILIA LARGITA SANTEM UNITI SI NE IUBIM UNII PE ALTII.SANT FERICITA CU CE MI-A DAT DUMNEZEU MIE PANA IN PREZENT.
1 poezii, 0 proze
Ruse Ion
Născut la 31.03 1949 în Comuna Ion Corvin (fostă Guzgun), din Județul Constanța. Am copilărit pe meleagurile încărcate de istorie, din acea parte a Dobrogei, călcată de tălpile ilustrului Traian și ale Sfântului Apostol Andrei. Am absolvit cursurile școlii generale în comuna natală și ale liceului, în orașelul Băneasa, pe atunci, reședință de raion. Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Tancuri și Auto "Mihai Viteazu" din Pitești (specialitatea "auto și tractoare de artilerie"), promoția 1971. Am activat la mai multe unități militare aparținând M.Ap.N., Direcția Lucrări in Economia Națională și M.A.I. Căsătorit,trei fete și doi nepoți. După pensionare, m-am stabilit în Comuna Săcele din Județul Constanța. Cochetez cu epigrama din primăvara anului 2008, iar de la 30.05.08, sunt membru "Agonia". Câștigător al Premiului III, la Festivalul "Ion Cănăvoiu" Tg. Jiu Ed. 2008 și al Premiului "Hibernalia", La Concursul de Epigrame Urziceni 2008. Premiul trei "ALO... PÃSTOREL" IAȘI 2009,...
1255 poezii, 0 proze
ADRIAN ANGHELESCU
Copil din flori, adoptat la varsta de 9 luni de 2 soti minunati care din nefericire au decedat cand aveam 15 si 18 ani si al caror nume incerc sa-l sfintesc pana la moartea mea, am reusit sa fiu absolvent de liceu, de institut de subingineri si mai apoi de ingineri, pensionar dupa 29 de ani de munca ]n siderurgie si dupa aceea profesor de liceu in urma unui concurs de titularizare care-mi permite sa profesez pana la varsta de 65 de ani, sot, tata, bunicul unor nepoti fabulosi, fost instructor aritsic pana in anii 1990, ulterior versificator si om care doreste sa-si exprime liber pareri, opinii,cugetari, etc... Acesta sunt eu si altceva nu mai am ce spune despre mine.
425 poezii, 0 proze
Nepoții lui Costan, farfurii de plastic
de Viorel Darie
Nepoții lui Costan, farfurii de plastic (din volumul "Bucovina - plai de basm si dor ") Mai erau câteva zile de ședere pentru Ionuț la bunici, dar nu mai avea stare. Se plictisea, nici tu joacă cu...
Timpuri și destine (Vol. 2)
de valeriu danalachi
Am zburat spre patrie prin același București, ca apoi să urc în aceeași rutieră de Chișinău – mereu și oriunde cu masca pe nas. La Bârlad, în pauza de masă, am intrat la veceu fără mască, măcar...
Ultima plimbare cu bicicleta
de Mircea Braslasu
Eu nu m-am supărat De acasă tu când ai plecat De fiecare dată când vroiai Tu urcai pe bicicletă și te plimbai. Atunci când a-ți venit de la mare Ai plecat cu Costin și Bogdan la ultima plimbare Când...
Ultima plimbare cu bicicleta
de Mircea Braslasu
Eu nu m-am supărat De acasă tu când ai plecat De fiecare dată când vroiai Tu urcai pe bicicletă și te plimbai. Atunci când a-ți venit de la mare Ai plecat cu Costin și Bogdan la ultima plimbare Când...
Clyde Cessna
de Mihai-Athanasie Petrescu
Clyde Cessna (1879 – 1954) Aviația îi datorează enorm acestui fost fermier din Kansas al cărui nume a devenit sinonim cu avionul mic, de turism. Un constructor al cărui mare succes s-a datorat...
Corigent la limba română
de Ion Minulescu
A fost odată ca niciodată... Pe vremea aceea lumea basmelor nu fusese încă anexată la rubri¬ca faptelor diverse. Bunicii și nepoții păreau aproape de aceeași vârstă. Anii copilăriei sunt însă ca...
Doua scrisori
de Jianu Liviu-Florian
Doua scrisori Scrisoarea Marinei catre Mos Craciun Draga Mos Craciun, In lunile acestea cred ca am fost cam rea, dar voi fi mai cuminte, pentru ca eu iti scriu din luna mai, asa ca inca nu s-a...
numărul 7
de bianca marcovici
Carnetul de conducere Nu-mi vine să cred, viața îți rezervă foarte multe surprize! În România vremurilor grele, înainte de anul 1991 nici nu visam că voi conduce în Israel o mașină. Visul meu de...
Lady și Lady
de Maria Tirenescu
Dimineață senină de ianuarie. Sună telefonul. - Sunteți acasă? - Da. Nu plecăm nicăieri. - Bine. Sosesc musafirii. - Ce musafiri? - Mergeți la poartă! În fața porții, Irina aștepta cu un ghemotoc cu...
Cîrciuma lui Bicuță - 25
de Liviu Nanu
- Aha! Exclamă Bicuță din pragul ușii. Asta e picătura care a aprins fitilul! Și eu care vă credeam prietenii mei. Eu, care v-am dat să beți pe datorie pînă la chenzină…stați în văgăuna asta și...
Spanacul și virilitatea anticomunistă pe bani
de Eugen Galateanu
Preambul: Toate aspectele prezentate aici sunt fapte. Fapte jalnice dar adevărate. Ion Traian Tacu era strungar. Și-a lăsat nevasta și cei doi copii și a plecat la revoluție. A sfârșit-o cu un glonte...
La cules de rodii în cartierul Rahova 11
de Anni- Lorei Mainka
11/partea 2 Mihăiță și cu mine făceam acolo la marginea bălții planuri pentru când ne facem mari. Visam cu mâinile sub cap și fața toată spre tot cerul: visam să facem din balta noastră o mare cu...
Se anunță schimbări. Moartea iubitului conducător
de nicolae tomescu
Sâmbătă seara, și dumineca după prânz, oamenii continuau să se strângă la taifas pe butucul cel gros de la poarta lui Niculaia lu Ilină, chiar dacă acesta nu mai era, se odihnea în progadia...
Close up
de rechesan gheorghe
Valuri domoale se desprind din masa lichidă, verde-sticlos, se deșiră într-o spumă galben-cenușie în buza malului, răscolesc nisipul și se preling înapoi în mare, lăsînd pe fîșia umedă, elastică,...
